Acasă 2022

Arhive Anuale: 2022

Simulare Evaluarea Națională 2022. Luni și marți au loc probele la Română și Matematică. Precizările Ministerului Educației

SIMULARE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022. Elevii claselor a VIII-a vor susține săptămâna viitoare simularea Evaluării Naționale. Luni, 4 aprilie, va avea loc proba la Limba...

„Curățăm România”, o campanie națională organizată în școli în luna aprilie. Elevii vor fi încurajați să se implice în activități de voluntariat

Elevii vor putea participa în luna aprilie la Campania Naţională "Curăţăm România!", care se va derula sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”....

Cum organizează o învățătoare ora de fericire la școală. O experiență „wow” pentru elevii de clasa a II-a, care a început în urmă cu două luni

Când învățătoarea i-a întrebat ce îi face fericiți, copiii au scris pe tablă prietenii, pauzele, baschetul, mâncarea, notele bune sau când spun la școală...

Aproape 1.400 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Ministerul Educației a anunțat, joi seară, că a finalizat selecția proiectelor ce urmează a fi finanțate în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea...

De ce susține ministrul Educației renunțarea la teze: ”Și-au dovedit inutilitatea. Văzând rezultatele, am înțeles că nu își mai ating scopul”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri seara, la TVR1, că susține renunțarea la tezele semestriale întrucât acestea și-au dovedit ”inutilitatea”, ”nu își ating...

Clase în aer liber și desene educative pe asfalt, realizate la un colegiu din Aleșd într-un proiect de voluntariat desfășurat de elevi și profesori FOTO

În urmă cu doi ani, curtea Colegiului Tehnic "Alexandru Roman" din Aleșd, județul Bihor, a fost împânzită cu desene educative. Din banii obținuți în...

Anul școlar 2022-2023 va fi împărțit în cinci module de învățare. Ministrul Educației: Intenționăm să renunțăm la tezele semestriale

Anul școlar 2022-2023 va începe pe 5 septembrie, se va încheia pe 16 iunie și va fi împărțit în cinci module de învățare (nu...

BAC 2022: Calendarul sesiunii speciale pentru olimpici și elevii care susțin admiterea la academii militare din SUA. Probele scrise încep pe 18 mai

BACALAUREAT 2022. Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2022, organizată pentru olimpicii și participanții la concursurile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în...

Consiliul Național al Elevilor: Peste 70% dintre elevi își doresc eliminarea tezelor și înlocuirea acestora cu mijloace de evaluare sumativă

Peste 70% dintre elevii care au răspuns unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor (CNE), în contextul modificărilor anunțate cu privire la structura...

SuperTeach: Cum folosești rezultatele simulării ca să obții rezultate bune la BAC și Evaluarea Națională/ Trei profesori vin cu recomandări

Sute de mii de copii au trecut în ultimele două săptămâni prin emoțiile simulărilor pentru examenele naționale (BAC 2022 și Evaluarea Națională). Pe lângă...

Simulare BAC 2022. Subiectele și baremele la Geografie, Anatomie, Biologie, Logică, Informatică, Fizică, Chimie, Economie, Sociologie

SIMULARE BAC 2022. Elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut, miercuri, proba la alegere a profilului şi specializării în cadrul simulării examenului...

Înscriere clasa pregătitoare 2022, București. Circumscripțiile școlare pentru fiecare unitate de învățământ și numărul de clase – ISMB

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023 va începe pe 11 aprilie, dată de la care părinții pot completa cererile-tip de înscriere,...

Subiectele și baremele de notare la Matematică și Istorie – Simulare BAC 2022, proba obligatorie a profilului

SIMULARE BAC 2022. Simularea examenului de Bacalaureat a continuat, marți, cu proba obligatorie a profilului - Matematică sau Istorie. Subiectele pe care le-au avut...

Peste 1.100 de copii ucraineni, înscriși ca audienți în școlile din România – ministrul Educației

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, sâmbătă, că numărul elevilor ucraineni audienţi în şcolile din România, pe curriculum românesc, va fi de 1.140 la...

Ministrul Educației s-a întâlnit cu profesori români și ucraineni: Există elevi care vor să continue studiile după programa şcolară din România

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că va încerca să identifice soluţiile legale pentru atribuirea unor locuri speciale în liceu absolvenţilor clasei a VIII-a din...

