Adriana Bălaj este profesoară de Istorie și, deși a obținut note mari la titularizare, a fost nevoită, în cei șase ani de când este la catedră, să facă naveta între șapte localități din Timiș, unde a predat în peste zece școli. Anul acesta, este profesoară la trei școli din Timișoara, dintre care una a reprezentat o mare provocare, și la școala dintr-un sat aflat în apropiere de oraș. Adriana Bălaj predă Istoria altfel: prin joc, prin activități atractive, prin lecții desfășurate în aer liber. Folosește nonformalul la ore și pune mare preț pe starea de bine în clasă și pe dezvoltarea emoțională a copiilor. A desfășurat multe proiecte cu elevii săi, unele extrem de interesante, de la crearea de pagini de Facebook și Instagram pentru personaje istorice până la o adevărată campanie electorală, derulată pe parcursul a trei săptămâni, în care copiii au ales președintele țării ”în care și-ar dori să trăiască”.
Adriana Bălaj (foto) are 28 de ani și a început să predea imediat după terminarea facultății în 2013. Povestea profesoarei este una captivantă: în ciuda notelor mari la examene, nu a găsit post disponibil în Timișoara și, în anii ce au urmat, a trebuit să facă naveta în mai multe localități. În primul an după titularizare, preda la patru școli, aflate la zeci de kilometri de oraș, și povestește că avea alarma ceasului setată diferit în fiecare zi.
”Situația disciplinei pe care o predau este mai dificilă, posturile pe istorie sunt, de cele mai multe ori, incomplete. Deși am obținut note mari la examenul național de titularizare era nevoie, la început, de 4 școli gimnaziale să îmi formez o normă întreagă (18 ore pe săptămână). De doi ani, există un număr de șase ore de istorie pentru ciclul gimnazial, așa că e nevoie doar de trei școli pentru o normă întreagă.
În acest an școlar, situația mea este foarte bună, în comparație cu anii anteriori, sunt în patru școli: trei în Timișoara – una de stat, structura alocată acesteia și una privată – și o școală în mediul rural, dar foarte aproape de Timișoara. Nu se compară cu începutul în care făceam naveta în patru școli, la mai bine de 60 km una, iar celelalte la peste 40 km de Timișoara… În fiecare zi eram în altă școală. Îmi amintesc și acum că aveam setată alarma ceasului diferit în fiecare zi și alături scrisă localitatea în care mergeam în ziua respectivă. Eram debusolată, pentru fiecare luam alt mijloc de transport, din altă zonă a orașului. Anul acesta mă declar fericită, deși sunt tot împărțită între 4 școli”, mărturisește Adriana Bălaj.
Trăgând linia, în cei șase ani de activitate, profesoara a făcut naveta în șapte localități din județul Timiș, desfășurându-și activitatea în peste zece școli. În acest an, orarul Adrianei Bălaj rămâne însă aproape la fel: în fiecare zi predă la altă școală, doar într-o zi are ore la două școli diferite, dar ambele în Timișoara. La școala din comuna Ghiroda merge o dată pe săptămână: ”După cum am spus este foarte aproape de Timișoara, în comparație cu anii trecuți, nu o mai consider navetă.”
Provocarea unei școli din Timișoara
Una dintre școlile din Timișoara unde predă Adriana Bălaj a reprezentat o provocare pentru profesoară. Școala se află într-o zonă în care există copii din medii defavorizate, majoritatea copiilor fiind de etnie rromă.
”Auzisem de renumele școlii care nu era unul tocmai bun, elevii erau considerați o provocare și am dorit să îmi iau această provocare, am avut mereu atracție pentru a lucra cu cei aflați în dificultate, îmi dă altă satisfacție. Într-o școală în care copiii vin cu probleme din familie, care trăiesc drame zi de zi, nu vin la școală pentru învățare, de cele mai multe ori vin pentru relația socială și pentru atenție, pe care nu o cer în cel mai frumos fel. De foarte multe ori se nasc conflicte, ai parte de violență verbală și fizică zilnică. Nu e ușor să gestionezi aceste lucruri și să te ocupi și de învățare. Este foarte solicitant, mai ales dacă te implici emoțional. Nu ești pregătit ca profesor să faci față unor astfel de situații, mai ales dacă ele sunt într-un număr atât de mare. Am găsit aici copii cu probleme emoționale, cu probleme grave în familie, copii care vin la școală să fie iubiți”, spune Adriana Bălaj.
