Treisprezece copii de clasa a II-a din Gârcini au ajuns vara aceasta pentru prima dată în viața lor la mare. Învățătoarea le promisese încă din timpul anului școlar că vor merge împreună, văzându-i cât de mult își doresc și cât de curioși sunt să vadă ”marea cea mare”. Nici măcar părinții lor, cu vreo două excepții, nu fuseseră vreodată, așa că excursia de trei zile organizată de învățătoarea Diana Bâscă, cu ajutorul apropiaților și al oamenilor de bine, a fost un mare eveniment în viața familiilor care locuiesc în cartierul din Săcele, județul Brașov. Copiii s-au întors acasă încântați de experiența inedită în care au văzut ”delfini reali” și cu speranța că poate, peste doi ani, la final de clasa a IV-a, învățătoarea îi va duce din nou la mare.
Diana Bâscă este profesor Teach for Romania și predă de doi ani la școala din Gârcini, unde trăiește cea mai mare comunitate de etnie romă. Anul școlar trecut, a avut 23 de copii în clasă (pe lista de înscrieri erau 30, însă 7 nu au mai venit la școală, unii fiind plecați cu părinții în străinătate). Dintre aceștia, 13, cei care au fost lăsați de părinți, au mers vara aceasta pe litoral. Nu văzuseră niciodată marea, iar învățătoarea nu a făcut decât să le satisfacă o mare curiozitate, o dorință, dar și să îi răsplătească după un an greu, încercat de pandemie.
”În timpul anului, tot discutând despre mare, am văzut că și-ar fi dorit să meargă, era pentru ei un vis să ajungă la mare. Le-am promis că mergem, dacă se țin de școală… A fost și un an greu cu pandemia și mi-am dorit foarte mult să îi scot un pic din comunitate, din tot stresul acesta al purtării măștii și al dezinfectării și să facem altceva.
Oricum, înainte de pandemie, eu tot am scos copiii din clasă. Activitățile extracurriculare unesc în primul rând colectivul, apoi îi învață să comunice și le deschid orizonturile. Mereu mi-am dorit să ieșim din spațiul școlii și aveam organizată o dată pe lună o ieșire undeva. Ne-am dus la muzeu în Brașov, la bibliotecă… și am fi mers în mai multe locuri dacă nu ne-ar fi oprit pandemia. Când condițiile s-au mai relaxat am ajuns cu ei și la Zoo. Apoi le-am promis că îi duc la mare și m-am străduit să găsesc variante”, povestește Diana Bâscă.
Învățătoarea a putut să se țină de promisiune având susținerea celor din jur. La recomandarea unei colege, a contactat Universitatea ”Ovidius” din Constanța, care le-a asigurat o cazare ”foarte-foarte ieftină” în cămin. O colegă din Teach for Romania, Alexandra Rucsăndescu, a ajutat-o să obțină acces pe o plajă privată, unde patronul restaurantului le-a oferit copiilor în fiecare zi câte o pizza, pe plajă.
”Tot cu ajutorul lui am putut merge la Delfinariu. De asemenea, am reușit să obținem bilete la Acvariu și am avut intrare gratuită. Un voluntar a venit să mă ajute și a reușit și el să mai strângă niște donații. La fel și eu am reușit să strâng niște donații și așa am putut organiza excursia de trei zile la Constanța pentru copii. Dintre cei 13, niciunul nu văzuse marea. Erau pe listă inițial 15 copii, dar doi s-au îmbolnăvit chiar în ziua dinaintea plecării și nu au mai putut merge. A fost și prima lor plimbare cu trenul…”, precizează învățătoarea.
Când au văzut prima dată marea, copiii nu au reușit să spună mare lucru, erau uluiți în fața întinderii de apă care nu se mai termina: ”Au rămas așa, uitându-se, și se minunau cât este de mare. Le-a plăcut foarte mult. Nici nu m-am gândit să îi duc mai multe zile pentru că aceste comunități sunt foarte strânse și părinților le este foarte teamă să își lase copiii undeva.
Prima dată când i-am întrebat pe părinți au rămas blocați. Cum, chiar îi duceți la mare? Păi, stați că ne e frică… Până la urmă, discutând cu ei, am realizat ce mare onoare mi-au făcut că au avut încredere în mine și i-au lăsat. Am avut o mămică care nu și-a lăsat copilul și când ne-am întors era toată în lacrimi că nu a avut curajul să îl lase. Mi-a părut tare rău. I-am spus că dacă totul este bine, peste doi ani mergem din nou.”
Regretele mamei sunt justificate având în vedere că ideea de vacanță, de concediu le este străină copiilor din Gârcini. Comunitatea este una săracă, o mare parte dintre oameni trăiesc din ajutorul social sau din munca la negru, unii încă locuiesc în cocioabe, așa că ”nu își pun niciodată problema să plece în concediu”.
Învățătoarea își amintește de o singură fetiță din clasa ei care a spus că a fost la Slănic Prahova și de alți doi copii fericiți că au ajuns la ștrand: ”Asta este tot ce înseamnă pentru ei vacanță. Mai departe de atât, nu merg familiile. Chiar niciunul dintre ei nu a fost la mare și, discutând cu părinții, două mămici mi-au spus că ele au fost la mare cu școala când erau copii. Își aminteau de experiența aceasta wow, cum a fost și chiar au fost primele mămici care i-au lăsat pe copii la mare. Ceilalți părinți nu au ajuns niciodată la mare, nici ei, nici copiii lor, așadar a fost o experiență inedită.”
