Floriana Grozavu este învățătoare la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” din Călărași și predă la clasa pregătitoare. Școala online a început luni pentru toți elevii săi din clasă, device-urile nu au fost o barieră, se văd zilnic video și fac diferite activități. La 70 de km de Călărași, sunt însă copii pentru care școala online nu este posibilă. ”Acolo este o comunitate săracă. Sunt copii care vin la școală dintr-un sat alăturat, sunt copii care nu au cu ce se încălța ca să ajungă la grădiniță sau la școală și se așteaptă între ei. Acești copii nu au cu ce să facă școala online”, spune învățătoarea. Impresionată de poveștile lor, dar și de eforturile și dăruirea profesorilor, Floriana Grozavu și-a propus să ajute școala din Curcani. A scris un proiect și l-a înscris pe platforma Narada, unde cei care doresc pot dona pentru cumpărarea de tablete, laptopuri, boxe și camere video.
În trei săptămâni, proiectul ”O școală pentru viitori eroi” de pe platforma Narada a adunat în jur de 1.000 de euro. Școala din Curcani are aproape 600 de elevi și a primit în vară 200 de tablete prin primărie. Insuficient însă pentru ca învățarea să continue online pentru toți copiii. Unora profesorii le trimit acasă fișe de lucru, alții se adună mai mulți pe un telefon. ”Cu fișe de la om la om și se mai unesc copilașii. Au telefoane mai proaste, mai bune, dar se întâlnesc, unul intră, altul iese, fac lecțiile împreună”, povestește învățătoarea din Călărași.
Când a aflat despre școala din Curcani, Floriana Grozavu, voluntar Narada, a mers să îi cunoască pe elevi și pe profesori. ”Sunt acolo niște oameni atât de frumoși. Am participat la activități, am aflat că au avut o echipă de oină, deși este o comunitate foarte săracă. Sunt copii care vin la școală dintr-un sat alăturat, sunt copii care nu au cu ce se încălța ca să ajungă la grădiniță sau la școală și se așteaptă între ei. Sunt mulți romi, sunt monoparentali. Copiii sunt dornici de învățare, iar profesorii fac tot ce le stă în putință, cu tehnologia pe care o au, cu resurse offline, cu două mâini și cu bagajul de acasă.
În primăvară, au aplicat la Narada vreo trei profesori, dar nu a obținut niciunul echipamentele de care aveau nevoie. Au fost foarte surprinși când au aflat că vreau să mă implic și să ajut comunitatea: <Tu ești la Călărași, la voi e bine, de ce vii tu să ne ajuți pe noi?> Le-am spus că apreciez foarte mult ceea ce fac și eu sunt recunoscătoare când văd că sunt oameni care se ajută ei și nu stau doar să aștepte și să ceară ministerului, minister care nu ne ajută cu nimic”, spune învățătoarea.
Floriana Grozavu este dezamăgită de modul în care a acționat Ministerul Educației din martie încoace. Avea așteptări mai mari ca ministerul să asigure în școli echipamentele necesare participării la cursuri în sistem online și să fi învățat ceva din experiența din primăvară.
”Sunt mulți copii, chiar și în mediul urban, care nu au de pe ce intra. Pe de altă parte, acolo unde se poate organiza școala online, sunt probleme. Platforma G Suite s-a updaptat, iar noile modificări nu mai permit să intri de pe orice telefon. Au fost probleme cu tabletele, sunt probleme la share-uirea documentelor de către cadrul didactic. Și atunci apar multe frustrări pentru că tu vrei să îți faci treaba și nu ai cu ce. Sprijinul ministerului este zero. A fost pe ici, pe colo, așa mai mult pentru mass-media”, arată învățătoarea.
Pentru copiii din Curcani, învățătoarea din Călărași este optimistă că va strânge fondurile necesare pentru achiziționarea echipamentelor: ”Am început o colaborare frumoasă cu oamenii de acolo și ne-am tot întâlnit ba online, ba offline. Ei fac lucruri nemaipomenite și ar face și acum, dar nu au cu ce.”
