Școala ca o poveste, într-o clasă în care copiii au „Orarul fericirii” și „colțul bucuriei”. În fiecare zi, învățătoarea îi provoacă la un joc și le oferă premii

0

Anul trecut, copiii au organizat un restaurant în sala de clasă. Au gătit, au făcut meniul zilei și i-au invitat pe părinți. Fiecare a plătit cât a considerat pentru mâncarea făcută de copiii lor. Din banii strânși, dar și dintr-un premiu câștigat de învățătoare, și-au propus împreună două lucruri: transformarea sălii de clasă într-un spațiu prietenos, cu zonă de lectură și recreere, și amenajarea unei biblioteci într-o școală din mediul rural. Primul obiectiv s-a realizat în toamnă. În clasă a fost creată o zonă colorată, cu bibliotecă și ludotecă, unde elevii pot citi pe canapele decorate cu pernuțe ale Familiei, Iubirii, Creativității ori Armoniei. Copiii îl numesc ”colțul bucuriei”.

În acest colț, elevii învățătoarei Nicoleta Bogoș (foto) de la Școala Gimnazială ”Bogdan-Vodă” din Câmpulung Moldovenesc au diferite jocuri, unele folosite chiar la ore, mult material didactic și cărți. Sunt volume pe care cei 31 de copii, acum în clasa a II-a, le-au primit ca premii în cadrul proiectelor de lectură la care au participat, inițiate de biblioteci municipale și județene, centre culturale sau universități.

Un astfel de premiu l-au câștigat micuții anul trecut în proiectul ”Prietenie pe… o sfoară virtuală”, desfășurat de Biblioteca Județeană Brașov. Au citit atunci basmele lui Petre Ispirescu, le-au așezat în desene și au fost incluse în expoziția virtuală a muzeului. Anul acesta, copiii sunt implicați din nou în proiect – de această dată, ”Prietenie pe o sfoară de hârtie” – și vor citi ”Micul prinț”.

”Așa ne-am îmbogățit noi biblioteca. Cu daruri din cărți. Suntem implicați în foarte multe proiecte. Anul acesta am început un proiect nou, <Citește și dă mai departe>, în care am implicat și colegii din școală. De asemenea, continuăm un proiect derulat anul trecut, <Scrisorele cu dichis>, când am corespondat cu peste 600 copii din țară, pentru că am vrut să exersăm scrierea de mână învățată în pandemie. Copiii au scris primele lor scrisori și țin legătura acum cu copii din toată țara, dar și cu adulți, și fac schimb de cărți.

Fiecare copil din clasă și-a asumat să dăruiască 10 cărți ( în total 310 cărți), iar cel care primește o carte, la rândul lui dăruiește mai departe alte 10 cărți. Am considerat că, dacă sunt citite, cărțile nu trebuie să stea în bibliotecă și, tot înmulțit așa, am depășit 6.000 de cărți dăruite până acum. Copiii vor dona și <Micul prinț>, după ce o termină de citit și își fac proiectul, unei alte clase cu 31 de elevi. Se plimbă cărțile, de ce să se așeze pe ele praful într-o bibliotecă? Condiția este ca cei care primesc să dăruiască la rândul lor”, povestește Nicoleta Bogoș, inițiatoarea celor două proiecte.

Toate activitățile acestea desfășurate în clasă într-un an școlar sunt stabilite împreună cu copiii încă din cursul anului trecut. ”Eu îi tratez pe copii de la egal la egal și am făcut acest lucru cu toate generațiile, nu numai cu ei”, spune învățătoarea, și ”hotărâm împreună proiectele mari cu un an înainte, ca să știm pe ce resurse contăm, ce avem nevoie și foarte rar apelăm la părinți. Ne construim singuri tot ce este necesar.”

Lucrurile s-au întâmplat în felul acesta și în ceea ce privește amenajarea sălii de clasă. Copiii și învățătoarea au decis împreună ce fac cu banii strânși din ”Restaurantul clasei”, dorința lor fiind de a avea un colț vesel, cu jocuri și cărți. Cu acei bani și din premiul primit de învățătoare pentru ”Voluntarul Anului” – Nicoleta Bogoș conduce Asociația ”Licuricii Fericiți” care ajută oameni din medii vulnerabile și persoane care au nevoie de ajutor – au fost achiziționate materiale didactice și paleți din care doi părinți au făcut băncuțele, ”dichisite” cu pernuțe alese de copii, alături de părinții lor.

