Programul ”A doua șansă”. Oameni care vor să își schimbe destinul: În banca școlii, elevi de la 9 la 58 de ani
Sute de copii, tineri și adulți din județul Constanța învață să scrie și să citească, deși au depășit vârsta școlară. În programul „A...
Monica Anisie anunță o consultare publică pe tema structurii anului școlar viitor. Ce spune despre Evaluarea Națională transdisciplinară
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a punctat, joi seară, într-o emisiune televizată, două mari greșeli care s-au făcut, în ultimii ani, în sistemul...
Zece minute dedicate cărților, la școala din Jina: Un proiect frumos și o pauză de lectură care ”va avea un impact pozitiv asupra copiilor” FOTO
De trei săptămâni, în fiecare zi de vineri, ”Toată școala citește”, timp de 10 minute, la Școala Gimnazială Jina din județul Sibiu. Peste 500...
Ministrul Educației: ”La începutul săptămânii viitoare, vom lansa în consultare publică un proiect de debirocratizare a activității didactice”
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a anunțat, vineri, în prima videoconferință cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene, că, la începutul săptămânii viitoare, va...
”Arhitecții Educației”, la Cluj-Napoca. Un eveniment care pornește de la întrebarea: ”De unde începe schimbarea în educație?”
Peste 350 de directori și actori din educație vor participa, pe 16 noiembrie, la Cluj-Napoca, la Conferința Internațională ”Arhitecții Educației”, aflată la a IV-a...
„Sfertul magic al cărților”, la școala din Poșta Cîlnău. Copiii, profesorii și tanti Florica au descoperit împreună bucuria și liniștea cititului
Școala Gimnazială „Constantin Ivănescu” din comuna Poșta Cîlnău, județul Buzău, s-a alăturat, astăzi, campaniei ”Toată școala citește”, inițiate de Anca Tîrcă. Timp de 15...
Monica Anisie: ”Materia este multă, stufoasă și, de cele mai multe ori, manualele şcolare sunt construite de profesori pentru profesori”
Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat joi că, de cele mai multe ori, manualele sunt ”construite de profesori pentru profesori” şi a arătat că,...
Ministrul Educației vrea să schimbe structura anului școlar de anul viitor: ”Se galopează prin materie. Copiii sunt debusolați”
Noul ministru al Educației, Monica Anisie, anunță că vrea să modifice structura anului școlar viitor. Ministrul spune că, în forma actuală, profesorii n-au timp...
ISMB: Unităţile de învăţământ cu secţii de votare au programul modificat în zilele de vineri şi luni
70% dintre unitățile de învățământ din Capitală vor avea, în zilele de vineri și luni, program scurtat pentru amenajarea secțiilor de votare, informează reprezentanții...
Ministrul Educației vrea să facă o ”evaluare” în cazul profesorilor care nu au luat nota 5 la Titularizare
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat joi, la preluarea mandatului, că a cerut să se facă o evaluare a profesorilor care nu...
Testele grilă nu vor fi introduse la BAC și la Evaluarea Națională. Monica Anisie: ”Nu schimbăm regulile în timpul jocului”
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat, joi, la preluarea mandatului, că examenele naționale nu vor fi modificate, nefiind de acord cu introducerea...
Schimbări la Ministerul Educației. Numărul secretarilor de stat va fi redus, a anunțat Monica Anisie
Numărul secretarilor de stat din Ministerul Educaţiei şi Cercetării va fi redus la patru din cei şapte existenţi în prezent, a anunţat, joi, ministrul...
Ministrul Educaţiei, despre simularea Evaluării Naționale la clasa a VII-a: ”Corect ar fi să realizăm această simulare”
Noul ministru al Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a făcut, joi, la preluarea mandatului, câteva precizări legate de simularea Evaluării Naționale la clasa a...
Monica Anisie a preluat mandatul de ministru al Educației: ”Sunt un om al sistemului și îmi doresc să luăm, cu predictibilitate, măsuri pentru elevi și studenți” VIDEO
Monica Anisie a preluat, joi, mandatul de ministru al Educației și Cercetării, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul ministerului. ”Îmi...
Victor Costache, noul ministru al Sănătății: ”Nu schimbăm regulile în timpul jocului. Rezidențiatul va avea loc pe 8 decembrie”
Noul ministru al Sănătății, Victor Costache, a declarat, joi, că nu vor fi schimbate regulile în ceea ce privește examenul de rezidențiat, acesta urmând...