Problema cea mai mare de care s-a lovit aici a fost violența: ”A fost greu să gestionez violența verbală și fizică, întâlnită zi de zi, și încă lucrez la asta.”
Profesoara cu 300 de elevi: un bilețel pentru fiecare, la sfârșit de an
Școala de la oraș vs școala de la sat
„Sunt multe aspecte de discutat aici, depinde din ce sat și depinde despre care școală din oraș vorbim. De exemplu, am predat câteva ore la o școală de top din Timișoara, iar acum predau la o școală din Timișoara dintr-o zonă în care sunt majoritari elevii rromi. Clar, diferențele sunt enorme în ceea ce privește nevoile copiilor. Am predat în școli de sat cu dotări foarte bune. Consider că omul face școala, nu zidurile și exemplele pozitive sau negative sunt destule în acest sens. Într-adevăr, opțiunile pentru spațiul de desfășurare a unei activități sunt mai limitate în mediul rural, nu poți atât de ușor să te deplasezi cu elevii la un muzeu, la o expoziție. Sunt anumite lucruri la care acești elevi, din păcate, nu au acces.”
Adriana Bălaj are o relație specială cu elevii săi. Și-a convins prietenii, cunoscuții și familia să facă donații pentru a le oferi copiilor cărți la sfârșit de an școlar și cadouri de Crăciun.
”Relația cu elevii mei este una foarte bună, bazată pe respect și atașament. Asta am încercat de la început, să clădesc cu ei o relație armonioasă în care ne tratăm cu respect reciproc. Eu sunt acolo pentru că ei sunt valoroși și importanți pentru mine, fiecare în parte. Atunci când suntem autentici, ei simt asta și atunci când îi tratăm cu iubire și respect, și ei oferă asta înapoi.
Încerc să fac cât de mult pentru ei. Într-un an, am strâns donații de la prieteni și, la sfârșit de an școlar, am oferit tuturor elevilor din clasa la care eram dirigintă cărți. Anul trecut de Crăciun, am adunat cunoștințe și parte din prieteni și familie într-un proiect și le-am făcut cadouri. Fiecare a avut numele și vârsta unuia dintre elevii mei și a realizat o cutie cu cadouri personalizate pentru ei. La sfârșit de an, îi surprind cu bilețele, cu mesaje personalizate pentru fiecare, cu alții am ieșit la film, am făcut selfie-uri haioase. În fiecare an, am avut în jur de 300 de elevi, toți încap în inima mea, dar recunosc că a fost greu să scriu atâtea bilețele. Anul următor le-am printat, dar numele lor era scris de mână, să simtă cât sunt de valoroși pentru mine.”
Adriana Bălaj își dorește să fie pentru elevii săi profesorul pe care și-l dorea ca elevă, în școală: ”profesorul căruia îi pasă de tine și îți arată asta, care e corect, dar uman, care greșește și își asumă, care e și amuzant, dar la care știi că poți să fugi atunci când ai o problemă serioasă. Omul care învață continuu. Profesorul care te întreabă cum ești și te face să simți că te vede și în ochii lui ești valoros.”
”Pentru mine, starea de bine din clasă și implicarea sunt totul”
Profesoara vrea ca, atunci când vine ora de istorie, copiii să o aștepte cu bucurie. ”Sunt acolo să facem activități frumoase, să vorbim, să glumim, să ne simțim bine împreună. Atunci când ei au încredere în adultul din clasă, când se simt valoroși și importanți pentru acesta, vor învăța cu drag, atât cât pot și atât cât se simt atrași de materie, dar pentru mine, starea de bine din clasă și implicarea sunt totul. Sper că reprezint toate acestea pentru elevii mei”, spune Adriana Bălaj.
