Admiterea la facultate 2019. Peste 1.460 de locuri, la UMF ”Carol Davila” București. Când au loc înscrierile și concursul de admitere

1
Foto: umfcd.ro

ADMITERE 2019. La Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei Naționale 1.464 de locuri pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2019-2020.

UPDATE Admiterea la facultate 2019. Peste 3.000 de candidaţi s-au înscris pentru admiterea la UMF ”Carol Davila”

Dintre cele 1.464 de locuri scoase la concurs, 1.154 sunt locuri finanţate de la bugetul de stat şi 310 locuri cu taxă, se arată într-un comunicat de presă al Universității de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, remis duminică Mediafax.

Repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2019-2020:

  • Specializarea ”Medicină – 360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu: 650 locuri finanţate de la buget şi 200 locuri cu taxă.
  • Specializarea ”Medicină dentară” – 360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu: 180 locuri finanţate de la buget şi 74 locuri cu taxă.
  • Facultatea de Farmacie – 300 de credite pentru 5 ani de studiu: 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă.
  • FMAM Moaşe şi Asistenţă medicală generală – 4 ani de studiu, 240 de credite: 95 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă; Alte specializări FMAM – 3 ani de studiu şi 180 de credite: 75 de locuri finanţate de la buget şi 12 de locuri cu taxă, alte 4 locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenții din centrele de plasament.

Anul trecut , la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.402 locuri, dintre care 302 locuri cu taxă, 1.468 de locuri în 2017, dintre care 440 de locuri cu taxă, iar în 2016 acestea au însumat 1.420, dintre care 470 de locuri cu taxă.

Înscrierile se vor face în perioada 11.07.2019 – 17.07.2019 între orele 9.00- 16.00, pentru ca, în data de 24.07.2019, să aibă loc desfășurarea concursului de admitere în ciclul de studii universitare de licență 2019-2020, pentru toate facultățile Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Citește aici Metodologia pentru Admiterea 2019 la UMF ”Carol Davila” -Desfăşurarea concursului de admitere

Taxa de înscriere este de 250 lei pentru toate facultăţile şi specializările; 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare; în cazul retragerii din concurs înaintea desfăşurării probelor, doar taxa de participare va fi returnată.

  • Potrivit legii, copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat (până la vârsta de 26 ani ai candidatului) sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.
  • Pentru anul universitar 2019-2020, Senatul UMF “Carol Davila” aprobă scutirea de taxă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă pentru următoarele categorii de candidaţi: orfanii de ambii părinţi; candidaţii instituţionalizaţi în aşezăminte de ocrotire sau din plasament familial; copiii din familiile afectate de catastrofe naturale; eroii revoluţiei române şi copiii acestora;
  • De asemenea, U.M.F. “Carol Davila” acceptă pentru înscriere la studiile universitare de licenţă, fără concurs de admitere, candidaţii care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele școlare internaționale sau naţionale recunoscute de M.E.N., la disciplinele Biologie, Fizică şi Chimie.

Pentru admiterea în anul universitar 2019-2020 este posibilă și pre-înscrierea on-line a candidaților, formularul regăsindu-se pe site-ul UMF “Carol Davila”.

70 de locuri bugetate pentru Institutul Medico–Militar

În planul de şcolarizare în instituţii militare de învăţământ din cadrul Ministerului Apărării Naționale, pentru Institutul Medico–Militar au fost aprobate 70 de locuri bugetate, pentru anul universitar 2019-2020, repartizate astfel: Medicină – 50 de locuri, Medicină Dentară – 10 locuri și Farmacie – 10 locuri.

Admiterea pe aceste locuri se va susţine la aceeaşi dată şi în aceleaşi condiţii de concurs ca şi la facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.

Taxa de studiu stabilită de Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2019–2020 este de 9.000 lei /an de studiu pentru Medicină, Medicină dentară şi Farmacie şi 6.000 lei/an de studiu pentru FMAM.

Taxa de studiu anuală va fi plătită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală).

Citește și:

1 COMENTARIU

  1. Se pot face inscrieri si pentru examenul de echivalare a studiilor postliceale sanitare cu cele universitare si daca da, care sunt pasii de urmat ?
    Multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.