Învățătoarea Diana Brătucu: Eu aș vrea o școală a oamenilor, o școală a încrederii. Un copil învață cu bucurie atunci când este curios și nu are frică

0

Diana Brătucu este învățătoare la Școala Gimnazială ”Traian” din Craiova. O școală pe care și-o dorește ca afară, în care profesorii să creadă unii în ceilalți, să fie ”oameni” și să lucreze ca o echipă. A preluat anul acesta funcția de director al școlii pentru a realiza această transformare, s-a înscris la concursul de directori și și-a propus trei lucruri mari: transparență, stare de bine și profesionalizare. „Eu cred că profesorii trebuie să se simtă bine atunci când intră în sala de clasă pentru a reuși să transmită și copiilor acea stare”, spune Diana Brătucu. Învățătoarea crede că ”învățarea se produce doar cu bucurie”, motiv pentru care nu este doar profesorul elevilor săi, este și prietenul lor. Merge inclusiv la petrecerile copiilor, iar la clasă îi învață să fie curajoși, curioși și să își spună punctele de vedere.

Diana Brătucu (foto) este de 20 de ani învățătoare la Școala ”Traian”. A fost inspector școlar o perioadă, în 2016 a deținut și funcția de director adjunct al școlii și toată experiența acumulată, vizitele în străinătate și în școlile private au făcut-o să creadă că schimbarea se poate face în educație. Visul său este să ajungă să predea într-o școală ca afară. Cum arată această școală aflăm de la Diana Brătucu într-un interviu pe care ni l-a acordat, în care am întrebat-o și despre planurile legate de transformarea școlii, despre relația cu elevii săi de clasa a III-a, despre învățarea la clasă și despre rolul calificativelor în clasele primare.

Cum arată ”școala ca afară”?

”Este o școală a profesorilor care cred unul în celălalt, care cred în copiii lor, care cred în conducere, care lucrează ca o echipă și care se simt bine să trăiască împreună zi de zi pentru că, pentru un profesor, școala este a doua familie. Eu sunt învățătoare de 20 de ani în aceeași școală. Am trăit 20 de ani la părinții mei și 20 de ani în această școală. Anul acesta, în al 20-lea an, am ajuns să conduc școala care m-a născut ca dascăl. Am acceptat această misiune tocmai pentru a încerca să o transform într-o <școală ca afară>, o școală în care oamenii au încredere unii în ceilalți și nu ezită să se vulnerabilizeze, să greșească, să învețe din greșeli, să-și ceară scuze față de părinți, față de colegi, față de copii. Cu toții suntem oameni și eu aș vrea o școală a oamenilor.

Am încrederea că pot face acest lucru împreună cu colegii mei, pentru că sunt oameni valoroși, care vor să transforme educația în bine și vor să lucrăm împreună. Cred în continuare că orice școală din România poate să devină o școală a încrederii, o școală a stării de bine, în care toată lumea să aibă un obiectiv comun și să facă lucrurile cât mai uman, nu doar din cărți, ci și din inimi. Avem la <Mentalitate Deschisă> un citat: Învățarea nu are loc între gura cuiva și urechea altcuiva, ci are loc între inimi și minți. Cred cu tărie în acest lucru.”

Diana Brătucu s-a înscris la concursul pentru directorii de școli și intră în competiție doar pentru Școala ”Traian”. Crede că ”un director este obligat să cunoască cultura unei școli și ar fi foarte greu să îți asumi misiunea de a conduce o școală în care nu cunoști oamenii, tradițiile și simbolurile pe care ea le-a avut de-a lungul timpului”. ”Școala mea este o școală veche, din 1880, cu tradiție și mă bucur mult că profesorii, colegii mei, au avut încredere în mine pentru că, de fapt, ei m-au încurajat să continuăm împreună pe drumul acesta”, declară Diana Brătucu.

Ce și-a propus să facă pentru școală?