Feedback-ul pe care i-l oferă elevii dovedește că a reușit să fie profesorul pe care și-l dorea: zilnic primește zâmbete și îmbrățișări, iar mesajele de la sfârșit de semestru sau an școlar, când le dă copiilor să completeze chestionare legate de ora de Istorie, sunt o dovadă în plus: ”Îi întreb mereu cât de implicați au fost, cât de clară a fost informația, lucruri pe care îmi sugerează să le îmbunătățesc, lucruri pe care le apreciază. Mesajele de la sfârșit sunt copleșitoare. Știu mereu că am realizat ce mi-am propus printr-o singură întrebare, la care răspunsul, până acum, a fost 100% pozitiv: dacă s-au simțit valoroși/apreciați la ora mea. Pentru mine asta înseamnă mult.”
Adriana Bălaj este profesorul care pune accent pe starea de bine în clasă. Cum reușește să ajungă la ea? ”Mă străduiesc să fac activități atractive, nu sancționez niciodată greșeala, iau în calcul sugestiile oferite de ei, creez contexte de învățare în care ne distrăm și învățăm în același timp.”
Învățarea prin joc
Predă Istoria, dar și Educația civică și este adepta metodelor nonformale și a învățării prin joc. ”Am citit foarte multe studii despre importanța jocului în învățare care mi-au confirmat că fac ceea ce trebuie, dar, pe lângă asta, se văd și rezultatele. Informațiile sunt reținute din clasă. Pe lângă competențe de istorie, își dezvoltă spiritul critic, capacitatea de cooperare. Cel mai bun rezultat rămâne faptul că le deschide apetitul pentru istorie, pentru cunoaștere, pentru lectură. Până la urmă, cred că atunci când vor fi adulți își vor aminti cu drag de ora de istorie, aceasta este satisfacția mea.”
Profesoara nu crede că există rețetă pentru o lecție atractivă, dar are câteva ingrediente favorite: ”implicarea activă în alegerea conținutului (au aportul lor în a alege ceea ce învață), jocuri multe: de mișcare, jocuri pe tablă, cu mingea, cu zaruri, corelarea cu viața cotidiană, munca în echipă – proiecte de grup, inter și transdisciplinaritatea, dezvoltarea inteligenței emoționale”.
Ore în aer liber…
”Încerc pe cât de mult pot să schimb mediul în care învățăm, pentru că învățarea nu se realizează doar în bancă. Realizăm jocuri, diverse activități, le ascund bilețele cu sarcini în natură, în curtea școlii, încerc să îi provoc cât mai mult. E important să fie bine și fizic, degeaba stăm în bancă la o temperatură deranjantă când putem la fel de bine învăța pe iarbă. Consider că învățarea se poate realiza oriunde.”
”Fiecare oră este diferită, gândesc tot felul de activități diferite. Într-o oră construim monumente istorice, în alta am creat pagini de Facebook și Instagram pentru personaje istorice, în altă oră am ascultat muzică clasică în timp ce lecturam sau coloram mandale istorice.
În altă oră, am început Revoluția americană cu un ceai, corelând cu Partida de ceai de la Boston. Am făcut ore în natură, creând secole cu elemente din natură sau am organizat tot felul de jocuri motrice cu tematică istorică. Fiecare oră are ceva diferit, astfel le mențin aprins interesul și curiozitatea”, povestește profesoara de istorie.
”Scrisori de pe front”
Una dintre activitățile de la ora Adrianei Bălaj a fost aceea în care elevii au scris ”Scrisori de pe front” și au făcut machete cu tranșeele. Un tip de activitate care a demonstrat că atunci când elevii sunt interesați de ceea ce fac și sunt implicați, ”este sigur că vor rămâne cu o lecție învățată, poate de istorie sau poate nu”.
