Utile

Au început înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022. Peste 660.000 de locuri, disponibile la nivel național în învățământul de stat

Luni a început înscrierea copiilor la grădiniţă pentru anul școlar 2021-2022. La nivel național, sunt disponibile 665.000 de locuri în grădiniţele de stat, iar...

SOS Satele Copiilor România lansează un proiect educațional de tip afterschool, care se adresează copiilor din clasele primare

Asociația SOS Satele Copiilor România anunță lansarea SOS Planet, un proiect educațional de tip afterschool, bazat pe o educație socio-emoțională, incluzivă, care se adresează...

Burse de 1.000 de euro pentru tinerii muzicieni cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de ani, pe parcursul anului școlar/universitar 2021-2022

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România (UNIMIR) anunță lansarea concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2021-2022, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, precum...

Admitere clasa a V-a 2021. Când vor susține elevii probele scrise sau practice și în ce condiții se vor desfășura – document

ADMITERE CLASA A V-A 2021. Probele scrise sau practice ce vor fi susținute de elevi în vederea admiterii în clasa a V-a pentru anul...

Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022 vor începe în data de 31 mai, iar reînscrierile pe 17 mai

Înscrierea copiilor la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022 va începe în data de 31 mai, iar reînscrierile se vor face din data de 17...

„Vacanţă activă în Bucureşti”. Cele cinci spații unde părinții din Capitală își pot duce copiii, programul și condițiile de funcționare

Municipalitatea a dat startul înscrierilor în programul "Vacanţă activă în Bucureşti", destinat copiilor cu părinţii la serviciu în intervalul 12 - 23 aprilie, potrivit...

Valeriu Gheorghiță: Vom putea şi noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea şi celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, joi seară, că vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani ar...

Soluția oferită de Primăria Capitalei părinților care nu au cu cine să își lase copiii în vacanța de primăvară

Un număr de aproximativ 1.200 de copii ai căror părinţi se află la serviciu vor putea desfăşura activităţi educaţionale, beneficiind de supraveghere, între 12...

Campanie în școli. Afișe cu informații utile pentru elevi și reguli ce trebuie respectate pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV- 2

Ministerul Sănătăţii a lansat, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, UNICEF şi Universitatea "Babeş-Bolyai", în cadrul campaniei "Om cu Om oprim pandemia", o serie de...

Platformă de educație financiară, lansată de Ministerul Educației, BNR, Ministerul Finanțelor, ASF și Asociația Română a Băncilor

Ministerul Educației, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor au lansat platforma de educație financiară www.edu-fin.ro....

Ore remediale la clasele primare și de gimnaziu. Normele metodologice și calendarul programului pilot „Şcoala după şcoală“, publicate în Monitorul Oficial

Elevii aflaţi în risc de părăsire timpurie a şcolii ori în risc/situație de eşec şcolar, în special elevii care nu au avut acces sau...

Şcoala de Bani lansează un curs online de educaţie financiară pentru părinţi. Participarea este gratuită

Școala de Bani lansează un curs online de educație financiară adresat părinților, care vine în completarea atelierelor pentru cei mici, la care au participat...

Vacanța de iarnă începe pe 23 decembrie. Când vor fi reluate cursurile și în ce perioadă este programată următoarea vacanță

Preșcolarii și elevii vor intra în vacanța de iarnă miercuri, 23 decembrie. Cursurile vor fi reluate pe 11 ianuarie, iar următoarea vacanță, cea intersemestrială,...

Calendarul concursului de Titularizare 2021. Proba scrisă va avea loc pe 21 iulie – ordin de ministru

Proba scrisă a concursului de titularizare 2021 va avea loc anul viitor pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educației. Primele...

Universitatea Politehnica din București: Târgul de cariere ”POLIJobs”, organizat online în perioada 25 – 26 noiembrie

Peste 30 de companii de top de profil tehnic vor participa, în perioada 25 - 26 noiembrie, la cea de-a treia ediţie a târgului...

Burse pentru liceenii care vor să-și transforme pasiunea în carieră. S-a dat startul înscrierilor la ediția a VI-a a Burselor stART

Liceenii pasionați de desen, pictură, muzică, scriere creativă, fotografie sau vlogging se pot înscrie la cea de-a șasea ediție a programului Burselor stART, organizat...

