Lecția unei învățătoare despre porecle, jigniri și insulte, la ora de Dezvoltare Personală. Ce au învățat copiii

42
Foto: Blog - Alexandra Fejér

Învățătoarea Alexandra Fejér din Brașov a desfășurat, la ora de Dezvoltare personală, o activitate prin care a vrut să îi facă pe copii să conștientizeze de ce nu este bine să jignim, să punem porecle și cum poate fi afectat cineva care este ținta insultelor și a ”glumelor” celor din jur. Dascălul a prezentat întreaga activitate pe blog, ce au avut de făcut copiii, care au fost reacțiile acestora și, mai ales, ce au învățat din experiența trăită. 

Alexandra Fejér este învățătoare la Școala Gimnazială Nr. 14 Brașov și predă la clasa I. Lecția despre jigniri, porecle și insulte a pregătit-o pentru elevii săi după ce a constatat ”realitatea crudă” cu care unii dintre copii își adresează cuvinte jignitoare, dar și consecințele dure pe care acestea le pot avea în rândul celor mici. Învățătoarea a descris activitatea desfășurată cu elevii săi într-un articol intitulat ”Despre porecle, jigniri și insulte la Dezvoltare Personală”, postat pe blogul său:

”Săptămâna aceasta m-am confruntat cu realitatea aceasta crudă a faptului că unii elevi își adresează cuvinte jignitoare sau „glume nevinovate” (cum le numesc ei) chiar dacă sunt doar clasa I. De aceea, m-am frământat și m-am tot gândit cum să îi fac să conștientizeze că „glumițele nevinovate”, spuse uneori chiar și în rime glumețe ticluite cu dibăcie, produc răni în sufletul celor cărora le sunt adresate.

Ideea salvatoare a venit de la „doamna de arhitectură” (cum îi spun copiii), o persoană extraordinară alături de care învăț și experimentez în fiecare vineri frumusețea colaborării profesor – profesor. Ea m-a ajutat să îmi pregătesc materialele necesare activității și tot ea m-a încurajat să aplic această metodă.

Așadar, în ce a constat activitatea?

Întâi de toate, am desenat conturul corpului celei mai scunde fetițe din clasă pe o foaie de flipchart și l-am decupat. Am realizat astfel 6 „umbre” de copii pe care le-am fixat cu magneți pe tablă. Chiar după ora de arhitectură, la Dezvoltare Personală, am început activitatea cu o discuție despre aceste umbre: dacă au sau nu gen, nume, personalitate.

Apoi am împărțit clasa în 6 echipe. Fiecare echipă a primit câte o „umbră” cu cerința de a o personaliza prin desen. I-au stabilit genul, i-au dat nume, i-au ales vârsta, culoarea ochilor și a părului, i-au desenat îmbrăcămintea. Totul în doar 30 de minute (cu timerul proiectat pe tablă pentru a fi eficienți și concentrați).

Fiecare echipă și-a prezentat personajul în fața clasei și l-a fixat cu magneți de tablă pentru a fi văzut ușor de întreaga clasă. Am analizat cu atenție toate personajele, admirând detaliile realizate de membrii echipei: ceasuri de mână, curele, unghii ojate, fundițe în păr, volănașe, emblema de membru al unui club sportiv…tot ceea ce copiii au ales ca personajul lor să poarte.

Am discutat și despre conflictele apărute în echipe și am ajuns la concluzia că fiecare copil a dorit ca ideile lui să fie cât mai mult implementate deoarece dorința fiecăruia a fost aceea de a crea un personaj cât mai frumos, care să îi reprezinte. (În urma acestor conflicte, copiii au învățat și să negocieze, iar acolo unde nu a avut loc negocierea ci ruperea colaborării, s-au putut observa efectele – spre exemplu, neîncadrarea în timp).

La finalul acestei analize, se putea citi în ochii copiilor mândria și bucuria de a vedea un personaj în mărime naturală, creat conform dorințelor lor.

Pe acest fond de bucurie, împlinire și succes, am lansat următoarea provocare.

Am chemat fiecare echipă în fața clasei și le-am cerut să își jignească personajul, privindu-l în față. Le-am cerut să îi adreseze porecle, jigniri, lucruri neadevărate, dar nu am lăsat loc înjurăturilor și limbajului vulgar. În momentul când au auzit ce le cer, am putut citi pe fața copiilor frica, uimirea, mila, regretul.

