Liliana Mursa, învățătoare la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Abrud, a avut ”curajul” să încerce ”absolut orice” pentru a-i învăța pe elevi. Este genul de profesor care nu se mulțumește să stea în ”zona de confort” și crede în schimbarea de la firul ierbii. Clasa învățătoarei este amenajată ca acasă, cu bibliotecă, canapele, covor, fără catedră și bănci în care copiii să se uite unul în ceafa celuilalt. A vrut, în acest fel, să le ofere copiilor un ”mediu mai cald și mai apropiat de realitate”. ”Mediul de învățare este al doilea profesor”, spune Liliana Mursa. Copiii îi spun ”Lili” și îi place lucrul acesta pentru că se creează o relație în care îi arată fiecărui copil în parte că îi pasă de el. ”Lili” joacă fotbal cu copiii, citește cu ei în aer liber, le face surprize, îi învață cu povești, provocări și situații din viață și nu le dă teme. În locul exercițiilor lungi și obositoare, elevii se ”antrenează”. Învățătoarea spune că ”a răsturnat didactica” și are un mesaj pentru viitorul ministru al Educației: ”Îl invit să vină, într-o zi, la mine în clasă să vadă ce se întâmplă.”
Povestea la catedră a învățătoarei Liliana Mursa (foto) a început în urmă cu 34 de ani, într-o școală de la țară din județul Alba. A predat timp de 28 de ani în mediul rural. La început, în satul Gârde-Bistra, apoi, vreme de 25 de ani, la Gura Roșiei, unde trăiește o comunitate foarte săracă, cu preponderență țigani (”ei nu-și spun romi, au venit aici la deschiderea uzinei, care s-a închis între timp, dar ei au rămas acolo”). Experiența de aici a definit-o ca profesor pentru toți anii care au urmat.
”A fost provocator pentru mine. Dacă nu aș fi avut acești 25 de ani, nu aș fi fost astăzi ceea ce sunt. Toată didactica mi s-a răsturnat acolo. Nimic din ceea ce învățasem eu la liceu și mai târziu la facultate – metode, tehnică, strategie – nu mergea acolo și atunci a trebuit să construiesc propriul meu stil de predare, de învățare, de evaluare. Formarea mea s-a bazat pe ceva autentic, acolo, la firul ierbii. Era foarte bine ceea ce învățasem, dar felul în care eu replicam în clasă era cu totul diferit, pentru că acei copii, cel puțin în perioada aceea, veneau în clasa I fără să parcurgă grădinița, părinții aveau probleme de analfabetism grav, cu influențe educaționale zero, adică veneau în clasa I fără să fi răsfoit vreodată o carte sau să țină creionul în mână”, povestește învățătoarea.
Liliana Mursa spune însă că marea problemă era că acei copii nu veneau la școală, iar ”provocarea” sa a fost ca ”ei să prindă drag de școală”, să-i convingă să vină la ore și a făcut acest lucru cu ”o perseverență de fier”: ”Mă duceam dimineața, pe la 8 și-un sfert, după ei acasă, le spuneam că nu este important la ce oră vin la școală, important este să vină și o oră. Până li se făcea declicul și prindeau drag de școală și de carte, de citit, de învățat, de a sta la școală în acel mediu.”
Învățătoarea care joacă fotbal cu copiii
Dacă ar trage o linie după cei 25 de ani, tot ce a făcut acolo a ajutat-o să vadă mai departe ”realitatea și că multe lucruri nu merg așa cum sunt scrise”. ”Ca să devii un om bun, să ai aplecare asupra copiilor, trebuie să lucrezi în medii defavorizate fiindcă, în primul rând, ai nevoie de umanitate mai mult decât în alte medii și, apoi, ai nevoie de răbdare și de înțelegere. Dacă te pui în situația acelor părinți îi înțelegi cu siguranță, dacă doar stai la catedră și ești omul care furnizează niște informații și așteaptă, la rândul lui, niște rezultate wow, nu o să le obții niciodată. Și atunci am fost cea căreia i-a păsat foarte mult”, mărturisește Liliana Mursa, adăugând că, în acea perioadă, a reușit să îi atragă pe copii și în ”proiecte foarte frumoase”, derulate în parteneriat cu asociația Ovidiu Ro, pe care le face și acum.
Învățătoarea își amintește de o fetiță care, în anii trecuți, la școala din Abrud, unde s-a mutat din 2014, i-a spus că este ”păsătoare”: ”Am zis, da, asta e: îmi pasă de fiecare în parte.”