Un robot profesor de muzică, creat de doi liceeni din Zalău. „Profesorul” Roby cântă la pian și le ”predă” elevilor VIDEO
Un robot care imită un profesor de muzică, realizat de doi elevi de la Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" (API) din Zalău, va reprezenta...
Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2020, clasa a VI-a: Limbă și comunicare – Matematică și Științe ale naturii
EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, clasa a VI-a. Elevii claselor a VI-a vor susține Evaluarea Națională, în anul școlar 2019-2020, în zilele de 27 mai și...
Evaluarea Națională 2020, clasa a IV-a. Modele de teste la Limba română și la Matematică
EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, clasa a IV-a. Modelele de teste pentru Evaluarea Națională 2020 de la finalul clasei a IV-a au fost publicate de Ministerul...
Evaluarea Națională 2020, clasa a II-a. Modele de teste la Matematică, Română – Citit și Română – Scris
EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, clasa a II-a. Modelele de teste pentru Evaluarea Națională 2020 de la finalul clasei a II-a au fost publicate de Ministerul...
Modele de subiecte la Română și Matematică – Evaluarea Națională 2020, clasa a VIII-a
EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020, clasa a VIII-a. Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, a publicat modelele de subiecte la Română, Matematică și...
Bacalaureat 2020. Modele de subiecte la probele scrise pentru examenul de BAC de anul viitor
BACALAUREAT 2020. Modelele de subiecte pentru examenul de Bacalaureat 2020 au fost publicate de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare. În...
FSLI cere noului Guvern renunțarea la costul standard per elev/preșcolar și alocarea a 6% din PIB pentru educație
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită noului Guvern regândirea sistemului de finanțare a sistemului de educație și alocarea, în noul an bugetar, a 6%...
Școala colorată din Timișoara: Clase vesele, o cancelarie altfel și, poate cel mai plăcut loc, biblioteca. Un spațiu modern, atractiv unde se țin și ore
Mulți dintre noi își doresc pentru copiii lor o școală ca afară, în care spațiile vechi și mohorâte să fie înlocuite cu unele vesele,...
Monica Anisie, ministrul Educației, prima reacție după depunerea jurământului: ”Am sentimentul unui început de drum dificil”
Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a scris, luni seară, după depunerea jurământului la Palatul Cotroceni, un mesaj pe Facebook, în care arată că...
Monica Anisie, noul ministru al Educației. Guvernul Orban a trecut de votul Parlamentului și a depus jurământul la Cotroceni UPDATE
Monica Anisie este noul ministru al Educației, după ce cabinetul propus de Ludovic Orban a primit, luni, votul de încredere al Parlamentului. Toți cei...
O poveste după vacanță, într-o școală din Prahova. Elevii învățătoarei Camelia Barlaboi: ”Doamna, este extraordinar de frumos!”
După vacanța de o săptămână, școala a început cu o surpriză pentru cei 11 elevi de clasa I din comuna Boldești-Grădiștea, județul Prahova. Ei...
Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii s-au întors la cursuri. Următoarea vacanță, pe 21 decembrie
Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii s-au întors, luni, la cursuri după o săptămână de vacanţă. Următoarea vacanță pentru toți elevii va fi cea...
Ioana Molnar predă limba română, într-o școală de la sat, prin muzică. Surpriza de care au avut parte elevii săi într-o zi de luni FOTO
Ioana Molnar este profesoară de română și engleză la Liceul Tehnologic nr. 1 din Cadea, județul Bihor, o comună aflată la 38 de kilometri...
Două învățătoare care cred în bucuria de a învăța și în educația cu iubire: ”Meseria aceasta înseamnă, în primul rând, să îți pese”
Gabriela Șerban este învățătoare în Ploiești și este creatoarea ”Clasei de poveste”. Consuela Colțan predă în București și a devenit cunoscută pentru ”Școala marionetelor”....
Culoare și relaxare, la o școală din Baia Mare: Copiii ”savurează” cărțile în pauza de lectură și se bucură de noul spațiu de joacă FOTO
Pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Nichita Stănescu” din Baia Mare, pauzele vor fi altfel în acest an școlar. Curtea școlii a devenit un loc plin...