Program gratuit de pregătire a olimpicilor pentru competițiile internaționale de matematică. Cursurile au loc online

Olimpicii care își doresc să facă performanță sunt invitați să își depășească limitele într-un program avansat de pregătire în matematică, lansat de Fundația Upper...

Angajări în școli. Cum se vor desfășura concursurile pentru ocuparea posturilor didactice care se vacantează pe parcursul anului școlar – ordin MEC

Pe durata stării de alertă, concursurile pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului școlar în unitățile de învățământ preuniversitar de stat...

Programul FLEX 2021-2022: Liceenii români pot studia un an în Statele Unite. Înscrierile au loc până pe 15 octombrie

Liceenii cu cetăţenie română care studiază limba engleză în liceu şi îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA au posibilitatea să participe la programul...

Ce trebuie să facă elevii pentru a beneficia de transport gratuit în timpul anului școlar – ghid elaborat de Ministerul Educației

Toți elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la transportul de persoane în vederea frecventării cursurilor școlare, precizează Ministerul Educației, într-o postare pe...

Aproape 30 de grădinițe vor fi deschise în București în perioada verii. Lista, publicată de ISMB

Un număr de 28 de grădiniţe de stat vor fi deschise, în această vară, în Capitală, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar al...

Ghid MEC: Recomandări pentru desfășurarea activităților cu copiii în grădinițele deschise în perioada vacanței de vară 2020

Ministerul Educației și Cercetării a elaborat un ghid cu un set de recomandări pentru unitățile de învățământ preșcolar de stat care își deschid porțile...

Ordinul privind redeschiderea creșelor, grădinițelor și after-school-urilor a fost publicat în Monitorul Oficial – document

Ordinul privind redeschiderea creșelor, grădinițelor și after-school-urilor a fost publicat, luni seară, în Monitorul Oficial. Documentul prevede măsurile ce trebuie luate în fiecare unitate,...

Măsurile pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor și after-school-urilor, adoptate. Activitățile în aer liber – o proporție cât mai mare din program

Ordinul comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Ministerului Muncii care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor și afterschool-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii...

Când se vor redeschide grădinițele, creșele și after-school-urile. Monica Anisie: ”Astăzi vor fi gata normele metodologice”

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat luni, la Digi 24, că after-school-urile, creșele și grădinițele private se vor redeschide după publicarea în Monitorul Oficial...

Ministrul Educației: Grădinițele, creșele și after-school-urile nu se redeschid de luni. Normele sunt în pregătire

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat duminică că, luni, 15 iunie, nu se vor redeschide creșele, grădinițele și after-school-urile. Potrivit ministrului, aceste unități de...

Ultima zi de școală: Elevii intră în vacanța de vară. În toamnă, cursurile ar urma să înceapă pe 14 septembrie

Vineri a fost ultima zi din anul școlar 2019-2020. După trei luni în care școlile au fost închise, iar cursurile mutate în online, acolo...

Grădinițele, creșele și after-school-urile se redeschid începând de luni. Măsura este valabilă și pentru grădinițele de stat – Guvern

Începând cu 15 iunie, părinţii vor putea duce copiii la creşe, grădiniţe şi after-school-uri, indiferent că acestea sunt de stat sau private, a anunțat,...

Au început înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2020-2021, prima etapă. Documentele necesare

Prima etapă a înscrierilor la grădiniță pentru anul școlar 2020-2021 a început pe 8 iunie. Părinții pot depune cererile de înscriere până în data...

Ghid pentru profesori, elaborat de Ministerul Educației: Titularizare 2020, Definitivat, obținerea gradelor didactice

Ministerul Educației a elaborat un ghid pentru cadrele didactice în care se regăsesc informații privind desfășurarea concursului de Titularizare 2020 și modificările efectuate în...

Înscrierea la examenul de Bacalaureat 2020. Ghid pentru absolvenții de liceu: completarea și depunerea cererilor – MEC

Ministerul Educației a inclus în Ghidul informativ, publicat pe site, informații privind examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2020, prezentând procedura de înscriere a...