Când s-au întors acasă, Diana Bâscă a fost impresionată văzând în curtea școlii o mare de oameni. Veniseră să îi ia pe copii, după cele trei zile, familii întregi – mama, tata, fratele, sora, chiar și unii vecini. ”Erau emoționați, plângeau și copiii și părinții… A fost un moment extraordinar și atunci mi-am dat seama cu adevărat cât de mult a însemnat pentru ei această excursie și sunt sigură că, dacă nu vor mai ajunge vreodată la mare, aceasta va fi o amintire pe care o vor ține cu ei o viață întreagă”, spune învățătoarea.
Ce a impresionat-o pe Diana Bâscă în cele trei zile la mare a fost momentul în care, la Delfinariu, una dintre fetițe a întrebat-o pe la jumătatea spectacolului: ”Doamna, dar delfinii chiar sunt reali?” A mai fost un moment care a făcut-o să zâmbească, atunci când s-au plimbat pe digul din Constanța, iar copiii au început să strige, surprinși de ceea ce vedeau: ”Doamna, dar mai este mare și în partea cealaltă!”
”Mă gândesc cum își imaginau ei marea. Ca un lac mare, care probabil are un final acolo… Au fost foarte drăguți. Un alt lucru care m-a impresionat a fost la cămin. Fiecare copil avea pătuțul lui, numai că fetițele, dar și băieții au preferat să se culce câte doi în pat. Le-am spus să se bucure că are fiecare patul lui – acasă dorm câte trei în pat – dar ei tot îmi ziceau că le este frică, așa că marea majoritatea dintre ei au dormit câte doi în pat.”
Școala la Gârcini
Diana Bâscă a venit la Gârcini când elevii săi treceau clasa I. Primul lucru pe care l-a făcut, într-o comunitate care se confruntă cu un absenteism școlar ridicat, a fost să lucreze la partea de motivație, atât cu copiii, cât și cu părinții.
”Am început de la cele mai simple lucruri. De ce crezi că este important să vii la școală? De ce crezi că este bine să știi să scrii și să citești? De ce este important să știi să faci o adunare sau o scădere? Am găsit atunci motive pe care copiii le-au spus și pe care le-am reamintit tot timpul. Unii au spus că doresc să își ia permis de conducere – chiar a fost un motiv important, pentru băieți mai ales, alții că vor să lucreze și au nevoie de absolvirea a opt clase sau că nu mai vor să trăiască în sărăcie. Am găsit pentru fiecare ceea ce îl motivează cu adevărat să vină la școală.
La fel de mult am lucrat cu părinții, pentru a-i convinge să își trimită copiii la școală. Chiar trebuie să lucrezi foarte mult aici la motivație, altfel nu ai nicio șansă, pentru că lor, într-adevăr, nu li se pare important, nu găsesc utilitatea școlii”, explică Diana Bâscă.
Dintre cei 23 de copii din clasă, anul trecut, cât cursurile s-au desfășurat în format fizic, cam 20 de elevi veneau la școală, ceea ce înseamnă că învățătoarea a reușit să îi motiveze: ”Am insistat foarte mult pe prezență, pe seriozitate la școală și, din fericire, am avut susținerea unei părți a părinților. Dacă nu insistam și nu lucram atât de mult cu părinții, prea puține șanse aș fi avut. În aceste colectivități, trebuie să mergi pe toate planurile.”
Diana Bâscă a terminat anul acesta cei doi ani de predare din programul Teach for Romania, acum este Alumna Teach for Romania și vrea să își continue activitatea la catedră. În septembrie, va da din nou examen pentru un post de suplinitor și speră să se întoarcă la elevii săi, pentru că își dorește foarte mult să îi ducă până în clasa a IV-a.
De profesie economist, Diana Bâscă a ajuns profesor Teach for Romania într-un moment din viață în care își dorea să facă altceva: ”Am simțit că trebuie să fac mai mult, că pot să fac mai mult. Mereu am fost interesată de educație, de o educație de calitate și, fiind nemulțumită de ceea ce se întâmplă în sistem, m-am gândit că poate reușesc să schimb ceva. Am văzut undeva anunțul, am constatat că obiectivele Teach for Romania se potriveau cu ceea ce simțeam eu în acel moment și am aplicat în ultima zi, chiar în ultimele minute. A urmat procesul de selecție…”
Dacă a reușit să schimbe ceva după cei doi ani la catedră, Diana Bâscă ne spune că da, și nu doar în clasă, dar și la nivelul școlii. Alături de ceilalți profesori Teach for Romania și de cei din școală, au reușit să schimbe școala, să o facă ”mai prietenoasă”. Au adus culoare spațiilor din interior, au creat o sală de clasă în aer liber, sub nuci, și au realizat desene educative pe asfaltul din curtea școlii.
-
-
-
Foto: Facebook/ Școala Gimnazială nr.5 – Săcele
Anul acesta, școala a fost în renovare și s-au obținut containere unde elevii au putut învăța în săli de clasă spațioase. Când povestește despre toate aceste lucruri, Diana Bâscă pune accentul pe munca în echipă și spune că schimbarea din școală s-a putut realiza doar pentru că a existat acel ”împreună”.
Foto: Arhiva personală – înv. Diana Bâscă
Citește și:
- O poveste de 13 ani: Ioana și Adi le oferă copiilor din Firiza o a doua casă și șansa de a urma un drum dincolo de pădurea care îi desparte de oraș
- Cărți pentru copiii din satele uitate. O fostă jurnalistă și zeci de voluntari duc în cătune „valiza cu povești” și construiesc „cărțindare” FOTO
- Într-un sat din Timiș: La umbra unui copac, pe pături, zeci de copii se strâng de două ori pe lună în jurul ”Cufărului cu povești” FOTO
