Tatiana Cauni, o profesoară ”severă” care dă ”aripi” elevilor prin teatru și ore de poveste. Ultima provocare: Cafeneaua Merito

0
Foto: facebook.com/ Printre Arte

Tatiana Cauni este unul dintre cei 12 profesori Merito de anul acesta. Predă Limba și literatura română la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Baia Mare, iar povestea profesoarei a început aici în urmă cu aproape 19 ani. Atunci a înființat trupa de teatru a liceului, care nu se rezumă la actorie, este un adevărat ”antreprenoriat”. Fiecare membru al trupei are rolul său, de la actori și dansatori până la elevii care se ocupă de plata impozitelor sau realizarea invitațiilor și evenimentelor. Pentru unii, este punctul de plecare spre o meserie. Profesoara de română organizează, de câțiva ani, și două festivaluri de teatru și are numeroase proiecte în școală. La ora de română a adus ”Aripi de poveste”, iar liceenii au scris ”cărți de suflet” și au creat povești pornind de la ”simțuri”. Nominalizarea Merito a surprins-o pe Tatiana Cauni, însă spune că dacă un elev își amintește de tine înseamnă că ”ai sădit acolo ceva în sufletul lui”. La Baia Mare va avea loc, la final de august, prima cafenea publică MERITO, unde Tatiana Cauni își invită colegii pentru a împărtăși experiențe și pentru a lansa împreună un proiect.

Tatiana Cauni (foto) este de aproape 20 de ani în învățământ. A lucrat mai întâi într-o grădiniță, a predat, timp de un an, la un colegiu tehnic din Baia Mare și, în final, s-a titularizat la ”Emil Racoviță”. Elevii îi spun TC, pronunțat în engleză, dar nu o deranjează. ”Asta să fie cea mai mică problemă. Oricum este o poreclă frumoasă… Cei cărora le sunt dirigintă îmi spun Diri, nu îmi spun niciodată doamna dirigintă sau doamna profesoară. Eu sunt Diri pentru clasa mea și TC în școală”, povestește, cu umor, Tatiana Cauni.

Cafeneaua Merito

În luna martie, profesoara din Baia Mare a urcat pe scena Galei Merito, după o nominalizare care a surprins-o. ”Mai ales când vine din exterior… Atât de mult contează când vine cineva din exterior care spune: Am auzit că faci ceva bine acolo… M-am gândit ce am eu special față de restul… Cred că fiecare profesor Merito s-a gândit inițial că nu merită. Este totuși o titulatură, pe care, vrei, nu vrei, ți-o asumi, pentru că ai fost premiat și cineva a crezut în tine. Am înțeles că nominalizările sunt făcute de elevi, de foști elevi, de părinți ceea ce contează foarte mult. Dacă își amintește de tine un elev care a terminat acum 5 ani, 10 ani înseamnă că ai sădit acolo ceva, în sufletul lui”, mărturisește profesoara de română.

Foto: facebook.com/ Proiectul Merito

După tabăra Summer Camp la care a participat în această vară, alături de alți profesori premiați, Tatiana Cauni și-a propus să dea viață primului său proiect în comunitatea Merito. Pe 28 august, va inaugura, la Baia Mare, Cafeneaua Merito. Un loc în care profesorii sunt invitați să se întâlnească și să discute într-un ”mediu non-formal”: ”Lumea e plictisită de acele cercuri pedagogice, unde se întâmplă și nu se întâmplă lucruri, unde lumea vine după un program de 6 ore, este obosită. Și atunci noi, cei din Merito, ne-am gândit la altceva. Și am găsit această formulă care sună așa de fain – Cafeneaua Merito, în care va veni doar cine dorește și cine simte că poate să schimbe sau vrea să schimbe ceva ori la clasă, ori în comunitatea noastră.

Tatiana Cauni își dorește ca, din această cafenea, să pornească un proiect ”la nivel de comunitate, de județ, un proiect care să fie al nostru și să fie promovat și susținut de oameni de afaceri”. ”Sună bine, de exemplu, Visuri în troler”, spune profesoara, o idee apărută, în tabăra Summer Camp, dintr-o glumă făcută de Cosmin Chiriță: ”Visuri pentru că toți avem, copiii mai ales au. Troler pentru că ne însoțește toată viața în călătoriile noastre și vreau să cred că tot ce iau acești copii din școală duc mai departe. Aici își pun în valiza lor primele visuri.

