Admiterea la facultate 2019. Peste 3.600 de locuri pentru anul universitar 2019-2020, la UMFST Târgu Mureş

1
Foto: facebook.com/ Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie

ADMITERE 2019. Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş a anunţat, luni, că, pentru anul universitar 2019-2020, scoate la concurs 3.629 de locuri la buget şi taxă pentru licenţă, masterat şi doctorat, relatează Agerpres.

Potrivit site-ului UMFST Târgu Mureş, a crescut numărul de locuri bugetate atât la programele mari de studii, cât şi la programele mici de studii, astfel încât absolvenţii de liceu vor avea la dispoziţie 1.467 de locuri la buget, 543 de locuri finanţate de către universitate şi 1.619 locuri cu taxă.

Înscrierile pentru admitere vor avea loc în perioada 15 – 19 iulie 2019 şi se vor putea face online, iar candidaţii care vor întâmpina dificultăţi în utilizarea portalului de înscriere vor avea la dispoziţie un Call Center şi un punct de informare.

Probele scrise la programele de studii de licenţă de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie se vor desfăşura în data de 24 iulie 2019.

La programele de studii de licenţă de la Facultăţile de Inginerie, Ştiinţe şi Litere „Petru Maior” şi Economie şi Drept, admiterea se va face pe baza mediei generale a examenului de bacalaureat, iar rezultatele se vor afişa în data de 22 iulie 2019.

Citește și:

1 COMENTARIU

  1. Bună dimineața mai sunt locuri cu bursă la universitatea Carol Davila pentru Medicina.as dori să știu pentru băiatul meu a terminat bacalaureatul cu media 9.61.in Iordania aș dori să îl aduc in Romania mulțumesc frumos pentru colaborare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here