Inițial, m-au refuzat spunându-mi că „nu-l pot jigni pe cel pe care tocmai l-au desenat”. Dar jocul trebuia continuat și în cele din urmă, s-au dezlănțuit. Unii cu reținere, alții cu sete. Unii distrându-se de asocierile de cuvinte interesante pe care tocmai le inventaseră, alții cu lacrimi mijindu-le în ochi. La fiecare jignire spusă de ei, eu am rupt câte o bucățică din corpul fiecărui personaj. Cu cât au spus mai multe jigniri, cu atât personajul a fost rupt mai tare. Le-am înmânat bucățelele rupte și am restabilit liniștea.

Așezându-se în bănci, am văzut cum zâmbetul le dispare și o liniște tristă s-a așternut peste clasă. Se uitau cu toții la tablă, la ceea ce rămăsese din personajele lor. După momentul de liniște, am analizat din nou: cum s-au simțit când au jignit, de ce unii au râs, de ce alții au plâns, de ce s-au simțit victorioși până în momentul când au ajuns în bancă și ce emoție i-a cuprins când au văzut rezultatul. Toate răspunsurile lor au fost profunde, reale, bine gândite și cel mai important, gândite de ei pentru că eu nu le-am sugerat nimic, doar am adresat întrebări, provocându-i la reflecție.

Concluzia a fost că în acele câteva secunde au simțit o satisfacție „malefică” (vorba unui copil), dar acum, văzând rezultatul, regretă. Le-am spus că se poate repara cerând iertare. Le-am dat personajele din nou în echipe și le-am spus să își ceară iertare. Și au făcut-o cu sinceritate. Apoi le-am spus că pot lipi bucățelele la loc. Și a început din nou munca de echipă și de această dată nu a mai existat conflict. Toți s-au străduit să lipească perfect, astfel încât „să nu se vadă ce s-a întâmplat”. Dar unii copiii pierduseră bucățile și unele personaje au rămas fără o mână sau cu un picior mai scurt.

O singură echipă, una formată doar din băieți, a reușit să lipească totul la milimetru. Victorioși, l-au adus pe al lor Ronaldo la tablă lăudându-se că la ei nu se mai vede nimic. Le-am dat dreptate și le-am spus că așa e și în realitate. După ce ne cerem iertare și încercăm să reparăm ce am stricat, lucrurile par să revină la normal. Aici, am lăsat un moment de tăcere pentru efect, m-am îndreptat încet înspre Ronaldo și am întors personajul pe dos, lăsând să  se vadă scotchul maro care cârpea toate rupturile. În suflet rămân urme, care se șterg mai greu. Se șterg în timp, dacă cel care ți-a adus jigniri își schimbă comportamentul față de tine și îți demonstrează în timp că nu te mai rănește.

Activitatea s-a lăsat cu lacrimi, promisiuni și declarații că nu vor mai jigni pe nimeni niciodată. Spre aducere aminte, vom păstra personajele…cine știe când vom avea din nou nevoie de ele?”

Foto: Blog – Alexandra Fejér

Alexandra Fejér prezintă, pe blogul personal, activitățile desfășurate la clasă, de la metode utilizate și fişe de lucru preluate sau proprii, până la lecții interdisciplinare la Comunicare, Matematică și Muzică şi mişcare. Învățătoarea a creat și trei pagini speciale: Love 4 children care găzduieşte articole despre activităţi de Dezvoltare personală, Love 4 books, unde se regăsesc recomandări de lectură pentru profesori și cărţi valoroase din literatura pentru copii pe care o utilizează la clasă și Love 4 colors care adună la un loc idei pentru orele de Arte vizuale şi Abilităţi practice şi activităţi de craft-ing desfăşurate cu copiii.

Învățătoarea din Brașov spune că a creat blogul ”din dorința de a inspira” nu doar elevii din clasa sa, ”ci și colegii de la catedră și părinții interesați de dezvoltarea frumoasă a copiilor”.

Lecția ”Despre porecle, jigniri și insulte la Dezvoltare Personală” am descoperit-o pe grupul de Facebook ”Inspirație pentru școală”, un grup fondat de Violeta Daniela Nedelcu, profesor de Limba și literatura română, în Brașov. Profesoara a ales să facă învățarea vizibilă și a creat acest spațiu on-line în care promovează oameni care inspiră, profesori și oameni din cultură, idei, proiecte și activități ale acestora.