Teze anul școlar 2019-2020. Până la ce dată se dau tezele în cele două semestre. Lista disciplinelor
În anul școlar 2019-2020, elevii din învățământul gimnazial și liceal vor susține tezele din semestrul I până la data de 29 noiembrie 2019, iar...
Rezidențiat 2019. Examenul va avea loc pe 8 decembrie. Sorina Pintea a semnat ordinele de ministru
Examenul de rezidențiat va fi susținut în data de 8 decembrie, a anunțat, vineri, ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, care a precizat că...
Tabita Bucur, o învățătoare de 21 de ani: ”Mi-ar plăcea o şcoală în care elevii şi profesorii sunt fericiţi. Îmi doresc debirocratizare”
Tabita Bucur este în primul an de învățământ. Este învățătoare, are 21 de ani și predă la clasa pregătitoare, la Liceul Teoretic "David Voniga"...
SmartLab Măgurele, primul laborator inteligent din Ilfov la care elevii au acces gratuit
SmartLab Măgurele, primul laborator educaţional digital inteligent destinat elevilor din judeţul Ilfov, a fost inaugurat joi, copiii din județ având acces gratuit la imprimante...
Klaus Iohannis a promulgat legea care permite ca rezidenţiatul să se desfăşoare pe 8 decembrie
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, scrie...
”Toată școala citește” a cucerit zeci de școli din țară. Anca Tîrcă: ”De o lună, primesc zilnic cel mai frumos dar posibil.” Imagini din campanie
La o lună de la lansarea campaniei ”Toată școala citește”, nu mai puțin de 33 de școli din 15 județe și din Republica Moldova...
Zilele SuperTeach, la Cluj-Napoca: Cel mai mare eveniment dedicat profesorilor care vor o schimbare în sistemul de educație românesc
Zilele SuperTeach, cel mai mare eveniment dedicat profesorilor din România, care va reuni în premieră peste 3.000 de participanți, va avea loc, în acest...
Jocul păcii mondiale: O simulare a lumii reale în care elevii sunt actori, fac strategii, rezolvă crize, învață și experimentează FOTO&VIDEO
O săptămână la școală poate însemna pentru elevi o experiență unică, în care învață practic și interactiv, își testează creativitatea, gândirea critică și inteligența...
Profesori de la un liceu din Neamț, condamnați la închisoare cu suspendare: Treceau în catalog note fictive și nu notau absențele
Mai mulți profesori de la un liceu din județul Neamț au fost condamnați la închisoare cu suspendare, fiind bănuiți că modificau note în catalog...
Trimiterea la profesională a elevilor cu media de admitere sub 5, criticată de Monica Anisie: ”Nu putem să pedepsim copiii”
Monica Anisie, propusă ministru al Educației, a spus miercuri, în cadrul audierii de la Parlament, că nu este de acord cu măsura prin care...
Monica Anisie, după decizia reducerii numărului de ore: ”Nu putem păstra aceleași programe. Este de domeniul fantasticului”
Monica Anisie, propusă ministru al Educației în cabinetul Orban, a declarat, miercuri, la audierea din comisiile parlamentare de specialitate, că reducerea numărului de ore...
Monica Anisie, la audieri: ”Cred că şi elevii, şi părinții, şi studenţii sunt sătui de acest cuvânt – reformă. Trebuie stabilitate în sistem”
Monica Anisie, propusă pentru funcţia de ministru al Educaţiei în Guvernul Orban, a fost audiată, miercuri, în comisiile de specialitate din Parlament. ”Niciodată nu...
Elevii unei clase de la Școala Ferdinand I au donat pentru ”primul spital”: ”Știm că în construcția de 6 etaje și noi am pus o cărămidă!”
Un gest mare al unor copii care au arătat că le pasă și că pot dărui viață. Elevii clasei a VIII-a A de la...
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care rezidenţiatul poate fi organizat pe 8 decembrie UPDATE
Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege care permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest...
Descoperă-ți pasiunea în IT: Aplicații create de liceeni care pot rezolva probleme de care ne lovim în viața de zi cu zi
O aplicație împotriva birocrației, în care suntem ajutați să identificăm și să completăm rapid documentele de care avem nevoie, o alta care scanează produsele...
Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ”de urgență” a unui director de liceu, pe care îl acuză de abuzuri
Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea directoarei Liceului Teoretic „Traian”, pe care o acuză de abuzuri, printre care faptul că le-a interzis elevilor majori...