La ora de istorie, copiii sunt actori, jurnaliști sau hipioți. Cu elevii de clasa a VII-a, profesoara a reușit să facă un mini-muzeu al comunismului FOTO

Copiii scriu pe pănuși de porumb la ora de istorie, își fac haine și arme specifice perioadelor studiate la clasă, pun în scenă atmosfera...

Câștigătorii Galei Profesorul Anului din mediul rural, un eveniment organizat de Teach for Romania, aflat la prima ediție

Câștigătorii primei ediții a Galei Profesorul Anului din mediul rural au fost anunțați, joi, în cadrul unui eveniment organizat de Teach for Romania la...

Pregătire gratuită pentru admiterea la facultate, organizată de Universitatea Politehnica din Bucureşti

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) organizează până pe data de 16 iulie, în fiecare zi de sâmbătă, sesiuni de pregătire gratuită pentru admiterea la...

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare 2022-2023 va începe pe 11 aprilie. Calendarul și metodologia, publicate în Monitorul Oficial

CLASA PREGĂTITOARE 2022-2023. Înscrierile în clasa pregătitoare 2022-2023 vor începe în data de 11 aprilie și se vor încheia pe 10 mai. Calendarul și...

Ministerul Educației anunță reluarea competiţiei „Şcoală Europeană”. 20 aprilie, termenul-limită pentru trimiterea candidaturilor

După o întrerupere de doi ani, cauzată de pandemia de COVID-19, Ministerul Educaţiei reia competiţia pentru obținerea certificatului „Şcoală Europeană” în anul şcolar 2021...

Elevii claselor a VIII-a vor susține Simularea Evaluării Naționale 2022 în perioada 4-6 aprilie. Modele de subiecte – simulări județene

Elevii claselor a VIII-a vor susține simularea Evaluării Naționale în perioada 4-6 aprilie 2022. În prima zi, luni, 4 aprilie, se va desfășura simularea...

Simulare Bacalaureat 2022. Subiectele și baremul de corectare la proba de Limba și literatura română

SIMULARE BAC 2022. Elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut, luni, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului...

În fiecare an, elevii au clasa decorată altfel. Învățătoarea vrea ca fiecare copil „să fie bine cu el” și să învețe într-o atmosferă echilibrată și liniștită

Învățătoarea Claudia Codreanu schimbă decorul clasei în fiecare an. Elevii săi sunt acum Supereroi, anul trecut, în clasa pregătitoare, au fost Exploratori, iar copiii...

Primăvara Educației: Un eveniment dedicat bunelor practici, care a adus împreună 120 de educatori, învățători și profesori din județul Timiș

Aproximativ 120 de educatori, învățători și profesori din județul Timiș au participat în data de 11 martie la ”Primăvara Educației”, un eveniment organizat la...

Ministerul Educației: Peste 1.400 de cereri depuse și validate pentru finanțare în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Peste 1.400 de cereri au fost depuse şi validate în prima rundă de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar, a informat,...

Apel umanitar: Ajutor pentru Delia, o fetiță de 7 ani, grav rănită într-un accident rutier

În urmă cu o lună, Delia Elena, o fetiță de 7 ani, elevă în clasa pregătitoare, a fost rănită grav într-un accident rutier, fiind...

Ziua Numărului Pi, la un colegiu din Zalău: „Cea mai Pi clasă” și concurs de memorare a zecimalelor lui Pi. O elevă a memorat 199 de zecimale

O elevă a Colegiului Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" a câştigat un concurs organizat cu prilejul Zilei Numărului Pi, memorând 199 de zecimale ale constantei...

La o școală din Oradea: Elevii vor amenaja o grădină de legume și plante medicinale în curtea școlii cu pomi fructiferi și spații de învățare în aer liber

Elevii din clasele primare de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Oradea participă din luna decembrie, anul trecut, la proiectul ”Grădinărim cu bucurie”. Peste...

La un liceu din Victoria învață Daria. „O minune de copil”, în clasa a XI-a, care a venit din Ucraina cu mama ei și și-a dorit din prima zi să meargă la școală

Când a ajuns la Cârțișoara, în județul Sibiu, alături de mama ei, Daria a spus din prima zi că ea vrea să meargă la...

Peste 500 de studenți ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, dar și profesori, voluntari pentru refugiații din Ucraina

Peste 500 de voluntari, studenţi ai Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV), dar şi profesori, oferă asistenţă celor care pleacă din Ucraina din...