Citește și:

42 COMENTARII

  1. Îmi pare rău, dar doamna invatatoare a avut o conduita neetica în aceasta lecție. După 43 de ani de experiență la catedra, eu știu ca nu am voie sa -i pun pe copiii mei în situatia de a greși. Cu atât mai mult, Cum sa le cer sa jignească, sa umilească pe un semen de al lor. Reacția copiilor confirma afirmația mea. Doamna invatatoare recunoaște că elevii ei nu s-au simțit, initial, bine sa facă ceea ce dumneaei, adultul, indrumatorul, educatorul, omul cu puterea, le -a cerut-o.
    Doamna continua apoi sa greșească. Îi cearta pe copii pentru ceea ce au făcut, inducând in ei sentimentul vinovăției . Sfârșitul lecției a venit pentru copii, sunt convinsă, ca o eliberare.
    Cum sa te joci cu sufletele lor? Cum sa le ceri sa insulte pe cineva și apoi sa le spui ca nu e bine sa insulte. În educație nu ai voie sa-i pui pe copii în situații de felul acesta. Stimata doamnă invatatoare, ati auzit de principiul eliminării elementelor negative din personalitatea și conduita elevului sprijinandu-te pe elementele pozitive, de principiul exprimarii (explicite și implicite) a respectului și încrederii în elev?

    • Doamna invatatòare Alexandra chiar le a aratat un lucru practic. Nu arata ca se joaca cu sentimentele lor chiar deloc. Doamna Elena, nu mai interpretati altfel situatia si realitatea fata de cum este.

    • Din contra: sentimentul de vinovatie („folosit” corect) este acela care ne face umani, ne ajuta sa ne dezvoltam, sa empatizam, ne impulsioneaza sa facem o schimbare in bine. De ce spuneti ca vinovatia este un sentiment negativ? Eu il vad mai degraba ca o punte – acelasi sentiment poatre nutri fapte spre bine (crestere) sau fapte spre mai rau (decadere). Dar cu cat acest sentiment devine nesimtit de fiinta umana, inima se impietreste.
      Viata se constituie din plusuri si minusuri, negativ si pozitiv. Copilul trebuie invatat sa gestioneze viata reala, iar doamna invatatoare a facut o treaba minunata in acest sens! Sunt sigura ca acei copii se vor gandi de 2 ori inainte sa mai jigneasca pe cineva. Sunt sigura ca au invatat sa se puna in papucii semenului lor.
      Perioada de dezvoltare a copilului cere o indreptare si o calauzire puternica din partea adultilor din viata lui. Copilul nu stie sa faca alegeri care sa il avantajeze, nu stie diferenta dintre bine si rau. Nu ati vazut voi cat de repede invata raul si cat de greu invata binele. De aceea sunt imperios necesare limitele, principiile si regulile de viata sanatoase, mustrarea si, implicit, sentimentul de vinovatie (pe care, de asemenea, copilul trebuie invatat sa il gestioneze spre folosul sau si al semenului).

    • Doamnă, cu tot respectul pt profesia dvs, un copil până nu îl pui în fața unui fapt împlinit, dacă nu își primește porția de educație și civism acasă, nu va ști când sare calul și nici nu va ști ce efecte poate avea comportamentul negativ de genul bullying-ului asupra celor agresați (verbal sau fizic). Și psihopedagogia trebuie să evolueze, nu mai merg metodele de acum 50 de ani.
      În descrierea exercițiului nu am văzut să scrie că toți elevii au jignit personajele. Iar după părerea mea cei care s-au și amuzat făcând asta, chiar și așa ca parte din exercițiu, sunt deja obișnuiți cu a jigni. Nu văd nimic rău în a-i scutura din bula ignoranței față de sentimentele celor pe care îi jignesc în viața reală.
      Această lecție nu va face lumea dintr-o dată mai bună, dar puțină conștientizare nu strică. Din 30 de elevi, dacă reușești să întorci de la prostii măcar 2 elevi, activitatea și-a găsit finalitatea. Umila mea părere…

    • Eu cred ca nici macar nu ai citit tot articolul. Sau, daca l-ai citit, nu ai inteles nimic. Roaga pe cineva care stie sa citeasca sa-ti explice.