Cum au transformat artiștii urbani fațada unor școli din Bacău. Plus, o impresionantă pictură murală, ”tradusă în limbajul Braille” FOTO
Mai multe școli și o grădiniță din Bacău au prins viață după ce artiștii urbani au pictat pereții exteriori ai clădirilor, în cadrul evenimentului...
Zece minute de lectură în fiecare zi, în curtea școlii din comuna Bilca, Suceava: ”Este momentul cel mai așteptat al zilei”
La Școala Gimnazială ”George Tofan" din Bilca, județul Suceava, s-a dat startul campaniei ”Toată școala citește”, un proiect inițiat de Anca Tîrcă, specialist în...
Echipa României a cucerit șapte medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie 2019
Lotul României a obținut șapte premii la Olimpiada Internaţională de Astronomie 2019, desfășurată în perioada 18-26 octombrie, la Piatra Neamț. Olimpicii români și-au adjudecat...
Educația, în programul lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat la Cotroceni: ”Supradimensionarea claselor trebuie să înceteze”
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a prezentat, duminică, programul prezidenţial pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni. În documentul „Împreună pentru România normală”, Educația are alocate...
Toată școala citește, la Vicovu de Sus. Terenul de sport a devenit pentru 20 de minute o bibliotecă în aer liber: ”Parcă era raiul pe pământ” FOTO
La Școala Gimnazială Nr. 1 din Vicovu de Sus, județul Suceava, joi a fost prima zi de lectură în cadrul proiectului ”Toată școala citește”....
Legea de organizare a orelor de educație fizică în învățământul primar și antepreșcolar, trimisă la reexaminare
Președintele Klaus Iohannis a trimis Camerei Deputaților, pentru reexaminare, proiectul de lege care reglementează organizarea orelor de educație fizică pentru elevii din învățământul...
Elevii din învățământul primar și preșcolarii intră în vacanță. Când se vor întoarce la școală și la grădiniță
VACANȚĂ OCTOMBRIE 2019. Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra vineri, 25 octombrie, după finalizarea cursurilor, în vacanţă, urmând să se întoarcă la...
Ce măsuri ar lua noul Guvern în Educație: Debirocratizare, concursuri pentru directori și ”repararea” unor decizii privind examenele naționale
Capitolul ”Educație și cercetare” are dedicate două pagini și jumătate în Programul de guvernare cu care cabinetul Orban va veni la vot în Parlament....
October blues. Anca Tîrcă, despre un fenomen care se manifestă în rândul profesorilor la finalul acestei luni
”October blues” este ”un fel de dezamăgire a profesorilor debutanți (și nu numai a lor!) care apare pe la finalul acestei luni, când entuziasmul...
Cine este Monica-Cristina Anisie, propunerea pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării în Guvernul Orban
Monica-Cristina Anisie, propusă pentru postul de ministru al Educaţiei şi Cercetării în cabinetul Orban, este profesoară la Colegiul Național ”Tudor Vianu” din București, a...
În tramvaiul de Rășinari se citește: O călătorie a lecturii, în care au pornit astăzi elevii și profesorii de la Școala Barcianu FOTO
Elevii și profesorii Școlii Barcianu din Rășinari au plecat, astăzi, la drum cu tramvaiul ce leagă comuna în care locuiesc de municipiul Sibiu. Plimbarea...
FSLI: Reducerea numărului de ore va duce la concedierea a 25.000 de cadre didactice. Există riscul declanșării unui conflict de amploare
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) avertizează că reducerea numărului de ore la școală, decisă în Parlament, prin adoptarea unui proiect de lege, va...
Cum se pregătesc studenții pentru primul loc de muncă. A început a doua ediție a programului de educație altfel, ”FUTURE – Construiește cu pasiune”
70 de studenți, profesori universitari, angajatori ai companiei Office Depot și invitați au participat, săptămâna trecută, la prima sesiune de training ”FUTURE – Construiește...
OFICIAL. Lista miniștrilor din cabinetul Orban: Monica Anisie, propusă la Ministerul Educației UPDATE
PNL a validat, joi, în unanimitate, în ședința Biroului Politic Național, lista finală cu propunerile de miniștri pentru formarea noului Guvern. Executivul condus de...







































































