Clasa de poveste a învățătoarei Gabriela Șerban. Copiii au fost actori în povestea lui Creangă și au învățat cu ajutorul ”pânilor”

0
Foto: facebook.com/ Clasa de poveste

Fiecare săptămână de școală are o poveste. Copiii învață literele, adunările și scăderile cu ajutorul lui Bobiță și Buburuză, al păpușilor Barbie sau cu povestea lui Ion Creangă, ”Cinci pâni”. Acest lucru se întâmplă în clasa învățătoarei Gabriela Șerban. Se numește ”Clasa de poveste”, un ”concept” ales de învățătoare pentru că a vrut să le ofere copiilor un mediu plăcut de învățare. Activitățile din planul de învățământ sunt prea ”triste”, crede învățătoarea. Dacă ar putea, ar schimba radical curricula din învățământul primar, iar, la clasa a III-a și a IV-a, ar preda doar pe tabletă. Gabriela Șerban și-a propus să fie un ”moderator de suflete și de minți” și spune că ”doar iubirea ne poate determina să mergem pe drumul învățării”.

Gabriela Șerban este învățătoare la Școala „Henri Mathias Berthelot” din Ploiești și vorbește cu pasiune despre Clasa sa de poveste, dar și cu multă îngrijorare despre starea educației din România. Are 39 de ani și, în cei 20 de ani experiență, a învățat cum să îi provoace pe cei mici să vină cu bucurie la școală.

Învățătoarea predă la clasa pregătitoare și ne povestește de ce a ales ”Clasa de poveste” și cum își desfășoară orele, conform unui plan gândit pentru fiecare săptămână, care începe luni cu o poveste și se termină vineri, când, împreună cu copiii, stabilește cum se încheie povestea.

Clasa de poveste este un concept. Înainte să am Clasa de poveste, am avut Clasa de campioni, cu câteva probleme de disciplină, dar, pentru că eu i-am văzut genii, ei chiar au devenit. Clasa campionilor, în acest moment, umple clasele de excelență din județul Prahova și sunt foarte mândră de ei. După experiența cu Clasa campionilor, am realizat că anii de copilărie nu se mai întorc și, chiar dacă am ca obiectiv performanța care, acum, în învățământ, este la o cotă foarte ridicată, am ales un alt concept.

M-am gândit că, specific vârstei, ar fi acest concept de poveste. Doar că una este conceptul și altul este planul. Studiind foarte bine programa de clasa pregătitoare, am văzut că lucrurile sunt foarte triste și nu spun cuvântul ”trist” ca o coincidență sau lipsă de cuvinte în vocabular. Acesta este specific descrierii activităților de învățare, conform planului pentru pregătitoare. 

Am gândit lucrul acesta pentru a le fi copiilor plăcut, dar plăcut nu în sensul acela de hedonism, în sensul de a face doar lucruri plăcute, pentru că eu mă feresc totuși de a fi animator de petrecere. Eu cred în rolul meu de cadru didactic ca fiind moderator de suflete și de minți. Iar pentru asta este nevoie să fii și clovn câteodată, și vrăjitoare, și zână, și pirat, toate la un loc, dar lucrul acesta să nu te îndepărteze de partea științifică a lucrurilor”, precizează învățătoarea.

Gabriela Șerban mărturisește că a gândit proiectul de pregătitoare pornind de la ideea că unii copii vin deja ”foarte bine pregătiți” la școală și știu să citească, în timp ce alții nu au acea ușurință de a învăța, ”pentru că nu au fost puși în această situație și nici nu trebuie”.

”Eu cred că atunci când ne doare măseaua mergem la stomatolog. Așa este și cu învățământul: ar trebui să îl facă doamna învățătoare, nu părinții acasă. Și atunci trebuie să găsești un liant în care ei să nu se plictisească. Și să înțeleagă sunetul, litera, care nu este foarte ușor la vârsta lor, și să îl identifice în cuvinte. Și atunci eu am format pentru fiecare literă niște proiecte – proiectele săptămânii.

