Ministrul Educației: Universităţile vor reveni de miercuri la cursuri cu prezență fizică. Dacă nu este posibil imediat, pot decide o perioadă de tranziţie
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat, marți, că instituţiile de învăţământ superior vor reveni, începând de miercuri, la activităţi didactice cu prezenţă fizică, însă,...
Consiliul Naţional al Elevilor: Starea de alertă nu va mai fi prelungită, dar nimeni nu ştie la ce să se aştepte. Va fi sau nu masca obligatorie în şcoli?
Orice decizie majoră referitoare la modul de funcţionare a şcolilor din România trebuie comunicată din timp, iar măsurile de relaxare a restricţiilor să fie...
Asociațiile elevilor solicită Guvernului să nu „își bată joc” de copiii refugiați din Ucraina „adoptând ordonanțe cu texte neinteligibile”
Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Timiș (AETm), Asociația Elevilor...
Guvern: Toţi copiii ucraineni aflaţi pe teritoriul României vor beneficia de dreptul la educaţie în unităţile de învăţământ din România
Copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție potrivit Legii azilului, beneficiază de dreptul la educație în unitățile de învățământ...
Înscrierea elevilor ucraineni în unitățile de învățământ din România. Adresa Ministerului Educației, transmisă inspectoratelor școlare județene
Elevii ucraineni sosiți pe teritoriul României vor putea fi înscriși, la cerere, în grupe, clase și formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar...
Primăria Capitalei deschide două centre de zi destinate copiilor proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă deschiderea a două centre de zi destinate copiilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
”Primăria Capitalei,...
Un băiețel de 7 zile, născut într-una dintre stațiile de metrou din Kiev, găzduit în căminele SNSPA alături de alți 50 de copii și familiile lor
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative găzduieşte în prezent, în căminele instituţiei de învăţământ superior, 51 de copii din Ucraina alături de familiile...
Campania „Ajutor pentru Ucraina”. 40 de tone de produse strânse în şcolile din București, distribuite spre punctele vamale – ISMB
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a informat, vineri, că au început demersurile pentru transportul în centrul de la Arena Naţională, coordonat de Primăria Capitalei,...
Elevii și studenții refugiați din Ucraina se pot înscrie în învățământul din România. Ministrul Educației a semnat un ordin în acest sens
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a semnat un ordin care face posibilă înscrierea copiilor şi tinerilor refugiaţi din Ucraina în sistemul de...
Președintele CJ Suceava: Copiii ucraineni refugiaţi în România vor putea merge la şcoli cu predare în limba ucraineană
Copiii ucraineni refugiaţi în România vor putea merge la şcoli cu predare în limba ucraineană, a declarat, miercuri, la Cernăuţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ)...
Premierul Nicolae Ciucă: În România au intrat 118.461 de refugiați din Ucraina. Aproape 46.500 au rămas în țara noastră, 18.000 sunt minori
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, până miercuri dimineaţă, în România au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni. Dintre aceștia, 46.435 au decis să...
Situația epidemiologică în școli. Ministerul Educației: 20 de unități de învățământ și 515 clase/grupe funcționau vineri în sistem online
La finalul săptămânii 21 - 25 februarie, 20 de unități de învățământ și 515 clase/grupe funcționau în sistem online, conform raportărilor inspectoratelor școlare județene,...
Aproape 43% dintre părinți nu consideră benefică trecerea la trimestre – sondaj Federația Națională a Asociațiilor de Părinți
42,9% dintre părinții care au răspuns chestionarului lansat de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți privind modificarea structurii anului școlar 2022-2023 consideră că propunerea...
Chestionar pentru părinți privind structura anului școlar, lansat de Federația Națională a Părinților: Este benefică trecerea la trimestre?
Federația Națională a Părinților – EDUPART a lansat un chestionar pentru părinți cu privire la propunerile Ministerului Educației de modificare a structurii anului școlar...
Calendarul olimpiadelor și concursurilor în anul școlar 2021-2022 – etapele județene și naționale. Olimpiadele internaționale
Ministerul Educației a publicat calendarul olimpiadelor și concursurilor școlare ce se vor desfășura în anul școlar 2021-2022, la nivel național (etapele județene și naționale)...
