Teatru și basm, în sala de clasă. O învățătoare din Tecuci ”colorează” lecțiile pentru a-i face pe copii ”să participe cu drag” FOTO&VIDEO

Atmosferă de teatru și de basm, într-o sală de clasă din Tecuci. Învățătoarea Florentina Golea își desfășoară lecțiile cu ajutorul poveștilor și dă viață unor personaje purtând costume de vrăjitoare, lup, pinguin, grădinar sau de văcuța Lola. Apariții ieșite din tipar, dar învățătoarea crede în această ”reinventare” și spune că tot ceea ce face este să ”coloreze” învățarea, pentru ca elevii să se implice și să participe cu drag. Strategia sa didactică este bazată pe joc și teatru educațional și, deși ”deghizările” au atras uneori comentarii ironice, Florentina Golea spune că acestea nu au descurajat-o. ”Eu am mers pe drumul meu pentru că așa mă simt eu foarte aproape de copii și simt copiii aproape de mine. Lor le place ceea ce noi facem și, atâta timp cât îmi ating obiectivele, nimic altceva nu contează”, spune Florentina Golea. 

Florentina Golea (foto) a demonstrat că este un profesor altfel și la Conferința ”Creatori de Educație”, desfășurată la București, unde a participat în calitate de câștigător al selecției naționale. La sesiunea din plen, și-a făcut apariția îmbrăcată într-o salopetă colorată, cu o pălărie pe cap, atrăgând zâmbete în jurul său și chiar deschiderea unui ministru de a face o fotografie împreună. Florentina Golea este învățătoare la Școala Gimnazială nr 10 „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, este de 31 de ani la catedră și acum predă la clasa a II-a.

Zilele trecute, cei 30 de elevi ai săi au colindat prin intermediul rețelelor de socializare și au impresionat printr-un ”spectacol” în spatele căruia s-a văzut o muncă susținută, dar, adaugă învățătoarea, depusă cu mult drag. Într-un interviu acordat SparkNews.ro, Florentina Golea povestește despre strategia sa didactică și explică de ce aduce teatrul și basmul la clasă și, mai ales, ce înseamnă pentru copii aceste metode de predare, sub formă de joc.

SparkNews: Am urmărit, de-a lungul timpului, aparițiile dvs. la clasă. Vă costumați, jucați diverse roluri. Este o strategie didactică bazată pe teatru, pe poveste?

Florentina Golea: Eu aș spune că este o strategie bazată pe inovație, pe altceva… Sunt copii născuți în era aceasta tehnologizată și este foarte greu să concurezi cu lumea virtuală, plină de culoare, de sunet, de imagine, iar tu să vii în fața lor doar cu creta în mână și cu o tablă. Ai fi depășit și, ca atare, încerc niște strategii active care să îi pună pe copii în situații de învățare, dar, în același timp, ei să privească lucrurile cu mult drag, să participe cu drag. În momentul în care aranjezi un pic lucrurile și acestea sunt mai colorate, mai pe gustul lor, mai în joaca lor – copiii nu sunt niciodată mai serioși ca atunci când se joacă – și îmbraci totul într-o haină a personajelor din lumea lor, a basmelor, deja le-ai captat atenția. Ei sunt dornici să se implice, pe de o parte, și, pe de altă parte, își înving timiditatea. La debutul școlii, ei vin timizi, timorați, le este teamă de nou, de necunoscut. Stă în firea noastră…

Și cum îi scăpați de teama aceasta?

Tocmai coborând în lumea lor. Niciodată copiii nu se vor teme de Albă ca Zăpada, de o vrăjitoare veselă sau de un personaj pe care îl cunosc încă de la grădiniță. Până la urmă, poți să nu ai niciun costum, dar în momentul în care îți modulezi puțin vocea și schimbi lucrurile, folosești jocul didactic, elevul este foarte dornic să participe. Este dorința aceasta – asta cultiv eu la copii – dorința de a participa la propria formare și nu este ușor. Pentru că, de multe ori, oricât de corectă este informația pe care i-o dai copilului, în orice formă este ea îmbrăcată, cu cele mai interactive și interesante strategii, dacă el nu poate folosi acea informație la propria formare, degeaba i-ai dat-o, indiferent cât ai colora.