Bobiță și Buburuză a fost proiectul săptămânii sunetului și literei B, pe partea de Comunicare. Dar noi, în această săptămână nu facem litera, copiii nu știu că doamna le-a predat litera. Ea este introdusă prin tot felul de activități intradisciplinare. Am identificat obiecte, am alcătuit echipe: echipa Barbie și ne-am jucat cu păpușile Barbie, echipa binoclurilor și am urmărit litera B pe niște texte amestecate cu ajutorul binoclului. Fără să își dea seama, au identificat litera foarte ușor prin joc. Apoi, nu mi-a fost foarte greu la Matematică ca, pe un câmp cu baloane, să reușim să urcăm într-un balon care ne ducea în următoarea misiune, adunând și scăzând în concentrul 0-10”, povestește învățătoarea.

Regatul de înghețată

Un alt proiect desfășurat la Clasa de poveste a fost cel privind sunetul și litera Î și învățătoarea ni-l relatează în cele mai mici detalii, cu satisfacția unei lecții reușite: ”A fost un proiect foarte interesant, fiind și greu ca esență. Suntem adulți și știm că acest sunet nu se aude în cuvinte, iar copiii, când scriu, scriu ”gru”, nicidecum ”grâu”. Și atunci ca să-i determin și ca să nu facem multe exerciții care ar fi fost plictisitoare, i-am invitat în Regatul de înghețată.

Regatul acesta de înghețată era alcătuit dintr-o familie regească, eu fiind regina, soțul meu era foarte dur ca rege și nu a permis niciunei raze de soare să intre la noi în regat deoarece ar fi topit soldații de înghețată. Copiii mei erau soldați de înghețată. Aveam și patru fii: Prințesa Aurie, Prințesa Roz, Prințul Mov și Prințul Verde.

În fiecare zi, aceștia au venit la noi și au propus niște sarcini, iar noi, soldații de înghețată, dacă reușeam să le rezolvăm, vrăjitorul regatului ne promisese că ne dă o lumină specială care să ne arate cât de frumoasă este viața luminată fără să ne topească pe noi ca înghețată. Și atunci am trecut prin diferite sarcini, ba chiar am ieșit și am mâncat înghețată.”

Când ne povestește despre scrierea în caiet, învățătoarea ne atrage atenția că în clasa sa există un Cod al culorilor, adică fiecare copil scrie cu ce culoare vrea, în funcție de starea lui:

Doar că, în momentul în care scriem, trebuie să argumentăm de ce scriem cu culoarea aceea. Eu am zile când scriu cu negru și le spun că starea mea este un pic întunecată pentru că… și găsesc motivația, argumentez tot ceea ce fac. La fel fac și copiii mei.”

Ultimul proiect al săptămânii a fost ”Văcuța Lola”, proiect în care micuții au învățat litera Ț. ”Și am avut o săptămână wow, copiii chiar mi-au spus că este cel mai frumos proiect pe care l-am făcut. Mi-au motivat că ei au fost personajele, față de celelalte proiecte în care personajele erau imaginare, sub formă de poveste, continuată în fiecare zi… Acum ei au fost cei curajoși.

Și știți ce le mai place? Faptul că povestea nu este spusă toată luni. Ei știu că vor afla sfârșitul poveștii vineri. De fapt, sfârșitul îl fac chiar ei. În funcție de parcursul pe care îl avem, noi scriem împreună povestea fiecărei săptămâni.

Povestea ”Cinci Pâni”

Povestea lui Creangă a fostul proiectul literei P și nu a fost ușor, ne spune învățătoarea: ”Eu mi-am propus ca, în proiectele mele de clasă pregătitoare, să introduc oameni importanți pentru România, tot sub formă de joc. Ei află despre Ion Creangă altfel decât să le spun: ”Aveți de citit povestea lui Ion Creangă”. Nici măcar nu ar înțelege. Află cine este Ion Creangă tot prin joc. Și atunci, având litera P și având la Matematică și explorarea mediului adunări și scăderi în concentrul 0-5, am legat cifra 5 de cuvântul pâini.

