De aproape cinci ani, Silvia Vrînceanu Nichita și voluntarii din proiectul ”c@rte în sate”, cei mai mulți dintre ei elevi de liceu, merg cu valiza plină de cărți în satele și cătunele Vrancei. În poiene, în curțile oamenilor sau ale bisericilor, în case memoriale sau școli, ”povestașii” le citesc copiilor, desfășoară ateliere și jocuri educative, încing hore împreună, cântă și organizează concursuri în care micii cititori sunt premiați cu cărți. Fost jurnalist, Silvia Vrînceanu Nichita nu este de acord cu teoria că în ziua de astăzi copiii nu sunt atrași de cărți. ”Copiii citesc dacă citim cu ei. Copiii citesc dacă suntem un exemplu pentru ei. Copiii citesc dacă ne văd citind”, spune Silvia. Pe lângă caravana de lectură, ”c@rte în sate” le aduce copiilor din satele care ”nici nu se văd pe hartă” mini-biblioteci, amenajate în cărțindare (căsuțe de lemn, după modelul merindarelor unde pe vremuri erau lăsate merinde pentru trecători), în geamul unui magazin din sat sau în casa unui copil, devenit bibliotecar.
Am căutat-o pe Silvia Vrînceanu Nichita (foto) să ne spună povestea proiectului și tocmai pregătea caravana de lectură de marți din comuna Spulber de pe Valea Zăbalei. Garajul casei adăpostește peste o mie de cărți, primite din donații sau cumpărate, cărți ce ajung la copiii din satele vrâncene, unde nu există biblioteci sau cele care sunt zac cu lacătul pus, iar mulți dintre micuți nu au niciun fel de carte în casele lor.
Cu microbuzul închiriat, fosta jurnalistă și voluntarii călătoresc, în zilele de weekend și în timpul vacanțelor, prin satele izolate, cu drumuri proaste și rupte de restul lumii, cu o valiză plină de cărți pentru a le citi copiilor, pentru a le afla poveștile și pentru a le oferi activități educative şi recreative în care sunt atrași și oamenii locului, profesori, părinți, bunici, preoți, elevi, studenți.
Prima bibliotecă și atelier de lectură în casa părintească a unei mari actrițe
”c@rte în sate” este un proiect de promovare a lecturii în rândul copiilor și adolescenților din zonele rurale dezavantajate, implementat de Asociația ”Eu, tu și ei Focșani”, fondată de Silvia, alături de cunoscuți, în urmă cu mai mulți ani, și pornit în 2016.
”Biblioteca mobilă” a poposit pentru prima dată în cătunul Fundătura Vrancei. Ca jurnalist, Silvia obișnuia să organizeze la Focșani excursii pentru copiii din satele uitate. Îi ducea la bibliotecă, îi plimba cu scara rulantă în cel mai mare magazin din oraș, le oferea cărți și și-a dat seama, ea provenind la rându-i dintr-un sat, că acest lucru ”le dădea copiilor foarte multă încredere în ei, stimă de sine și deveneau mai buni, începeau să lupte pentru viitorul lor”.
Biblioteca era una de weekend și funcționa în casa unei familii care îi primea pe copii să le dea cărți în zilele de duminică. Silvia a mers acolo cu cărți din biblioteca personală și, alături de voluntarii pe care îi strânsese în jurul ei, le citea copiilor, încingeau împreună hora satului, organizau parada costumelor populare și făceau drumeții.
Cătunul ține de comuna Păulești, unde s-a născut actrița Leopoldina Bălănuță, iar unul dintre atelierele de lectură a fost ținut chiar în casa părintească a acesteia. ”Copiii doreau cărți, ne iubeau, ne așteptau. Între timp, unii au venit la liceu, iar acum sunt voluntari în proiectul nostru.” După un timp, familia nu a mai putut găzdui mini-biblioteca, dezamăgirea copiilor, a inițiatorilor a fost mare, dar orice sfârșit poate duce la un început.
”De acolo a pornit ideea să facem ceva pentru copiii din satele uitate, fără oportunități, sate și cătune care nici nu se văd pe hartă, unde sunt copii dornici să cunoască lumea, care te așteaptă cu ochii mari deschiși. Sate unde nu există biblioteci sau sunt doar pe hârtie. Sate care nu au parte de transport public, iar copiii merg pe jos și câte 5 km pentru o sticlă de suc, pentru o ciocolată. Dezavantajul acestor comunități vine din izolare, din lipsa de infrastructură, din lipsa de acces la internet, la carte și alte evenimente culturale.