Totodată, Tatiana Cauni și-a propus să invite profesori Merito să susțină ateliere la Festivalul de teatru ce va avea loc în luna noiembrie. Profesoara organizează, în fiecare an, două festivaluri: cel din noiembrie dedicat liceenilor, aflat la a noua ediție, și un altul în primăvară pentru școlile gimnaziale ”unde dăm și trofeul” și care poartă numele ”Masca”.

Drumul de la teatru către o meserie

”Masca” este trupa de teatru pe care Tatiana Cauni a înființat-o la Racoviță în urmă cu aproape 19 ani, în primul an în care a predat aici. ”Avem trei spectacole pe semestru, în afara celor două festivaluri, și un spectacol caritabil”, spune profesoara. Unul dintre spectacolele caritabile a fost dedicat victimelor de la Colectiv: ”Noi am avut o victimă din Baia Mare, la Colectiv, era student la București. Am făcut acest spectacol pentru el. Copiii au fost foarte impresionați și dacă știi să îi îndrepți spre ce trebuie, să-i faci să vibreze la problemele din jurul lor, ei sunt foarte deschiși”.

Deși liceul nu este unul de top, un colegiu de elită, explică profesoara, ”și aici se pot face lucruri foarte frumoase dacă vrei și dacă îți pasă”: ”Dacă îți pasă, poți să faci orice. Dacă nu îți pasă, poți să spui foarte ușor că nu pot copiii, că sunt mai slabi… Poate sunt mai slabi. Mediile de admitere ale elevilor noștri sunt 7-8, ultima medie de intrare poate fi 5 și un pic la profilul tehnologic, și este mai greu, dar satisfacția este foarte mare atunci când reușești să vezi la Bacalaureat o notă de 10 la Română, după ce a intrat cu o notă de 7-8.”

Tatiana Cauni folosește partea de teatru pentru ca elevii ”să se dezvolte frumos, să poată vorbi liber în fața altor persoane, să simtă că fac ceva util, bun”. În trupă sunt aproape 25 de liceeni, fiecare cu un rol al său, bine stabilit: ”Sunt copii care doar fac poze, sunt copii cărora le place muzica și care cântă. Am copii care fac doar invitații și evenimente. Sunt copii care merg să achite impozitul, la finalul spectacolului. Eu lucrez cu o asociație și plătesc impozit, ca să pot utiliza acei bani din spectacole pentru copii, pentru o casă de tip familial, pentru excursii, ca de exemplu cea de la Alba Iulia, de Centenar. Au fost cumva bani munciți de ei. În trupa de teatru fiecare copil își găsește locul.

Am copii care sunt actori, am copii care dansează pe scenă, un copil care trage cortina… Am copil la muzică, la regie, care pune sunetele… Cumva, un fel de antreprenoriat. Ei gestionează această trupă de teatru, ei vin cu idei, depind unii de alții… Dacă nu duc la timp invitațiile să fie înseriate la Finanțe, nu au timp să vândă invitațiile, nu avem spectatori în sală. Ideea este foarte faină. Din exterior, vezi doar o trupă de teatru, un spectacol, dar tot ce este in spatele trupei este foarte muncit”, povestește Tatiana Cauni din culisele trupei.

Satisfacția profesoarei este mare atunci când constată că trupa i-a ajutat cumva pe copii să-și aleagă un drum în viață. Foști elevi și membri ai trupei au absolvit Actoria, Regia ori s-au orientat către Multimedia. ”Am copii care au mers în Danemarca, sunt acolo de 10 ani și ajută financiar această trupă de teatru pentru că ei au plecat de aici și au văzut care sunt problemele noastre. Dar aceștia sunt foarte puțini. Poate 20, restul sunt adolescenți care simt că aparțin unui grup, care se bucură că ne spunem ”La mulți ani” pe scenă… În ianuarie, este un spectacol pentru cei care pleacă din trupa de teatru, după 4 ani. Este spectacolul lor, fac ce vor. Și fac lucruri interesante… Ei consideră trupa de teatru o familie”.

