Școala din Uloha, o casă bătrânească cu două camere. Învățătoarele și educatoarea vin de la zeci de kilometri pentru a-i învăța pe copiii din cătun

1
Școala din Uloha, o casă bătrânească în care învață 21 de copii

În cătunul Uloha, 21 de copii învață într-o casă bătrânească, cu două camere. Fiecare dintre ele a fost transformată în sală de clasă, devenind spațiu de învățare pentru copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a. La școala din Uloha se învață în sistem simultan și sunt două învățătoare. Amândouă fac naveta zilnic și, deși spun că este greu, o fac pentru că și ”copiii de aici au dreptul să învețe”. Nu mulți profesori s-ar înghesui poate să vină în cătunul din munți. Drumul ce duce spre așezare este unul destul de dificil, un ”mic Transfăgărășan”, cu o bucată neasfaltată, iar, pe timp de iarnă, de unde se termină asfaltul, se merge pe jos, pe o scurtătură abruptă. Tot în cătun, într-o altă casă bătrânească funcționează și grădinița. Educatoarea este aici de cinci ani și nu s-a gândit să plece. S-a atașat de oameni, de locuri și într-o cameră a reușit să amenajeze ”un loc cald și primitor” unde copiii din Uloha să vină cu drag.

Floarea Dorina Gadja (foto) este una dintre învățătoarele de la școala din Uloha, un cătun din Maramureș, unde se ajunge pe un drum de munte, de circa 5 kilometri, din comuna Poienile de sub Munte. Are 29 de ani, face naveta de la Vișeu de Jos și predă pentru al doilea an în micuța școală.

Deși a avut ocazia să plece la o altă școală, nu a făcut-o. ”Acești copii au și ei dreptul să învețe și m-am atașat de ei”, mărturisește învățătoarea. Are 10 elevi – clasa pregătitoare, clasele a III-a și a IV-a și toți învață în aceeași încăpere. Predarea în sistem simultan a fost la început o provocare pentru învățătoare, însă a reușit să-și organizeze orele astfel încât să îi implice pe toți copiii și niciunul să nu se plictisească. 

Școala din Uloha

Cumva orarul este adaptat și ori de câte ori învățătoarea poate desfășura ore comune, în funcție de cunoștințele predate, alege o activitate sau un film pe care toți copiii îl urmăresc. În sala de clasă există un calculator și, chiar dacă școala funcționează într-o casă bătrânească, condițiile sunt bune, spune învățătoarea: ”Avem gresie pe jos, pe hol o chiuvetă cu apă unde copiii se pot spăla pe mâini… Sunt condiții bune față de alte școli. Domnul director încearcă să facă cât se poate de mult.”

Școala se află în centrul comunității, casele nu sunt risipite, astfel că cei mici nu sunt nevoiți să străbată drum lung până la școală. Învățătoarea vine însă de la 30 de kilometri, ce-i drept cu mașina personală, și chiar dacă naveta zilnică este obositoare, iar drumul pe munte o încercare, spune că toate eforturile merită pentru copiii din Uloha.

În cătunul din munți, elevii învață în scenariul verde, toți sunt prezenți în clasă, dar în martie, când toate școlile au trecut în sistem online, nu a fost deloc ușor. Nu toți copiii aveau un telefon sau unul cu conexiune  la internet și învățătoarea a fost nevoită să se descurce cum poate. Cu unii dintre ei a lucrat pe WhatsApp, cu alții a vorbit la telefon și le-a trimis mesaje cu fișe fotografiate. Acum, copiii din Uloha așteaptă tabletele promise, pe care ar trebui să le folosească dacă micuța lor școală va ajunge în scenariul roșu.