”Când mi-am dat depus scrisoarea de intenție, în momentul în care s-au făcut numirile în detașare în interesul învățământului, mi-am propus câteva obiective, printre care transparența, starea de bine și profesionalizarea. Mi-am propus transparența pentru că eu cred că, în școlile publice, deciziile trebuie luate împreună. Este vorba de viața unor copii. În școala mea sunt 1.250 de copii, și atunci, din mai multe minți, cred că ar putea să iasă un lucru mult mai bun decât doar din mintea mea sau a grupului restrâns de oameni din echipa de conducere.

Mi-am propus starea de bine și m-am bucurat să o regăsesc în proiectul <România Educată>. Cred că profesorii trebuie să se simtă bine atunci când intră în sala de clasă pentru a reuși să transmită și copiilor acea stare. Citeam într-o carte și chiar mă gândesc la acest citat în fiecare zi: Este mai important ce este un profesor decât ceea ce predă. Un profesor nu poate să fie bine dacă nimeni nu îl vede, nu îl valorizează și nu îl pune în lumina a ceea ce muncește. Profesorii, mulți dintre ei, nu toți, e adevărat, muncesc foarte mult și, din păcate, munca lor este foarte puțin văzută. Mă bucură proiecte ca Merito unde oamenii au ocazia să vadă că cineva îi ascultă, că cineva îi vede și îi apreciază la adevărata lor valoare. Pe lângă acest lucru, eu cred că ei sunt un exemplu pentru tineri și pentru alți oameni care vor să își aleagă misiunea de profesor, pentru că este mai mult decât o profesie, este o vocație, este ceva care vine dinăuntrul tău.

Am cunoscut-o pe Simona Baciu, am vizitat Transylvania College, am văzut ce înseamnă starea de bine și cât de mult contează ca atunci când te duci în clasă să te duci cu un tonus bun tu, ca profesor. Primul lucru pe care l-am făcut ca director a fost să aduc un filtru de cafea și unul de ceai în cancelaria colegilor mei pentru ca ei să simtă în cele 10 minute, cât au pauză, că au un loc în care să își tragă sufletul, să își audă gândurile și să își ia zâmbetul pe buze.”

Directoarea povestește că a desființat biroul directorului și l-a transformat în cancelarie tocmai pentru ca profesorii să beneficieze de un spațiu mai mare. Acum, directorul și directorul adjunct au birou comun: ”Am considerat că, dacă suntem o echipă, să fim o echipă și în birou. Este o bună practică pe care am luat-o de la Școala Varlaam Mitropolitul din Iași, aceea ca echipa de conducere să stea împreună.”

”În fiecare zi când vin la școală, stau câteva secunde în mașină ca să îmi iau această stare, mă gândesc că acolo sunt 32 de perechi de ochișori care așteaptă să mă vadă că sunt bucuroasă că începem o nouă zi, că sunt acolo pentru ei. În clasa noastră, avem un emometru pe care l-am împrumutat tot de la Școala Varlaam. Îmi amintesc că într-o zi când nu aveam o stare tocmai bună – suntem și noi oameni – mi-am pus cârligul în dreptul emoticonului care indica tristețea. După o oră, am văzut că toate cârligele copiilor s-au mutat acolo unde era și al meu. Copiii au preluat emoția mea… Mi-am dat seama cât de mare impact are starea pe care o aducem noi, profesorii, în clasă asupra stării copiilor.

Eu cred că învățarea se produce doar cu bucurie și că a trecut vremea când învățam de frică sau de rușine. Ne era frică de mama, de tata, de profesorul care ne lovea peste palmă. Acum copiii învață pentru un profesor, pentru că o iubesc pe doamna, caută mai mult inspirație, au nevoie de modele de oameni mai mult decât de carte. În era aceasta a informației și tehnologiei, este mult mai simplu de ajuns la ea. Am copii absolvenți care s-au pregătit pentru Bacalaureat din tutoriale sau folosind diferite aplicații. Eu cred că învățarea, în zilele noastre, este mai mult socială.

Între obiectivele mele, se numără și profesionalizarea carierei didactice pentru că eu cred că un profesor trebuie să învețe continuu. E nevoie ca profesorii să citească mai mult, să participe la cursuri pe care școala le oferă. Legea educației prevede că formarea este un drept. Din păcate, de multe ori, ea este doar o obligație pentru că aceste cursuri nu sunt gratuite, iar profesorii români nu își permit să plătească 1.000 de lei pentru un curs valoros. Este datoria noastră, a școlilor, să ajutăm oamenii să învețe. Și ei au nevoi.

