Daruri primite de la învățătoare. Florina Zecheru i-a provocat pe părinți la ”un exercițiu” pentru a-i face pe copii să ”strălucească dăruind”

0

Colaborarea cu părinții este esențială pentru că ”aceștia educă alături de mine, ei mă ajută să înțeleg mai bine copiii, mă pun în legătură cu sufletele lor”. Acesta este crezul unei învățătoare din Constanța, care spune că, fără părinți, nu ar putea să aducă un copil la ”lumină atunci când este înnorat”. Florina Zecheru este de 24 de ani învățătoare și predă la Școala Gimnazială Nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța. De-a lungul anilor, a dezvoltat o relație specială cu părinții elevilor săi, iar ședințele au loc într-un cadru nonformal. La ultima întâlnire, învățătoarea le-a oferit ”daruri imaginare” cu ajutorul cărora să îi învețe pe copii să vadă ”frumosul” în ceilalți. Florina Zecheru a fost o vreme și profesoară la liceu, dar a ales învățământul primar pentru că cei mici o încarcă de ”energie”. Facilitator de mentalitate deschisă, învățătoarea crede că schimbarea începe cu ”propria persoană”.

Florina Zecheru (foto) predă la clasa pregătitoare și are 29 de elevi. Pe toți i-a cunoscut înainte de începerea anului școlar. A organizat o întâlnire cu copiii și cu părinții lor, la un loc de joacă din Constanța, unde există multe cărți, pentru că a vrut de aici să înceapă clădirea unui ”colectiv sudat”. Alături le-a fost scriitorul Alec Blenche, autor de cărți pentru copii, iar atmosfera a fost una relaxată, în care copiii au cântat și s-au jucat. A fost prima interacțiune a lor cu viitoarea învățătoare, iar prima zi de școală a fost pentru ei cu mai puține emoții.

Întâlnirea de la locul de joacă

”Am făcut această introducere pentru că am hotărât împreună cu părinții să creștem un colectiv bazat pe generozitate, pe bunătate, pe iubire… Cine era mai potrivit să fie alături de noi decât scriitorul Alec Blenche? A venit, a cântat împreună cu copiii și am avut o activitate foarte frumoasă. Atunci i-am cunoscut pe copii și această întâlnire i-a ajutat, am simțit cât ne-am apropiat… Am stat 50 de minute, nu mai mult, dar m-au văzut, au interacționat cu mine, iar în prima zi de școală îi știam pe toți și ei mă știau pe mine. M-au cunoscut într-un mod diferit la locul de joacă și chiar a fost frumos, iar colectivul de părinți este minunat și a venit în întâmpinarea mea”, povestește învățătoarea.

De altfel, Florina Zecheru consideră relația cu părinții una foarte importantă și o construiește pornind de la ideea de ”a face lucrurile să se întâmple împreună”. La prima ședință cu aceștia, învățătoarea i-a rugat să noteze pe postit-uri ce valori doresc să dezvolte școala în copilul lor, ce valori pot dezvolta ei ca familie în copilul lor și la ce ar trebuie să fie atent învățătorul și ce să potențeze acesta în copilul lor. ”Fiecare părinte a notat, și eu mi-am notat, și voi urmări toate aceste valori în activitățile de la clasă. A fost un schimb de dorințe și o acțiune comună către aceste valori”, precizează Florina Zecheru.

Valorile de la clasă

Ceea ce o ghidează pe învățătoare în tot ceea ce face la la clasă pleacă de la aceste valori creionate împreună cu părinții și acestea sunt răbdarea, bunătatea, generozitatea, iubirea, dăruirea. ”Fosta mea profesoară de limba română, doamna Olga Duțu, care este o somitate – explică Florina Zecheru – spunea, la o conferință a învățătorilor, cu ce valori a rămas dânsa și acestea m-au marcat și pe mine: credința, iubirea și speranța. Dacă un învățător este atent la aceste valori înseamnă că toate generațiile vor fi formate așa cum trebuie și, chiar dacă totul în jur este negru, acestea ne rămân și le avem în vedere tot timpul.”

Ședința cu părinții și darurile imaginare

Florina Zecheru este facilitator de mentalitate deschisă și formator SuperTeach. Îi ajută pe colegii de catedră să descopere schimbarea, dar, în același timp, ea, personal, este într-o permanentă schimbare și învățare. De la conferința de Cluj a adus într-o ședință cu părinții o provocare lansată de Andrada Mazilu, învățătoare în Timișoara, și a oferit daruri, ce-i drept imaginare.