”Am hotărât împreună ce avem nevoie și, pe lângă cărți, avem tot felul de materiale didactice pe care le folosim la muzică, la științe, la matematică, la dezvoltare personală. Avem rechizite și obiecte de birotică. Clasa noastră nu este încuiată. Este deschisă și pusă la dispoziția oricărui învățător și oricărui elev din școală, fie mic, fie mare, care are nevoie de ceva. Copiii din școală vin și împrumută cărți, jocuri. Avem un șah uriaș și copiii sunt atrași de astfel de jocuri. Numai să nu vrei nu faci, mai ales acum când există atât de multe resurse, și se pot face astfel de lucruri fără costuri mari”, spune Nicoleta Bogoș.

Cu banii rămași, copiii au propus amenajarea unei biblioteci într-o școală de la sat. Acest lucru se întâmplă la școala din satul Frumosu și proiectul este în curs de finalizare. Școala are 371 de copii și va avea ”o bibliotecă de poveste, dotată cu tot ce trebuie, inclusiv cu calculatoare obținute deja din donații”.

”Vrem să le donăm exact 371 de cărți, în afară de atlase, dicționare, dar ne dorim să implicăm și comunitatea, să doneze la rândul ei tot atâtea cărți, administrația locală să doneze tot atâtea cărți. Noi am început la Frumosu un proiect cu grădinița și am văzut cât de mult se bucură copiii atunci când primesc ceva, ce importanți se simt și cu cât drag vin la școală dacă au și ei ce au cei de la oraș. Sunt școli din mediul rural care chiar au nevoie de ajutor și copiii trebuie stimulați să vină la școală”, explică învățătoarea.

Școala ca o poveste

Clasa frumos amenajată a elevilor de clasa a II-a face parte din ceea ce ei numesc ”școala de poveste”. Este un fel de slogan al clasei, însușit de copii după experiența școlii în pandemie, când învățătoarea mergea la fiecare dintre ei acasă. La finalul acelui an școlar, Nicoleta Bogoș le-a dus diplome, medalii, premii, baloane, iar un copil a spus: ”Școala aceasta este ca o poveste și nu vreau să se termine niciodată, chiar dacă poveștile au final fericit!”

”Atât de tare m-a impresionat ce a spus copilașul… Am preluat această idee și acum folosim acest hashtag. Inclusiv în caiete au copiii la sfârșitul temei #școalacaopoveste, la sfârșitul testelor…”, povestește învățătoarea.

În această ”școală de poveste”, Nicoleta Bogoș își dorește ca elevii să fie veseli, fericiți. ”Întotdeauna mi-am dorit generații de copii care să nu intre și să nu iasă din școală ca minerii din subteran”, spune învățătoarea, ”să intre veseli, pentru că, până la urmă, aceasta este caracteristica importantă a copilăriei: fericirea”. ”Școala îi nefericește, din păcate” uneori, adaugă învățătoarea, asta pentru că de multe ori lucrurile sunt haotice în sistem, profesorii sunt puși în fața unor schimbări și decizii luate peste noapte.

”Eu sunt convinsă că, în acești doi ani de pandemie, dacă a mers ceva bine în școală, a mers fix de jos. Cei care și-au făcut treaba întotdeauna și-au făcut-o și acum, fără să aștepte nu știu ce cursuri, nu știu ce lămuriri. Scuza că nu am avut dispozitive sau că nu am fost învățați să lucrăm online nu ține. Sunt convinsă că cine își iubește foarte mult meseria și crede în ea o face așa cum știe el mai bine în orice condiții. Nu aștepți nicio grevă, nici să se încline ministrul sau președintele ca-n Japonia, începi și faci tu indiferent de ce se întâmplă, și asta încerc să fac eu cu copiii”, declară Nicoleta Bogoș.