Ce spune Monica Anisie despre redeschiderea creșelor și grădinițelor

Creșele și grădinițele rămân închise până la jumătatea lunii iunie, iar o decizie privind redeschiderea acestora, după data de 15 iunie, poate fi luată...

Admitere exclusiv online la Academia de Studii Economice. Înscrierile încep pe 13 iulie

Academia de Studii Economice din Bucureşti anunţă desfăşurarea exclusiv online a Admiterii 2020, pe platforma admitere.ase.ro. Potrivit unui comunicat al instituţiei de învăţământ transmis...

Ghidul informativ al Ministerului Educației: Încheierea mediilor în anul școlar 2019-2020. Cele opt situații

Ministerul Educației și Cercetării a actualizat Ghidul informativ, publicat pe site-ul instituției, explicând modul în care se va realiza încheierea mediilor în anul școlar...

Calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual pentru anul școlar 2020-2021

Calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual pentru anul școlar 2020-2021 a fost modificat și publicat în Monitorul Oficial. Potrivit...

Admitere clasa a V-a, anul școlar 2020-2021. Probele vor fi susținute în perioada 26-30 iunie – adresă MEC

Perioada de susținere a probelor pentru admiterea în clasa a V-a în anul școlar 2020-2021, în vederea realizării noilor formațiuni de studiu, este 26-30...

Ghid informativ în care MEC își propune să răspundă la cele mai frecvente întrebări: învățare online, cursuri de pregătire, examene

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, pe site-ul instituției, un Ghid informativ privind modul în care se desfășoară învățarea în această perioadă și măsurile...

Cum se va face admiterea în acest an la Universitatea din București. Admitere pe bază de examen, doar la Facultatea de Drept

Admitere facultate 2020. La Universitatea din București (UB), Facultatea de Drept este singura care va organiza în acest an admiterea pe bază de examen....

Înscrierea copiilor la grădiniță în anul școlar 2020-2021. MEC: Părinții pot comunica datele necesare prin e-mail, telefonic sau prin fax – document

Înscrierile la grădiniţă pentru anul şcolar 2020-2021 se vor face în două etape, 8 iunie - 3 iulie şi 20 iulie - 10 august,...

Calendarul de înscriere la grădiniță, aprobat de Ministerul Educației. Înscrierile încep pe 8 iunie, reînscrierile pe 25 mai

Calendarul de înscriere în învățământul preșcolar a fost aprobat, a informat, luni seara, Ministerul Educației, pe pagina de Facebook a instituției. Înscrierile vor începe...

Monica Anisie: Ministerul Educației va anunța luni noul calendar privind înscrierea copiilor la clasa pregătitoare și la grădiniță

Înscrierea atât la grădiniţă, cât şi la clasa pregătitoare se va face online, iar calendarul va fi publicat luni, a declarat, duminică seara, ministrul...

Ministerul Educației: Înscrierile la clasa pregătitoare și la grădiniță pot fi realizate online, după un calendar stabilit de MEC

Înscrierile la clasa pregătitoare și la grădiniță pot fi realizate online, după un calendar stabilit de Ministerul Educației, iar evaluarea psihosomatică a copiilor va...

Cursuri gratuite de robotică şi programare pentru copii, susținute online de Şcoala IT

Şcoala IT, program educaţional IT 100% românesc, a lansat cursurile online într-un sistem gratuit, ca suport pentru toţi cei care stau în aceste momente...

Înscrierea în clasa pregătitoare 2020-2021. Informații utile pentru părinți. Cele mai frecvente întrebări

Miercuri, 4 martie, au început înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021. Înscrierile se vor realiza în două etape: prima etapă are loc...

Clasa pregătitoare 2020-2021. Cum vor fi distribuiți elevii la clasă în școlile din București – procedură ISMB

Elevii înscrişi în clasa pregătitoare în anul școlar 2020-2021 vor fi distribuiți la clasă în ordine alfabetică, ”realizându-se două liste organizate pe criteriul de...

Târg pentru elevi și studenți. Peste 100 de universități din Europa vor fi prezente în martie la RIUF

Peste 100 de universităţi din mai mult de zece ţări își vor prezenta oferta educațională la RIUF - The Romanian International University Fair, ce...