În perioada aceasta a pandemiei și a școlii online, profesorii au fost lăsați să se descurce mai mult singuri și, de multe ori, s-a aruncat cu pietre că nu s-au descurcat. Da, unii nu s-au descurcat pentru că nimeni nu i-a pregătit. Eu sunt absolventă de Informatică, am participat la cursuri de e-learning în străinătate, aveam cunoștințe, deși nu făcusem acest lucru, dar mi-a fost mult mai simplu să mă adaptez. Mulți, însă, nu au fost pregătiți și au făcut și ei ce au putut. E adevărat că unii știu și nu vor, dar sunt și unii care știu și pot și vor. Acești oameni pot să îi ajute pe ceilalți. În general, noi, profesorii, nu suntem obișnuiți să cerem ajutorul, credem că suntem slabi. Dar iată că pandemia ne-a învățat să ne și vulnerabilizăm și cred că este un lucru bun. Am dus această vulnerabilitate și în cancelarie și ne este mai ușor să spunem că nu știm să facem asta și să cerem ajutorul: la copii, la colegi, la părinți.”

”Trebuie să avem curajul de a încerca”

La Școala ”Traian” din Craiova sunt aproape 70 de profesori, iar Diana Brătucu crede că vor ajunge să formeze o echipă adevărată, pentru că sunt ”oameni care vor să facă ceva diferit pentru copii”. ”Și-au dat seama că acești copii nu mai învață la fel cum se învăța înainte – explică directoarea – și că nu este suficient pentru tine, ca profesor, să schimbi metoda, ci este nevoie să schimbi și punctul de vedere din care privești situațiile”.

”Și aleg să învețe, aleg să meargă la tot felul de cursuri, de conferințe. Vor să învețe de la ceilalți, sunt deschiși să facă lucrurile altfel. Sau măcar să încerce. Și eu am preluat foarte multe metode și instrumente de la școlile din străinătate, de la școlile private în care am fost, dar vă spun sincer că nu merg toate. Trebuie să avem curajul de a încerca și eu cred că profesorii au nevoie de un pic mai mult curaj. De-a lungul timpului, de câte ori am greșit, am fost sancționați și cumva am dus acest lucru și în clasă. Teama de greșeală există și acum. Copiilor le este frică de nota mică, le este frică, pur și simplu, să greșească. Dar nu este un lucru rău că ai greșit! Noi, profesorii, va trebui să mai lucrăm la acest lucru, să ne schimbăm mentalitatea din acest punct de vedere și să o transmitem și copiilor”, spune directoarea.

Diana Brătucu este învățătoare la clasa a III-a și, chiar dacă va trece de concurs și va rămâne director, va păstra clasa până la finalul ciclului primar. Când a fost inspector, în 2009, a renunțat la elevii săi de clasa I și atunci și-a promis că niciodată nu o să mai lase o clasă. ”Așa că am hotărât împreună cu colega mea, director adjunct, ca eu să fiu învățătoare de dimineață și director după-amiază. Pe lângă colegii mei profesori, am norocul și de o echipă administrativă extraordinară, care arată că lucrează ca o echipă și orice problemă are o rezolvare”, precizează învățătoarea.

Sala de clasă în care învață elevii săi este un spațiu primitor, colorat, iar pe perete stă scris motto-ul de anul acesta: ”The sky is the limit”. În fiecare an, spune Diana Brătucu, copiii au un alt motto, iar anul acesta a considerat că sky is the limit este potrivit și pentru ea, și pentru copii: ”Asta pentru că orice și-ar propune, ei pot să reușească. Mi-au demonstrat că sunt niște învingători anul trecut și că au reușit să fie inventatorii învățământului online. Au învățat să scrie, să citească, au învățat tabla înmulțirii în online și mi-au demonstrat că doar cerul este limita lor și cred că li se potrivește anul acesta.”