La școala din Abrud, Liliana Mursa este la a doua generație. În acest an școlar, predă la clasa pregătitoare și are 25 de copii în clasă. Copiii îi spun Lili, așa i-au spus și cei din generația trecută, chiar dacă părinților li s-a părut, la început, puțin nefiresc. ”Cum adică îi lași să îți spună pe nume? Simplu, fiindcă eu cred în respect mai departe de cuvinte precum ”doamna” și se creează o relație. Lili a noastră, Lili ne dă voie… Astăzi, de exemplu, m-a strigat o fetiță: Lili, ce faci? Am zis că lucrez. Ea se uita la mine și nu înțelegea, cum adică lucrez… Aveți nevoie de mine? Da, suntem prea puțini la fotbal. Vreți să vin să joc eu fotbal cu voi? Zice da. Fiindcă, joi-vineri, asta făcusem, jucasem fotbal cu ei în echipă.”
”Clasa mea este un pic atipică”
Stilul nonconformist al învățătoarei se regăsește și în modul în care este amenajată clasa. Nu a dorit o sală clasică, cu bănci și a aranjat-o așa cum a dorit. ”Eu mi-am făcut la școală a doua casă. Mi-am dus lucruri de acasă, le-am plimbat și pe la Gura Roșiei și le-am adus aici… covoare, fotolii, canapea. Clasa mea este un pic atipică și eu mi-am construit tot ce este în clasă. Școala mi-a dat o sală de clasă, pe care eu mi-am aranjat-o fiindcă eu nu cadrez cu modelul tradițional, vreau altceva. Vreau altceva pentru copii. Un mediu mult mai cald și mai apropiat de realitate.
În viață nu suntem singuri, nu stăm unul în spatele celuilalt să ne uităm în ceafa celui din față. Asta nu am acceptat niciodată. Și atunci mi-am creat niște mese foarte frumoase la care ei stau câte 4-5 și lucrează în grup. Îi mut tot timpul, săptămânal, ca să interacționeze și cu alți copii să vadă cu cine se înțelege foarte bine și ei învață lucruri împreună, învață strategii…”, spune Liliana Mursa.
”Strategie” este un cuvânt magic pentru copii și, ori de câte ori le spune să găsească o strategie în desfășurarea activităților de la clasă, ei sunt extrem de receptivi. ”Asta doar datorită faptului că am fost foarte deschisă și am avut curajul să încerc absolut orice. Dacă a funcționat și mi-a dat rezultate, bine, dacă nu, asta e, am încercat. Dar nu am spus niciodată nu. Am colegi care se lovesc de acel zid <nu vreau să mă schimb>… Eu, dimpotrivă, sunt deschisă să fac foarte multe lucruri.”
Întâlnirea de dimineață
În fiecare dimineață, învățătoarea își așteaptă elevii în clasă cu o cană de cafea în mână – ”copiii sunt fascinați de espresorul pe care l-am adus și vin pe furiș să vadă” – și ziua începe întotdeauna în ”spațiul de întâlnire”, aflat în spatele clasei. ”În zona de întâlnire, avem o bibliotecă, perne, banchete făcute din paleți – soțul meu s-a ocupat de chestia asta. Acolo, dimineața ne întâlnim, ne aducem la același numitor comun, facem prezența, povestim ce s-a întâmplat de când nu ne-am văzut, cum ne simțim, acolo facem jocul de dimineață, jocul de cunoaștere, acolo le citesc o poveste…”, spune Liliana Mursa.
Biblioteca clasei are cărți pentru toate vârstele, strânse în timpul unui proiect desfășurat cu foștii elevi, ”Clubul de lectură”, iar copiii au acces oricând doresc la ea. De altfel, toată clasa este amenajată pe ideea ca elevii să poate lua orice de oriunde:
”La mine nu există dulapuri închise, doar dulapul meu cu documente personale, care nu este încuiat, doar închis cu uși. În rest, totul este deschis… Raftul cu materiale care sunt la dispoziția lor pentru arte, biblioteca, zona de construcție și jocuri educative… Ei le iau dimineața sau în pauze, se joacă pe covor, le strâng, le pun la loc… adică totul este la liber, ca la magazin.”