      Oricum, si ceea ce afirmi sunt cutume prostesti, vechi de 150 de ani.

    • Doamna Elena, realitatea din scoli, de acum, este alta fata de cea de acum 20-30 ani. Daca dumneavoastra, ca pedagog, nu ati inteles nimic, este grav.

    • De acord, doamna Elena! Eu as fi fost extrem de suparata daca ar fi fost copilul meu implicat. Poate ca nu stia atatea cuvinte jignitoare si umilitoare, dar i s-a dat ocazia sa le invete de la altii, in cadrul unei lectii controlate de un „om la putere”.

      • Serios ? Chiar daca nu le stia le invata in cel mult 1 an…in scoala nu este intr-o bula , este printre ceilalti copii, care de multe ori si din teribilism spun lucruri jignitoare. In cadrul unei lectii controlate de un „om la putere” a aflat si unde poate duce folosirea cuvintelor jignitoare …poate cu un pas inainte de a le afla efectul pe propria piele .

    • Din pacate, din cauza unor profesori, invatatori, ca doamna care zicea: ” În educație nu ai voie sa-i pui pe copii în situații de felul acesta. Stimata doamnă invatatoare, ati auzit de principiul eliminării elementelor negative din personalitatea și conduita elevului sprijinandu-te pe elementele pozitive, de principiul exprimarii (explicite și implicite) a respectului și încrederii în elev? este sistemul in asa hal in care este! Da 100% ca si doamna Feiér a auzit despre toate astea, dar a mai stiut sa foloseasca stiinta ei in cazul acesta, unde copiii jigneau, poreclau unul pe celalalt!!! Va rog sa-mi ziceti ce pozitiv vedeti dumneavoastra in a jigni pe cineva??? Ce element pozitiv gasiti in asta??? Era o lectie foarte buna, si de folos!!!
      „După 43 de ani de experiență la catedra, eu știu ca nu am voie sa -i pun pe copiii mei în situatia de a greși.” Nu stiu de unde luati chestia asta??? Cum sa nu ai voie sa pui un copil intr-o situatie unde poate gresi??? Cine v-a invatat asta??? Cel mai sigur ca o sa invete o lectie un copil, sau un adult, este sa greseasca! Din greseli poti invata multe, poti vedea cum ai ajuns in situatia asta! Cand ai succes nu prea stii cum ai ajuns acolo, dar daca gresesti, atunci vezi ce ai gresit, si inveti lectia!
      Pacat ca nu sunt mai multi provesori, invatatoare ca doamna Feiér, si ar fi bine ca cei care nu pot tine pasul cu schimbarea lucrurilor sa se pensioneze!!!

    • se vede ca pensionarea „te-a scos din carti” fiindca nu pricepi ca a fost o lectie.Teama copiilor de a jigni a fost din cauza prezentei profesoarei fiindca ei, in lipsa cadrului didactic se jignesc. Ca profesor pensionar consider ca a fost O LECTIE deosebita din care copiii au avut ce invata. Felicitari profesoarei pentru idee si implicare in educarea copiilor.

    • Sunteți un om ales și cu multă delicatețe! Eu apreciez enorm opinia dumneavoastră!Nici intr-un coșmar nu mi-aș provoca copiii să se poarte in așa fel! Mulțumesc!

    • Pe vremea când dumneavoastră erați la catedră, nimeni nu făcea nimic pentru a proteja copiii, victime ale umilințelor. Nimeni! Învățătorul, un zbir, ne umilea pe toți. Mai târziu, o parte din profesori care găseau distractiv să-și umilească elevii.
      Copiii nu aveau opreliști.
      Am fost victimă. Pentru că eram premianta clasei dar eram săracă, eram preferata colegilor când era vorba de jigniri: tocilara, cocoșata, sărăntoaca, scândura, schiloada, scheletul (pentru că era slăbuță). Ei bine, când am terminat clasa a 8-a am refuzat să particip la fotografia de grup de la finalul școlii.
      Au trecut peste 40 de ani și nu am uitat. Și știți ce mă doare și acum? Indiferența cadrelor didactice care considerau că nu trebuie să-și bage nasul în treburile copiilor. Care nu puteau să-i pună la punct pe copilul primarului, al milițianului, al gestionarului de la magazinul sătesc.
      Mai reflectați înainte de a da verdicte, doamna psiholog!