Am avut ca bază povestea lui Ion Creangă, pe care am studiat-o și chiar am pus-o în practică artistică pentru că ne-ar fi fost foarte greu altfel la clasă pregătitoare să înțelegem de ce ofer trei pâini și primesc 4 lei. Era imposibil.

Dar noi, punându-le în practică, și jucându-ne cu banii, împărțind…. Toți cei 33 de copii ai mei au fost actori în această poveste. Am împărțit pâinea… Am făcut lucrul acesta doar pentru că, lucrând intuitiv și pe partea logică, eliminând abstractul și sinteticul în acest moment al vârstei de 6 și 7 ani, lucrurile pot fi înțelese.

În acest moment, eu am 33 de copii care vă pot vorbi și în parc și la scara blocului și plimbându-se cu părinții de mână, despre Ion Creangă. Și, într-adevăr, în mintea lor există doar noțiunea acestei povești, dar faptul că știu cine este, cât de important este pentru noi este un prim pas în construirea acestei scări minunate și în atingerea acestui obiectiv pe care eu îl am și care cred că ar trebui introdus ca și competență. Competența pentru valori ar trebui introdusă ca și competență pentru învățământul primar.”

Nota 3 pentru curricula de la clasa I și clasa a II-a

Am vorbit cu învățătoarea Gabriela Șerban într-o zi în care se pregătea să participe la o dezbatere – ”Arhitectura curriculară”, unde a fost speaker. Am întrebat-o cum i se pare curriculumul din ciclul primar și ne-a spus că ”este foarte, foarte fragmentat”.

Avem o nouă curriculă, după cele opt competențe ale UE, foarte bună la clasa pregătitoare, dar foarte greșit aplicată pentru că înțelegerea ei este trunchiată și atunci oamenii aplică cum își imaginează ei, neexistând un ghid, informații… Clasei pregătitoare îi dau, ca și parte de curriculă, nota 6.

Urmează clasa I și clasa a II-a unde se consideră că lucrurile au fost bune și nu s-a schimbat nimic. S-a introdus de fapt un termen de transdisciplinaritate și activitate integrată, dar cum facem lucrul acesta rămâne iarăși la latitudinea nu știu cui. Eu pentru clasa I și a II-a, mai mult de nota 3 nu dau, mai ales la cum sunt compuse manualele.

Nu numai că sunt cu multe greșeli și, mai grav, este că nu se ține cont de randamentul psihologic al copilului. Și există această tendință de a se face mult și prost, fără a se lua în calcul că, în acest moment, a face mult nu înseamnă decât crearea de automatisme. Automatism care nu duce la nimic bun.

Înțelegerea profundă se face cu ajutorul gândirii critice, iar dacă tu nu lucrezi cu copilul astfel încât el să își găsească singur planul lui de a învăța, nu îl înveți cum să învețe, faptul că faci foarte multă predare, predare-predare, transformi copilul într-un roboțel care copiază și se chinuie și el ca un schior să meargă pe o pârtie și, Doamne ajută, dacă ajunge la final, și pe ce loc. Contează mult și locul că așa este la noi, cu competivitatea și, uite așa, mai trece un an.”

”Noul plan pentru clasa a III-a și a IV-a este doar un copy-paste după celălalt, cu un manual de istorie mizerabil”, continuă învățătoarea: Mă scuzați pentru cuvântul ”mizerabil”, nu îl folosesc în mod uzual, dar în acest moment, nu găsesc ceva mai potrivit pentru acel manual, cu foarte multe lacune despre ceea ce înseamnă integrat. A aduna pinguini la Polul Nord nu înseamnă activitate integrată sub nicio formă.