Ministerul Educației: La finalul săptămânii trecute, 33 de unități de învățământ și 883 de clase/grupe funcționau în sistem online
În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și...
Rezultatele la proba scrisă a concursului pentru directorii de școli, sesiunea a doua. Rata de promovare: 71,67% – Ministerul Educației
La proba scrisă a concursului pentru directorii de școli, sesiunea ianuarie-aprilie 2022, au participat 2.850 de candidați, informează Ministerul Educației. Dintre aceștia, 2.039 de...
Concursul pentru directorii de școli, sesiunea ianuarie-aprilie 2022. Proba scrisă: subiectele și șablonul de evaluare UPDATE
Vineri, 18 februarie, a avut loc proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar...
Elevii ar putea avea două evaluări, la începutul și la finalul anului școlar. Ministrul Educației: Pot fi făcute la matematică şi română pentru moment
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vrea să facă ”un parteneriat cu niște profesioniști” pentru a introduce ”o evaluare de final de an...
Programe supraîncărcate. Sorin Cîmpeanu: Trebuie schimbat ceva. Am ajuns să facem geometrie vectorială pentru toţi copiii. Nu cred că e necesar
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că programa școlară este supraîncărcată și că acest lucru trebuie schimbat, iar de vină pentru această situație sunt miniștrii...
Cîmpeanu: Am început cu semestre în 1998. Nu ştiu dacă e coincidenţă sau nu, dar de atunci calitatea sistemului de învăţământ a scăzut continuu
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, că o decizie privind revenirea la trimestre în structura anului școlar se va lua după un...
Ministerul Educației: Numărul infectărilor în mediul școlar a scăzut. 54 de unități de învățământ, în sistem online la finalul săptămânii trecute
La finalul săptămânii trecute, 54 de unități de învățământ și 2.025 de clase/grupe funcționau în sistem online, potrivit raportărilor inspectoratelor școlare județene, a informat,...
Lecții online pentru Bacalaureat 2022, susținute de Facultatea de Matematică şi Informatică – Universitatea ”Ovidius” din Constanţa
O nouă sesiune de şedinţe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2022 este organizată de Facultatea de Matematică şi Informatică (FMI) din cadrul Universităţii...
Pregătire gratuită pentru BAC 2022 la română, matematică şi informatică, organizată de Universitatea Transilvania din Braşov
Universitatea Transilvania din Braşov (UniTBv) organizează şi în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru Bacalaureat la trei materii -...
Sindicatele din educație îi solicită președintelui Klaus Iohannis să intervină pentru ”a preîntâmpina o escaladare a conflictului din Educație”
Liderii federațiilor sindicale din educație i-au trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îi solicită să medieze conflictul cu Guvernul și să îi...
Părinţii Cer Schimbare și FePAL: Împărţirea anului școlar în trimestre nu se mai potrivește sistemului actual de educație. Ideea că elevii români fac prea puțină școală este falsă
Grupul civic ”Părinţii Cer Schimbare” și Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali din România (FePAL) își reafirmă poziția împotriva revenirii la trimestre în anul școlar...
Ministrul Educației: Împărțirea pe trimestre ar putea să ajute la o mai bună organizare a materiei, dar și la o evaluare formativă și sumativă mai coerentă
Una dintre propunerile Ministerului Educației pentru anul școlar 2022-2023 este revenirea la trimestre. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că este vorba de ”o împărțire...
Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: Rata de ocupare a paturilor pe judeţe, între 22% şi 58%. Școlile vor continua activitatea în format fizic
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a precizat, joi, că şcolile îşi vor continua activitatea în format fizic săptămâna viitoare, cu excepţia...
Petiție împotriva revenirii la trimestre în structura anului școlar, inițiată de Părinții cer schimbare: „Nu vrem 100 de note pe an”
Grupul civic ”Părinții cer schimbare” a inițiat o petiție prin care cere Ministerului Educației să renunțe la varianta de an şcolar cu trei trimestre....
Consiliul Național al Elevilor: Anul şcolar să înceapă în prima zi de luni a lunii septembrie şi să se încheie în prima zi de vineri a lunii iunie
Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită ca anul şcolar să înceapă în prima zi de luni a lunii septembrie şi să se încheie în...