  2. Felicitări doamnei învățătoare frumoasa lecție. S-au atins f bine aspectele esențiale. Lumea a evoluat. In urma cu 43 de ani nu se întâmplau astfel de evenimente la asemenea nivel. Confruntarea și realitatea a fost cea mai buna arma. Va amintiți cum spunea j.j Rousseau in cartea sa Emil sau despre educație? Pedeapsa naturală este cea mai eficientă-aici asta s-a aplicat lăsându i pe copilași sa se confrunte cu evenimentele din viața reala.

  3. Este o idee si un mod de a actiona. In aceeasi speta este si povestea de mai jos:
    A fost odată un tânăr impulsiv și irascibil. Într-o zi tatăl său i-a dat o punguță de cuie spunându-i ca în momentele de mânie să bată câte un cui în gardul din curte.

    În prima zi, a bătut câteva zeci de cuie. Peste o săptămână, a învățat să-și controleze emoțiile. Cu fiecare zi numărul de cuie scădea.

    Tânărul a conștientizat că este mult mai ușor să-și controleze temperamentul, decât să bată cuie în gard.

    În cele din urmă, băiatul a devenit stăpân pe sine. Tatăl l-a sfătuit ca atunci când va reuși să nu-și piardă cumpătul are dreptul să scoată câte un cui.

    Timpul a trecut, a venit ziua în care tânărul și-a anunțat părintele că în gard nu a mai rămas nici un cui.

    Atunci tatăl său i-a spus: „Ai făcut o treabă bună, dar vezi câte găuri au rămas în gard? Nu va mai fi niciodată ca înainte. Cuvintele dure pe care le spui unui om provoacă cicatrici.

    Nu contează cât de mult îți pare rău și de câte ori îți ceri scuze, cicatricile rămân”.

    E aceeasi situatie doar ca in cazul doamnei invatatoare a fost transpusa astfel incat a reusit sa se „joace” doar cu imaginatia copiilor lucru ce intr-adevar aduce experiente noi si sigure.
    Cand eram mai mica, citeam carti si imi aduc aminte ca multe dintre situatiile precizate in ele se materializau in imaginatia mea dandu-mi astfel seama ce este bine si ce este rau. Eu sunt de parere ca nu se mai citesc cele ce se citeau odinioara si astfel informatiile se blocheaza undeva, si ajung trunchiat sau deloc in imaginatia copiilor nostrii, ei neputandu-si da seama exact de valorile din jurul lor.

  4. Felicitari d-nei invatatoare….Sa tot dea dumnezeu astfel de dascali care se implica in educatia copiilor nu doar din aceea care cer cadouri si plocoane si obliga elevii sa mearga la meditatii platite in particular la materiile pe care dansii ar trebui sa le predea la clasa…

  5. Pacat de cei 43 de ai petrecuti stimata D-na Elena Rafaila, la catedra….eu zic sa va treziti in sec 21…cred ca nu va merge bine ceasul, uitati-va sigur nu a ramas in urma cu cativa zeci de ani?Ceea ce sustineti se aplica acum 43 de ani. Si scutiti-ne cu textele: „…te joci cu sufletul copilului…etc. deci fara DRAME; ca nu tine…hai! bucurati-va de pensie si lasati oamenii sa-si faca treaba.

    • Felicitări, d-nei învățătoare. Este o idee excelenta de a arata, deopotriva, părinților și copiilor urmările jignirilor și „glumelor nevinovate”

  6. Sa nu judecam pedagogia traditionala, caci pe temelia ei s-a construit cea moderna .. .La finalul activitatii sustinute de colega, eu as fi luat „pulsul emotional” -Cum s-au simtit cand au folosit cuvintele jignitoare, ce cred ei ca a urmarit activitatea, ce au simtit cand au fost pusi in astfel de situatii, de a jigni sau de a fi jigniti….

  7. Interesant exercitiu de instruire ..Cred ca reusita sta in faptul ca ,acesti elevi au fost orientati sa ajunga in situtii mai putin placute . Dandu-si seama ca au gresit , sub indrumare , au cautat solutii. Participand efectiv ,nu au simtit povara dificultatilor intalnite si au inteles ca nu este bine sa jignesti si nici sa fii jignit ..Cineva spune ca acest procedeu a fost folosit acum 43 de ani si ca nu este o noutate . .Daca acest procedeu a fost abandonat ,este foarte bine sa fie reluat , ,imbunatatit si generalizat

  8. Felicitari pentru aceasta actiune de ordin comportamental. Copilul de mic trebuie educat si in primii ani trebuie alocat mai mult timp pentru conturarea caracterului sau. Neacordand atentia cuvenita asupra educatie civice, vor ajunge mai tarziu la conflicte in societate, sa nu mai respecte profesorii, parintii.