Asta nu înseamnă că eu sunt atotștiutoare, ci, pur și simplu, sunt un bun cercetător pentru ceea ce se întâmplă la copii. Este ceea ce m-a ghidat în cei 20 de ani de învățământ. Tu degeaba aplici dacă grupul căruia tu îi aplici nu dă semne de achiziții și nici nu are importanță dacă predai în două picioare sau strâns de mâini. Este vorba de grup. Singurul nostru obiectiv sunt copiii și părinții lor, bineînțeles, pentru că și mulțumirea părinților este pentru mine un obiectiv”.

În opinia dascălului, esențial este ca, înainte de realizarea unui curriculum nou, ”să avem oameni foarte bine pregătiți pe ceea ce înseamnă, în acest moment, randamentul psihologic al unui copil de 6 ani, 7 ani, 8 ani, 9 ani și interesele lui”.

”Vreau să vă spun o poezie: Sos, în cantități industriale/Boss, femeia ta îmi dă târcoale. Este un băiat Selly, de fapt, o trupă 5 Gang care, la momentul acesta, are 18 milioane de vizualizări în România, fiind cotat cel mai bun vlogger din România, un băiat de 18 ani. Selly, chiar dacă spune ”femeia da îmi dă târcoale”, are 2 milioane de vizualizări, este reprezentativ pentru generația actuală.

Iar dacă tu vii cu Mihai Eminescu, predat cu creta pe tablă, nu vei avea decât 0,5% adepți în înțelegerea modului de predare. Ideea mea este că până nu faci o analiză a societății, până nu dezvolți trăsăturile noii generații legate de era digitală, până nu te adaptezi tu și înțelegi că acest lucru înseamnă creativitate și nu schimbi școala, nu cred că… suntem deja într-o cădere liberă”, adaugă învățătoarea.

Despre folosirea tehnologiei la ore, Gabriela Șerban crede că fără ea nu se poate lucra în anul în care suntem: ”Funcționăm pe bază tehnologică pentru că ei există prin chestia asta. În afara faptului că am tot ce îmi trebuie, laptop, videoproiector, vin cu materiale și cu cântece și cu tot pregătit. Și la generația Clasa campionilor, foarte multe dintre evaluările mele au fost prin conectare la Internet, pe platforma clasei, iar evaluările s-au făcut cu Kahoot.

Dacă ar fi după mine, clasa a III-a și a IV-a aș preda-o doar pe tabletă pentru că noțiunile de caligrafie și de ortografie ar fi asimilate până la clasa a III-a. Aș face toate lucrurile așa pentru că, în lume, sunt deja fabrici compuse 100% din roboți, dar vă pot da un exemplu: este vorba de o fabrică de aer condiționat din China în care lucrează 24 de mii de roboți. Nu vom fi înlocuiți de roboți, pentru că și roboții trebuie construiți de oameni. Dar ca să putem să fim la acest nivel, noi trebuie să avem o gândire adaptată. Nu putem să estimăm, că nu suntem Nostradamus, dar putem să ne folosim de ceea ce avem în această secundă: nu avem voie să ignorăm, iar tendința este de 17 milioane de abonați la un vlogger de 18 ani.”

”Eu trebuie să dau 33 de copii adaptabili, creativi și iubitori”

Descrisă în prezentarea de la dezbaterea despre curriculă drept ”adeptă a educației prin iubire”, învățătoarea ne-a explicat de ce este important acest lucru la generația de astăzi:

”Directorul Institutului de Științe Educației m-a chemat să lucrez la programa de pregătitoare, ca practician. Și am așteptat, și am așteptat mulți ani și am așteptat degeaba și lucrurile nu s-au schimbat. Nici măcar nu se înțelege că nouă nu ne trebuie hârtii, nouă nu trebuie să ne descrie cineva într-o hârtie…. Și atunci am hotărât că trebuie să mă adaptez eu lucrurilor.

