În clasa a IV-a, elevii din generația trecută au scris bilețele anonime în care spuneau ce simt față de învățătoare și ce au învățat de la ea. Unul dintre copii aprecia faptul că nu l-a mințit niciodată și se bucura pentru activitățile făcute în afara școlii. Un altul mărturisea că nu îi este frică de învățătoare deoarece ”ne este ca o prietenă”. ”Eu aș vrea să mă mai întâlnesc cu ea și mai târziu după terminarea clasei a IV-a”, scria copilul. La clasă, Lavinia Mitrică, învățătoare la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, exact acest lucru îl spune elevilor: ”Eu sunt prietena voastră mai mare”. Relația pe care o construiește cu ei este una bazată pe ”încredere, prietenie și iubire” și la fiecare generație își propune un lucru: să îi ducă pe copii la ”un nivel cât mai înalt, să le fie drag să vină la școală și să învețe de plăcere”.
Lavinia Mitrică (foto) este de 23 de ani învățătoare. A terminat Liceul Pedagogic în 1999 și a predat prima dată la o școală dintr-un sat din zona Craiovei. Timp de doi ani a făcut naveta cu autobuzul până într-o localitate de unde mai avea de mers pe jos încă 5 km până la școală. Au urmat alți doi ani la ”școala din centru” (prima școală s-a desființat pentru că avea copii puțini) și a venit la Craiova în 2003. Până în 2009 când a devenit titular la Colegiul Național ”Frații Buzești”, a dat concurs de detașare în fiecare an.
”Foarte mulți oameni mă întrebau de ce nu renunț la învățământ, pentru că dădeam concurs în fiecare vară. Pe mine nu mă deranja, dimpotrivă, mă ținea în priză. De ce nu am renunțat? Pentru că îmi place să lucrez în învățământ. Văd învățământul ca pe temelia societății de mâine. Cred foarte mult în învățare, cred foarte mult în educație. Cu cât începe mai de timpuriu, cu atât copilul are mai multe șanse în viață”, spune Lavinia Mitrică.
Experiența din școala rurală a fost ca o lecție de viață. Venită de la oraș, unde învățase din clasa a III-a până în a XII-a la Liceul Pedagogic, învățătoarea s-a izbit de lipsuri. ”Copiii nu aveau tot ce le trebuia”, clasa arăta ”trist”, așa că a început să vopsească tablourile, să decoreze pereții, a adus materiale și cărți și, încet-încet, a reușit să îi facă pe copii să vină cu drag la școală. ”La a doua școală unde am predat, unul nu lipsea. Veneau de plăcere, îmi făceau surprize și țin minte cum stăteau dimineața ascunși după ușă și aruncau hârtii rupte ca la confetti și strigau: <Și astăzi vom fi foarte cuminți, doamna!>”, povestește învățătoarea, cu lacrimi în ochi.
Când a venit la Colegiul ”Frații Buzești”, un colegiu cu renume, știa că așteptările părinților sunt mari, s-a înarmat cu răbdare și a luat toate lucrurile așa cum au venit: ”M-am apropiat de copii – am avut clasa a IV-a în acel an – și ne-am înțeles foarte bine. Am rămas de atunci în relații foarte bune atât cu elevii, cât și cu părinții. Este foarte frumos ce fac. Nici nu mă gândeam atunci când am devenit învățătoare, în 1999, că îmi va plăcea atât mult. La început aveam răbdare, dar nu aveam răbdarea pe care o am acum. După vreo 10 ani de activitate, am simțit că mă transform cu totul. Răbdarea pe care o aveam a devenit o răbdare mult mai așezată, mult mai sedimentată, care se baza pe cunoașterea deplină a copiilor, intervenise și experiența între timp.”
Relația cu elevii
Învățătoarea este la a treia generație ”plină” (cât a fost detașată, a predat la diferite clase în fiecare an), iar acum are clasa I. Anul trecut, la sfârșitul clasei pregătitoare, un părinte scria pe o rețea de socializare că învățătoarea pune pasiune în tot ceea ce face și era impresionat de relația pe care aceasta o are cu copiii.
