La Picior de Munte, elevii mari fac lecții cu cei mici din clasele primare. O experiență ”wow” și ”specială” din care toți copiii învață câte ceva

16 elevi de gimnaziu și liceu ajută 16 copii din clasele primare să învețe să scrie și să citească. Se întâmplă în satul Picior de Munte din județul Dâmbovița, într-un proiect pornit înainte de vacanță, în care cei mari și cei mici se întâlnesc față în față și lucrează în tandem. Primii sunt ”ghizi”, ceilalți sunt ”turiști” și au plecat într-o călătorie a învățării, din care, mărturisesc „elevii-profesori”, toți au ceva de învățat. Alături le este învățătoarea Liliana Chivulescu și împreună au pregătit ”traseul” întâlnirilor și formatul unor ore care să fie și plăcute și utile. Fiecare lecție începe cu un joc de energizare, continuă cu partea de învățare și se încheie cu un alt joc. Copiilor le-au plăcut atât de mult rolurile în care au intrat, încât unii dintre ei, vecini în sat, au continuat întâlnirile și în timpul vacanței.

Proiectul coordonat de învățătoarea Liliana Chivulescu se derulează în cadrul programului ”Școli cu Sclipici” al Fundației Noi Orizonturi și i-a adus pe elevii din clubul ”Impact” alături de cei mici din clasele primare într-un ”laborator de literație”.

Învățătoarea le-a lansat provocarea elevilor mari de a-și însuși rolul de profesori și împreună au conceput modul de desfășurare a întregii activități. Practic, povestește Liliana Chivulescu, au fost îmbinate trei proiecte într-unul singur – Impact (cel în care elevii învață experiențial prin serviciul în folosul comunității), Campionii Planetei (un proiect care vizează obiective de dezvoltare durabilă – educație de calitate și starea de bine) și ultimul poposit în sat, ”Școli cu Sclipici”.

La începutul lunii martie, 16 elevi – 13 de gimnaziu din clasele V-VII și trei liceeni de clasa a X-a, rămași în Clubul Impact – s-au așezat la masă și au stabilit cu învățătoarea detaliile proiectului. Au pornit de la dificultățile pe care le-au întâmpinat ei în școala online, de la lecțiile întrerupte de lipsa de conexiune la internet până la orele greu de urmărit de pe un telefon, și au ajuns la concluzia că ar putea să îi ajute pe cei din clasele primare care au nevoie de recuperare. Unii dintre ei nu au avut cum să se conecteze la școala online, alții s-au conectat, ”dar stau în vârful dealului și au semnal foarte prost”.

Cu ajutorul învățătoarelor din școală, 16 copii din ciclul primar au fost cooptați în proiect, iar întâlnirile au fost gândite ”unu la unu”: un copil de gimnaziu/liceu – un copil din clasele pregătitoare și I-IV.

Înainte de începerea efectivă a lecțiilor, două săptămâni au fost dedicate pregătirii copiilor ”ghizi”. Ideea de a se numi așa le-a venit chiar lor, în timpul discuțiilor despre cum vor lucra cu elevii mici și cum să facă întâlnirile mai atractive.

”Au venit ei cu tot felul de idei și soluții, iar la un moment dat, o fetiță a spus: <Dacă noi suntem un fel de ghizi pentru ei, ei nu ar putea să fie un fel de turiști și toată povestea aceasta să fie o călătorie?> Când a venit ideea cu ghizi – turiști – călătorie, toată lumea s-a luminat la față: <Vai, ce frumos sună!> Așa am ajuns la ideea că ei sunt ghizi”, povestește Liliana Chivulescu.

Elevii au învățat în cele două săptămâni cum vor face evaluarea celor mici, cum să dea un feedback fără a-i descuraja și ce fel de activități vor desfășura în timpul unei ore de pregătire.