Partea cu iubire la Clasa de poveste este singurul lucru care mă poate salva. În acest moment, copii sunt intoxicați de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, iar fenomenul de bullying există. Există începând de la reclamele pentru dulciuri, nu mai spun de desenele animate, există această violență peste tot. Nu exista acum 5 ani când eu am preluat Clasa campionilor, atunci exista o mare dorință de învățare, de aceea am și gândit acel concept. Acum am identificat această problemă foarte gravă care vine pe un surplus de neadaptare a părinților pe ceea ce se întâmplă și asta din cauza faptului că nu sunt foarte implicați în viața copiilor.

Acești copii sunt copiii-afterschool. Nu este o judecată, este doar o analiză a mea personală. Și atunci, eu cred că doar iubirea ne poate determina să mergem pe acest drum  al învățării. Doar iubirea, așa văd eu lucrurile, pentru că totul este atât de gri în jur, pentru că bunicii vin cu o mentalitate atât de diferită de a noastră, părinții nu au timp, nu să nu iubească, pentru că ei iubesc copiii, dar lipsa timpului, lipsa de implementare a valorilor… va avea de suferit societatea peste 15-20 de ani.

Eu trebuie, atât pot să fac eu pentru societatea românească, să dau 33 de copii adaptabili, creativi și iubitori. Este singurul lucru care ne poate salva și care ne poate învăța să îi acceptăm pe toți din jurul nostru și să fim niște oameni de nădejde când societatea ne va primi cu brațele deschise sau cu porțile închise, vom vedea.”

Relația cu părinții, primordială

Gabriela Șerban spune că relația cu părinții copiilor din clasă este foarte importantă pentru ea. ”Din fericire, părinții mei sunt atipici, îmi oferă foarte multă credibilitate. Sunt de acord cu mine și pășim împreună, dar pentru asta eu fac foarte multe. Pentru mine, colaborarea cu părinții este primordială. Părinții primesc de la mine indicații zilnice, povești zilnice, fotografii zilnice.

Pentru mine, parteneriatul cu părinții este un parteneriat real, nu este doar unul pe hârtie pe care ei l-au semnat în septembrie. Eu doresc să împărtășesc cu ei fiecare moment. Părinții mei au mii de poze trimise de la mine, fac parte din tot parcursul nostru zilnic. Părinții mei vin la consultații săptămânal, în urma unei programări, dar eu sunt disponibilă 24 din 24 ore în a le da orice explicație au nevoie.

Eu, în acest moment, am cinci ani cu o datorie morală față de acești oameni pentru că ei m-au ales să le ghidez copiii, iar eu fac lucrul ăsta pentru că îmi doresc să îi liniștesc, să mi-i apropii și să îi fac fericiți. Eu am activități ca să îi fac fericiți. La mine ideea de serbare nu este exclusă doar pentru că presa spune că faci serbare pentru cadouri. Eu fac serbări pentru că îmi doresc să fim cu toții, îmi doresc să le văd lacrimi de fericire în ochi, îmi doresc foarte mult să îi învăț pe copii să își manifeste sentimentele și să observe că atunci când ei își manifestă sentimentele de iubire față de mama, cum a fost acum de 8 martie, primesc emoție de la mama și primesc lacrimi în ochi de la mama. Eu voi face serbări în fiecare an, de Crăciun, de 8 martie, de sfârșit de an școlar….”

Pentru că tot ne amintește de serbare, la cea de Crăciun, Gabriela Ștefan a îmbrăcat, așa cum ne descria la început, haina mai multor personaje: ”Am împărțit clasa în băieți și fete. Pentru că și băieții au nevoie de mine, atunci m-am îmbrăcat în pirat și am fost șefa echipajului de elită al piraților. Apoi m-am îmbrăcat în zână pentru că am fost Zâna fulgilor de nea, conceptul serbării fiind următorul: a venit iarna, dar fără fulgi pentru că aceștia au fost furați. Noi, echipajul de elită al Clasei de poveste, ne-am adunat, am făcut un plan și am acționat astfel că am salvat fulgii, cu toată cunoștința noastră de clasă pregătitoare, chiar dacă este de doar trei luni.”