”De exemplu, când m-am gândit la proiectul Scrisori de pe front, nu am urmărit să își însușească informații cronologice despre Primul Război Mondial, scopul meu era să le dezvolt inteligența emoțională.
Consider că este foarte important ca, pe lângă cronologie, cauze, strategie, arme, alianțe politico-militare, elevii mei să înțeleagă gravitatea conflictelor care au marcat omenirea. După studierea evenimentului istoric Primul Război Mondial, am vizionat cu ei un documentar cu viața soldaților de pe front, le-am citit apoi mărturii ale acestora, iar în final i-am invitat să reflecteze la unicitatea fiecărui individ care a luptat pe front”, explică Adriana Bălaj.
Ora a continuat cu întrebările profesoarei: „Cum crezi că se simțea soldatul, familia sa, ce vede în jur, ce se aude, cum miroase, ce simte fizic?” Pe baza discuțiilor, a ceea ce au auzit și au văzut, le-a lansat provocarea de a se transpune în pielea unui soldat de pe front și să scrie o notiță de jurnal sau o scrisoare către cineva drag de acasă.
”De fiecare dată, scrisorile realizate de ei sunt extrem de emoționante. Sunt compuse cu atâta empatie și pline de sentimente puternice. Unii aleg să scrie mamei, alții fraților, soției sau iubitei, în final scrisorile sunt una mai emoționantă ca cealaltă.
Scopul meu nu este acela de a realiza creație literară cu ei, ci îmi doresc ca prin acest exercițiu: să le dezvolt inteligența emoțională, să conștientizeze gravitatea conflictelor militare, pe care ei le asociază cu distracția jocurilor video, să celebrăm unicitatea fiecărei victime, care se încadrează azi ca o cifră într-o statistică, să înțeleagă care a fost impactul războiului asupra individului, fie el soldat, fie civil, să le dezvolt empatia, să aprecieze și să apere pacea. În ei îmi pun speranță că nu vor repeta greșelile istoriei, nu că vor repeta date pe de rost, că vor înțelege lumea în care trăiesc prin prisma trecutului”, mărturisește profesoara.
O lecție desprinsă din viața reală: Alegeri prezidențiale. ”De ce votăm?”
Un alt proiect derulat de Adriana Bălaj cu elevii săi a fost organizarea de alegeri pentru președinția unei ”țări minunate, în care copiii și-ar dori să trăiască”. Elevii au făcut campanie electorală, în adevăratul sens al cuvântului, cu tot ceea ce implică un proces electoral, de la desemnarea candidaților până la ziua votului.
Profesoara spune că a fost un proiect foarte complex, desfășurat la școala privată la care predă, iar scopul principal a fost ”să trăim o experiență autentică despre democrație, care să ne ajute să înțelegem lumea în care trăim”. Profesoara ne povestește cum a decurs toată povestea alegerilor prezidențiale:
”Am desfășurat proiectul pe mai multe săptămâni. În prima săptămână, integrând cunoștințele noastre de istorie și educație civică, am hotărât să începem o campanie electorală care urma să se desfășoare pe parcursul a trei săptămâni.
Scopul exercițiului era de a învăța, prin experiență, cum funcționează sistemul de vot în România, care sunt diversele roluri în care se regăsește individul, cum impactează el societatea și viceversa.
Pentru a nu ajunge în situații de asumare greșită a puterii, nu am desfășurat alegeri pentru o funcție în cadrul școlii. Provocarea pe care am lansat-o a fost candidatura la Președinția unei țări minunate, în care ne-am dori să trăim. Pentru a înțelege ce presupune acest lucru, am analizat rolul președintelui în stat. În cadrul campaniei, elevii și-au asumat diverse roluri. Le-am explicat, detaliat, rolurile și ce presupun acestea.
