Universitatea Politehnica din București: Târgul de cariere ”POLIJobs”, organizat online în perioada 25 – 26 noiembrie

0

Peste 30 de companii de top de profil tehnic vor participa, în perioada 25 – 26 noiembrie, la cea de-a treia ediţie a târgului de cariere din domeniul ingineriei „POLIJobs”, care va fi organizat online anul acesta de către Universitatea Politehnica din Bucureşti, relatează Agerpres.

„Ajuns la cea de-a treia ediţie, cel mai mare târg de cariere din domeniul ingineriei, organizat de Universitatea Politehnica din Bucureşti, prin intermediul POLIJobs (singura agenţie de plasare a forţei de muncă, lansată de o universitate din România) îşi va deschide porţile, exclusiv online, pe platforma IT- MSTeams, miercuri, 25 noiembrie. La ediţia din acest an a POLIJobs, ce se va desfăşura în perioada 25 – 26 noiembrie, peste 30 de companii de top de profil tehnic vor veni în întâmpinarea studenţilor şi absolvenţilor Universităţii Politehnica din Bucureşti cu o largă paletă de oferte configurată în numeroase oportunităţi de carieră”, informează un comunicat al UPB.

În cadrul târgului vor fi oferite programe de burse, stagii de practică, internshipuri, joburi part-time sau full-time, pentru poziţiile entry-level, middle-level sau specialişti.

Prin înscrierea la eveniment, studenţii/absolvenţii UPB au posibilitatea de a încărca CV-ul către companiile de interes şi de a interacţiona direct cu angajatorii, prin intermediul webinariilor şi a interviurilor virtuale.

„Anul acesta pandemia de COVID-19 a mutat tradiţionalul, deja, Târg de Cariere POLIJobs, precum şi majoritatea activităţilor Universităţii noastre, în mediul online, spaţiul virtual fiind practic cel mai sigur scut împotriva noului coronavirus, dar interesul companiilor de top de profil tehnic faţă de valoarea tinerei resurse umane a UPB şi-a păstrat acelaşi trend crescător reconfirmându-se şi astfel înalta calitate educaţională pe care şi-a consolidat-o de-a lungul timpului, în plaja învăţământului tehnic superior, Universitatea Politehnica din Bucureşti”, a declarat coordonatorul „POLIJobs”, Aniella Vieriu.

Ediţiile anterioare ale „POLIJobs” s-au bucurat de prezenţa a 154 de companii de top, care au derulat 87 de conferinţe tematice pentru un număr de 14.521 de participanţi, dintre care 1.257 de studenţi/absolvenţi ai UPB au semnat angajamente de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here