Ce spune Monica Anisie despre redeschiderea creșelor și grădinițelor

0
Foto: pixabay.com

Creșele și grădinițele rămân închise până la jumătatea lunii iunie, iar o decizie privind redeschiderea acestora, după data de 15 iunie, poate fi luată doar în momentul în care se va face o evaluare a perioadei de relaxare, a declarat, joi seară, ministrul Educației, Monica Anisie, la Realitatea Plus.

”Ce pot să vă spun acum este că, până la data de 15 iunie, sunt închise și grădinițe, și școli, și creșe și toate aceste unități care desfășoară activități educative. Ce se va întâmpla după 15 iunie nu putem spune decât după ce se va face o evaluare a acestei perioade de relaxare.

Am avut cu Ministerul Sănătății o discuție pe tema aceasta, Institutul de Sănătate Publică a transmis și către Ministerul Educației o serie de măsuri pentru a ne pregăti, în cazul în care există posibilitatea redeschiderii, după 15 iunie, a creșelor și a afterschool-urilor, dar și a cantinelor și căminelor pentru că vor fi elevi care vor veni către examenele naționale, către aceste cursuri de pregătire și ei trebuie cazați în cămin și să deschidem și cantinele.

Am realizat aceste măsuri împreună cu Ministerul Sănătății, dar o decizie se poate lua în momentul în care se va realiza o evaluare după aceste zile în care au fost mai multe măsuri de relaxare”, a spus Monica Anisie.

Citește și: Ministrul Educației: Temperatura elevilor care susțin examenele naționale va fi luată de două ori la intrarea în școală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.