Schimbarea unui profesor
Floriana Grozavu (foto) face parte din comunitatea SuperTeach și este facilitator de mentalitate deschisă. Mărturisește că participarea la cursul de mentalitate deschisă a schimbat-o nu numai ca profesor, dar și ca om. Înainte avea impresia că face ce trebuie, că este deschisă și îi vede și ascultă pe toți, dar a realizat că nu este așa. A fost începutul unei transformări, pe care au observat-o anul trecut chiar elevii săi de clasa a IV-a. ”Anul acesta, ați fost altfel, ați fost parcă mai frumoasă”, i-au spus copiii. ”Copilașii mei au fost mult mai încrezători să îmi spună multe lucruri din ceea ce trăiau ei pentru că eu am fost mult mai deschisă”, declară învățătoarea.
Inclusiv metodele de lucru la clasă le-a schimbat: ”Lucrez foarte mult aplicând metode din mentalitatea deschisă. În primul rând, mă dezbrac de haina de acasă când intru în clasă. Uneori poate am o zi mai proastă și mă gândesc că s-ar putea ca ei să simtă fix ca mine și să nu aibă chef de lecția mea, de activitatea mea și atunci ce fac, cum îi scot din starea respectivă: încep întotdeauna cu ei de la un joc, de la o activitate, un energizer să îi scot din starea aceea. Aveam la un moment dat un săculeț cu inimioare, îl folosesc și anul acesta la clasa pregătitoare, fiecare inimioară reprezenta un gând bun, o faptă bună, o experiență frumoasă pe care copilul vrea să o împărtășească cu ceilalți sau un obiectiv pe care el vrea să îl atingă până la sfârșitul orei sau zilei.”
Învățătoarea povestește că erau zile, la generația trecută, când scria pe tablă ce își dorește de la copii, iar ei scriau, la rândul lor, pe un bilețel un lucru pe care și-l doresc ei de la învățătoare în ceea ce privește lecția sau desfășurarea activităților.
”La sfârșitul orei sau la sfârșitul zilei, depinde de ce ne propuneam, vedeam cine a reușit să își atingă obiectivele sau cât am putut să îndeplinim și în funcție de aceste lucruri ajustam ziua următoare. Se crea o conexiune între noi și ne puteam desfășura orele altfel. Sau începeam lecția și copiii au acele momente când vor să spună ce li s-a întâmplat cu o seară în urmă sau că au o problemă.
Întrerupeam lecția, discutam despre acea problemă a copilului, o abordam din perspective diferite, îi rugam pe copii să îi pună întrebări ajutătoare pentru ca el să găsească soluția, nu să îi dăm noi soluții și apoi continuam lecția, dar mă legam de ceva din ceea ce a spus copilul, de experiența lui, o foloseam la clasă. Dacă eram, de exemplu, la gramatică, la clasa a IV-a, luam o propoziție-două din ceea ce spusese copilul și o analizam gramatical”, povestește Floriana Grozavu.
Club de matematică interactivă
Acum, la clasa pregătitoare, învățătoarea continuă să experimenteze și le-a propus copiilor o activitate în care au realizat case dulci. În cadrul proiectului ”De-a Arhitectura”, în care le-a fost alături un arhitect, micuții și-au folosit creativitatea și au construit acasă, cu ajutorul părinților, căsuțe din dulciuri.
Activitatea a fost desfășurată în timp ce școala se afla în scenariul verde, de luni, lecțiile s-au mutat pe Zoom. Învățătoarea povestește că se aștepta ca la un moment dat să se treacă în scenariul roșu, ”era doar o chestiune de timp”, așa că a discutat cu părinții din vreme și le-a înregistrat tutoriale pentru instalarea și folosirea aplicației. Chiar dacă școala online are dezavantajele ei față de școala fizică, întâlnirile video zilnice sunt așteptate de copii.