Reacția copiilor când au văzut sala în care vor învăța a fost: ”Este cea mai tare clasă!”, povestește învățătoarea. Ei au putut însă descoperi școala încă din vară, în timpul atelierelor din august, pe care învățătoarea le-a organizat pentru a-și cunoaște elevii. ”Rolul atelierului de vară este fantastic atunci când iei o generație nouă. În două săptămâni, ei se obișnuiesc cu tine, tu cu ei, cu rutinele de fiecare de zi și, în toamnă, șocul nu mai există”, spune Liliana Mursa.
”E foarte comod să stai în zona ta de confort”
”Lili este cu surprizele”, așa o descriu elevii pe învățătoarea lor, care merge la cursuri, învață noi metode de predare, se inspiră și a devenit, la rândul său, formator pentru alți profesori. La unul dintre cursurile la care a participat, a aflat de ”Golden Time”, ”un timp de aur pe care îl acorzi elevilor care termină sarcina mai repede”: ”Aduni timpul ăsta, îl valorifici și, atunci când ajunge la o zi întreagă, copilul poate participa la o cu totul altă activitate decât școala.” Golden Time este surpriza pe care învățătoarea le-a pregătit-o elevilor după vacanță și și-ar dori ca astfel de ore, atractive pentru copii, să fie desfășurate de toți profesorii:
”Eu sunt foarte pornită… Mi-am dat seama, văzând colegii din jur și cam ce se întâmplă în școli – eu sunt formator la MEN pe clasa pregătitoare de prin 2012, de când s-a introdus noul curriculum – că există multe carențe și în formarea oamenilor, și în a ține pasul cu toate noutățile. Sunt foarte multe noutăți și, la un moment dat, dacă nu ai un specialist să ți le furnizeze, cam pierzi șirul și te depășesc lucrurile.”
Realitatea din școala românească a demonstrat însă că sunt și profesori care nu sunt deschiși schimbării, iar Liliana Mursa recunoaște acest lucru. ”De ce? Fiindcă e mai comod. E foarte comod să stai în zona ta de confort. Dar nu am întâlnit oameni cărora să le furnizez niște informații de calitate și care, la un moment dat, să nu spună: Ai dreptate, hai să încerc și eu să mă schimb”, spune învățătoarea.
Pentru ca aceste cursuri și întâlniri ale schimbării să aibă un real impact, ele trebuie însă să se desfășoare cu ”ritmicitate”: ”Dacă îi aduc la un curs sau într-o vizită la o școală și nu mai fac 2 ani de zile nimic cu ei, nu aștept un feedback și ”nu le impun” să aplice ceea ce au învățat, e clar că oamenii vor zice: Tot cum fac eu e mai bine. Plus, această goană după credite, puncte care omoară puțin din motivație, din elan. Unii fac țintit ce trebuie doar pentru niște punctaje, iar, cel puțin la noi în zonă, frica de a intra într-o restrângere de activitate este foarte mare. Și atunci se mai fac și lucruri de genul acesta: poftim banul și ia diploma, din păcate. Dar eu zic că, aproape în fiecare școală, există un om care este o locomotivă și mișcă lucrurile din loc. Important este ca acelor oameni să le recunoaștem străduința, așa din când în când.”
Fără catedră, în clasa unui profesor Merito
Liliana Mursa este profesor Merito 2016. Merito, explică învățătoarea, este un proiect care vine tocmai să recunoască valoarea acelor profesori care fac școala altfel, iar ea încearcă să extindă comunitatea acestor profesori, prin ateliere și cafeneaua Merito, desfășurată într-un spațiu nonformal, în afara școlii.
Pe 30 noiembrie, va avea invitați, la un workshop, profesori de la Universitatea din Oradea și din învățământul preuniversitar și îi va duce să vadă sala de clasă. ”Mediul de învățare este al doilea profesor și este foarte important ce se întâmplă acolo și cum este aranjată clasa”, explică învățătoarea. ”Eu nu am catedră în clasă”, continuă aceasta. ”Nu am avut niciodată pentru că nu vreau să-mi creeze o barieră de comunicare. Eu nu stau niciunde, sunt tot timpul printre copii.
Adică eu, de la 8.00 la 12.00, dacă vreun copil iese la tablă sau face ceva, mă așez în locul lui dacă simt nevoia. Dacă nu, eu nu stau. În primul rând, am creat o relație. Și dacă relația pe care noi o creăm cu copiii este una sănătoasă va fi și de durată. Copiii știu că eu sunt Lili cea care îi ascultă, cea care le oferă multe în schimb, cea care îi înțelege, cea care, dacă îi ”ceartă”, îi ceartă cu scopul de a le arăta unde au greșit și de a îi face să înțeleagă că atitudinea lor a afectat fie colegul, fie părinții și chiar și pe mine.”
