De-a Arhitectura, opțional pentru elevi. Cum și când se fac înscrierile în anul școlar 2019-2020
Elevii vor putea învăța la școală arhitectură și în anul școlar 2019-2020. Asociaţia De-a Arhitectura a dat startul înscrierilor, cursurile adresându-se atât elevilor din ciclul...
Părinții acuză ”haosul” din educație: Nevoile de bază nu sunt acoperite, de la hârtie igienică și săpun, până la laboratoare
Părinții trag un semnal de alarmă în privința continuării ”haosului” din învățământul românesc dacă Guvernul nu va crește finanțarea de bază, spunând că nevoile de...
Incendiu la Școala nr. 77 din București. Cancelaria, cuprinsă de flăcări
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, în cancelaria Școlii nr. 77 din Capitală, flăcările manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați....
Care sunt prioritățile Ministerului Educației în timpul mandatului României la Președinția UE
Educația timpurie, limbile străine și Programul Erasmus+ sunt prioritățile anunțate de Ministerul Educației Naționale în timpul mandatului României la Președinția Consiliului Uniunii Europene.
Într-un comunicat de presă,...
În ce condiții trăiesc studenții în căminele Universității București. Imagini din Grozăvești
În unul dintre căminele Universităţii din Bucureşti ar fi oprită căldura din decembrie, susține un student, adăugând că în clădiri au fost filmate rozătoare...
Părinții copiilor cu dizabilităţi, din şapte ţări UE, solicită o lege pentru educaţia incluzivă
Părinţii copiilor cu dizabilităţi, din şapte ţări membre UE, solicită Comisiei Europeme o lege pentru educaţia incluzivă a minorilor cu nevoi speciale, precizând că...
Sistemul de educație finlandez: ”Atenția a fost mereu pe metodele de predare ale profesorilor”
Învăţământ gratuit, profesori bine pregătiți, teme puţine, multe activităţi practice şi metode de predare neconvenţionale. Așa poate fi descris sistemul de învăţământ finlandez, recunoscut...
O lume de basm, într-o librărie din Oradea. Poveștile prind viață prin joacă și creativitate FOTO
O librărie ca-n povești există în municipiul Oradea. Două mame îndrăgostite de literatură au deschis un centru de lectură, artă, muzică și joacă în care...
Protest al elevilor din Constanța: ”Legea poa’ să zică, CJC-ul nu aplică” VIDEO
Zeci de elevi din Constanța au protestat, joi, timp de o oră, cerând consilierilor județeni acordarea reducerilor de 50 la sută la transportul județean...
România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare
România a alocat în 2017 doar 0,5% din Produsul Intern Brut pentru cercetare (R&D), cu mult sub media de 2,07% din PIB cheltuită la...
Locuri de muncă pentru tinerii artiști. Guvernul a înființat Teatrul Muzical ”Ambasadorii”
Guvernul a aprobat înființarea Teatrului Muzical ”Ambasadorii”, destinat absolvenților din liceele și universitățile de profil, arată un comunicat al Ministerului Culturii și Identității Naționale,...
Sindicaliștii din educație acuză Guvernul că nu respectă acordul privind salariile
Liderii sindicatelor din educație acuză Executivul că nu respectă acordul încheiat la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut, și solicită o întrevedere de urgență.
Într-o scrisoare...
Decizie: Profesoarele pot rămâne în activitate, ca titular, până la 68 de ani. Care sunt condițiile
Profesoarele care până la 1 septembrie 2019 împlineșc vârsta de 65 de ani pot rămâne, la cerere, în activitate ca titular, în funcția didactică,...
Cozi imense pentru abonamente reduse la Metrou. Ce solicită elevii bucureșteni
Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) solicită Metrorex şi Ministerului Transporturilor ca elevii să îşi poată achiziţiona abonamente reduse din toate punctele de...
Educația Juridică, disciplină opțională pentru elevi. În ce școli se predă deja
Educația Juridică este unul dintre opționalele pe care elevii îl pot studia la școală. Asociația VeDemJust anunță că programa acestei noi materii poate fi accesată...
Plângere penală împotriva CJ Constanța, dacă nu reduce tarifele la transport pentru elevi
Asociația Elevilor din Constanța anunță că va depune o plângere penală împotriva conducerii Consiliului Județean dacă nu va fi adoptată o hotărâre privind reducerea...
After school în sistem public, fără taxe. Andronescu: Prin lege putem să reglementăm
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi seara, că ar putea fi reglementat prin noua lege a educaţiei programul de after school din şcoli...
Andronescu: Se renunţă la ideea de manual unic. În noua metodologie, accentul l-am pus pe calitate
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marți seară, că nu va mai exista manual unic, iar în noua metodologie pentru elaborarea manualelor accentul cade...
Proiect: Ministerul Educației revine la cumpărarea de manuale școlare prin licitație
Ministerul Educației renunță la manualul unic. MEN a pus în dezbatere publică, la data de 28 decembrie 2018, un proiect de ordin care prevede...
Studenții acuză: Condițiile în cămine și în unitățile de servire a mesei au suferit degradări constante
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) acuză Guvernul că nu și-a onorat angajamentele luate faţă de studenţi în timpul campaniei electorale din...