Procedura de înscriere a copiilor refugiați din Ucraina ca audienți în unitățile de învățământ din România – ordin de ministru

Ordinul ministrului Educației prin care sunt aprobate procedura de înscriere a copiilor refugiați din Ucraina ca audienți în unitățile de învățământ din România, precum...

Gala Profesorul Anului din mediul rural 2022. Teach for Romania a anunțat cei 15 finaliști. Câștigătorii vor fi premiați pe 24 martie

Teach for Romania a anunțat, vineri, cei 15 finaliști ai Galei Profesorul Anului din mediul rural, eveniment aflat la prima ediție. Elevii, părinții sau...

Clasa pregătitoare 2022-2023. Ministrul Educației: Începând cu data de 28 martie, putem spune că se va da startul înscrierilor în clasa pregătitoare

Calendarul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2022-2023 va fi finalizat săptămâna viitoare, astfel încât pe 28 martie vor începe acțiunile prevăzute...

Burse pentru studenții refugiaţi din Ucraina și pentru profesori. Ministrul Educației: Avem în pregătire un proiect de hotărâre de guvern

Studenţii ucraineni refugiaţi în ţara noastră vor beneficia de burse în aceleaşi condiţii ca studenţii români, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul...

Elevii cu afecţiuni cronice vor putea beneficia de învăţământ hibrid până la finalul semestrului al doilea – ordin de ministru/document

Elevii cu afecţiuni cronice vor putea beneficia de învăţământ hibrid până la finalul semestrului al doilea al acestui an şcolar, a anunţat, joi, într-o...

Cinci frați din Ucraina, înscriși la un liceu din Oradea: „Copiii sunt extrem de bine educaţi. Profesorii noştri i-au primit frumos, le-au făcut şi cadouri”

Cinci copii ucraineni, toţi fraţi, au fost înregistraţi ca audienţi la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" Oradea, după ce părinţii lor i-au adus din Ucraina,...

Înscrierea copiilor din Ucraina în școli. Cîmpeanu: Foarte puțini au solicitat până acum, dar dacă această situație va mai dura, va crește foarte mult numărul lor

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri seară, că până în prezent au fost făcute puține solicitări de înscriere a copiilor refugiați din Ucraina...

Școală în sistem hibrid pentru elevii cu afecțiuni cronice. Sorin Cîmpeanu a anunțat că va emite un ordin de ministru în acest sens

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri seară că, după ridicarea stării de alertă în România, nu mai există obligativitatea purtării măştii de protecţie,...

Copiii ucraineni vor fi înscriși ca audienți în școlile din România și vor fi trecuți în cataloage provizorii – ordonanță de urgență

Copiii din Ucraina vor fi înscriși ca audienți în unitățile de învățământ din România și vor fi trecuți în cataloage provizorii până la echivalarea...

Ministrul Educației: De miercuri, nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de infectări sau de rata de ocupare a paturilor

Începând de miercuri, 9 martie, nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de rata...

Masca de protecție nu mai este obligatorie în spațiile închise. Ministerul Sănătății recomandă însă purtarea acesteia în școli

Masca de protecție nu mai este obligatorie începând de miercuri în spațiile deschise și închise, odată cu ridicarea stării de alertă în țara noastră,...

Ministrul Educației: Universităţile vor reveni de miercuri la cursuri cu prezență fizică. Dacă nu este posibil imediat, pot decide o perioadă de tranziţie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat, marți, că instituţiile de învăţământ superior vor reveni, începând de miercuri, la activităţi didactice cu prezenţă fizică, însă,...

Consiliul Naţional al Elevilor: Starea de alertă nu va mai fi prelungită, dar nimeni nu ştie la ce să se aştepte. Va fi sau nu masca obligatorie în şcoli?

Orice decizie majoră referitoare la modul de funcţionare a şcolilor din România trebuie comunicată din timp, iar măsurile de relaxare a restricţiilor să fie...

Asociațiile elevilor solicită Guvernului să nu „își bată joc” de copiii refugiați din Ucraina „adoptând ordonanțe cu texte neinteligibile”

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Timiș (AETm), Asociația Elevilor...

Guvern: Toţi copiii ucraineni aflaţi pe teritoriul României vor beneficia de dreptul la educaţie în unităţile de învăţământ din România

Copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție potrivit Legii azilului, beneficiază de dreptul la educație în unitățile de învățământ...