Antrenamente, în loc de teme
La ședința cu părinții, învățătoarea a făcut jocuri cu aceștia pentru că a ținut să le explice ”cât de important este să țină pasul cu școala, să înțeleagă ce fac eu și să mă sprijine”. ”Le spuneam că eu nu sunt omul care face minuni. Eu nu fac minuni singură, eu fac minuni împreună cu părinții și cu copiii. Singură nu am cum. Generațiile de părinți de astăzi sunt mai tinere, au cam vârsta primelor mele fete (râde) și ei sunt mult mai deschiși… Și teme le dați? Oameni buni, eu nu le dau teme. Și nu le dați nimic? Nu, noi doar ne antrenăm. Noi ne jucăm și ne antrenăm. Păi, cum vă antrenați? Simplu, orice sportiv mare, orice om care a ajuns mare s-a antrenat în fiecare zi. Că și-a antrenat mintea, că și-a antrenat mușchii și asta le explic și copiilor: faptul că voi exersați de mai multe ori literele și cifrele și apoi faceți exerciții înseamnă antrenament.
Generația trecută chiar avea scris în caiet: antrenament în clasă, antrenament acasă. Eu nu am folosit termenul de temă. Și sunt colegi care au preluat. Chiar zicea o colegă: ai mei se antrenează, n-ai idee, toată ziua antrenament, antrenament… Da, fiindcă, chestia asta cu temele a ajuns atât de prost înțeleasă și mediatizată… Că le dăm dăm teme, dar nimeni nu se gândește ce ar trebui să reprezinte tema.”
Tema ar trebui să fie ”o consolidare a ceea ce s-a predat în clasă”, explică învățătoarea, ”o fixare, o exersare care nu trebuie să plictisească, să nu fie prea multă și să fie de o varietate foarte mare încât să pună copilul să gândească.”
Povești, provocări și situații de viață
Liliana Mursa consideră că profesorii trebuie să îi învețe pe copii să gândească, iar ea folosește provocările. La Matematică, de exemplu, la unități de măsură pentru lungimi, copiii au fost provocați să numere câți pași fac până acasă. La aproximări și rotunjiri, au avut ”o listă de cumpărături” și o sumă de bani și au calculat ce și cât pot lua. ”Provocările să fie situații de viață. Ce credeți că s-ar întâmpla dacă? Ce credeți că s-ar întâmpla dacă de mâine nu ar mai ploua? Asta la circuitul apei în natură.”
”Și folosesc poveștile”, continuă învățătoarea: ”La mine, povestea este punct de plecare pentru abordarea oricărui conținut din programă. O poveste pe care o exploatez până nu mai pot.”
Copiilor din clasa pregătitoare le-a plăcut foarte mult povestea lui Pete Motanul, o colecție de cărticele, la finalul căreia au aflat că ”indiferent ce s-ar întâmpla, tu mergi mai departe pentru că lucrurile vin și trec în viața noastră”. Pe de altă parte, la istorioara cu ochelarii magici ai motanului, cei mici au descoperit că ”viața e frumoasă” și au transpus în desene scene din viață, văzute prin ochelari. ”Eu recreez poveștile acestea prin tot ceea ce ei desenează. Am panouri pe coridor, iar de la cei mari am niște proiecte fantastice. De exemplu, i-am stârnit prin proiectul ”Să ne întindem la citit” unde, după ce citeau o carte, pe un tricou din hârtie, redus la dimensiuni A4 sau A5, desenau conținutul cărții astfel încât să îi convingă pe ceilalți să citească cartea. Și copiii care, la final, aveau cele mai multe tricouri au primit un tricou de-adevăratelea din partea mea.”
Învățătoarea îi încurajează pe copii să citească, a avut și un club de lectură, desfășoară pauze de citit în aer liber, merge cu elevii la biblioteca orașului și, în fiecare an, participă la ”Marșul cărții și al cititorilor”. Un proiect ”foarte fain”, realizat la nivel de școală, în parteneriat cu biblioteca județeană și împreună cu cei de la liceu: ”Mergem în marș cu cărți în mână, cu bannere, cu insigne, facem schimb de semne de carte. Anul acesta, am făcut o prezentare de cărți și de personaje și am avut mici scenete din cărți.”