Fondul clasei. Ecaterina Andronescu: Dacă părinții strâng bani, aduc imagine negativă școlii
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, într-o emisiune la Digi 24, că strângerea de bani în fondul clasei nu este o idee bună, iar...
Noua Lege a Educației, trimisă în Parlament pe 30 martie. De ce ar fi nevoie de evaluare la clasa a X-a
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni seară, că pe 30 martie va fi înaintată Parlamentului noua Lege a educaţiei şi a spus că...
Legea privind învățământul primar pentru minoritățile naționale, promulgată de Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru legea care elimină obligativitatea ca profesorii de limba română care predau la clasele cu predare în...
Elevii se întorc luni la școală. Următoarea vacanță, programată în februarie
Elevii vor relua cursurile luni, 14 ianuarie, după o vacanță de iarnă de trei săptămâni. Primul semestru al acestui an școlar se va încheia...
Școli cu toaleta în curte: Peste 2.300 de unități școlare nu au apă curentă și canalizare
Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a afirmat, într-un răspuns la o interpelare, formulat la începutul lunii decembrie a anului trecut, că la nivel național aproximativ...
Noi schimbări în programa școlară și planurile-cadru. Anunțul ministrului Educației
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, într-un interviu pentru Adevărul, că planurile cadru și programa școlară pentru gimnaziu și liceu vor fi modificate, iar...
Numărul orelor de școală. Reacția ministrului Educației după cererea de reexaminare
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, s-a arătat surprinsă, joi, de cererea de reexaminare pe modificările aduse Legii Educației trimisă de președinte, scrie Mediafax.
"Este dreptul președintelui...
Reducerea ”din pix” a numărului de ore, contestată de Iohannis. Legea, retrimisă în Parlament
Președintele Klaus Iohannis a retrimis în Parlament modificările aduse Legii Educației, Administrația Prezidențială considerând că schimbările privind reducerea numărului de ore din învățământul primar,...
Raftul cu cărți. Biblioteca în aer liber unde oamenii pot lăsa și lua cărți GALERIE FOTO
Pe străzile cochete ale orășelului studențesc, între zecile de magazine și restaurante, un dulap cu cărți, în plină stradă, îți atrage imediat privirile. Cărțile...
Ecaterina Andronescu, despre ora de religie: ”De asta trebuie să se ocupe, de sufletul copilului”
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, într-un interviu pentru HotNews.ro, că, prin noua lege a educaţiei, nu va renunţa la ora de religie.
”Cred că...
O nouă propunere a ministrului Educației: evaluare intermediară pentru elevii de liceu
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că va dezbate cu profesorii propunerea ca elevii de liceu să susțină o evaluare intermediară, astfel încât ei...
Proiect de lege: O nouă disciplină pentru elevii din clasele a VI-a și a IX-a
Elevii din clasele a VI-a și a IX-a ar putea avea, săptămânal, o nouă disciplină obligatorie - Educație și cultură media, potrivit unei propuneri...
Educația, în anul 2018: Patru miniștri, multe gafe, schimbări și decizii controversate
Ministerul Educației a avut nu mai puțin de patru miniștri în 2018. Învățământul a început anul cu Liviu Pop la cârmă, l-a continuat cu...
Crăciunul la țară. Seara în care copiii din sat ies la colindat: ”Hei, bună seara la Ajun…”
În seara de 23 decembrie, satul se animă. Pustiu în restul serilor de iarnă, acum prinde viață: cete-cete de copii o iau din casă-n...
Părintele unui elev de clasa a VI-a: Revizuiți luarea în considerare a mediei din gimnaziu la Evaluarea Națională
Proiectul ”România educată”, lansat în dezbatere publică de președintele Klaus Iohannis, a stârnit numeroase reacții pro și contra. Pe pagina de Facebook dedicată proiectului,...
Ministrul Educaţiei: „Este greu să vii în faţa elevilor dacă eşti tu un profesor de nota 5”
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că trebuie găsită "o formulă" în aşa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai...
Grădinițe olimpice sportive, cu ajutor de la stat. Vâlcov recunoaște că s-a consultat cu Ion Țiriac
Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului, a declarat, vineri seara, că a discutat cu Ion Țiriac o parte dintre măsurile luate prin...
Vacanța de iarnă 2018-2019. Elevii și preșcolarii au intrat în vacanță. Câte zile libere vor avea
Elevii şi copiii de grădiniță au intrat vineri, 21 decembrie 2018, în vacanța de iarnă. Vacanța va avea trei săptămâni, cursurile urmând să fie...
Olimpicii români, premiați de Ministerul Educației. 61 de medalii de aur și premiul I, obținute în 2017-2018
Elevii români medaliaţi la olimpiadele și competițiile internaţionale pe discipline în anul școlar 2017-2018 au fost premiați de Ministerul Educației, joi, într-o festivitate organizată...
Ministerul Educației, acuzat că mușamalizează abuzurile din școlile bucureștene
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) este acuzat că nu ia atitudine faţă de abuzurile directorilor în școlile bucureştene, iar Ministerul Educației că muşamalizează astfel...