România, prima țară care implementează Alfabetul Culorilor, destinat persoanelor nevăzătoare sau cu alte dizabilități

Ministerul Educației anunță că România va deveni prima țară din lume care va implementa Alfabetul Scripor (Alfabetul Tactil al Culorilor), destinat persoanelor nevăzătoare sau...

Cursurile vor începe pe 14 septembrie în anul școlar 2020-2021. Ordinul de ministru, publicat în Monitorul Oficial

Elevii vor începe școala, în toamnă, pe 14 septembrie. Ordinul de ministru care stabilește structura anului școlar 2020-2021 a fost publicat joi, 6 februarie,...

Clasa pregătitoare 2020. Cum se va face repartizarea elevilor și a învățătorilor la clasă, în București. Explicațiile ISMB și soluțiile propuse

Inspectoratul Școlar al Municipiului București explică, într-un comunicat de presă, dat marți publicității, ce soluții propune pentru repartizarea la clasă a elevilor înscriși în...

Clasa pregătitoare 2020. Calendarul și metodologia de înscriere – proiect MEC. Cum vor fi împărțiți copiii pe clase începând de anul școlar viitor

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2020-2021 va începe pe data de 4 martie, prevăd calendarul și metodologia de înscriere a copiilor...

Calendarul examenelor naționale în anul școlar 2019-2020: Evaluarea Națională la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a și Bacalaureatul

EXAMENE NAȚIONALE 2020. Primii care vor susține evaluarea națională în anul școlar 2019-2020 sunt elevii de clasa a II-a, care vor începe testele pe...

Noi linii școlare în Capitală începând de luni, 13 ianuarie. Gabriela Firea: 6.000 de elevi din cinci şcoli vor putea folosi autobuzul şcolar

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, duminică, că programul ”Autobuzul Școlar” a fost extins, iar, începând de luni, 13 ianuarie, 6.000 de...

Elevii nu merg vineri la școală. 24 ianuarie este zi liberă

Școlile și grădinițele nu își vor deschide porțile vineri. 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, este sărbătoare legală și zi nelucrătoare. Astfel, elevii și...

Elevii se întorc la școală săptămâna viitoare. Când este programată următoarea vacanță și ce zile libere sunt în 2020

Elevii și preșcolarii vor relua cursurile săptămâna viitoare, după o vacanță de trei săptămâni. Până la finalul anului școlar, mai este programată o singură...

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii s-au întors la cursuri. Următoarea vacanță, pe 21 decembrie

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii s-au întors, luni, la cursuri după o săptămână de vacanţă. Următoarea vacanță pentru toți elevii va fi cea...

Teze anul școlar 2019-2020. Până la ce dată se dau tezele în cele două semestre. Lista disciplinelor

În anul școlar 2019-2020, elevii din învățământul gimnazial și liceal vor susține tezele din semestrul I până la data de 29 noiembrie 2019, iar...

Elevii din învățământul primar și preșcolarii intră în vacanță. Când se vor întoarce la școală și la grădiniță

VACANȚĂ OCTOMBRIE 2019. Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra vineri, 25 octombrie, după finalizarea cursurilor, în vacanţă, urmând să se întoarcă la...

Decizie în Parlament: Reducerea numărului de ore petrecute de elevi la școală, votată de Senat

Senatul a dat vot final pe inițiativa legislativă care stabilește numărul de ore  alocat disciplinelor din planurile-cadru, în funcție de nivelul de învățământ, relatează...

Definitivat 2020. Calendarul examenului de definitivare în învățământ, aprobat de Ministerul Educației

Calendarul de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ în anul şcolar 2019-2020 a fost aprobat prin ordin al ministrului Educației...

Metrorex anunţă deschiderea mai multor casierii pentru elevi și studenți. Stațiile în care se află și programul

Metrorex anunţă deschiderea casieriilor destinate achiziţionării titlurilor de călătorie pentru elevi şi studenţi, scrie news.ro. Astfel, începând din data de 2 septembrie, vor fi...

POVEȘTI DIN ȘCOALĂ

CELE MAI APRECIATE