O zi fără teme
O zi specială pentru elevii din generația trecută a fost cea fără teme, ziua în care nu se ”antrenau” acasă. ”Joia era ziua fără teme, fără antrenament și ei au ales-o. Nu conta că le dădeam vinerea de lucru, pentru ei faptul că nu aveau joi era super și vinerea puteam să le dau oricât. Cred că este o chestie psihologică mai mult.” Pe de altă parte, Liliana Mursa nu dă teme de vacanță pentru că, în primul rând, vrea ca părinții să stea liniștiți pe perioada vacanței. ”Doi: vreau să aibă Paști și Crăciun fericit așa cum vreau eu, personal, să îl am.
Apoi, dacă le dai teme de vacanță, copilul nu le face pe parcursul vacanței în mod constant pentru că așa ar fi eficient. Să facă în fiecare zi câte puțin. Nu, ei se trezesc cu o săptămână-două înainte să înceapă anul școlar și încep: zi-noapte, zi-noapte … dă-i acolo, că-ți dictez eu. Fă numai să fie făcute că le vede doamna și le bifează. Nu. Eu așa ceva nu vreau. Și atunci singura temă de vacanță pe care le-o dau copiilor este cititul. Atât.”
Începutul anului școlar este și momentului feedback-ului, când elevii arată cât și ce au citit, lucruri ”verificate” prin metode precum ”ceasul lecturii”. ”Și așa îi încurajam să citească. Am folosit diverse metode, poate unele nici le găsești undeva scrise, dar viața și practica de zi cu zi te învață… V-am spus că am răsturnat didactica.”
Profesorul care a schimbat destine
În 2016, când a fost nominalizată la Merito, învățătoarea a fost luată prin surprindere și nu știa ce avea să se întâmple. Când a ajuns, în martie, la București, pentru gală, s-a întâlnit cu ceilalți nouă profesori și toți și-au dat seama de un lucru: ”Poveștile noastre seamănă foarte mult, că, acolo unde suntem, schimbăm lucruri în jurul nostru și poate suntem persoane incomode și mai deranjăm uneori… Dar arătăm că lucrurile se pot schimba. Eu am ieșit de mult din zona mea de confort sau nu știu dacă am fost vreodată într-o zonă de confort.”
Liliana Mursa este un profesor care a schimbat destine, iar acest lucru l-a dovedit la Gura Roșiei, unde copiii nu aveau nicio șansă să învețe să scrie și să citească doar cu ajutorul părinților. ”Clar am schimbat destine. Fiindcă am avut, de exemplu, copii care erau repetenți 2-3 ani și eu mi-am pus în minte: trebuie să îi fac să scrie și să citească, trebuie să îi fac să prindă drag de școală. Sau copiii care lipseau și eu mă duceam după ei în comunitate și mă certam cu părinții și făceam scrisori la protecția copilului și la poliție și la primărie… În final, au înțeles că fără școală, fără a învăța să scrie și să citească, nu au nicio șansă în viața asta. Și asta e schimbarea… Am foști elevi din comunitate care au făcut facultate, sunt profesori, învățători… Citeam recent o chestie interesantă: Este suficient o generație de părinți iubitori care să schimbe destinul unei țări prin copiii pe care îi dau. Și cred că asta era la ei. Și părinții au recunoscut, și-au dat seama: Doamna, dacă eu, unu’, nu am făcut școala, măcar copilul meu să facă.”
Reinventarea profesorilor
Cum se poate schimba profesorul la clasă și ce metode ar putea să folosească, învățătoarea invocă ”tot ceea ce înseamnă creativitate, ingeniozitate și abordarea copilului de la nivelul la care este și a-l duce, a-i vedea progresul în pași mici.”
”Absolut orice metodă. Că îl pun să scrie cu pietricele, să recunoască literele formate din pietre sau că îl pun să facă literele cu degetul în nisip, dacă el îmi va ști literele, acestea sunt metodele cel mai bune care i-au produs declicul acela în creier”, argumentează învățătoarea.
