Corectare digitalizată la Evaluarea Națională și BAC 2023, în șase județe – ordin publicat în Monitorul Oficial

0

Lucrările scrise ale elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2023 vor fi corectate digitalizat în șase județe. Ordinul prin care se aprobă pilotarea evaluării digitalizate în Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj și Satu Mare a fost publicat miercuri, 7 iunie, în Monitorul Oficial. 

Potrivit ordinului de ministru, evaluarea digitalizată a lucrărilor scrise se va aplica anul acesta în cele șase județe atât la Evaluarea Națională, cât și la examenul de Bacalaureat.

  • ”Se aprobă pilotarea evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, utilizând aplicația informatică dedicată pilotării evaluării digitalizate a examenelor naționale, în anul școlar 2022—2023, pentru candidații înscriși în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Satu Mare.”
  • ”Se aprobă pilotarea evaluării lucrărilor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat — 2023, utilizând aplicația informatică dedicată pilotării evaluării digitalizate a examenelor naționale în anul școlar 2022—2023, pentru candidații înscriși în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Satu Mare.”

Conform documentului, pentru evaluarea lucrărilor scrise din cadrul pilotării evaluării digitalizate în cele șase județe vor putea fi numiți profesori evaluatori și din municipiul București. În ceea ce privește plata cadrelor didactice, asistenți cu atribuții privind scanarea lucrărilor scrise din centrele de examen, și a profesorilor evaluatori, ordinul stabilește următoarele sume:

  • cadrele didactice, asistenți în centrul de examen cu atribuții privind scanarea lucrărilor scrise: 160 de lei/zi;
  • profesor evaluator în format digital din cadrul evaluării naționale: 15 lei/lucrare corectată;
  • profesor evaluator în format digital din cadrul examenului național de bacalaureat — 2023: 19 lei/lucrare corectată.

Anul trecut, evaluarea digitalizată a lucrărilor scrise la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat 2022 s-a pilotat în județele Dâmbovița și Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.