Jocul are așadar un rol esențial în clasa dvs…

Categoric. Jocul este esențial. Pe cât pare de simplu, pe atât este o muncă susținută să realizezi un joc. Eu am făcut la matematică, de exemplu, compunerea problemelor sub formă de joc. Am fost bucătari și am făcut o supă de probleme. Copiii au fost înnebuniți de plăcere. S-a lucrat pe grupe, iar cel mai mult i-a încântat faptul că au avut sarcini diferențiate și au învățat foarte mult unii de la alții. Ce mi-a plăcut mie este că au respectat regulile pe care ei le-au făcut, regulile lucrului în echipă: să se respecte, să se ajute, să nu depășească timpul alocat sarcinii…

Aici este marea noastră problemă: copiii primesc informația, dar nu reușesc să o folosească în realitate. Nu știu ce să facă cu ea, nu știu să jongleze cu ea și să o facă utilă și, odată ce informația primită nu este utilă, nu văd care mai este rolul nostru în fața lor.

Până la urmă, copiii aceștia nu știu câtă nevoie de informație au pentru că informația în epoca aceasta este la un click distanță. Ei au nevoie de dascăli care să îi învețe să fie empatici, să colaboreze, să se ajute reciproc, să se respecte, să fie umani. Copiii din actuala generație, care se pregătesc pentru o lume care nu știm cum va fi, au nevoie să nu uite elementele de bază care te fac om cu adevărat, să prețuiască oamenii, mai puțin lucrurile, să fie buni, să fie darnici și respectuoși. În momentul în care cultivi aceste calități sufletești la ei, la fel răspund și în fața noțiunilor. Atunci când legi noțiunea, cunoștința dată de un element de viață, plăcut, care îi aduce bucurie, care îl face să zâmbească, copilul reține acele lucruri.

Matematica, la piață

Eu leg întotdeauna matematica de practică, fac cu ei cumpărături inteligente, mergem la market și învățăm, de exemplu, rotunjirea. Apoi facem o activitate practică, preparăm o salată din produsele cumpărate… Ba mai mult, la această activitate am integrat un copil cu autism pentru a-i învăța pe copii că suntem diferiți, dar faptul că suntem diferiți nu înseamnă că nu trebuie să ne acceptăm. Trebuie să ne acceptăm, să ne suportăm, să ne tolerăm. Toleranța ar trebuie să fie unul dintre obiectivele școlii românești, iar dacă noi, adulții, nu suntem toleranți, nici ei nu vor fi, pentru că noi suntem niște modele pentru ei.

Am făcut cumpărături și în piață. Copiii au fost puși în situația să cumpere singuri… Sunt copii crescuți la bloc, care poate nu au văzut niciodată cum cresc plantele în grădină, de aceea facem tot felul de experimente, plantăm în ghiveci legume, ca să legăm teoria de practică. Le-am plantat în octombrie, le-au observat zilnic, iar acum sunt fericiți că legumele lor au rodit… Vreau să vă mai spun că, în pauza a treia, avem pauză de lectură. Toți citim și facem acest lucru de trei ani. În pauza de la 10.45 la 11.00, mergem la bibliotecă sau stăm în clasă și toată lumea citește.

Pauza de lectură este în fiecare zi?

În fiecare zi. Eu mi-am dorit foarte mult ca elevii mei să descopere taina lecturii și să le placă cititul. Am făcut diferite activități, iar în una dintre ele au fost implicați și  părinții. ”Nu ucidem povestea de seară” a fost o activitate în care părinții au citit, seară de seară, o poveste, dar nu în întregime. I-am învățat cum să facă citirea predictivă: să citească un pic din poveste și să-l întrebe pe copil ce crede că va urma, ce se va întâmpla.

Am făcut și ”Fabrica de lideri”, când copiii au fost directori de marketing. Am mers la biblioteca municipală, eu eram vrăjitoarea din ”Hansel și Gretel”, am citit și i-am provocat să găsească o vrăjitoare într-un alt basm. Pentru a o găsi, au citit basme și au avut de promovat fiecare povestea lui. Așa cum fac directorii de marketing, au încercat să îi convingă pe ceilalți să cumpere ”produsul”, în cazul nostru o poveste și să o citească. A fost extraordinar. Aproape în fiecare zi, venea un copil costumat în personajul din basmul pe care el îl promova. Am avut Motanul încălțat, Scufița Roșie și fiecare copil îi instiga pe ceilalți să citească povestea. Le-a plăcut foarte mult.