Ziua Națională a Lecturii. Ministrul Educației: Marți, 15 februarie, învățătorii și profesorii vor organiza activități de lectură. Timp de 15 minute, elevii vor citi
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că a decis ca marți, 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, în toate școlile, programul să fie modificat...
Structura anului școlar 2022-2023. FePAL: Orice zi suplimentară la școală, o încălcare a dreptului copiilor la o viață sănătoasă
Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL) consideră că, până la modificări concrete ale programului elevilor de gimnaziu, ale structurii orarului și ale...
Cum va arăta structura viitorului an școlar. Ministrul Educației propune ca școala să înceapă pe 5 septembrie. Ce vacanțe ar putea avea elevii
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, propune ca anul școlar 2022-2023 să înceapă pe 5 septembrie 2022 și să se încheie pe 16 iunie 2023. Elevii...
FePAL și ”Părinții cer schimbare” susțin reintroducerea vacanței intersemestriale din februarie în structura anului școlar 2022-2023
Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România (FePAL) și ”Părinții cer schimbare” solicită reintroducerea vacanței intersemestriale din februarie în structura anului școlar viitor. Totodată,...
Feedbackul acordat profesorilor în semestrul I. Ce arată datele unei consultări interne realizate de Consiliul Național al Elevilor
Aproape 60% dintre președinții consiliilor școlare ale elevilor spun că în școala lor s-a acordat feedback profesorilor în primul semestru al acestui an școlar,...
Discuții la Guvern. Sindicaliștii din învățământ cer acord politic la nivelul coaliției de guvernare: ”Negocierile vor continua” UPDATE
Sindicatele din educație cer acord politic la nivelul coaliției de guvernare pentru soluționarea problemelor din învățământ. Liderii celor trei federații sindicale s-au întâlnit marți,...
CNE: Testarea elevilor, „un act indispensabil pentru menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme”
Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) consideră testarea non-invazivă "un act indispensabil pentru menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme” și...
Sindicatele din educație solicită coaliției să declare public dacă susține sau nu un acord privind Educația: ”Guvernul ne-a mințit!”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” solicită partidelor din coaliția de guvernare să...
Ministerul Educației: 163 de unităţi de învăţământ funcționează online. Peste jumătate din testele de salivă pozitive, confirmate PCR
Ministerul Educației a informat, vineri că 163 de unități de învățământ din țară desfășoară cursurile în sistem online, iar 4.757 de clase sau grupe...
Unde mă duc la facultate? S-a lansat FUTURE Student, un program gratuit în care elevii de liceu sunt ajutați să-și aleagă facultatea potrivită
Elevii claselor a XI-a și a XII-a se pot înscrie până la data de 1 martie 2022 în programul FUTURE Student în care vor...
Sorin Cîmpeanu: Rata de ocupare a paturilor nu a depăşit pragul de 75% în niciun județ. Nu vor trece integral în online unităţile de învăţământ
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, joi, că rata de ocupare a paturilor destinate pacienților COVID nu a depășit pragul de 75% în niciun...
Elevii de liceu se pot înscrie la „The Switch”, o competiție antreprenorială cu premii de peste 40.000 de euro. Participarea este gratuită
Elevii de liceu din toată țara, pasionați de antreprenoriat, business sau tehnologie, sunt invitați să participe la competiția națională de soluții antreprenoriale, „The Switch”,...
Ministrul Educației: Activitatea şcolilor nu are legătură cu rata de infectare/ Cei care se îmbolnăvesc trebuie să stea în izolare. Ceilalţi merg la şcoală
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a pledat, miercuri, pentru desfăşurarea activităţii şcolare cu prezenţă fizică, arătând că nici în alte ţări în care se înregistrează...
Clasele cu trei cazuri de infectare trec în online pentru o perioadă de 5 zile. Termenul, redus de la 10 zile prin ordin comun. Ce se mai modifică
Clasele în care sunt depistate trei cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive trec în online pentru o perioadă...
Ministerul Educației: Perioada de depunere a cererilor de bursă se prelungește cu două săptămâni, până la data de 14 februarie
Ministerul Educației anunță că a decis extinderea perioadei de depunere a dosarelor de bursă până la data de 14 februarie. În acest sens a...