Profesoara își amintește că, în urmă cu 9 ani, a urcat pe scenă și a cântat muzică populară pentru cei care părăseau trupa de teatru. Iar, an de an, primește de la absolvenți câte o mască: ”Este deja un ritual și la mine în casă există un perete, pe hol, numai cu măști, primite de-a lungul anilor. Am zis că poate, la un moment dat, reușesc să fac o sală de repetiții pentru teatru și să duc acolo aceste măști.

Sala de teatru, cea în care se fac repetiții, este de fapt sala în care învață elevii din clasa la care este dirigintă. Școala nu are o sală specială, una de festivități: ”Este sala în care dimineața se fac ore. Nu avem un spațiu în care să ne susținem spectacolele. Eu folosesc foarte mult Teatrul de Păpuși pentru spectacole, dar plătesc chirie. Și, acum, mă străduiesc să transform acea sală de clasă într-o sală de repetiții pentru trupa de teatru. Să găsim o finanțare, să aibă pereții frumoși, să aibă mobilier modular, să poată să se strângă ușor după ce se termină orele. Noi am reușit, din spectacole, să dotăm sala cu videoproiector și cu ecran.

Dirigintă la clasa a XII-a, profesoara povestește că elevii săi, inspirați de ceea ce fac colegii lor din trupa de teatru, vor să strângă bani pentru vestimentația de final de an: ”Mi se pare foarte frumos din partea lor că s-au gândit să facă ceva, nu să aștepte să primească toții banii de la părinți. Și ne străduim să facem și acest lucru. Am început deja pentru că am avut un spectacol la final de an și avem puși în pușculiță bani pentru clasa a XII-a.”

Subiectul de la BAC și poveștile librarilor

La ora de română, Tatiana Cauni a căutat să aducă metode care să-i determine pe elevi să se implice mai mult și să fie mai atrași de ceea ce învață. O lecție memorabilă a fost cea în care i-a trimis pe elevii de clasa a IX-a să stea de vorbă cu librarii din oraș.

”A fost o experiență interesantă, inclusiv pentru mine”, spune Tatiana Cauni. Totul a pornit de la textul argumentativ, prevăzut în programa școlară, iar profesoara a ales un subiect de la BAC în care era vorba despre librari și profesionalismul librarilor. ”Nu știau ce înseamnă un librar. Ei mi-au zis că librarul este cel care vinde creioane și cărți și că părinții se duc să cumpere din librărie, pentru că ei nu au timp. S-au grupat, le-am dat un proiect timp de două săptămâni și i-am trimis în librării… Au avut de făcut un interviu, de prezentat librăria… La final, și-au dat seama că nu este atât de simplu și că nu se reduce totul la a vinde ceva, pentru că librarii au cultură generală, cunosc cărțile citite de ei. A fost o adevărată dezbatere pe tema profesionalismului librarului.”

Aripi de poveste…

Un alt proiect pe care Tatiana Cauni îl desfășoară în școală, dar îl și coordonează la nivel regional, este  ”Aripi de poveste”. În cadrul acestuia, la ora de română, elevii de la clasa a IX-a au scris despre cartea preferată, cei de a X-a au făcut poezie dramatizată, iar liceenii din clasa a XI-a au realizat ”o carte a simțurilor”.

Împărțiți în grupe de câte doi, povestește profesoara, elevii din clasa a XI-a au avut de făcut un proiect plecând de la ”Cartea simțurilor” coordonată de Dan C. Mihăilescu, realizând o paralelă între una dintre povestirile din această carte și ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu.

La clasa a XI-a este greu. Au ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, un roman subiectiv cu influențe proustiene. Este greu să le vorbești despre memoria involuntară și ei să își dea seama ce înseamnă. Așa că mi-a venit o idee. A apărut, acum câțiva ani, la editura Humanitas ”Cartea simțurilor”, cu autori contemporani (G.Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, etc). Fiecare povestire din carte este declanșată de un simț și m-am gândit că trebuie să pornesc de aici ca să înțeleagă. Și-au format perechile, i-am trimis la bibliotecă să-și facă rost de carte și fiecare a extras, cum i-a fost norocul, o povestire din carte.