Ideea proiectului <c@rte în sate> este să le ducă copiilor cărți, dar nu numai. Să le ducă oameni-carte, care să îi inspire să lupte pentru un viitor mai bun, să le ducă voluntari care să citească pentru ei și cu ei. Sunt copii care, din păcate, nu știu să citească sau citesc foarte greu. Am plecat plângând din unul dintre sate când am întâlnit un copil de clasa a VI-a care nu știa să citească aproape deloc, în ciuda istețimii sale evidente. Copii isteți, inteligenți care se pierd pe drum pentru că nu are cine să îi ajute. Noi nu mergem acolo să îi facem de rușine punându-i să citească în fața tuturor pentru că este foarte important ca ei să capete încredere în noi. Eu am format o echipă de voluntari-povestași, elevi de liceu, studenți, profesori, unii chiar pensionari, care să le ofere bucurie prin lectură, cum spunem noi, și să îi ajute să poată citi cursiv, să înțeleagă și să exprime opinii pe o anumită temă sau despre lecturile citite. Îi învățăm pe copii să capete exercițiul vorbitului în public, să spună o poveste despre ei și satul lor”, spune Silvia.
”Biblioteca mobilă” reprezintă o valiză în care încap cam 100-150 de cărți. ”Ne urcăm în mașini sau în microbuz și mergem cu Caravana de lectură în sate din zona Carpaților de Curbură sau în Dealurile Subcarpatice ale Vrancei, dar și în alte comunități. Sunt, de regulă, comunități pe care le regăsim în atlasul sărăciei, al zonelor defavozitate din România. Dar cu o floare nu se face primăvară și de aceea noi mergem de mai multe ori în același sat. Avem câteva sate pe care le-am luat <de crescut> în ceea ce privește cartea și evenimentele culturale. Nu prea mergem în timpul orelor de la școală, nu întrerupem cursurile școlare, mergem în weekend sau în vacanțe când copiii nu au nicio oportunitate de petrecere a timpului liber”, precizează fosta jurnalistă.
Un popas la sat
În fiecare sat unde ajunge ”Caravana de lectură”, povestașii petrec alături de copii în jur de patru ore și uneori fac împreună drumeții în ”locuri de poveste”. Este ”ca un fel de tabără în vatra satului”, unde, în prima parte, se fac activități și jocuri de cunoaștere, iar apoi activități de lectură, de literație.
”Vrem să ne cunoaștem, să îi facem pe copii să vorbească, să prindă încredere… Avem un dans al proiectului, un imn al proiectului, un steag, un motto, avem un personaj Cărțilă, care este un fel de spirit al cărților de povești, iar noi suntem spiridușii lui și mergem să îi apropiem pe copii de carte. Ne-am dat seama lucrând în acest proiect că, de fapt, copiii de la sate își doresc cărți, dar spre deosebire de cei de la oraș, nu au acces la o bibliotecă, la o librărie, care să le ofere cărțile pe care ei le doresc.
Jocurile pe care le facem sunt legate de cuvinte, de povești, îi învățăm pe copii să se prezinte, să spună o poveste despre ei, să țină un mini-discurs, cine sunt, ce le place. Noi mergem câte 6-8-10 într-o caravană, am mers chiar și cu 20 de voluntari și facem activități și unu la unu. Copiii se împrietenesc cu voluntarii, iar dacă este comunitatea foarte săracă, noi le ducem copiilor și câte o gustărică”, explică Silvia.
Partea a doua a caravanei este dedicată activităților de lectură. Lectură interpretativă, citire pe roluri, provocări pornind de la o poveste, să facă o mini-scenetă ori un desen sau afiș astfel încât ”toți copiii să nu plece fără a citi o poveste”: ”Este foarte important pentru noi să știm dacă acei copii se exprimă bine în limba română, dacă citesc bine și cumva să ne apropiem unii de ceilalți și să le placă. Un atelier trebuie să îi atingă pe copii, astfel încât la final să spună “aha, am înțeles” și să avem și ceva “wow”, cum ar fi o carte augmentată care se citește cu ajutorul unei aplicații de pe telefonul mobil. Totul este plin de provocări.”