  9. Felicitări! Cred că e important doar să precizăm că aceste materiale au fost puse la dispoziție de către Organizația Salvați Copiii. Cel puțin eu de acolo le știu. Mă bucur să văd o altă abordare, cea cu siluetele în mărime aproape naturală. Îmi place!

  10. Bine puncatat!! Daca stam bine si gandim colectivul unei clase de copii si colectivul unui loc de munca de adulti cam aceeasi situatie cu jignirile aduse.. Asa s-a ajuns în zilele noastre in loc sa discutam unii cu altii se discuta unii despre altii din pacate.
    Voi aborda acest subiect si la clasa fetei mele care urmeaza liceul de Pedagogie din Suceava!

  11. Felicitări, doamna Fejer! Mi-ași dori ca nepotul meu să Vă fie elev.
    Vi l-aș încredința cu certitudine și cu toată încrederea. Explorare, imaginație inventivă, perseverență și curaj în continuare! Doamne ajută!

  12. Este trist ca niciun copil nu a luat apararea personajului insultat. Era si aceasta o varianta… Nimeni nu te poate obliga sa faci rau! Cum ramane cu empatia si inteligenta emotionala despre care se scrie atat de mult?

  13. Păcat că voi toți adulții care vă lăudați cât de deștepți sunteți că trăiți, nu-i așa, vremuri îngrozitoare de bulling, și o aclamați pe așa zisa educatoare, absolut cu toții exact bulling ați făcut cu doamna Elena, care a îndrăznit să spună că nu e de acord cu asemenea metode.

    Care mai de care ați sărit să o jigniți cum puteți mai bine.

    Ați crescut mari degeaba. Atât vă spun. Cei 7 ani de acasă, nu vă va învăța nici o educatoare cu nici un experiment – fie el cât se poate de inuman, ca și acesta.

    Cei cărora le place să jignească, vor continua să o facă.

    Cei care sunt afectați de asemenea experimente, vor continua să fie jigniți.

  14. Va invit la un exercitiu de imaginatie: care ar fi fost reactia copiilor daca ar fi fost rugati/pusi sa adreseze jigniri personajului altei echipe? Cate lacrimi si retineri credeti ca s-ar fi vazut? Doamna Rafaila, sunt, in fond, de aord cu cele srise mai sus, numai ca realitatea s-a schimbat mult! Ceea ce spuneti dumneavoastra e valabil daca-i tinem doar in incubatorul numit sala de clasa. Afara e lumea reala, dura! Cum vor reactiona? Cum se vor apara/proteja daca noi, cei indrituiti s-o facem, n-o facem? PS. In treacat fie spus, am 42 de ani la catedra. In curand voi fi pensionar, dar voi ramane prietenul/bunicul celo mici. In 42 de ani, am invatat muuuuulte de la ei. Am crescut cu fiecare generatie! Niciuna n-a fost ca cealalta! Ii iubesc si stiu ca si ei imi vor fi mereu aproape! Asta e averea mea!

  15. Pedagogia o facem noi,nu ramane bătută în cuie. Toate activitățile se fac in functie de nevoile elevilor. Nu contrazic experienta doamnei prof.de pedagogie, dar daca ar lucra cu o generație actuală,nu cred ca ar rezista. Consider că toate metodele sunt într-o continuă schimbare si dezvoltare pentru a putea contribui la formarea noilor generatii. Doamna învățătoare a procedat corect, i-a determinat pe elevi să conștientizeze realitatea din jur.

  16. Drama noastră este ca nu avem un sistem în care un grup de specialiști care sa exprime opinii avizate pe o astfel de tema! Astfel ca „experții” în educatie disponibili online demolează sau susțin și nimeni nu poate construi sănătos. Faptul ca suntem părinți, deși justifica emiterea de opinii, căci ne pasa cum ne sunt afectați copiii, nu ne califica sa emitem judecați de valoare asupra practicilor sănătoase în educație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.