Studenții acuză: Condițiile în cămine și în unitățile de servire a mesei au suferit degradări constante

0
Foto: facebook.com/anosr.ro

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) acuză Guvernul că nu și-a onorat angajamentele luate faţă de studenţi în timpul campaniei electorale din toamna anului 2016.

Studenții susțin că, deşi unele măsuri luate, precum creşterea burselor şi acordarea transportului feroviar gratuit pe tot parcursul anului, au avut impact pozitiv, „educaţia continuă să sufere de o subfinanţare cronică”, numărul locurilor de cazare fiind în scădere, iar condiţiile din cămine şi cantine tot mai proaste.

Comunicatul ANOSR:

”Aflându-ne în a doua jumătate a perioadei de guvernare, după o evaluare a gradului de îndeplinire a asumărilor făcute de coaliția de guvernare, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) trage un semnal de alarmă Guvernului României asupra nerespectării angajamentelor luate față de studenți în timpul campaniei electorale din toamna anului 2016.

În acest sens, multe dintre asumările, atât financiare, cât și principiale, luate oficial de cele două partide aflate la guvernare, în cadrul campaniei Viitorul Implică Studenții (V.I.S.), inițiată de ANOSR, sunt deja depășite, deși nici măcar nu au fost îndeplinite.

Realitatea din prezent necesită deja alte ajustări bugetare, nu doar din cauza faptului că asumările nu au fost puse în practică atunci când ar fi fost necesar, ci și din motivul că, adeseori, modul de calcul al diferitelor fonduri alocate învățământului superior nu ține cont de niște factori elementari, care să reflecte atât fluctuațiile economice, cât și situația actuală socio-economică a României.

Asumările Partidului Social Democrat (PSD), semnate de președintele Liviu Dragnea, prevedeau ca în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 să se regăsească:

  • creșterea alocației pentru burse studențești la valoarea de 201 lei/ student bugetat;
    creșterea fondului pentru acordarea subvenției cămine-cantine, în vederea dublării acesteia (în prezent, presupunând o creștere de 117.331.510,2 lei);
  • finanțarea de bază în anii 2017-2018 să ajungă până la suma de 6.522 lei/ student echivalent (alocația unitară/student echivalent în anul 2017 ajungând abia la 3.692 lei/ student echivalent, iar în anul 2018 la 4.580 lei/ student echivalent, presupunând în prezent o creștere a finanțării de bază de 2.094.676.456,8 lei);
  • alocarea unui buget de 44.000.000 lei în vederea subvenționării transportului local al studenților cu mijloace de transport în comun (în prezent presupunând o creștere cu aproximativ 15.000.000 lei față de anul precedent);

De asemenea, până la finalizarea perioadei de guvernare, respectiv anul 2020, se mai prevedeau următoarele asumări:

  • alocarea finanțării de 1% din Produsul Intern Brut pentru cercetarea științifică;
  • Creșterea anuală continuă a finanțării educației, astfel încât în perioada mandatului 2016-2020 să fie 6% din PIB;
  • investiții pentru infrastructură și mijloace didactice și de cercetare;
  • construirea a cel puțin 30 de cămine noi, precum și modernizarea celor deja existente (nu s-a construit niciun cămin nou, iar dintre cele 6 la care s-au început lucrările, nu a fost finalizat niciunul).

Deși au fost câteva asumări îndeplinite până în momentul de față, nu putem vorbi despre o creștere semnificativă a calității învățământului superior, efectele creșterilor bugetare ameliorând doar anumite aspecte urgente și atingând aproape normalitatea realității socio-economice actuale. Asumările financiare sunt cuantificabile, dar prin superficialitatea cu care se tratează încă multe probleme ale sistemului educațional românesc, ne punem inevitabil întrebarea: este educația o prioritate a statului român în momentul de față?

În ceea ce privește fondul de burse, în ciuda faptului că au existat diverse majorări, atât în urma creșterii alocației bugetare pe student echivalent, cât și acordării burselor studențești pe tot parcursul anului, ca urmare a demersurilor realizate de ANOSR, suma alocată în acest sens ar trebui să aibă în vedere o creștere a fondului de burse acordat studenților bursieri ai statului român (etnicii români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia ș.a.). Dorim să aducem în prim-plan și faptul că nu s-a mai înregistrat o creștere a acestora din anul 2008, bursele de care ei beneficiază în prezent fiind doar de 65 de euro pentru ciclul licență, 75 de euro pentru ciclul de master, respectiv 85 de euro pentru studenții doctoranzi.

Având în vedere că România tocmai a sărbătorit centenarul de la constituirea statului național unitar, Guvernul României ar trebui să își asume o responsabilitate mai mare și, în acest sens, să ia în considerare adoptarea unor măsuri care să aibă în vedere educația românilor de pretutindeni. Conform legislației în vigoare, nicio bursă oferită studenților din România nu poate fi mai mică de 578 lei. Astfel, pentru a elimina orice situație discriminatorie, dar și pentru a crește gradul de incluziune și echitate față de această categorie de studenți, ANOSR solicită creșterea cuantumului burselor specifice la valoarea bursei minime propuse de CNFIS, și anume 578 lei, pentru studenții care urmează programe de studii de licență și 1.156 lei pentru studenții care urmează programe de studii de masterat. De asemenea, considerăm că este absolut necesară modificarea situației actuale, astfel încât studenților doctoranzi români de pretutindeni să le fie alocate burse în același cuantum ca în cazul studenților doctoranzi români, impactul bugetar pe care măsurile menționate le-ar avea, fiind de 104.294.320 lei pentru anul 2019.