Fiecare părinte, povestește învățătoarea, a primit parfumul ”Eu pot”, ochelarii ”Vedem doar frumosul” și crema ”Hărnicia”, iar ședința s-a transformat într-un exercițiu despre cum copiii trebuie să se comporte unul cu celălalt la școală. ”Ne-am pus ochelarii imaginari și am început să facem exercițiul: cum vedem frumosul în cei care ne enervează foarte tare. Inițial au identificat frumosul în copilul lor, apoi au notat pe un postit persoana care îi supără și îi enervează cel mai mult. După ce au notat, au găsit, cu ajutorul ochelarilor, ce are bun acea persoană. I-am rugat să facă acest exercițiu și cu copiii acasă, să caute împreună cu ei ce este bun în colegii lor. Asta am urmărit prin acest exercițiu: să lucreze cu copiii să vedem ce este frumos în colegii lor”, relatează învățătoarea.

”Antrenamentul” ochelarilor de acasă a dat deja roade la școală, adaugă Florina Zecheru, pentru că elevii au început să descopere calități la colegii care i-au ”enervat”, precum aceea de a fi ”darnic”: ”Mergem pe partea aceasta a identificării faptelor bune. Și, întorcându-mă la ședință, după ce am discutat despre măreția fiecărui copil, am finalizat cu ceva dulce. Fiecare părinte a găsit lipită câte o bombonică sub scaun – așa procedăm și cu cei mici, le facem surprize – iar pe un al doilea postit, fiecare părinte a notat o emoție, un cuvânt cu care pleacă de la această întâlnire.”

”Fiecare copil are lumina acolo, uneori o arată, alteori este înnorat…”

Învățătoarea spune că, din punctul său de vedere, colaborarea cu părinții este una valoroasă pentru că ”aceștia educă alături de mine”. Părinții o ajută, îi oferă ”oglinda de acasă a copilului” astfel încât ea să poată să cunoască mai bine fiecare copil, să îl înțeleagă și să îi ofere ceea ce are nevoie.

”Altfel nu pot să îi înțeleg emoțiile. Părinții mă pot pune în legătură cu sufletele lor, înainte de a ajunge eu la copii. Fiecare este diferit, unii sunt timizi, alții sunt extrovertiți și entuziaști și sunt convinsă că fiecare are acolo lumina lui… Noi suntem Clasa Steluțelor. Fiecare copil are lumina lui acolo. Uneori o arată, alteori este înnorat și eu vreau să îi ajut, atunci când este înnorat, să vedem cum ajungem la luminiță. Fără părinți nu este posibil”, consideră învățătoarea.

Din dorința de a realiza acel colectiv sudat atât al elevilor, cât și al părinților, Florina Zecheru organizează ieșiri cu toți în afara spațiului școli. Au fost la delfinariu, duminica aceasta vor merge la film, iar părinții chiar i-au dus pe copii la o lansare de carte, ”Erus și Valea Iubirii” a lui Alec Blenche, atunci când învățătoarea a fost plecată la conferința de la Cluj. ”Părinții au înțeles că este bine să fim o echipă”, explică învățătoarea din Constanța, care ”pregătește” și realizarea unor proiecte în grupuri mici de elevi, acasă la unul dintre ei, ”tocmai pentru a se cunoaște, a se apropia și familiile”.

Povestea de la începutul zilei

În fiecare dimineață, învățătoarea din Constanța își așteaptă copiii în clasă cu muzică relaxantă și cu salutul care, de multe ori, se transformă în îmbrățișări colective. Urmează povestea zilei, în care fiecare copil își atribuie o calitate, în funcție de povestea citită, calitate ce este urmărită pe tot parcursul zilei, în toate activitățile. ”Astăzi suntem răbdători, empatici, toleranți, luminoși și, în orice facem, revenim la aceste valori”, povestește Florina Zecheru.

Povestea zilei îi încântă pe copii, adaugă învățătoarea, dar la fel de mult le place și atunci când desenează ceea ce învață. Un moment special a fost cel în care au avut tema ”Grădina de legume” și au citit povestea ”Balul florilor”: ”Legumele au îndrăznit să se ducă la balul florilor, domnul Conopidă a invitat-o pe domnișoara Morcov la dans… Am învățat despre curaj, despre prietenie, despre cum să îți faci prieteni noi, întrucât cei doi s-au împrietenit cu florile care erau cam cu nasul pe sus și nu voiau să îi primească… După ce am desenat balul, am dansat vals. A fost ceva extraordinar”, povestește învățătoarea.

Florina Zecheru spune că astfel de activități îi fac pe copii să vină cu bucurie la școală, iar momentul ”recunoștinței” este încă unul care înfrumusețează orele: copiii ”împărtășesc pentru ce sunt recunoscători în acea zi, în acel moment, față de orice și oricine”. ”E foarte frumos pentru că sunt atât de sinceri…”

”Copiii îmi încarcă sufletul”

După ce a absolvit Facultatea de sociopsihopedagogie, Florina Zecheru a predat, timp de patru ani, în paralel, la primar (dimineața) și la liceu (după-amiaza), dar, în final, a ales să rămână alături de cei mici, în ciclul primar. A făcut acest lucru pentru că simte că aici poate ”oferi mai mult” și pentru că ”această vârstă din viața fiecărui om are o energie aparte, care pe mine mă deschide către tot ce este frumos”.

