ADMITERE LICEU 2027. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat în consultare publică noul calendar și noua metodologie pentru admiterea la liceu 2027-2028, după ce concursul organizat de licee a fost eliminat prin lege. Potrivit proiectului, admiterea la liceu se va face pe baza mediei generale de la Evaluarea Națională, iar repartizarea computerizată în licee a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc pe 22 iulie.
- Reamintim că Parlamentul a votat un proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar prin care a fost eliminat concursul de admitere ce putea fi organizat de licee începând din 2027. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan, astfel că admiterea la liceu se va face strict pe baza mediei de la Evaluarea Națională.
- Odată cu eliminarea concursului separat de admitere, ministerul a pregătit noi proiecte pentru admiterea la liceu 2027, după ce în august propunea un calendar și o metodologie care includeau posibilitatea organizării de către licee a examenului suplimentar.
Luni, 5 octombrie, MEC a pus în dezbatere publică un proiect de ordin pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal și un al doilea proiect pentru aprobarea calendarului de admitere/repartizare.
Din noua metodologie a fost eliminat concursul de admitere organizat de licee, media generală obţinută la Evaluarea Naţională rămânând criteriul pentru admiterea la liceu.
Prevederi din proiectul de metodologie:
- Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământ cu frecvență zi, a absolvenţilor de gimnaziu se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau perechile de calificări de nivel 3 sau nivel 4 din domeniul de pregătire de bază şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare.
- Media de admitere pentru repartizarea computerizată este media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.
- Media generală la Evaluarea Națională este calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.
- Media generală la Evaluarea Naţională se calculează, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la acest examen sunt mai mici decât nota cinci.
- Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională este mai mică decât nota cinci.
- La repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii: a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a; b) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale; c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale; d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
Calendarul admiterii la liceu 2027
Conform proiectului de calendar, în prima etapă de admitere la liceu (repartizarea computerizată), completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, va avea loc între 12 și 16 iulie și în data de 19 iulie.
Pe 22 iulie se va desfășura repartizarea computerizată în licee, iar în perioada 23-27 iulie, candidații își vor depune dosarele de înscriere la unitățile de învățământ la care au fost repartizați.
A doua etapă de admitere la liceu va începe pe 2 august. La această etapă participă candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, cei care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat sau au declarat, în scris, că renunță la locul ocupat. Ulterior, sunt înscriși și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut Evaluarea Națională.
- În intervalul 9-10 august vor fi depuse cererile de înscriere, iar în perioada 11-12 august va avea loc repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București.
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectele supuse consultării publice pot fi trimise în termen de 10 zile calendaristice, de la data publicării, pe adresa de e-mail daniela.marcu@edu.gov.ro.
- Legea care elimină posibilitatea organizării de către licee a concursului separat de admitere în clasa a IX-a a fost promulgată
- Calendarul Evaluării Naționale 2027 – clasa a VIII-a, lansat în consultare publică. Modificări la evaluarea lucrărilor scrise – proiect






















