Admiterea la facultate 2019. Înscrieri online la o facultate de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

0
Foto: facebook.com/UnivBabesBolyai/

Admiterea la facultate 2019. Tinerii care doresc să studieze la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca pot să se înscrie online, în premieră, fără să mai mai fie necesară prezența lor la sediul instituției, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al UBB Cluj-Napoca transmis, joi, FSEGA a scos la concursul de admitere 3.165 de locuri la licență, iar în primele două zile s-au înregistrat, deja, peste 1.200 de candidați înscriși.

„Absolvenţii de liceu care doresc să studieze la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității <Babeş-Bolyai> pot realiza, în premieră, online întregul proces de înscriere începând din această sesiune de admitere. Astfel, începând din sesiunea de admitere iulie 2019, candidații pot realiza online întregul proces de înscriere, inclusiv plata taxei de înscriere, din orice locație și prin intermediul oricărui tip de dispozitiv electronic conectat la internet, urmând pașii descriși pe site-ul facultății. FSEGA scoate la concurs pentru admiterea 2019, un număr de 3.165 de locuri la programele universitare de licență, dintre care 780 la învățământul la distanță, și 1.640 de locuri la programele de studii de masterat, dintre care 265 la învățământul cu frecvență redusă. Primele două zile de înscrieri au adus, deja, la FSEGA peste 1.200 de candidaţi la specializările la nivel licenţă şi un număr de 475 de candidaţi la master”, se arată în documentul citat.

Decanul FSEGA, Răzvan Mustaţă, susține că, prin această inovație, costurile implicate de procesul de admitere se reduc semnificativ pentru candidații proveniți din afara orașului Cluj-Napoca, „aceștia nemaifiind nevoiți să facă deplasările necesare pentru prezența fizică la sediul facultății pentru înscriere”.

În luna iulie 2017, FSEGA a pus la dispoziția candidaţilor, tot în premieră, un sistem electronic de eliberare a unor numere de ordine la sediul facultăţii cu monitorizare online, iar la admiterea din anul 2018 candidaților li s-a oferit posibilitatea de a obține numerele de ordine direct online, cu programarea unei zile și a unui anumit interval orar pentru prezentarea la sediul facultății.

Aceste sisteme sunt aplícate, în continuare, în cadrul procesului de admitere la FSEGA.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.