”Primele două săptămâni din martie au reprezentat antrenamentul lor. Au lucrat doi câte doi, au jucat pe rând rolul de ghid și de turist și s-au evaluat reciproc în așa fel încât să înțeleagă mecanismul. După ce au înțeles mecanismul, am avut o a treia săptămână în care ei s-au întâlnit cu cei mici și au început să facă partea de evaluarea. După ce am știut exact de unde se pornește cu fiecare copil, ne-am așezat să creăm planurile de intervenție. Cumva traseul călătoriei, harta. Până atunci doar pregătisem călătoria și am zis <Hai să vedem ce punem în bagaje, ce avem și ce ne mai trebuie.> Am descoperit trei copii care nu știau deloc literele alfabetului. Ce facem cu ei? Cu ei lucrăm ca la clasa pregătitoare, indiferent că sunt clasa a IV-a sau clasa a II-a, facem fișe de lucru, în care găsim imagini, litere, sunete și am antrenat acel grup să lucreze așa”, spune Liliana Chivulescu.

Învățare și jocuri de energizare

Cei mici și-au putut alege fiecare ghidul pe care și l-au dorit, pornind de la ideea ca ”turistului să îi fie plăcută călătoria”. Unii s-au văzut pentru prima dată și s-au descoperit în cadrul unei întâlniri cu jocuri de cunoaștere, alții se știau deja, locuiau aproape unii de alții și ”acolo a fost firesc ca ghidul și turistul să se vrea unul pe celălalt și a fost și util, pentru că acum, în vacanță, ei au putut să lucreze acasă, unii chiar zilnic”.

Până la vacanță, au fost organizate patru întâlniri în școală. Grupați câte doi, elevii au lucrat timp de o oră, de două ori pe săptămână, lecțiile fiind desfășurate în afara programului școlar.

”Întâlnirile la școală sunt joia și vinerea. Începem de fiecare dată cu un joc de spargere a gheții, care înseamnă un pic de energie – jocuri dinamice, cu mișcare, gesturi, mimică, cântece. Urmează partea de învățare și aici avem cărți colorate, imagini frumoase, construirea unor povești și scrierea unor cuvinte care au legătură cu mediul de viață al copiilor și cu ceea ce li se întâmplă, iar la final, avem un alt joc de energizare. Am urmat formatul întâlnirilor de la Clubul Impact, cu activități care să le fie plăcute și cu lucruri făcute în folosul lor, dar despre ei și viața lor”, explică Liliana Chivulescu.

• 

• 

• 

Progresul fiecărui copil este urmărit de la întâlnire la întâlnire. Având tot timpul ca reper planul de intervenție, elevii mari notează după fiecare lecție ce au observat că s-a schimbat față de data trecută, cum a evoluat fiecare copil și unde ar trebui să mai insiste. În plus, învățătoarele care au elevi înscriși în proiect continuă la clasă ceea ce s-a făcut în cele două zile de pregătire suplimentară.

Sunt trei învățătoare care s-au alăturat Lilianei Chivulescu și ajută la lecțiile desfășurate de elevii mari cu cei mici. ”Noi, cele patru învățătoare, ne-am asumat cumva rolul de observatori. Stăm printre ei și intervenim dacă vedem că o pereche este în impas, venind cu o idee care să deblocheze situația. Facem în așa fel încât să le dăm copiilor sentimentul că responsabilitatea este toată a lor, toată munca este a lor și, desigur, bucuria fiecărui mic progres este tot al lor. 

Nu aș fi putut singură să derulez acest proiect și este foarte important că sunt acolo colegele mele, învățătoare. Ele își cunosc propriii elevi, le este mult mai ușor să observe ce se întâmplă cu ei și continuă această activitate la clasă, construiesc pe ceea ce am lucrat noi în zilele de joi și vineri. Faptul că ele, colegele mele, sunt acolo garantează faptul că se continuă progresul făcut de copii în aceste două zile”, punctează Liliana Chivulescu.

Ce spun ”ghizii”

Acum, înainte de Paști, ”ghizii” au pregătit o surpriză pentru cei mici și vor neapărat să știm acest lucru. Le vor duce cadouri, o poveste creată de ei și transformată într-o cărticică, creioane colorate, dulciuri și jucării și, odată cu ei, va ajunge în curțile copiilor ori la școală pentru cei care stau aproape un invitat special: Iepurașul de Paști.