Sorin Cîmpeanu: Probabil că vom avea în judeţul Cluj toate unităţile de învăţământ trecute în online începând de săptămâna următoare
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, luni, că 108 şcoli funcţionează în sistem online săptămâna aceasta. Potrivit ministrului, în județul Cluj, unde rata de...
Lecții online de pregătire la matematică pentru examenul de Bacalaureat 2022, oferite de Universitatea din Craiova
Elevii claselor a XII-a pot participa, în perioada 12 februarie - 18 iunie 2022, la programul de pregătire gratuită la Matematică pentru examenul de...
Sorin Cîmpeanu anunţă că alte 5.660.000 de teste vor ajunge în şcoli până la începutul săptămânii viitoare
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că peste 5 milioane de teste COVID vor ajunge în şcoli în acest weekend, la acest moment...
Ministerul Educației: Cursuri online în 108 școli, la nivel național. Aproape 27.000 de elevi și preșcolari, depistați pozitiv
Vineri, 28 ianuarie 2022, la nivel național, 108 unități de învățământ (0,61% din numărul total) și 3.576 de clase și grupe (2,6% din numărul...
Pregătire gratuită la matematică şi chimie pentru Bacalaureat şi admiterea la facultate, organizată de Universitatea Politehnica Timişoara
Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) anunţă că oferă şi în acest an meditaţii gratuite la matematică şi chimie, pentru elevii care dau examenul de Bacalaureat...
Lista unităților de învățământ care au depus intenții de participare la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar
Ministerul Educației a publicat, vineri, lista unităților de învățământ preuniversitar care au răspuns invitației de participare la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.
Lista unităților...
Olimpiadele și concursurile din anul școlar 2021-2022. Listele au fost actualizate – sunt incluse și olimpiadele de română, istorie și engleză
Ministerul Educației a publicat, joi, listele actualizate cu olimpiadele și concursurile școlare care se vor desfășura în anul școlar 2021-2022. În noile liste sunt...
Rafila: Clujul are cea mai mare rată de spitalizare. Dacă se ajunge la 75% săptămâna viitoare, va fi prima decizie de suspendare a activităţii în școli
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că cea mai mare rată de spitalizare din țară se înregistrează în județul Cluj (68%) și dacă...
Ministrul Sănătății, după explozia de cazuri COVID: Școlile rămân deschise. Copiii cu simptome trebuie să rămână la domiciliu
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, după ce în România au fost înregistrate peste 34.200 de cazuri noi de SARS-CoV-2, că nu există...
Peste 13.500 de cazuri pozitive în rândul elevilor și preșcolarilor. 2.882 de clase aveau vineri activitatea fizică suspendată – Ministerul Educației
46 de unități de învățământ din țară aveau săptămâna trecută activitatea cu prezență fizică suspendată, potrivit datelor centralizate vineri, 21 ianuarie, de către Ministerul...
A început vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, în centrele pediatrice
Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi vaccinați anti-COVID începând de miercuri, 26 ianuarie. 114.000 de doze de vaccin de...
Boovie 2022. Înscrierile pentru ediția a 7-a a Festivalului de book-trailere de la Focșani încep pe 28 ianuarie. Gala, programată în luna iulie
Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului-concurs de book-trailere pentru elevi ”Boovie”, coordonat de profesoara Carmen Ion, va avea loc la Focșani în perioada 15-17...
Salvați Copiii: 76% dintre copii spun că profesorii îi ceartă atunci când greșesc, ceea ce arată prevalența metodelor pedagogice critice și punitive
Un studiu realizat de Salvați Copiii România pe parcursul anului 2021 arată că 22% dintre copii sunt expuși abuzului verbal și limbajului violent în...
Ministerul Educației și ISMB recomandă ore online pentru elevii care nu pot ajunge la școală din cauza grevei angajaților STB
Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) recomandă conducerilor şcolilor din Capitală să motiveze absenţele elevilor care nu au putut veni la...
Teste ambalate în kituri individuale sau de câte două, distribuite în școli. Ministerul Educației: Prima testare se va putea realiza marți sau miercuri
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a anunţat că 10.540.000 de teste rapide din salivă, ambalate în kituri individuale sau de câte...






































