Universități desființate, în București, Brașov și Timișoara. Klaus Iohannis a semnat decretele
Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete cu privire la deființarea unor instituții de învățământ cum ar fi Universitatea Financiar-Bancară din București...
Ministerul Educației, dat în judecată în cazul unei eleve cu dizabilități
Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a dat în judecată Ministerul Educației Naționale și ISJ Covasna pentru ”refuzul nelegal și îndelungat” de...
Cât trebuie să stea elevii la școală. Legea Educației, modificată în Parlament
Legea educației naționale va stabili cât timp stau elevii la școală. Mai exact, parlamentarii au adoptat un proiect de lege care prevede numărul total de...
Mai multe școli din județul Timiș rămân închise și joi
Un număr de 15 unități de învățământ din județul Timiș vor fi închise joi, pentru că nu sunt alimentate cu energie electrică, nu au...
Program pe masa Guvernului: Grădinițe olimpice cu profil sportiv, construite cu ajutor de la stat
Guvernul vrea să aprobe un program privind susținerea financiară a investițiilor private în construcția, înfiinţarea sau amenajarea de grădinițe olimpice cu profil sportiv.
Programul ”gROwth...
Proiect de Ordonanță: Salariile profesorilor vor fi majorate. Educația nu va primi 6% din PIB
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat că salariile profesorilor vor crește de la 1 septembrie 2020. Teodorovici a explicat că, în sectorul de Educaţie,...
Amendă pentru cantina Facultății de Drept. Ce au descoperit inspectorii sanitari. Reacția Universității București
Cantina Facultăţii de Drept a Universității din București are probleme sanitare, a constatat Direcția pentru Siguranța Alimentelor, unitatea de învăţământ fiind amendată, iar 101...
Școli închise pentru a treia zi. Cursurile rămân suspendate miercuri în zeci de școli din Timiș
Elevii din mai multe școli din județul Timiș stau și miercuri acasă. 29 de unități de învățământ vor fi închise pentru a treia zi,...
Radiografie a școlilor din România: Numărul elevilor scade, sistemul de educație este subfinanțat
Numărul copiilor din învățământul primar și gimnazial scade de la un an școlar la altul, iar populaţia de 5-9 ani s-a redus cu 47% în perioada 1990-2016.
Aceasta...
Liber de la muncă pentru unul dintre părinți, atunci când școlile sunt închise – proiect de lege
Deputatul ALDE Marian Cucșa a anunțat, luni, că va iniția un proiect de lege prin care unul dintre părinți să aibă liber de la...
Anunțul ministrului Educației: Ore suplimentare pentru elevii care pierd ritmul la învățătură
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că elevii începând de la clasa a III-a, care pierd ritmul la învăţătură probabil, vor avea ore suplimentare...
Topul liceelor preferate de elevii din București. În ce domenii și-ar dori să lucreze
Elevii de clasa a VIII-a din București preferă liceele teoretice, iar pe primul loc în topul liceelor bucureștene pentru care ar opta absolvenții de...
Școli închise luni și marți, în mai multe județe, din cauza ninsorilor abundente UPDATE
UPDATE Ministerul Educației, precizează, într-un comunicat de presă că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, autoritățile din județele Mehedinți și Timiș au decis, în urma...
Educația financiară, proiect-pilot lansat în 10 școli din Cluj: ”Niciodată oamenii nu ştiu pe ce îşi dau banii”
Elevii din Cluj vor lua parte la un proiect pilot derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean împreună cu o bancă comercială, al cărui scop este...
Consiliul Național al Elevilor: Ne-am săturat de ignorarea nevoilor reale ale elevilor și cadrelor didactice
Consiliul Național al Elevilor solicită amânarea aprobării bugetului de stat pentru anul 2019, precizând că “printr-un mod aberant” se dorește stabilirea bugetului pentru învățământul...
Soluții pentru școlile din București cu program în trei schimburi. Proiect, aprobat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, miercuri, derularea programului ”Nicio unitate de învăţământ cu program în trei schimburi”, prin care școlile supraaglomerate din...
Rezultatele la BAC și Evaluarea Națională, pe primele locuri în Top 10 căutări pe Google 2018
Cele mai populare căutări ale românilor pe Google din 2018 sunt rezultatele la bacalaureat și rezultatele la evaluarea națională, arată datele prezentate miercuri, conform...
Clasamentul universităţilor din România: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, pe primul loc
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca se află pe primul loc, pentru al treilea an consecutiv, în Metarankingul Universitar - Clasamentul universităţilor din România, realizat de...
Decizie CGMB. Toți elevii din București vor avea gratuitate la transportul în comun
Elevii din București cu vârsta de până la 18 ani vor călători gratuit cu mijloacele de transport în comun ale STB (fostă RATB), au...
Ce vor părinții să se schimbe în sistemul de educație. Discuții cu noul ministru
O nouă lege a educației, problema claselor simultane și a celor suprapopulate, programa școlară încărcată, dar și schimbarea admiterii la liceu sunt subiecte care...










































