Le-am dat voie să lucreze doar în bibliotecă, nu acasă. I-am pus să îmi aducă bilețele semnate de bibliotecar când au intrat și când au ieșit din bibliotecă, câte ore au stat. Și pornind de la povestirea respectivă, să-mi găsească o analogie cu romanul lui Camil Petrescu și să-și creeze propria poveste pornind de la un simț… în imagini. Au realizat lucruri frumoase… ”Mirosul de lumânări arse”, un moment prezentat de două fete, a fost extraordinar. În felul acesta a fost foarte ușor pentru ei să înțeleagă ce înseamnă memoria involuntară. Un simț poate provoca o amintire”.

Elevii de clasa a IX-a au avut de prezentat cartea de suflet, iar printre preferințele lor s-au regăsit ”Noaptea” de Elie Wiesel, ”Băiatul cu pijamale în dungi” – J. Boyne sau  ”De veghe în lanul de secară” – Salinger.


În schimb, liceenii de la a X-a au dramatizat poezia. Practic au jucat teatru pornind de la o poezie. ”I-am trimis la bibliotecă, și-au ales autorii din materia de clasa a X-a, Ion Pillat, George Bacovia, Mihai Eminescu și au dramatizat o poezie aleasă de ei… În urma unor astfel de experiențe, rămân cu multe informații pe care le-au asimilat singuri. Nu sunt adepta comentariilor memorate.”

Cum scăpăm de comentariile învățate pe de rost? ”Punându-i pe elevi în situații-problemă, să gestioneze partea de învățare, dar este foarte greu. Pentru că nu sunt obișnuiți, te lupți cu sistemul, notele la BAC contează foarte mult, ierarhiile contează. Trebuie să îi scoți din ritmul lor să-i înveți… să învețe. Ei nu știu cum să facă acest lucru ”, explică profesoara de română.

Revista ”Dilema”, la clasă

O altă provocare pe care profesoara le-a lansat-o elevilor la ora de română a fost legată de o publicație. În clasa a X-a, a XI-a se studiază Dacia literară și Criticismul junimist, iar în a IX-a stilul publicistic: ”Dacă nu intră în contact cu o revistă, ei nu știu să o perceapă corect. Le-am împărțit Dilema Veche și le-am dat proiecte pe o săptămână. Trebuiau să facă prezentarea ziarului (istoric, caseta de redacție, pagini, articole), să găsească un articol de literatură și unul în care există informații și din alte domenii de interes pentru ei: istorie, muzică, sport, film etc. Am dat acest proiect și la a IX-a, și la a X-a, și la a XI-a. Apoi au făcut posterul (afișul) ziarului și o reclamă de promovare a ziarului. Idei sunt, timp nu prea avem la dispoziție.

”Povești în Bibliotecă” este un alt proiect, în care ora de română s-a desfășurat la bibliotecă, iar Clubul de lectură este o idee desprinsă dintr-un proiect al Editurii Art: ”Această editură promovează lectura și trimit, în fiecare lună, patru cărți pentru adolescenți. Aceste patru cărți vin la un preț foarte bun. Alegem împreună ce dorim să citim și, astfel, a luat naștere clubul de lectură: a venit o idee din exterior, care se pliază foarte bine pe dorințele adolescenților.”

O profă severă, dar apreciată de elevi

”Sunt o profesoară severă, să știți”, ne spune, la un moment dat, Tatiana Cauni. Cuvintele aproape că izbesc după o discuție caldă, despre copii, proiecte, Merito. Însă ne explică de ce: ”Am o problemă cu notele. Mi se pare că notele foarte mari, date cu mult elan, nu reprezintă un lucru bun pentru elev. Nu spun că eu dețin adevărul absolut pentru că sunt, poate, și elevi care sunt demoralizați când văd că au medii constante de 7, de 8.