Învățătoarea folosește foarte mult jocul didactic, iar, în afara școlii, la un centru de excelență din oraș, face matematică interactivă cu elevi de clasa a II-a și a IV-a.
”Este un club de matematică cu mentalitate deschisă. Scopul este să îi ajutăm pe copii să înțeleagă matematica. Fiecare atelier îl deschid cu discuții referitoare la problemele lor, la necesitățile lor și la obiectivele lor pentru ora respectivă. Ce au ei nevoie să înțeleagă, ce își doresc să vadă și de acolo pornim activitatea de matematică. Apoi întotdeauna există un feedback între ei, o autoevaluare, dar și feedback-ul la ceea ce am făcut eu cu ei. În general, activitățile sunt foarte interactive și pornim de la situații concrete din viață”, explică Floriana Grozavu.
Învățătoarea spune că sunt mulți profesori care au pornit schimbarea de la firul ierbii și crede că aici ”ar trebui să se coboare ministerul, nu să pândească profesorii, învățătorii de la clasă, nu să sublinieze negrul de sub unghie, ci să vadă ce nevoi au exact oamenii în teren, dar să vrei să îi vezi”.
”Profesorul din România este dornic de implicare, dar este cumva copilul sărac al familiei. Cred că este singura meserie unde se fură de acasă ca să aduci la muncă. Asta cred că face profesorul. În orice meserie sunt și lucruri negative și oameni mai puțin implicați, dar, în general, profesorul din România este foarte dornic să se dezvolte și să își ajute copiii de la clasă, cărora de multe ori nu le spune elevii mei, le spune copiii mei”, consideră învățătoarea.
”De multe ori mă simt hăituită ca profesor”
O mare problemă în sistemul de educație românesc este presiunea la care sunt supuși profesorii, atrage atenția învățătoarea din Călărași: ”De multe ori mă simt hăituită ca profesor. Mă simt umărită, simt că nu sunt lăsată să îmi manifest creativitatea, dragostea de meserie. Există o presiune de sus în jos – minister, inspectorat, directori – și toată această presiune cade pe umerii cadrului didactic. Cadru didactic care de multe ori nu își reprimă aceste emoții și se manifestă la clasă sau duce acest bagaj acasă și răstoarnă sacoșa cu lucruri urâte în familie.”
Pe de altă parte, învățătoarea se declară dezamăgită că promisiunile făcute de la centru se dovedesc a fi doar vorbe în vânt: ”Debirocratizare. Nu s-a simțit nicio debirocratizare, avem în continuare comisii și comiții și comitate. În continuare avem șefi, șefuleți și hârtii peste hârtii. Anul acesta am făcut hârtii și în format electronic și pe hârtie. Ce am primit anul acesta mai puțin? De ce am scăpat? Nu am scăpat de nicio hârtie.
Am intrat în online și ni se cer zece de mii de situații pe zi. Când a început anul școlar, ni s-a spus să facem cerere pentru laptopuri. Am primit vreun laptop? Nu. Ni s-a cerut să facem hârtii pentru părinți că au device-uri, internet… Am intrat în online, am făcut din nou acele hârtii… Și toată această nebunie. Programe stufoase, nu s-a umblat deloc la ele, au fost doar vorbe… Cumva ministerul ar fi trebuit să învețe ceva din perioada martie-iunie în care ne-a lăsat pe noi și pe părinți să scoatem castanele cu mâinile din foc.”
Foto: Arhiva personală – înv. Floriana Grozavu
Citește și:
- Școala online pe ulițele „de pe deal”. Învățătoarea strânge tablete pentru copiii pe care cu mari eforturi i-a adus în septembrie la școală
- Școala din Uloha, o casă bătrânească cu două camere. Învățătoarele și educatoarea vin de la zeci de kilometri pentru a-i învăța pe copiii din cătun
- Școala din Sibiu unde învățătoarele predau online din sala de clasă. O oră fără elevi în bănci, surprinsă în imagini emoționante VIDEO
