Vânătoare de comori și parada oamenilor de zăpadă: o zi specială pentru elevi la școală, care a început pe ritmuri muzicale FOTO&VIDEO

0

La Școala Gimnazială nr. 27 ”Anatol Ghermanschi” din Brașov, elevii din clasele primare și de gimnaziu au marcat, alături de profesori, joi, 18 ianuarie, Ziua Internațională a Omului de Zăpadă. A fost o zi altfel, în care copiii au participat la o vânătoare de comori pentru a descoperi ”bunătatea”, ”empatia”, ”entuziasmul”, ”prietenia”, ”seriozitatea” sau ”sinceritatea”, au avut ”Momentul Olaf”, s-au bucurat de parada oamenilor de zăpadă și au realizat un Top 5 al valorilor personale și ale clasei. Curtea școlii a fost decorată, iar copiii au fost întâmpinați de profesori, la începutul orelor, pe ritmuri muzicale.

Întreaga școală a sărbătorit Omul de zăpadă, activitatea urmărind de fapt două lucruri importante: identificarea valorilor umane considerate de elevi cele mai importante și transformarea școlii într-un mediu mai prietenos, mai atractiv, atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți.

Învățătoarea Elisabeta Mînecuță spune că activitatea a făcut parte din proiectul educativ ”Suflet de copil”, înscris în CAEJ 2024. ”Elevii au fost primiți de dimineață într-o atmosferă veselă, cu umbreluțe decorate, cu fulgi și oameni de zăpadă. La poarta școlii, Omul de zăpadă le-a zâmbit elevilor, părinților și bunicilor, apoi, în curte, elevii au fost întâmpinați de toți cei 21 de învățători, de doamna director adjunct Laura Loboncz și de alți profesori. Până la ora 8.00, curtea mică a școlii s-a umplut de copii îmbrăcați în oameni de zăpadă sau ținând plușuri reprezentând oameni de zăpadă”, povestește învățătoarea.

A urmat o vânătoare de comori în școală, elevii plecând în căutarea codurilor QR. ”Aceste coduri conțineau denumirea a 25 de valori umane. La ora 9.30, elevii au pornit această <vânătoare>. Ei au format echipe, au scanat codurile și au completat Fișa echipei, urmând ca la orele de educație civică, respectiv dirigenție, să alcătuiască un top 5 valori personale și un top 5 valori ale clasei”, precizează Elisabeta Mînecuță.

Elevii de clasa a III-a ai învățătoarei au realizat și ei acest top, pe primele locuri în clasamentul lor pe clasă fiind marcate curajul, bunătatea și creativitatea. În plus, copiii au avut parte de ”momentul Olaf”:

”Din rândul copiilor, a apărut Olaf (unul dintre copiii din clasă) care le-a spus elevilor că el iubește cel mai mult îmbrățișările calde. Le-am propus atunci crearea unui <moment Olaf>: copiii au dansat pe melodia Omul de zăpadă, cântată de Dan Bittman, iar la momentul în care aceasta a fost oprită, fiecare copil a oferit o îmbrățișare caldă celor din jur”.

Tabloul zilei a fost completat de momentul în care cei peste 500 de elevi din ciclul primar s-au adunat în curtea școlii, însoțiți de învățători și de profesori. Potrivit învățătoarei, aici ei au fost întâmpinați de Doamna Om de Zăpadă (înv. Georgiana Cheleș) cu care au bătut palma și de ”giganticul” Om de zăpadă (Codruț Ghineț, elev în clasa a VIII-a).

”După acest moment, a avut loc parada oamenilor de zăpadă, copiii trecând prin tunelul de umbreluțe și mergând înapoi în sala de clasă. În holul școlii a fost amenajată o expoziție de machete tematice cu lucrări colective sau individuale”, mai relatează Elisabeta Mînecuță.

Sursa foto&video: prof. Elisabeta Mînecuță

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.