Dar am întâlnit adolescenți care, atunci când și-au văzut nota de 7-8 la BAC, plângeau și spuneau că nu știu unde au greșit pentru că ei au avut media 10 la Română în catalog. Și am întâlnit reversul: copiii mei care au avut media 8 în catalog și au luat 9.20 și care plângeau de fericire: Profa, mulțumesc că ne-ați stresat! E perfect așa cum a fost! Au venit părinți și au zis: Mulțumim că ați fost severă.

Dar este greu să aștepți patru ani de zile ca să ai confirmarea aceasta la final. Să nu credeți că este ușor și că toți părinții sunt de acord cu mine. Dar mă străduiesc să îi fac să înțeleagă, le trimit lucrările, le explic unde au greșit și s-au obișnuit. Asta nu înseamnă că nu am medii de 10. Am și eu medii de 10, dar nu atât de multe. Nu cred că este un lucru foarte bun supraevaluarea. Elevul are impresia că este foarte bun și că nu mai are de ce să muncească. Își pierde motivația, i se pare că totul este ușor fără să depună efort. Cred că nota dată cât mai aproape de realitate și adevăr este în favoarea copilului.”

Profesoara nu este ”severă” numai în privința notelor. ”Încerc să-i fac să înțeleagă că ora de română este ora de română, dar pe hol discut cu toată lumea… Ei știu că se pot baza pe mine. Mă caută foarte mulți copii și după ce termină liceul, păstrăm legătura…”. ”Ați fi uimită să știți că sunt nașă la nuntă și botez la unii dintre ei”, spune, râzând, Tatiana Cauni.

Întâlnirea cu ministrul Educației

Tatiana Cauni a fost unul dintre profesorii Merito care s-au întâlnit, după Gala Merito, cu ministrul Educației, la acel moment, Ecaterina Andronescu. Trei lucruri pe care le-ar schimba în învățământ au avut de spus profesorii, iar primul dintre ele, semnalat de profesoara din Baia Mare, a fost legat de birocrația din sistem.

Nu numai eu, cred că mulți și-ar dori să se schimbe ceva raportat la teancul acesta de hârtii, birocrația. Dar, din păcate, cu cât ai mai multe foi la dosar, sistemul consideră că ești un profesor valoros…. Eu, când am urcat pe scenă la gală, am zis așa: Mie nu îmi vine să cred că nu am pus nicio hârtie la dosar pentru acest premiu. A râs toată sala când m-a auzit.

Tot atunci, Tatiana Cauni și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care se schimbă lucrurile în sistem, fiind total împotriva modificărilor ”de azi pe mâine”: ”De la anul schimbăm Bacalaureatul… Copiii de clasa XI-a au dat o simulare pe o structură de BAC. Începem clasa a XII-a și încă nu știm ce structură avem la examen. Dacă ați avea, ca părinte, un copil, acum, în clasa a XII-a, cum v-ați simți?  Nu ar trebui să se gândească la o schimbare așa de repede.

Schimbare de la firul ierbii

Tatiana Cauni nu regretă că a ales învățământul și nici nu ar pleca. De ce? ”Pentru că pot să fi eu acolo. Când sunt în clasă, sunt eu. Și când un fost elev se oprește cinci minute pe stradă și zice: Vai, doamna profesoară, îmi amintesc, știți ce am făcut atunci… Cred că pentru asta m-am făcut profesor. Să formez oameni…”

Cât privește o schimbare în bine în sistemul de învățământ, profesoara de română, care se declară o ”idealistă”, spune că trebuie să se întâmple, dar nu oricum: ”În ultimii ani, toți spun că vor să schimbe ceva, dar să schimbe, însă, așa, în ritmul ardeleanului. Mai molcom, mai încet… Nu dintr-odată. Și nu acum, ci pentru clasa I. Nu pentru cei care dau BAC-ul, acum în anul acesta. Nu se poate așa… Știți ce am apreciat eu la cei de la Merito? Faptul că au luat-o de jos, de la firul ierbii. Ei încearcă să schimbe ceva pornind de la profesor. Au căutat profesorii și, lângă acești profesori, să vină alții care vor. Și poate, până la urmă, se va strânge o mână, o voce Merito, și o să ne facem auziți.”

Foto: facebook.com/Printre arte; facebook.com/Aripi de poveste;
facebook.com/Trupa Masca

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.