Guvernul anunță că va adopta un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din educație prin noua Lege a salarizării

0

Guvernul a anunțat că va adopta joi, 8 iunie, un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din educaţie prin noua Lege a salarizării. Documentul publicat de Executiv prevede că ”noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023”.

Executivul precizează, într-un comunicat de presă, că premierul Nicolae Ciucă a cerut Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale ”promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării, în urma discuției telefonice purtate cu reprezentanții sindicatelor din sistemul de învățământ”.

”Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului de mâine, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic”, se arată în comunicat.

  • Document: Memorandumul poate fi consultat aici.

Măsurile cuprinse în Memorandum:

  1. Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reprezentanții
    federațiilor sindicale din învățământ cu privire la grila de salarizare din familia
    ocupațională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării. Noua lege va
    avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/
    asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat
    la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023.
  2. Stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector “învățământ preuniversitar”, prin care pe perioada concediului de odihnă, precum și pentru zilele de concediu plătit, personalul din învățământ va avea dreptul la o indemnizație de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a sporurilor/indemnizațiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, miercuri, înainte de a intra la discuţii la Ministerul Educaţiei, că greva din învăţământ se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de colegi, iar joi sau vineri sunt aşteptaţi din nou 20.000 de sindicalişti în stradă, în Capitală.

Citește și: Sindicatele din educație anunță un nou protest în Capitală, cu 20.000 de persoane: „Aşteptăm reacţia Guvernului. Noi am spus foarte clar ce vrem”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.