”Copiii îmi oferă energie în fiecare zi, îmi oferă bunătate, iubire, îmbrățișările lor sunt minunate. Nu se compară cu nimic! Am și eu un elev de liceu, propriul meu fiu… Liceenii sunt minunați, mi s-a părut mult mai ușor la liceu, dar este mult mai frumos cu cei mici. Îmi încarcă sufletul atât de mult încât nu aș da pe o altă categorie de vârstă. Cred și simt că, aici, aș putea să aduc mai multă valoare decât dacă aș fi la liceu. Aici, aproape de ei, menirea mea ca dascăl este mult mai puternică”, mărturisește învățătoarea.

Profesorul cu zâmbetul pe buze

Florina Zecheru este un om vesel, pozitiv, ne-a arătat acest lucru în toată discuția pe care am purtat-o. Râde când îi spunem și mărturisește că elevii sunt ”foarte atenți la energia” profesorului, la ”felul în care noi intrăm în clasă”, iar ”eu sunt foarte atentă” la aceste lucruri.

”Îmi place să fiu veselă, iar copiii m-au învățat că zâmbetele le primesc înapoi. Mi-am dat seama cât de mult putem influența viețile celor din jur, prin cum suntem și ceea ce suntem, și sunt foarte atentă la toate cuvintele pe care le spun celor mici, la felul cum mă port cu ei și nu numai. Vreau să mă simt bine și să ofer în jur lucruri bune, iar starea de bine pentru mine este foarte importantă. Fac sport, meditez, adică mă ajut cu cât pot ca să păstrez această stare”, spune Florina Zecheru.

”La școală mă simt ca acasă”

Învățătoarea este de 24 de ani la Școala Gimnazială Nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța, unde predă de când a terminat liceul pedagogic. ”A fost minunat și este minunat”, descrie învățătoarea experiența acestor ani, pentru că ”în această școală am făcut practica, apoi am profesat alături de învățătorii de la care am învățat și acum ne bucurăm împreună”.

”Mă simt la școală ca într-o familie. Este un colectiv minunat, multe colege au venit cu mine la SuperTeach, chiar și cele două directoare ale școlii au participat la conferințe, și sper să aducem în școală și să oferim cât mai multă bunătate, iubire, pe lângă partea de învățare pe care o facem la superlativ… Partea emoțională este la bază. Mă simt ca acasă. Ne serbăm zilele împreună, mergem la petreceri împreună, vrem acum să plecăm într-o excursie… Ne ajutăm reciproc, împărtășim idei… ”, spune Florina Zecheru. Pe scurt, ”suntem pe mentalitate deschisă și când mai uităm, ne aducem aminte unii celorlalți”.

De la SuperTeach, Florina Zecheru a adus idei și metode pe care le-a aplicat la clasă, dar, în același timp, acordă o mare atenție și spațiului de învățare. A diminuat mobilierul din clasă pentru ca elevii să aibă loc de mișcare, a creat un spațiu pentru joacă, cu bibliotecă, iar pe perete se regăsește ”Curcubeul emoțiilor”, unde ”copiii își identifică emoțiile”.

Și școala este foarte frumoasă, adaugă învățătoarea, iar elevii se bucură de spații prietenoase. În cadrul proiectului ”Școala mea colorată”, pe holuri au fost pictate cuvinte-valori – hărnicie, empatie, colaborare, iar în curtea școlii au fost desenate jocuri educaționale. Ultima idee care ”a încolțit” și care a pornit de la o provocare a Ancăi Tîrcă, specialist în educație, este amenajarea cancelariei: profesorii doresc să îi dea culoare.

Vom vedea cum se va materializa. Deocamdată, mi-ar plăcea să schimbăm culorile în cancelarie. Schimbarea trebuie să pornească de la fiecare, să se împrăștie și să nu mai așteptăm să se întâmple lucrurile… Dacă toată lumea s-ar mobiliza, lucrurile ar fi wow”, spune Florina Zecheru.

La atelierele de mentalitate deschisă pe care le susține, învățătoarea ”simte” că reușește să îi convingă pe colegii de catedră că este nevoie de această schimbare în bine. ”Este o provocare, dar nu este imposibil. Eu știu că este posibil. Schimbarea pentru sine și apoi pentru ceilalți… asta înseamnă mentalitate deschisă. Schimbarea vine de la propria persoană și tot ce faci este să cauți măiestria și frumosul în celălalt. Orice metodă ai aplica, tu cauți să potențezi frumosul. Da, este o provocare.”

Foto: Florina Zecheru

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.