Elevii sunt entuziasmați de ceea ce vor face pentru cei mici și ne transmit că, dincolo de învățare, ceea ce urmăresc este să le creeze ”o stare de bine”. Ce înseamnă pentru ei să fie ”ghizi” și cum văd această experiență, aflăm de la trei eleve:

Iulia Pavel, clasa a V-a: ”Este minunat să fiu <ghid>, deși pot spune că nu este ușor deloc. La începutul proiectului spuneam că, dacă îmi va plăcea, mă voi face învățătoare sau profesor. Îmi place, dar cred că o să rămân la ideea de a deveni designer sau arhitect. De când eram foarte mică sunt gata să îi ajut pe cei care au nevoie. Atelierele de literație mi-au oferit ocazia să exersez asta și când vine vorba despre citit-scris. Mi-am dat seama că ai nevoie de răbdare maximă atunci când lucrezi cu copiii și eu nu sunt o persoană atât de calmă. :)))”

Mihaela Matei, clasa a VI-a: ”Mie îmi plac mult copiii și mi s-a părut de la început o activitate foarte frumoasă, specială, din care toți pot învăța câte ceva. Mi-a fost foarte drag să lucrez cu Antonia, cred că acum mă exprim mai bine, mă fac mai ușor înțeleasă și sunt mai liniștită, mai calmă (nu mă grăbesc deloc, ci facem exerciții puține, dar care să o ajute). Sunt fericită când o văd fericită și văd că îi place să lucreze cu mine!”

Ștefania Pavel, clasa a X-a: ”Experiența de a fi <ghid>… Nu știu cum să o descriu altfel decât ca fiind una interesantă și împlinitoare. Am un sentiment minunat atunci când știu că pot ajuta chiar și un singur om să îi fie mai bine. Mereu mi-a plăcut să fac asta, să ajut și să știu că am o influență pozitivă asupra celor din jur.  Acum plăcerea aceasta se pare că începe să se materializeze în ceva din ce în ce mai frumos. Totul a pornit din dorința de a fi pentru altcineva acea persoană de care eu simt că am nevoie și a continuat prin transformarea mea, într-o oarecare măsură, în acea persoană de care eu am nevoie. A, și aș mai adăuga ceva: învăț și eu în timp ce îi învăț pe ceilalți. Ceea ce mi se pare WOW!”

• 

• 

• 

Școală de vară

Lecțiile în tandem vor continua până la sfârșitul anului școlar, iar planul este ca, în vacanța mare, așa cum este conceput programul ”Școli cu sclipici”, la Picior de Munte să fie organizată o școală de vară. ”Eu și copiii ne dorim să facem școala de vară, dar să vedem care vor fi regulile cu pandemia”, spune Liliana Chivulescu, care este obișnuită din anii trecuți să lucreze cu elevii pe timpul verii.

A făcut-o întotdeauna la final de clasa I, la toate generațiile, cu acei copii care aveau nevoie de recuperare la scris și citit și se întâlnea cu ei fie în grupuri mici, fie unu la unu.

”De când mă știu ca învățător, am făcut acest lucru peste vară cu copiii care aveau nevoie de remediere. Apoi la clasele mai mari, făceam astfel de întâlniri cu acei copii care aveau nevoie de dezvoltare, copii care mergeau să dea examen pentru clasa a V-a în colegiile de la oraș, copii performanți. Lucram cu ei pentru că cerințele examenului la un colegiu sunt mai mari decât cerințele absolvirii clasei a IV-a. (De ce faceți acest lucru?, o întrebăm.) Pentru că sunt elevii mei, ei sunt eticheta mea în lume, în județ, imaginea mea mai departe.

Cred că mă simt și un pic datoare. O parte dintre profesorii mei de gimnaziu erau de aici, din localitate, educatoarea tot de aici. Mă simt cumva datoare acestor oameni care m-au crescut, m-au educat, familiei mele, mama mi-a fost și profesor și dirigintă… M-am întors în Picior de Munte învățătoare, simțind cumva că e bine să ofer ceea ce am primit și eu de la alții. O fac din plăcere, dar simt că trebuie să fac asta și eu folosesc <trebuie> cu măsură”, spune râzând învățătoarea.

Non-formalul la clasă

Liliana Chivulescu este învățătoare în satul natal din 1991, iar anul acesta predă la clasa pregătitoare. A revenit la Picior de Munte după ce a absolvit Liceul Pedagogic din Ploiești, hotărâtă să continue ceea ce învățase, la rândul său, de la profesorii din sat.