Următoarele roluri, împreună cu responsabilitățile lor, au fost propuse: 1. aleg să candidez. Studierea funcției de președinte, alegerea unor obiective și prezentarea lor într-un discurs. Realizarea unui slogan cât și a mesajelor și afișelor de campanie. 2. reporter de presă – realizează interviuri cu diferiți candidați și scrie reportaje despre campania electorală. 3. coordonatori secție votare: confecționează urna, buletine de vot, ștampilă și ține evidența listei de votanți. 4. monitor vot – monitorizează desfășurarea campaniei electorale, semnalează situații care pot compromite votarea și se asigură că nu se oferă/primește mită electorală. 5. alegătorii – participă la vot și votează în funcție de oferta candidaților. 6. susținătorii candidaților – fac campanie electorală, se ocupă de afișe și de imaginea celui pe care îl susțin.
Elementul surpriză a constat în faptul că printre votanți s-au aflat și colegii dintr-o altă clasă. Aceștia au urmărit campania, acordându-i votul celui care i-a convins. A doua săptămână, încă din holul școlii, am observat implicarea elevilor mei. Cei trei candidați rămași în cursă și-au creat niște afișe minunate, acompaniate de obiective și promisiuni nemaipomenite: program de reciclare, protejarea naturii, locuri de joacă și sistem educațional de calitate!
Am ascultat discursuri foarte bine pregătite. Presa a realizat interviuri de calitate, model pentru presa actuală! Monitorul de vot a expus obiectiv tot ce a observat în timpul săptămânii, deși s-a lăsat cu emoții, a ales să fie obiectiv în ciuda relațiilor de prietenie. Unul dintre elevi a adus o stație și un microfon portabil pentru a-i ajuta pe candidați să-și susțină discursurile, tot el, în dorința sa de a-și susține prietenul care candidează, și-a cumpărat o carte pentru a înțelege mai bine politica! Votanții nu au fost ușor de impresionat, au pus întrebări candidaților și au dat dovadă de civism. Am vorbit despre subiectivitatea votului, despre problemele din timpul săptămânii și le-am corelat cu ce se întâmplă în viața reală. Minunat, cum s-au implicat și au lucrat împreună!
În ultima săptămână au votat, cu ștampilă confecționată de ei, au notat, au numărat voturi. Nu contează cine a câștigat, ci ce am învățat din asta, așa că, timp de două ore, am discutat despre ce am învățat, despre cum au fost săptămânile de campanie. Am pus față în față campania noastră electorală cu realitatea. Am făcut legături cu viața reală, dar ne-am îndreptat și spre interiorizarea emoțiilor din aceste săptămâni.
După discuții în plen, fiecare dintre elevi a completat un chestionar cu următoarea structură: nume, rolul tău în campanie, descrierea experienței votului într-un cuvânt, plus o serie de întrebări. Întrebările au vizat atât aspectul cognitiv, cât și cel emoțional: Este votul o responsabilitate? După această experiență cât de important ți se pare dreptul de a vota? Este președintele o persoană care trebuie să fie responsabilă? Cum te simți dacă persoana pe care ai votat-o a ieșit președinte? Cum te simți dacă persoana pe care ai votat-o nu a ieșit președinte? Cum crezi că se simt cei al căror ales nu a ieșit câștigător? Cum crezi că se simt cei care nu au fost votați? Crezi că emoțiile ar trebui să afecteze modul în care votăm? De ce votăm? După experiența din ultimele săptămâni îți dorești să îți exerciți dreptul de a vota? Crezi că alegerile din viața reală sunt diferite? Simți că dreptul tău a fost respectat?”
Evaluările făcute de elevi
”Țin mereu cont de feedback-ul pe care mi-l oferă elevii, introduc sugestiile și interesele lor în procesul de predare, dar îi și ghidez să își ofere feedback reciproc. Învățăm să dăm și să acceptăm feedback-ul. Pentru a realiza asta, le-am propus o formulă simplă: pe bilețele roz oferim feedback pozitiv, pe cel albastru oferim sugestii. Avem o formulare care ne ajută să fim obiectivi și să oferim feedback valoros: pentru ce ne place ne exprimăm aprecierea („Apreciez că ai scris frumos”), dar oferim și sugestii pentru ceea ce considerăm că trebuie îmbunătățit („Îți sugerez să cauți informații mai exacte”).”