La starea de bine în școală contribuie și felul în care arată spațiile din clasă, din școală?

”Categoric da. Copiii au nevoie să se simtă bine. Când am fost director adjunct, am pus un sistem de sonorizare în toată școala, cu bani de la Asociația de părinți. Este o sonerie automată și pe timpul pauzei se aude muzică. De asemenea, cu ajutorul copiilor, am organizat un târg de jucării folosite și am creat un spațiu de învățare afară, cu mese și băncuțe, dar și un spațiu de joacă cu tobogan, o căsuță și leagăne.

Am făcut șotroane colorate în curtea școlii, cu ajutorul părinților și al copiilor. Am făcut multe lucruri împreună, pentru că eu cred că trebuie să simtă că și ei sunt parte a comunității școlare și își aduc contribuția. Anul acesta avem în proiect un loc de citit, un loc de relaxare în aer liber. Avem deja strânși paleții și îl vom transforma în realitate, tot cu ajutorul părinților, după ce trece iarna. Încercăm să facem lucruri împreună.

Avem și un proiect privind achiziționarea de tablete pentru toți copiii, de table inteligente, computere pentru toate clasele, laptopuri pentru toate cadrele didactice. Este un proiect pe care l-am contractat deja și urmează să se facă achiziția. Am făcut o solicitare către Primăria Craiova care s-a arătat deschisă în a ne sprijini în înlocuirea mobilierului școlar, în care copiii privesc profesorul și ceafa colegilor, cu unul modular, ușor de aranjat altfel.

Am prevăzut bani pentru a construi dulăpioare individuale pe toate holurile școlii, astfel încât copiii să își lase materialele acolo și să nu le mai care în ghiozdanul care cântărește și 7 kg. Lucruri mici, dar care contează pentru copii. Cel mai important este să fii acolo, să te vadă că ești cu ei, că îi asculți și, chiar dacă nu poți să îi ajuți exact în momentul în care au nevoie, să vadă că vocea lor este auzită. ”

Cum realizează învățarea cu bucurie la clasă?

”Este foarte greu de răspuns la această întrebare, pentru că din nou ne întoarcem la ce este un profesor. Nu vreau să fiu doar profesor, eu vreau să fiu și un prieten al elevilor mei. Mulți dintre ei îmi spun pe nume, Dia, Diana, și pe mulți oameni care îi aud îi surprinde lucrul acesta. Cred că învățarea se produce cu bucurie atunci când există o relație bazată pe încredere între copii și dascăl, când sunt curioși, când au curaj să întrebe, să își exprime punctele de vedere, să greșească.

Eu îi încurajez pe copii să își spună punctele de vedere. Am început de la a construi relația, nu numai cu ei, ci și cu familia lor, cu frățiorii lor, care au venit la școală cu diferite ocazii. M-am dus inclusiv la petrecerile lor, la care nu mă duceam anii trecuți. Și eu am fost un altfel de dascăl. Îmi plăcea să păstrez oarecum distanța și să separ lucrurile. Așa credeam eu atunci. După întâlnirea cu SuperTeach, mi-am dat seama că e bine să construiești relația aceasta și în afara spațiului școlar pentru ca acel copil să te vadă ca pe un om, nu doar ca pe un profesor. Încet-încet, copiii au început să aibă încredere în mine. Când ridic tonul sau când le refuz o rugăminte, mă iartă pentru că știu că sunt acolo ca prietenă a lor.

Copiii mei au curaj. Le-am dat într-o zi mai multe teme – eu nu dau teme multe – și m-a sunat o fetiță să întrebe ce s-a întâmplat cu mine. Ei au căpătat curajul acesta și, indiferent ce s-ar întâmpla, știu că lucrurile se rezolvă.