Despre această relație profesor-elev și cum ar trebui să fie ea am întrebat-o pe Lavinia Mitrică, iar răspunsul a fost: ”Din punctul meu de vedere, pentru că stilurile sunt foarte diferite, trebuie să fie o relație bazată pe încredere, pe prietenie și iubire. Eu tot timpul le spun copiilor: <Eu sunt prietena voastră mai mare. Vă rog, spuneți ce s-a întâmplat!>”
Copiii se deschid altfel în fața profesorului dispus să îi asculte, explică învățătoarea, își spun problemele și ea îi încurajează să le discute și acasă cu părinții. Există și copii care nu au încredere în ei, acei copii care spun că nu știu și nu pot, însă Lavinia Mitrică lucrează cu ei până reușesc să își depășească temerile: ”Nu este ușor, dar se poate. Cu iubire, cu prietenie, cu încredere, cu pași mici, dar siguri.” Important este să acorzi atenție fiecărui copil în parte, să vorbești cu el și atunci când un copil rămâne în urmă, să nu îl cerți. ”Eu îi spun să scrie așa cum poate și îl asigur că îl așteptăm să termine. După ce duce sarcina la capăt, îl felicit de față cu toți copiii. Acest lucru i-am învățat pe elevii mei, la fiecare generație: să aplaude și să felicite atunci când un copil care întâmpină dificultăți reușește să facă un lucru pe care nu reușea să îl facă înainte. Ei recunosc astfel munca lui, o valorizează”, precizează învățătoarea.
Lavinia Mitrică admite că, după școala online, copiii au rămas cu un mare deficit de atenție. Încearcă la fiecare lecție să le capteze atenția venind cu tot felul de provocări, nu reușește de fiecare dată, însă dintotdeauna le-a spus copiilor: ”Nu trebuie să fiți roboți, important este să știm astăzi mai multe decât știam ieri, să ne descurcăm mai bine decât ne descurcam ieri. Cu cât exersăm mai mult, cu atât vom reuși mai bine. Poate nu azi, poate nu mâine, dar poimâine vom reuși sigur”. Cu răbdare și cu tact, se pot face lucruri mari, adaugă învățătoarea, esențial este ca elevul să progreseze și să discuți cu el despre acest lucru.
Dacă este răbdarea trăsătura definitorie a profesorului de învățământ primar, Lavinia Mitrică indică un alt lucru: vocația. ”Vocația este o forță care te atrage către activitatea cu copiii. Nici în liceul pedagogic, nici în facultate nu înveți toate lucrurile pe care le faci la clasă. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le știam, cum să lucrezi cu copiii în anumite situații și trebuie să le rezolvi… Un învățător bun are vocație. Orice informație, orice lucru, indiferent cât de complicat este, un învățător știe să le îmbrace într-o haină pe înțelesul copiilor”, declară Lavinia Mitrică.
Metode de predare-învățare
La clasă, învățătoarea aplică metode mai vechi și mai noi (metoda cadranelor, piramida sau pânza de păianjen) și îmbină tradiționalul cu nonformalul astfel încât copilul să înțeleagă și nu să memoreze niște noțiuni. Cum este tabla înmulțirii, la clasa a II-a. Practica de a-i pune pe copii să o învețe de acasă, înainte de a le fi predată la școală, nu ar trebui să mai existe, consideră învățătoarea. Ce face ea este să îi obișnuiască dinainte pe elevi dându-le exerciții cu termeni care se repetă și îi întreabă: <Nu ar fi fost frumos dacă ar fi fost inventată o operație ca să fie totul mai ușor și să nu mai adunăm de atâtea ori? Ei bine, cineva a inventat-o și aceasta se numește înmulțirea.> ”Introducând astfel înmulțirea, sub această formă, cu săptămâni înainte de predarea propriu-zisă, îi fac pe copii să fie curioși, le trezesc interesul. Creăm mecanismele motivației astfel încât copilul să îi vină ușor să o învețe, dar nu ca pe o poezie sau ca pe ceva forțat”, explică Lavinia Mitrică.
Anul trecut, când copiii erau în clasa pregătitoare, învățătoarea a adus la clasă proiectul Code Week, în încercarea de a compensa lipsa activităților altfel pe care le făcea cu elevii înainte de pandemie. ”A fost o mare suferință aceasta. La seria trecută, în clasa pregătitoare, i-am dus pe copii să ia în stăpânire școala, să viziteze biblioteca, să viziteze cabinetul medical, curtea școlii, clădirea mare unde învață gimnaziul și liceul. Se simțeau practic parte din școală când puneau astfel stăpânire pe ea. Acum nu am mai putut face asta și încercăm să umplem golul acesta cât de bine putem”, spune învățătoarea.
La orele Code Week din primul an, copiii au învățat despre codare, au socotit în ”diagrame”, le colorau în funcție de rezultat și au descoperit lumea cu un roboțel. Acum, în clasa I, s-au inițiat în Scratch, au continuat la un nivel avansat lecțiile de anul trecut și sunt încântați de aceste ore, punctează Lavinia Mitrică, așa cum au fost și de activitățile din proiectele Junior Achivement Romania.