La ore, învățătoarea folosește jocul didactic, copiii își confecționează materiale cu ajutorul cărora învață practic și împreună stabilesc activitățile pentru săptămâna ce urmează. Lecțiile sunt gândite ca o poveste, astfel încât ”de luni de la 8 dimineața până vineri, la 13.00, toate orele să se lege între ele, pe aceeași temă”:

”Totul curge firesc și copiii nu își dau seama când trecem de la matematică la comunicare. Ei încep o poveste luni dimineața și o finalizează vineri și nu există o rigiditate a orarului. Avem, de exemplu, vinerea AVAP, dar dacă se potrivește marți la ora de matematică, când învățăm corpurile geometrice, o aducem în acea zi ca să facem jucării în formă de corpuri geometrice. Nu-i bătut în cuie nici că fac artele plastice lunea sau muzica joia, la noi important este să ne facem treaba într-o săptămână.”

Matematica cu grisine

La matematică, de exemplu, copiii au învățat fracțiile cu ajutorul grisinelor, ”pe pârtie, la schi” sau cu povestea celor ”Cinci pâni” a lui Creangă. La tabla înmulțirii și la împărțire, copiii au exersat printr-un joc în care au folosit cutii de lapte sau jucându-se cu cărțile uriașe din ”colțul bucuriei”.

”Am făcut pătrate uriașe în curtea școlii și au exersat și acolo, la ora de Muzică și mișcare. Lor le place să danseze. Noi dansăm în fiecare pauză, copiii dansează și când ies la tablă la matematică. Ei au libertatea să se miște în timpul orelor, dar este o mișcare liniștită, nu e deranjantă. Îi las să fie firești, nu genul <mâinile la spate, drepți, cărțile aliniate pe bancă, nu vorbi acum>. I-am încurajat tot timpul să se exprime, să pună întrebări, să fie curioși, să descopere și să își spună părerile.

Ei au idei atât de frumoase… Pleci de acasă cu un anumit plan de lecție în minte și îți iese cu totul altceva, mult peste așteptările tale ca învățător. Trebuie să îi lași să se dezvolte firesc, să aibă încredere în ei. La noi nu există greșeli, nu există corecturile cu roșu și <Ai scris urât, n-ai făcut corect>. La noi există <Încă nu am reușit>. Corectăm împreună, înțelegem împreună de ce am greșit, găsim împreună soluțiile. La ei nu există teama de școală, de învățător, de profesor. Eu consider că dacă le dăm respect copiilor, primim respect. Dacă le oferim înțelegere, primim înțelegere. Dacă le zâmbim, primim zâmbete. Noi, adulții, cerem de la ei, dar ar trebui să ne întrebăm: <Noi cât le oferim? Sau ce anume le oferim?>”, mai spune învățătoarea.

Orarul fericirii

Din luna martie, copiii au un ”Orar al fericirii”, adus de învățătoare la clasă în urma unui webinar la care a participat anul trecut, susținut de Anca Tîrcă, expert educațional. Este un orar făcut împreună cu copiii, în care ei au tot felul de provocări zilnice, atât la școală, cât și acasă.

”Orarul acesta se află în camera fiecărui copil acasă, dar și în biroul părintelui, la locul de muncă. Este o muncă de familie lărgită, copiii verifică părinții și membrii familiei dacă au respectat orarul în decursul zilei, părinții bifează și ei și ne raportăm în fiecare seară la ce am reușit să facem astăzi. Copiii țin un jurnal și povestim la ora de dezvoltare personală toate aceste lucruri. Ei ajung să își cunoască limitele, defectele, unde au de reparat, unde au de adăugat, unde pot da și la alții. Este o clasă unită. E concurență între ei, dar una loială și dacă unul rămâne în urmă, ceilalți îl ajută să recupereze. E incomensurabilă starea aceasta de bine și de mulțumire care se creează în clasă”, explică învățătoarea.