”Sufletește vorbind, m-am întors în școala în care am fost eu elevă până în clasa a VIII-a și de atunci, din 91, tot acolo sunt”. Povestește cu emoție despre învățătoarea care folosea metode practice ca să îi facă pe ei să înțeleagă ceea ce învață și nu a făcut altceva decât să ducă mai departe acest mod de predare. ”Eu tot timpul încerc să le transmit oamenilor că metodele acestea nu sunt de acum, metodele acestea au existat, cadrele didactice le foloseau înainte”, precizează Liliana Chivulescu.

Își amintește de trusa cu roci a învățătoarei (”am învățat simțind, atingând”), de diafilmele cu povești din clasa I (abia după ce vedeau filmul ”Capra cu trei iezi”, treceau la povestea din Abecedarul anului 1979), de orele de fizică, chimie și biologie din gimnaziu când făceau tot felul de experimente: ”O vreme, toate aceste lucruri s-au pierdut, nu știu de ce. Ideea este că metodele acestea nu sunt noi, nu sunt aduse din străinătate, ele au existat, au fost folosite, unii dintre noi au învățat așa și e păcat să nu învețe și copiii din generațiile actuale în modul acesta. Non-formalul înseamnă de fapt învățare experiențială. Este foarte important să aduci în fața copilului o acțiune”.

• 

• 

• 

Liliana Chivulescu dă ca exemplu experimentele de la orele în care elevii săi din generațiile trecute au învățat despre forța gravitațională, despre circuitul apei în natură sau despre proprietățile substanțelor (”aducem apă, pahare, zahăr, lămâie și învățăm experimentând, iar la final și gustăm și copiii văd că a ieșit limonadă; mergem apoi mai departe și învățăm despre comportamente sănătoase, putem să facem limonadă în casă și nu mai cumpărăm sucuri cu chimicale, la pet-uri”).

• 

• 

• 

”Este atât de simplu și atât de frumos. Sunt lucruri la îndemâna oricui, important este să le cauți și să vrei să le folosești”, adaugă Liliana Chivulescu. De pildă, ora de comunicare la clasa învățătoarei este ca o poveste, în care copiii își imaginează momente din textul lecției, spun cum ar schimba un fragment sau cum ar transforma un personaj negativ într-unul pozitiv. Folosesc o metodă din zona non-formală, teatrul-forum, iar copiii povestesc ”cum ar fi fost bine să se comporte personajele celelalte ca să îl determine pe cel negativ să se schimbe și să se poarte altfel.”

Încă din 2013, Liliana Chivulescu participă, alături de alte cadre didactice, la organizarea unui eveniment de educație non-formală, realizat în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu – Conferința Internațională de Educație Non-formală. Un fel de SuperTeach în ziua de astăzi, punctează învățătoarea, care a ajuns până acum în câteva județe.

”Visam ca în fiecare an să mergem cu această conferință într-un alt oraș, să ajungem prin toate județele și să împărtășim metode, metode luate din zona educației non-formale și adaptate pentru a putea fi folosite în școală în așa fel încât să aducem un plus de dinamism lecțiilor, pentru că generațiile de acum nu mai sunt generațiile statice de altădată, cu spatele lipit de bancă, mâinile la spate, ochii la mine și ascultă lecția. Nu se mai întâmplă așa. În plus, învățarea firească este învățarea prin acțiune, nu este învățarea doar prin văzut și auzit. Nu am reușit să ne plimbăm peste tot așa cum am visat, dar am fost în județele Mureș, Sibiu, Dâmbovița și am organizat acest eveniment an de an, din 2013, cu o singură întrerupere într-un an”, conchide Liliana Chivulescu.

Sursa foto: Arhiva personală – înv. Liliana Chivulescu

Citește și: 

• Școala în care se predă transdisciplinar, iar în pauze se dansează: ”Creativ, vesel, experiențial. Pare ideal, dar la noi se întâmplă”
• Lecții online pentru copiii de la sat. 45 de voluntari, mulți studenți, ajută 45 de elevi să recupereze ce au pierdut în pandemie și să nu abandoneze școala
• Cărți pentru copiii din satele uitate. O fostă jurnalistă și zeci de voluntari duc în cătune „valiza cu povești” și construiesc „cărțindare” FOTO