”Școala nu înseamnă doar învățarea tipică în bănci”

Învățătoarea mărturisește că tot ceea ce îi spun copiii o impresionează: ”Îmi spun în fiecare zi că sunt cea mai tare doamnă, cea mai frumoasă doamnă din lume și știu atât de multe… Dar eu îi opresc și le spun că nu știu deloc multe, dar dacă îi interesează, le promit că mă voi interesa și eu și voi afla. Pe copiii mei îi opresc în a mă vedea pe mine, chiar dacă știu că sunt primul lor mentor în viață, absolutul. Știți de ce? Pentru că eu sunt doar un profesor, eu nu sunt profesorul absolut, iar lucrul acesta ar trebui, ca și mentalitate, să și-l asume toți.

Noi nu suntem acel profesor intangibil. Nu, copiii învață din tot ce îi înconjoară, începând de la vecinul de la scara blocului care poate scuipă sau vorbește urât sau poate povestește frumos, copiii învață de la noi, de la părinții lor, de la părinții altora, de pe Youtube, de la televizor… Sunt atâția profesori în jurul lor.

Eu am doar obligația de a-i face, de a-i determina să ajungă în acest stadiu încât să știe să facă aceste alegeri și să se adapteze situației. De aceea, eu plâng cu ei și râd cu ei, știu despre ei foarte multe. Pentru mine, în acest moment, este mai importantă trăirea pe care o are, povestea lui de viață, lucrurile interesante care i s-au întâmplat duminică la prânz, ce a mâncat joi, alte lucruri decât cele uzuale pentru că noi suntem patru ore la școală o familie. Și eu le spun lucruri despre mine și despre copiii mei, noi avem foarte multe ieșiri, noi ne petrecem în timpul zilei 20 de minute afară, fugim repede în parc, petrecem mult timp în aer liber.

Cu clasa campionilor am ieșit și am dansat în ploaie și o să dansez și cu aceștia… Școala nu înseamnă doar învățarea tipică în bănci.

Mi-aș dori enorm-enorm să pot să am posibilitatea măcar a unei canapele în clase, în care să ne întindem și să facem un colț… Așa cum funcționez eu la clasa de poveste, nimeni, dar, nimeni, nu spune: ”Este plictisitor să scriem, doamna ne-a dat de citit”. ”Ce oribil este să citești.” ”Urăsc să citesc.” Acestea sunt expresii ale generației actuale.

Sunt mici, dar nu îi voi lăsa. Și chiar dacă au momente, eu de aceea sunt acolo, să îi scot și să le arăt cum este și în altă lume și poate le place acolo, în lumea lecturii, în lumea poveștii… Pot doar să concluzionez după cei 20 de ani de învățământ că anii trec, iar bucuriile acestea mici, sincere și nevinovate se transformă ulterior în alte lucruri specifice realității și nu poveștii. Iar cu această generație nu vreau să trec de anii aceștia fără să ne bucurăm de ei.”

”Mi-am dorit să fiu o mamă cât mai bună pentru copiii mei și o doamnă iubită mereu. Acesta este obiectivul meu, unul singur, nu două, adică au aceeași importanță pentru mine”, conchide învățătoarea.

Gabriela Șerban este licențiată în Psihopedagogie și Drept și a terminat  Masterul de didactică și didactici de specialitate. Are doi copii, Denis Șerban, 9 ani, medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică și medaliat la turneele de șah, și Francisc, 5 ani și jumătate: ”El este varianta mea, xeroxul meu, tras la indigo, în variantă mai mică”.


Dacă știți Povești din școală – proiecte derulate de copii și de profesorii lor sau povestea unor copii/profesori care v-au impresionat – vă așteptăm să ne scrieți pe stiri@sparknews.ro sau în secțiunea ”Știrea ta!”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.