”Copilul învață prin joc, se inventează prin joc, se descoperă prin joc…”

Dvs. vă îmbrăcați în tot felul de costume. V-am văzut grădinar, lup, vrăjitoare, pinguin. Le spuneți copiilor cum veți veni îmbrăcată la școală a doua zi?

Nu, întotdeauna este o surpriză. Cel mult le spun: Ce-ar fi dacă mâine am găti la Matematică o supă de probleme sau la Română o salată de cuvinte... Eu am în spatele clasei un dulap imens, unde am tot ce vreți, nu am acasă câte am la școală.

Toate acele costume sunt ale dvs.?

Toate sunt ale mele. Pe unde merg, mai cumpăr câte ceva. O pălărie, o scufie, niște mărgele… Tot ce îmi place și mă poate ajuta în procesul didactic.

Dar de când aplicați metodele acestea de predare și de ce?

Cred că dintotdeauna am încercat să fac lucrurile altfel. Îmi place teatrul pentru copii – am avut mereu câte o trupă de teatru, cu care am obținut și premii – și am văzut impactul pe care teatrul îl are asupra adulților. Ca formator, când mă duc la un curs și pun o tichie, o pălăriuță, o scufie sau o salopetă colorată, din start am cucerit publicul. Toți sunt cu ochii la mine. Ba mai mult le-am adus și un zâmbet. La început, unii colegi au fost ironici, sarcastici, dar eu am mers pe drumul meu și am spus că așa mi se pare mie normal, așa mă simt eu foarte aproape de copii și simt copiii aproape de mine. Ei iubesc lucrul acesta.

Creând această atmosferă de joc, de poveste în clasă…

Exact. Dacă nouă, adulților, ne plac lucrurile ieșite din tipar, pline de culoare, dar copiilor… Bine, nu tuturor, pentru că unii mi-au spus că sunt caraghioasă, ridicolă sau că nu am demnitate atunci când am fost îmbrăcată în văcuța Lola. Era la ora de Științe, învățam despre animale și am adus la școală o găină vie, am mâncat ouă fierte proaspete și lapte de vacă, adus de la curte. Copiii au fost foarte încântați și au învățat cu adevărat niște lucruri, informația s-a lipit de ei ca un timbru pe scrisoare, chiar dacă unii au zis că sunt ridicolă.

Atmosfera aceasta plăcută și ușor ieșită din tipar le place foarte mult copiilor. Ei sunt la vârsta la care jocul este primordial. Copilul învață prin joc, se inventează prin joc, se descoperă prin joc și participă activ la joc. În momentul în care vii la clasă, mai ales la copiii de vârstă mică, până la clasa a II-a, când ei învață instrumentele muncii cu cartea, și stai în fața lor înțepenită într-un taior, cu ochelarii în vârful nasului, fără zâmbet, fără nimic, nu vei reuși mare lucru.

Duceți jocul până în clasa a patra?

Categoric. Jocul didactic nu este cel în care eu rup lucrurile… Toate jocurile pe care le fac au sarcini didactice, nu sunt rupte de scenariul lecției, nu sunt aruncate acolo ca un bulgăre. De aceea, v-am spus că este dificil și solicitant să îți adopți strategia didactică sub formă de joc. A face un joc de rol este mult mai greu, dar mult mai benefic pentru copil pentru că are și el posibilitatea să-și spună părerea, să comunice, mai ales că noi, în general, suntem foarte deficitari la comunicare.

Criticile, ironiile vă descurajează?

Poate la început m-au descurajat, dar pentru că am în spate 31 de ani de carieră, pentru că știu exact ce îmi propun de la lecție sau de la demersul meu, merg mai departe. Important este să îmi ating obiectivele și chiar mult mai mult decât mi-am propus. Nu contează că ți-ai pus cenușă în cap. Dacă ți-ai atins obiectivele, copilul tău a învățat cu plăcere și știe ce a învățat, chiar este în regulă… Mă uit la cei care critică și îmi pun întrebarea de ce o fac. Sunt două posibile răspunsuri: ori s-au înțepenit în virtuți și nu reușesc să se adapteze noilor timpuri, ori au uitat că sunt copii, că în sufletul lor mai este o bucățică din copilărie.

”Cu generațiile acestea de copii nu poți fi rigid”

Dar de ce credeți că nu reușesc unii profesori să se adapteze vremurilor?