A fost un exercițiu util, din care am avut atâtea de învățat, despre cum funcționează societatea și despre cum funcționăm noi ca grup, cât și despre clasă ca mini-societate. A fost relevant și faptul că am pus atâta emoție în acest exercițiu, a fost dificil și uneori greu de gestionat, dar a fost o experiență interesantă.
Vă ofer descrierea experienței noastre, așa cum a ales să o numească fiecare participant în chestionarele aplicate: interesant, oribil, bună, curioasă, fain, greu, trist, ieftin, foarte tare, super, un pic ciudat. Consider că nu vor uita ușor această experiență și vor deveni cetățeni activi și responsabili!”
”Învățarea nu se realizează doar în bancă”
Dacă ar fi să facă un Top 3 al proiectelor derulate la ore, Adriana Bălaj ar plasa pe primul loc, luând în considerare implicarea elevilor, Campania electorală. Pe locul II ar situa Activitatea de gătit tăblițe cu scris cuneiform (”Am discutat despre istoria scrisului și am refăcut primele tăblițe care atestă scrierea, dar nu pe tăblițe de lut, ci pe aluat de biscuiți. Fiecare a luat parte la prepararea aluatului, creându-și, cu entuziasm, tăblița”). Locul III ar reveni activităților de construirea a unor monumente istorice din diferite materiale (ex: Colosseum-ul din paste).
Am vrut să aflăm de la Adriana Bălaj și ce crede despre sistemul de educație și, întrebată care este marele minus al școlii românești, a oferit un răspuns tranșant: ”Consider că ne uităm doar la scop (evaluarea) și uităm de călătoria până acolo.” Despre ceea ce ar schimba în sistemul nostru de învățământ, profesoara de istorie spune că o prioritate ar fi pregătirea formală și continuă a cadrelor didactice. ”Multă practică în cadrul pregătirii inițiale, introducerea unei perioade alături de un mentor, iar pentru formarea continuă o ofertă vastă de cursuri care să mențină aprinsă pasiunea. Consider că resursa umană e atât de importantă și fiecare dintre noi este schimbarea pe care și-o dorește în sistem”, explică profesoara Adriana Bălaj.
Foto: facebook.com/ History made fun
Adriana Iuliana Bălaj este absolventă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara, licențiată în Istorie, Universitatea de Vest Timișoara și absolventă a programului de masterat Istorie Conceptuală Românească în context European, din cadrul aceleiași universități. Este de 6 ani profesor de istorie în ciclul gimnazial. Activează în cadrul ONG-ului ”Inițiativă în Educație” din Timișoara, fiind vicepreședinte. ONG-ul activează în domeniul educației, se implică activ în facilitarea de cursuri pentru profesori, evenimente de educație și parteneriate cu alți membrii ai mediului educațional din Timișoara. În cadrul ONG-ului, coordonează proiectul Clubul de Carte InEdu, în cadrul căruia în fiecare lună este citită și dezbătută o carte pe temă educațională, având deja 22 de ediții. Scrie ”cu drag” despre cum predă pe pagina sa de Facebook: History made fun, pe care v-o recomandăm.
Citește și:
- Adriana Bârcean, o profesoară care s-a mutat la țară, predă engleza la Simultan și îi învață pe copii că viața este faină
- Impresiile unui inspector școlar după o vizită în școlile din Finlanda. Diana Bucuță: ”Reforma începe cu noi, în fiecare clasă”
- Antoneta Împușcatu, directoarea care a desființat cancelaria și face naveta zilnic la școală: Trei lucruri pe care le-ar schimba în educație
- Povestea educatoarei care a muncit și a reușit să le ofere copiilor din sat o grădiniță ca afară: ”Atunci când vrei, se poate”