Faptul că au curajul să îmi spună ce nu au înțeles este un fel de barometru și pentru mine. Avem în clasă un ”termometru al învățării”, împrumutat de la EmaLaȘcoală, cu patru culori, de la roșu care înseamnă că nu am înțeles deloc, până la verde care înseamnă am înțeles foarte bine și pot să explic la ceilalți. Atunci când explic ceva nou, ei ridică un creion colorat corespunzător. Unde văd creionul galben, îi întreb, lucrez cu ei individual, în timp ce celorlați le dau de lucru și exersează. Nu vreau să le explic încă o dată tuturor pentru că aș crea frustrări în rândul celor care au înțeles (ceea ce am făcut de multe ori, din dorința de a face bine).”

Sunt foarte curioși, i-am învățat să fie curioși. Cred că un copil învață cu bucurie atunci când este curios și nu are frică. Într-o zi, în ora de Științe ale naturii, au vrut să jucăm <portocalele>. Le-am promis că vom juca ora viitoare, pentru că aveam de predat o lecție nouă. Ora viitoare am jucat jocul promis, am dansat și jumătate din ora de AVAP, dar ei au fost bucuroși. Cred că un profesor bun nu este doar profesorul drăguț, care vrea să fie amuzant și să facă o glumiță, ci este profesorul care este în stare să lase un pic deoparte obiectivele de învățare, pentru o perioadă scurtă, pentru a le arăta copiilor că el este acolo pentru ei, gata să îi vadă cu problemele lor, obiectivele lor și nevoile lor.”

Steluțe în locul calificativelor

Copiii au nevoie de încurajări, mai spune învățătoarea, nu trebuie sancționați pentru greșeli și nici nu trebuie creată o competiție între ei. Un lucru pe care îl susține este desființarea calificativelor la ciclul primar. Până la clasa a III-a, elevii săi primesc steluțe.

”Am transformat FB-ul în steluță și copiii știu că au o lucrare excepțională atunci când primesc acea steluță. Toți ajung să primească la un moment dat una. Cu cei care greșesc lucrez diferențiat. De fapt, pentru ce sunt greșelile? Ca să învețe unde mai au de lucru. Nu sancționez greșelile, ci le considerăm oportunități de a învăța, de a ne îmbunătăți.

Nu creez stresul acesta al competiției. Am creat o singură competiție, o competiție cu ei înșiși. De exemplu, am făcut un concurs de citit, iar la finalul anului toți copiii au primit câte o medalie de aur, argint și bronz. Dacă ajungeau la 30 de puncte primeau o medalie de aur, la 20 de puncte medalia de argint și la 10 puncte medalia de bronz. Condiția era să citească, iar 50 de pagini citite valorau un punct. Le-am dat o listă cu lecturi, creată tot de ei, și la finalul anului trecut, 31 au reușit să ajungă la 30 de puncte, adică au citit peste 1500 de pagini.

Școala încrederii

Școala Gimnazială ”Traian” se numără printre cele peste 200 de școli în care se va implementa folosirea exclusivă a catalogului electronic. Diana Brătucu o consideră o mare realizare, mai ales în această perioadă când este complicat să păstrezi legătura cu părinții, dar vrea să aplice și la ”Școala SuperTeach” (școala cu mentalitate deschisă), precum și la ”Școala Încrederii”: ”Mi-aș dori din suflet să fim una dintre acele școli ale încrederii, pentru că acolo e vorba de comunitate și ai parte de mentori care te ajută să faci lucrurile altfel. Am văzut că se poate și altfel și cred că și profesorii vor încerca mai mult atunci când vor vedea cu ochii lor că există și altă variantă de a realiza lucrurile.”

Pe plan profesional, Diana Brătucu mai are o dorință: să predea matematică. Învățătoare fiind, a făcut Facultatea de Informatică la Universitatea din Craiova, apoi a urmat un masterat în management educațional la Petroșani și, ulterior, Facultatea de Matematică. Matematica este pasiunea sa și i-ar plăcea, la un moment dat, să fie profesoară la gimnaziu. ”Vreau să văd dacă matematica, cea mai grea disciplină, aș putea să o fac altfel. Nu știu dacă aș reuși, dar m-aș strădui să aduc în sala mea de clasă toate metodele și instrumentele din cei 20 de ani de experiență. Este un obiectiv personal și profesional”, spune Diana Brătucu.

Sursa foto: Arhiva personală – prof. Diana Brătucu

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.