O învățătoare dintr-un sat din Tulcea, printre voluntarii din vama Isaccea: „Sâmbătă am prins două bacuri. Foarte mulți copii erau înfometați, înghețați…”

Beatrice Mihăilă este învățătoare în satul Sălcioara și în weekend a mers în vama Isaccea să ajute refugiații din Ucraina. Ea și soțul ei...

Înscrierea elevilor ucraineni în unitățile de învățământ din România. Adresa Ministerului Educației, transmisă inspectoratelor școlare județene

Elevii ucraineni sosiți pe teritoriul României vor putea fi înscriși, la cerere, în grupe, clase și formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar...

Şcolile dintr-o comună aflată la marginea municipiului Cernăuţi, transformate în ”fabrici” de plase de camuflaj pentru armata ucraineană

Două şcoli dintr-o comună aflată la marginea municipiului Cernăuţi, cu o importantă comunitate de etnici români, s-au transformat, de la declanşarea războiului, în "fabrici"...

Primăria Capitalei deschide două centre de zi destinate copiilor proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă deschiderea a două centre de zi destinate copiilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina. ”Primăria Capitalei,...

Un băiețel de 7 zile, născut într-una dintre stațiile de metrou din Kiev, găzduit în căminele SNSPA alături de alți 50 de copii și familiile lor

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative găzduieşte în prezent, în căminele instituţiei de învăţământ superior, 51 de copii din Ucraina alături de familiile...

Campania „Ajutor pentru Ucraina”. 40 de tone de produse strânse în şcolile din București, distribuite spre punctele vamale – ISMB

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a informat, vineri, că au început demersurile pentru transportul în centrul de la Arena Naţională, coordonat de Primăria Capitalei,...

Liceul din Sighet cu 250 de voluntari pentru refugiații din Ucraina. 25 de elevi sunt translatori în vamă și merg în fiecare zi acolo, după ore

După izbucnirea războiului din Ucraina, 250 de elevi ai Liceului Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației se implică în acțiuni de voluntariat pentru refugiaţii care...

Evaluarea Națională 2022. Precizări privind structura subiectului la Limba și literatura română – ​Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație

​Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), care elaborează subiectele pentru examenele naționale, a publicat, miercuri, o serie de precizări privind structura...

Elevii și studenții refugiați din Ucraina se pot înscrie în învățământul din România. Ministrul Educației a semnat un ordin în acest sens

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a semnat un ordin care face posibilă înscrierea copiilor şi tinerilor refugiaţi din Ucraina în sistemul de...

Președintele CJ Suceava: Copiii ucraineni refugiaţi în România vor putea merge la şcoli cu predare în limba ucraineană

Copiii ucraineni refugiaţi în România vor putea merge la şcoli cu predare în limba ucraineană, a declarat, miercuri, la Cernăuţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ)...

Premierul Nicolae Ciucă: În România au intrat 118.461 de refugiați din Ucraina. Aproape 46.500 au rămas în țara noastră, 18.000 sunt minori

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, până miercuri dimineaţă, în România au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni. Dintre aceștia, 46.435 au decis să...

Cosmin, elev-voluntar: Am fost prima dată vineri în vama Sighet. Am văzut că oamenii au nevoie de ajutor și de atunci încerc să fiu cât mai implicat

La Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației a fost demarată o campanie de strângere de bunuri pentru refugiații din Ucraina. Elevii-voluntari preiau donațiile,...

Situația epidemiologică în școli. Ministerul Educației: 20 de unități de învățământ și 515 clase/grupe funcționau vineri în sistem online

La finalul săptămânii 21 - 25 februarie, 20 de unități de învățământ și 515 clase/grupe funcționau în sistem online, conform raportărilor inspectoratelor școlare județene,...

Aproape 43% dintre părinți nu consideră benefică trecerea la trimestre – sondaj Federația Națională a Asociațiilor de Părinți

42,9% dintre părinții care au răspuns chestionarului lansat de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți privind modificarea structurii anului școlar 2022-2023 consideră că propunerea...

Chestionar pentru părinți privind structura anului școlar, lansat de Federația Națională a Părinților: Este benefică trecerea la trimestre? 

Federația Națională a Părinților – EDUPART a lansat un chestionar pentru părinți cu privire la propunerile Ministerului Educației de modificare a structurii anului școlar...

POVEȘTI DIN ȘCOALĂ

CELE MAI APRECIATE