Nu pot să vorbesc în numele dumnealor și nici nu am în minte un caz anume… Ce știu sigur este că oamenii pe care îi cunosc sunt extraordinar de capabili, combină tradiționalul cu modernul și fiecare predă în felul lui, dar o fac bine. Eu predau abordând teatrul educațional și jocul didactic. Principiul după care fac eu educație este acesta: dacă nu iubești ceea ce faci, iar copilului nu îi place să vină la școală, să învețe, atunci aceea nu este educație. Este dresaj. Cu generațiile acestea de copii nu poți fi rigid. Ei sunt extraordinar de capabili, sunt geniali, sunt deștepți, sunt receptivi, dar suntem deficitari la atitudini, la emoție, la exprimarea emoțiilor. Inteligența emoțională este la pământ. Este un lucru esențial ca în școala românească să se educe inteligența emoțională, puterea copilului de a cunoaște și de a discuta ce simte, de a trăi cu adevărat emoțiile, de a le depăși dacă sunt perturbatoare și de a crea celor din jur emoții plăcute. Din punctul meu de vedere, ar trebui să educăm mai întâi emoțional copiii și apoi intelectual.

Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, este nevoie de o schimbare la nivel de profesori…

Cred că la nivel general este nevoie de schimbare. Trebuie schimbată mentalitatea generală. Oricât ai insista tu, ca dascăl, că empatia, toleranța, compasiunea sunt elemente definitorii care îl ajută pe copil în viață, dacă lucrurile acestea nu sunt continuate și acasă, degeaba…

Este foarte greu să ne schimbăm. Mentalitățile se schimbă greu și suntem tot timpul tentați să ridicăm în slăvi trecutul. Dar, trebuie să fim optimiști pentru că orice este, până la urmă, posibil.

Pe de altă parte, dacă părintele crede că un copil trebuie să meargă la școală și să facă matematică toată ziua, că altfel e doar o joacă, doar bambilici… Ce e aia supă de probleme? Cum făceam noi pe vremuri… Păi, eu dacă aș preda acum așa cum se făcea pe vremea mea aș scoate foarte mult balast. Trebuie să ne personalizăm predarea în funcție de ce avem în clasă, de nevoile și așteptările copiilor. Nimeni nu vrea să îi supraîncarce pe copii, să îi suprasolicite, dar prin jocul bine structurat, bine făcut, sau cu un pic de teatru educațional, poți să faci cele mai grele probleme.

De asemenea, eu insist foarte mult pe metodele care leagă învățarea de realitate. Iubesc învățarea outdoor, am făcut tabere de învățare outdoor, de învățare experiențială, școli de vară pe dezvoltare personală și au prins foarte bine. Din păcate, nu avem posibilitățile necesare de a face învățare outdoor, care este extraordinară… Copiii învață cu mintea, prin atingere, experimentând, efectiv utilizându-și simțurile și propria experiență.

Ca o concluzie, a fi dascăl este mai mult decât o meserie, este o menire. Sunt onorată să călăuzesc pe drumul cunoașterii, al devenirii, al împlinirilor cea mai minunată creație a lumii, copilul, omul în devenire. Al lumii viitor e în clasa mea, iar asta mă obligă să mă reinventez, să mă perfectez, să-mi depășesc limitele, astfel încât prin actul didactic prestat, prin acțiunile întreprinse, prin activitatea extrașcolară să aduc plusvaloare, să-mi aduc contribuția la crearea unei lumi mai bune și mai frumoase.

Foto: facebook.com/Florentina Golea

Citește și:

• Natalia Rotaru, învățătoare: ”Copiii din ziua de astăzi sunt altfel. Noi trebuie să ne reinventăm tot timpul și să fim în pas cu ei”
• Daruri primite de la învățătoare. Florina Zecheru i-a provocat pe părinți la ”un exercițiu” pentru a-i face pe copii să ”strălucească dăruind”

• Metoda prin care o învățătoare își duce elevii la potențialul maxim. Oana Bogdana Bucșa a ieșit de pe ”șină” și predă la ore așa cum ”simte”
• Lecția unei învățătoare despre porecle, jigniri și insulte, la ora de Dezvoltare Personală. Ce au învățat copiii
• Învățătoarea din Bacău care a creat un orar personalizat pentru elevii săi: ”Cred în învățarea bazată pe bucurie mai mult decât în orice altă strategie”
• Învățătoarea din Brașov care predă ”inteligența emoțională”. Oana Oana crede în schimbarea la firul ierbii și în educația cu ”dragoste pentru copii”