Este de necontestat faptul că angajamentele duse la îndeplinire de coaliția de guvernare, și anume creșterea substanțială a burselor și acordarea transportului feroviar gratuit, ambele pe tot parcursul anului, au avut un impact pozitiv în viața studenților.

Ulterior, în anul 2018, în urma acțiunilor întreprinse de ANOSR, au existat rezultate și în ceea ce privește Programul Național „Tabere Studențești”, implementându-se astfel o suplimentare cu 4.000 de locuri alocate studenților, fapt care a conturat o creștere cu 66,6% față de anii trecuți (de la 6.000 la 10.000 de locuri). Pentru acestea, MTS alocă 100 lei pentru fiecare dintre cele cinci zile de tabără, efortul bugetar total ajungând la 5.000.000 de lei.

Creșterea bugetară reprezintă strict o suplimentare a numărului de locuri alocate, în niciun caz îmbunătățirea condițiilor de cazare și masă ale studenților. Astfel, propunerea ANOSR este de creștere a subvenției alocate pentru masă de la 40 lei/ zi/ student la 70 lei/ zi/ student, creșterea subvenției de cazare de la 60 lei/ zi/ student la 80 lei/ zi/ student, așadar, ajungând la o subvenție de 150 lei/ zi/ student. De asemenea, prelungirea sejurului de tabără de la 5 la 7 zile ar duce la un cost total al programului de tabără de 10.500.000 lei, în creștere cu 5.500.000 lei față de suma alocată în prezent.

Cu toate acestea, majorarea anumitor fonduri alocate învățământului superior a fost departe de atingerea asumărilor făcute. Am asistat la o creștere a finanțării de bază, care, deși la prima vedere pare una semnificativă, având în vedere necesitățile unui învățământ superior de calitate, este, de fapt, una relativ modestă, suma asumată fiind de 6.522 lei/ student echivalent. Fondul pentru cămine-cantine a beneficiat de o creștere cu aproximativ 20% față de anul 2016, reamintind totuși că asumarea a fost de dublare a acestui fond.  

Subvenția cămine-cantine reflectă situația extrem de dificilă a studenților din România atunci când vine vorba despre serviciile studențești pe care universitățile le oferă. Deși în anul 2016, coaliția de guvernare și-a asumat dublarea acestui fond, necesitățile din zilele noastre atrag după sine nevoia de recalculare a fondului după o formulă care să reflecte realitatea actuală.

Astfel, considerăm ca fiind relevant în vederea actualizării subvenției cămine-cantine să se țină cont de trei factori importanți: factorul inflaționist, creșterea economică, precum și creșterile salariale. Prin urmare, pentru anul 2019, subvenția acordată per student căminizat, indiferent de forma de învățământ, ar trebui să fie de minimum 6.029 lei. Astfel, luând în calcul ultimele date disponibile referitoare la numărul de studenți căminizați, alocația bugetară pentru subvenția cămine-cantine pentru anul 2019 ar trebui să constituie cel puțin 589.413.127 de lei.

Revenind la întrebarea formulată inițial, referitoare la gradul de implicare a statului român în ceea ce privește întreg domeniul educațional, putem remarca faptul că ne aflăm aproape la jumătatea mandatului 2016-2020, iar angajamentele asumate inițial, ce vizează dezvoltarea învățământului superior din România, sunt în continuare parțial îndeplinite.

Din acest motiv, ANOSR solicită actualei coaliții de guvernare să aplice măsurile necesare pentru a-și îndeplini toate angajamentele luate la începutul mandatului. Suntem convinși că un învățământ superior de calitate are la bază și necesitățile studenților, motiv pentru care ANOSR își arată deschiderea pentru colaborare, în sensul soluționării problemelor sesizate, și își dorește ca actuala clasă politică să demonstreze că are maturitatea de a-și asuma educația ca fiind o prioritate națională.

„Când această coaliție de guvernare și-a intrat în drepturi, a implementat în prima parte a mandatului o serie de decizii istorice, cum ar fi o creștere impresionantă a fondului de burse sau acordarea gratuității pentru transportul feroviar tuturor studenților înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență, acestea având un impact pozitiv asupra vieții studenților.

Din păcate, în prezent, educația continuă să sufere de o subfinanțare cronică, iar problemele din universitățile românești capătă amploare anual. Spre exemplu, numărul locurilor de cazare este în scădere, iar condițiile întâlnite în cămine sau în unitățile de servire a mesei au suferit degradări constante și nu îndeplinesc necesitățile studenților. De aceea, solicităm coaliției de guvernare să implementeze toate mecanismele necesare ca finanțarea învățământului superior să fie corelată cu realitățile zilelor noastre și să se focuseze pe nevoile studenților.” – Petrișor-Laurențiu ȚUCĂ, președinte ANOSR”

Citește și Amendă pentru cantina Facultății de Drept. Ce au descoperit inspectorii sanitari. Reacția Universității București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.