În fiecare dimineață, elevii au un ritual, ”Ziua în care sunt fericit”, acel moment care dă startul unei zile la școală și în care ”stabilim că suntem toți foarte bine”. Copiii povestesc tot felul de lucruri, ”știm care mămică a născut, știm care mătușă s-a căsătorit, știm când cineva are probleme și atunci ne mobilizăm și ajutăm”. Nicoleta Bogoș amintește de un băiețel, Trandafir, care provine dintr-o familie defavorizată și cu care colegii lui au fost solidari din prima clipă: ”La sfârșitul clasei I, Trandafir și-a învățat mama să scrie și să citească ca să nu se mai semneze cu degetul la primărie. Trandafir are grijă de fratele mai mic care este în clasa I și îl ajută, are grijă de fratele mai mare care este în clasa a IV-a ca să își facă temele… Este exemplul de copil care își educă întreaga familie.”

Ritualul acesta de dimineață – subliniază învățătoarea – ”înseamnă că ne asigurăm că suntem bine noi înșine și cu cei din jur” și, în plus, copiii mai au parte de o provocare: ”Elevul secret”, un joc cu premii, descoperit la o altă învățătoare.

”Pe post-it-uri de aceeași culoare sunt scrise numele tuturor copiilor. Avem un borcănel și dimineața tragem la sorți două bilete cu numele copiilor. La sfârșitul orelor, deschidem biletele și vedem cine sunt cei doi copii, iar colegii lor votează: dacă au scris frumos, corect, dacă au îndeplinit sarcinile din orarul fericirii, dacă au fost activi… Avem o cutie uriașă cu premii – cărticele, instrumente de scris, joculețe – și ei sunt premiați. Toți copiii își doresc să își vadă numele pe bilet. Muncesc și au grijă să fie exemplari, poate-poate se nimerește numele lor pe bilet. Prin acest joc, ei se autoeducă: Poate sunt eu pe bilet și hai să scriu frumos și corect și ordonat. Au o listă întreagă de reguli, stabilite de ei”, precizează Nicoleta Bogoș.

Întâlniri în ”vama culturii”

Pe lângă obiecte, copiii pot câștiga la ”Elevul secret” și premii precum ”o zi fără teme” sau ”o disciplină fără teme”. În acea zi, ei nu primesc temele clasice pentru acasă, dar au ”o temă de suflet” pe care și-o pot alege singuri: duc o supă caldă unei bătrâne, fac ordine în biroul tatălui, dăruiesc buchețele de flori vecinelor de pe scară, curăță un pom, plantează o floare sau ajută un alt copil sau un bătrân.

De altfel, copiii fac voluntariat la Asociația ”Licuricii fericiții” (clasa lor chiar se cheamă ”Licurici”, un nume pe care ei l-au ales pentru că și-au dorit să fie voluntari, ca învățătoarea lor) și ajută la teme și lecții copii care provin din medii dezavantajate, din clasele pregătitoare, clasa I și a II-a.

Întâlnirile sunt săptămânale și au loc într-o librărie din centrul orașului, în ceea ce ei numesc ”vama culturii”, ”hub-ul nostru de proiecte și de cultură”, folosit și în timpul pandemiei pentru ”corespondența” cu învățătoarea, dar și în timpul vacanțelor.

”Ei sunt un fel de mentori, de meditatori la centrul de zi al Licuricilor unde vin 24 de copii din medii defavorizate de la toate școlile din oraș, un centru pe care l-am deschis în martie anul trecut. Fiecare elev a adoptat un copil și îl susține inclusiv cu rechizite, cu încălțăminte. Părinții se implică și este o implicare firească. Le place felul cum cresc copiii și atunci au toată deschiderea să contribuie”, precizează învățătoarea.

Nicoleta Bogoș predă de 27 de ani și este învățătoare în școala în care a fost elevă. Simte că are ”o datorie” să dea școlii, comunității înapoi măcar o parte din ceea ce ei i s-a oferit. ”Din acest motiv, mă și implic în foarte multe proiecte. Școala este ca a doua casă a mea. Dacă ceva nu merge foarte bine, sufăr”, mărturisește învățătoarea. În acest sens formează și generațiile de elevi. Peste ani, când vor fi realizați profesional, să se întoarcă de unde au plecat, în comunitate, să dea o mână de ajutor, să lase ceva în urmă și să aducă un pic de plusvaloare.

Sursa foto: Arhiva personală – înv. Nicoleta Bogoș

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.