Liliana Mursa folosește la clasă astfel de metode din sistemele educaționale alternative și povestește că, la una dintre ore, copiii au scris literele cu spumă de ras, promisiunea făcută fiind ca data viitoare să aducă frișcă: ”De oriunde fur (n.red. – metode de predare). Cu foarte mult material didactic la îndemâna copilului, concret. Am numărat castane, nuci, alune, numărăm frunze, nu contează ce. Măsurăm cu pasul, cu palma. Important este să-și dea seama copilul că situațiile pe care le va avea de rezolvat în viață sunt situații la care trebuie să aibă un răspuns. Școala le dă să rezolve probleme sau exerciții și le dă o notă. Citeam undeva: <În viață, niciunde, nu vine cineva cu o tablă în fața ta să spună asta e problema de viață, rezolv-o. Ai cretă și o tablă neagră>. Nu, exclus.”
Calificative și abilități pentru viața după școală
Cât privește calificativele, învățătoarea spune că le-ar desființa, ”în condițiile în care profesorii ar avea o formare pentru a face o observare sistematică asupra copilului și pentru a avea o viziune de ansamblu asupra formării și progresului copilului, pe care să o comunice părinților și viitorilor profesori”. ”Paleta cuprinsă într-un calificativ este prea largă față de nota pe care copiii o vor primi în gimnaziu.. Eu am mai folosit și alte chestii învățate de la un coleg de la Merito: tot felul de grile și de scale, gen 100 de puncte… În final, le converteam tot în calificative pentru că ăsta este sistemul. În alte sisteme, abia din clasa a VI-a, de la 12 ani, există un sistem de note. Calificativele nu sunt prea încurajatoare…”
Dincolo de note și calificative, tot ceea și-a propus învățătoarea să facă la ore este să îi pregătească pe copii pentru viață, pentru jobul pe care îl vor avea. Le dezvoltă abilități în acest sens, să lucreze în echipă, pe proiecte, iar profesorii din gimnaziu văd acest lucru. ”Ei nu obișnuiți să stea în bancă și să se uite în ceafa celui din față. Copiii au o altă formare, se poate lucra cu ei, se vede că știu să lucreze în grup. Mi se pare o abilitate, o competență foarte importantă să știi să lucrezi, să asculți, să îți spui părerea, să discuți părerile tuturor, să te confrunți, să te sfătuiești. Eu tot le spun că, în multinaționale, nu lucrați singuri. Nu că ar ajunge toți în multinaționale, dar nici nu contează, contează nivelul la care eu le spun că pot ajunge și pot să îl depășească.”
Visul unui profesor și o invitație pentru ministru
Liliana Mursa nu ar face altă meserie decât cea de profesor. Deși și-a dorit să fie medic, a ajuns învățătoare și nu ar schimba cu nimic profesia. ”Dimpotrivă, am vrut să fac tot ce este mai bine și nu am avut momente cum îi aud pe alții: Vai, mâine aș pleca.”
Dacă ar pleca totuși din sistemul de învățământ, ar face-o pentru a înființa o școală particulară, care să fie ”așa cum este clasa mea”, și în care să predea oameni profesioniști, care cred în educație. Un vis, deocamdată, dar care, poate, arată că învățătoarea nu întrevede o schimbare în bine în sistem, într-un viitor prea apropiat.
Un plan are însă Liliana Mursa: vrea să îl invite pe viitorul ministru al Educației în clasa sa pentru a vedea cum se desfășoară lucrurile la firul ierbii. ”Eu chiar vreau să îl invit pe noul ministru să vină, într-o zi, la mine în clasă. Nu știu dacă ar avea curajul. Dar lansez chestia asta: Lili Mursa îl invită pe viitorul ministru să vină la ea, într-o zi, fără tam-tam, să vadă ce se întâmplă”.
Foto: Liliana Mursa; facebook.com/Liliana Mursa
Citește și:
- Matematica învățată altfel. Ovidiu Bădescu, profesorul ”emoțiilor”: Dacă este oră în care eu nu aud ”Wow, ce tare”, parcă nu mă simt bine
- Tatiana Cauni, o profesoară ”severă” care dă ”aripi” elevilor prin teatru și ore de poveste. Ultima provocare: Cafeneaua Merito
- Povestea unei profesoare care predă limba română copiilor maghiari. Ana-Maria Tudorache: ”A fost o provocare, dar n-aș mai pleca de acolo”
- Anca Simion, o învățătoare pentru ”starea de bine”: Îi învață pe copii să vină cu drag la școală și pe profesori să gândească cu inima
- Irina Vasile, învățătoarea care predă schimbarea: ”Învățarea are loc între minți și inimi. Elevii trebuie motivați, iar școala făcută pe placul lor” – Interviu