De exemplu, anul trecut, ei au călătorit imaginar în tabără la munte, au învățat cum pot economisi bani pentru a merge în tabără și ce activități pot desfășura acolo. ”Pe baza unor materiale educative, am discutat despre ce înseamnă tabăra la munte, cum o pregătim, câți bani ne-ar trebui, cum putem să economisim bani astfel încât în momentul în care mergem în tabără să avem tot ce ne trebuie. A fost un fel de educație financiară și copiilor le-a plăcut acest tip de activitate”, spune învățătoarea.
Cu amintiri frumoase au rămas copiii și din activitatea în aer liber organizată vara trecută, de Ziua Iei. Îmbrăcați în portul popular, ei au vizitat standurile din parc și au aflat poveștile femeilor de la țară care croșetează iarna ciorapi, ”șoarțe” sau cos ii. Un lucru asemănător îl făcuseră și ei la clasă, atunci când au cusut cu acul de plastic.
A veni cu drag la școală
Învățătoarea organiza activități în aer liber și cu elevii din generațiile trecute. În grădina interioară a colegiului desfășura ore de lectură și copiii erau fericiți pentru că ieșeau din sala de clasă. Elevul trebuie să se simtă bine la școală, consideră Lavinia Mitrică, să vină cu drag, iar starea de bine se creează din primul moment al zilei: ”Când intru dimineața în clasă, am un zâmbet până la urechi, îi întreb ce fac, cum au dormit, cui îi face o deosebită plăcere să ne vedem astăzi și ei ridică mâna, ridic și eu. Vorbim, glumim… Când mi se pare că sunt tensionați, luăm pauză, discutăm, ne deconectăm și apoi o luăm de la capăt cu un alt tonus.”
Un alt lucru pe care îl cultivă învățătoarea în rândul elevilor este acela de a fi sinceri și de a respecta o promisiune. Își amintește de un episod din primii ani la catedră când un copil a întrebat-o de ce planetele nu cad în spațiu. A oferit un răspuns pe loc, dar a promis că va reveni cu unul mai complex după ce se va interesa despre acest lucru. ”M-am interesat și i-am spus. Copilul acela își pusese toate speranțele în mine ca să afle răspunsul pe care îl căuta. De ce să înșel încrederea copilului? Niciodată nu îi mint pe copii și atunci când încearcă câte unul să mă păcălească, îi explic de ce nu este bine. Trebuie să le dăm încredere în ei pentru că, până la urmă, greșim cu toții”, este de părere Lavinia Mitrică.
Părinții pot și ei greși, mai spune învățătoarea, dar, ca profesor, nu trebuie să depui armele și comunici, discuți, îi faci să înțeleagă, pentru că interesul comun este copilul. ”Cu răbdare și cu tact se pot obține foarte multe lucruri astfel încât să fie în beneficiul copiilor. Scopul meu, ca profesor, este să îi duc pe elevi la un nivel cât mai înalt, să le placă școala, să le fie drag să vină la școală, să învețe de plăcere, să se împrietenească cu profesorii și să îi înțeleagă și pe profesorii care au pretenții mai mari”, mărturisește învățătoarea din Craiova.
Sursa foto: Arhiva personală – prof. Lavinia Mitrică
Citește și:
- Copiii încep ora cu dans și rezolvă „povești matematice”. Învățătorul îi face să vină cu drag la școală și aplică metode descoperite împreună
- Ora de astronomie, la clasele primare. Învățătoarea predă un opțional, face experimente cu elevii și duce tema spațiului cosmic la toate disciplinele
- Învățătoarea Diana Brătucu: Eu aș vrea o școală a oamenilor, o școală a încrederii. Un copil învață cu bucurie atunci când este curios și nu are frică
- Învățătoarea care a adus „fabrica de zâmbete” în clasă: „Nu ne mai este indiferent cum vine copilul la școală. Starea lui dictează bunul mers al lecției”
- Lecții transformate în povești, cu ajutorul cărților și tehnologiei. În prima zi de școală, învățătoarea își așteaptă copiii cu piesa de rezistență
O învățătoare cu experiență, tact pedagogic și multă dragoste pentru elevi, o bună colegă și un om minunat, recomand
O învățătoare cu experiență, tact pedagogic și multă dragoste pentru elevi, o bună colegă și un om minunat, o recomand!