O clasă ca într-o școală de afară. Învățătoarea Anca Dediu și câțiva părinți ”inimoși” au creat un decor de vis pentru ”Spiridușii” din Cudalbi

0
Foto: facebook.com/ Clasa Spiridușilor

Copiii din clasa învățătoarei Anca Dediu vor învăța anul acesta într-o clasă pe care și-ar dori-o orice elev. O sală cu podea învechită și pereți sobri, în care erau așteptați în toamnă ”spiridușii” de clasa I din comuna Cudalbi, județul Galați, a fost transformată, în această vară, într-una plină de culoare, vie, în care există chiar și o canapea. Cu sprijinul părinților și cu fonduri de la Primărie, învățătoarea a dat viață unui loc despre care nu ai spune că există într-o școală românească de la sat. Anca Dediu și-a dorit o clasă ”altfel” și s-a alăturat astfel campaniei inițiate de Anca Tîrcă, ”Școli prietenoase și creative”.

După experiența de anul trecut, când a decorat și pregătit în detaliu ”Clasa Spiridușilor” pentru micuții de la clasa pregătitoare (povestea o regăsiți mai jos), Anca Dediu a luat-o de la capăt în această vară. Învățătoarea și-a dorit și anul acesta o altfel de sală pentru elevii săi și, împreună cu părinții, a reușit să creeze o clasă de vis. Chiar și mama învățătoarei s-a implicat în proiectul de înfrumusețare a sălii, iar partea de decorare a realizat-o, ca și anul trecut, singură pentru că a vrut să fie o surpriză pentru părinți și copii.

Anca Dediu ne-a spus povestea ”clasei”, cum a pornit proiectul și cum a reușit să îl ducă la bun sfârșit alături de părinți:

Imboldul, de data aceasta, mi l-a dat o mămică. A vrut să vadă la sfârșitul anului școlar clasa în care ne vom muta din toamnă. Sala în care învățasem anul trecut este destinată clasei pregătitoare. ”Haideți să schimbăm parchetul și lambriul! -De unde bani ? -Căutăm!” Și am început să ”căutăm”. Am încercat la Asociația de părinți, am căutat sponsori și, în final, am primit sprijin de la Primărie. Am început să alergăm după materiale de construcție, după meseriași (toți ocupați). Împreună cu câteva mămici și prieteni, am ”decopertat” locul faptei, iar un tătic priceput s-a ocupat de montat parchet și lambriu.

La canapea am visat mereu. Am căutat paleți (tot o mămică m-a ajutat cu procurarea lor), i-am vopsit cu femeia de serviciu, am căutat o saltea veche la profesorii de educație fizică, am comandat material impermeabil de pe net, niște perne vechi, iar mama mea a fost croitoreasă.

Fiind la țară, ne-am plimbat cu rândul pe la oraș căutând materialele necesare, când eu, când alte două mămici inimoase.

Toata vara am stat pe net căutând idei, comandând diverse (aici nu trebuie să citească soțul), mai o vizită la Jumbo, alta pe la magazinele chinezești… Mămicile, pe de altă parte, pregăteau uniforma! Multă alergătură!

Clasa am reușit să o amenajăm în ultima săptămână de vacanță. Două zile au lucrat meseriașii, într-una am făcut șmotru cu mămicile și alte două zile am decorat-o singură. Îmi place să-mi surprind atât părinții, cât și copiii.

Urmăresc campania ”Școli prietenoase și creative” și mi-am dorit o clasă altfel. Mă uitam mereu cu admirație la fiecare proiect prezentat.”

Dar iată câteva imagini cu sala de clasă, amenajată de învățătoare și de părinți:

Așa arăta clasa înainte de reamenajare:

Foto: facebook.com/ Clasa Spiridușilor

Mai multe imagini pe pagina de Facebook ”Clasa Spiridușilor”

SparkNews.ro susține campania ”Școli prietenoase și creative”, inițiată de Anca Tîrcă. Dacă v-ați alăturat campaniei și ați schimbat spațiile din școală, așteptăm să ne dați de veste și vom scrie povestea. 

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.