Orice copil merită să se simtă bine la școală, să fie încurajat”

Ceilalți 11 elevi de la școala din Uloha sunt în clasa I și a II-a și învață în cea de-a doua cameră a casei. Învățătoarea lor, Anamaria Țiplea Sima (foto), este din Sighetu Marmației (la 60 de km de Poienile de sub Munte) și petrece pe drum mai mult de patru ore zilnic pentru a ajunge la școala din cătun. Este primul său an la Uloha, dar este obișnuită cu locurile izolate pentru că a mai predat în astfel de școli.

Învățătoarea povestește că nu este singurul profesor din Sighet care face naveta în satele din județ și, pentru că nu toți au mașină personală, se ajută unii pe alții: ”Sunt profesori care nu au cu ce merge, ne cuplăm și încercăm să facem astfel încât să fie bine pentru toată lumea. Mergem împreună și la dus și la întors și ne învârtim cu mașinile… Eu am  schimbat cauciucurile la mașină și aștept să văd cum voi urca drumul spre cătun. Este un drum îngust, nu încap două mașini, dacă te uiți în dreapta… Eu îi spun un Transfăgărășan mic, un Transfăgărășan în miniatură.”

Pentru cei 11 elevi din clasă, învățătoarea a căutat să creeze condiții cât mai bune de învățare, acordând atenție spațiului pe care l-a vrut unul primitor. ”Mie îmi place să modific și să mă simt ca acasă. Încerc să fac orice pentru a le fi bine copiilor. Întotdeauna încerc să văd partea plină cât o fi ea de puțină în pahar. M-am plimbat în câteva școli și pot spune că fiecare copil merită atenția dascălului. Orice copil merită să se simtă bine, să fie încurajat. Nu se știe niciodată din ce deal, din ce cătun, ce va ajunge în viitor”, spune învățătoarea.

Grădinița, într-o altă casă bătrânească

Abigail Immordino (foto), 30 de ani, este educatoare la Uloha și vine tot de la Sighetu Marmației. Este alături de micuții din cătun din 2015 și în acest an școlar are 11 copii în grupă. Grădinița funcționează și ea într-o casă bătrânească, în curte cu proprietarii, care locuiesc într-o altă clădire.

Casa are trei camere, însă doar una este folosită pentru grădiniță și, ca și la școală, s-a pus gresie, chiuvetă pe hol, iar ”doamna gazdă face curățenie și bagă iarna în sobă”.

”Grădinița este un loc cald, primitor. Am încercat să fac un cadru cât mai plăcut, să se simtă bine copii”, mărturisește educatoarea. Abigail Immordino admite că cele peste 4 ore petrecute pe drum sunt obositoare, însă nu s-a gândit să plece: ”M-am obișnuit, mă cunosc oamenii, deja sunt de-a lor.”

Grădinița din Uloha

Chirie pentru școala și grădinița din Uloha

Școala și grădinița din Uloha sunt structuri ale Școlii Gimnaziale Nr.4 din Poienile de sub Munte. Ștefan Chifa, directorul școlii, spune că școala funcționează în casa bătrânească din anii ’80, iar grădinița din 2005. Casele aparțin unor oameni din comună și pentru ele se plătește o chirie modică, puțin peste 100 de lei pe lună.  

O școală nouă s-ar putea construi, explică directorul, dacă s-ar identifica terenul necesar. Ștefan Chifa povestește că o asociație din Cluj s-a oferit să facă o școală, însă lucrurile s-au împotmolit tocmai din cauza terenului.

Cât privește micile investiții făcute în cele două case, directorul spune că foarte mult s-au  implicat în întreținerea lor proprietarii. 

”Am ajutat și noi cu ce am putut, dar mai mult a făcut gazda. E apă în hol, e gresie, e cald în interior în sezonul rece. Față de Cornățea, e rai ce este acolo. Până anul viitor, se va asfalta și porțiunea rămasă și nu vor mai fi nevoiți oamenii să urce pe jos. Scurtătura aceea este o pantă de 70 de grade, nu este ușor”, conchide directorul școlii din Poienile de sub Munte.

Foto: Arhiva personală – înv. Floarea Dorina Gadja

Citește și:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.