Din 2016, caravana a ajuns în zeci de sate. Este ca ”o sărbătoare de duminică”, care se încheie de multe ori cu o horă, un dans, un joc muzical, în care bunici, mătuși, bătrâni din sat au venit adesea alături de copii pentru a sta la povești. De altfel, micuții primesc și provocări de a culege legende locale, povești vechi de la bunici, despre eroi, povești ce pot fi duse mai departe și care astfel nu se pierd.
Cărțile din valiză
Cărțile din biblioteca pe care povestașii o duc prin sate sunt donate de oameni simpli, de edituri, librării sau cumpărate de asociație. Silvia povestește că totul a ponit cu cărțile din biblioteca personală, apoi a aplicat pentru finanțare la Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). A obținut ”o mică finanțare, nu foarte mare”, dar suficientă să închirieze un microbuz și să cumpere jocuri și mâncare pentru copii, mingi, o parașută didactică și cărți:
”În fiecare an, am cumpărat cărți, dar nu foarte multe. De multe ori, am cerut pe la librării, pe la edituri și noi, fiind așa mititei, din Focșani, ne cam refuzau și atunci am încercat să găsim cărți la reducere sau să încurajăm editurile foarte mici, care scot de regulă niște cărți de nișă foarte frumoase, și acestea ne dădeau câte 10-20 cărți. Dar puterea proiectului a venit din cărțile donate de oameni simpli, care ne-au trimis cărțile ce le-au rămas mici copiilor lor.”
Silvia amintește de Anamaria Ionescu, inițiatoarea grupului de Facebook <Uniți pentru bine>, care a organizat colecte de carte pentru proiectul din Vrancea și a adus multe titluri în biblioteca mobilă. De asemenea, o profesoară din Capitală, Mădălina Stănescu, de la Language Exchange Bucharest, a obținut donații de cărți de la străinii cu care face cursuri de limbi străine. În plus, recent, Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor (ARCCA) a donat cărți în valoare de câteva mii de lei.
”Avem peste o mie de cărți, dar o mie nu înseamnă mult. În ultima perioadă, am căutat să cumpărăm cărți de povești cu mesaje mai deosebite, pe baza cărora poți să creezi o poveste despre bullying, de exemplu, despre viața ta, cum să o faci mai frumoasă, cum să citești sau să lupți pentru viitor. Avem, de exemplu, o poveste și după ce o citim îi punem pe copii să își imagineze ce vor fi ei când vor fi mari, să își facă o carte de vizită, o proiecție a lor peste 10-20 de ani. Cum va arăta cartea lor de vizită peste ani. Am avut niște momente atât de frumoase cu copiii, de poveste, pur și simplu. Avem 20-30 astfel de cărți cu mesaje, cu care noi lucrăm foarte mult”, spune Silvia.
Mini-biblioteci, cărțindare și roaba cu cărți
Proiectul ”c@rte în sate” nu se rezumă doar la caravanele de lectură, întrucât copiii pot împrumuta cărțile aduse de ”povestașii” de la Focșani. Unele volume au fost duse în școli și puse la dispoziția elevilor chiar și pe parcursul unui întreg an școlar. Altele au ajuns la copii prin intermediul preoților din sat, al învățătorilor, al profesorilor sau al oamenilor simpli.
Așa au început să fie ”deschise” în sate mini-biblioteci. De regulă, în biserici, dar și în locuri mai puțin convenționale, cum ar fi fereastra unui magazin: ”Cu acordul proprietarului, doamna Margareta, vânzătoarea, o femeie extraordinară de la Andreiașu de Sus, ne-a amenajat fereastra și acolo încap 100-150 de cărți.” De asemenea, un copil al satului poate deveni bibliotecar. Primește cărțile de la povestași și rolul lui este să aibă grijă de ele și să le dea spre citit copiilor din sat.
Sunt și profesori, învățători care împrumută cărți pentru copii. În satul Bogza, din comuna Sihlea, elevii din clasa profesoarei Alina Soricu au făcut chiar o ștafetă a cărților. Când au înapoiat cărțile, au lăsat în ele câte un mesaj și un semn de carte făcut de ei. ”A fost o surpriză foarte frumoasă. În general, noi îi încurajăm pe oamenii care donează cărți să scrie un mesaj, o încurajare de lectură, pentru viață. Altfel primește copilul cartea când vede acele rânduri scrise pentru el”, declară Silvia.
Povestașii au mers prin sate și cu roaba de cărți, iar Biblioteca lui Cărțilă – acesta este numele mini-bibliotecilor – a ajuns și în mici căsuțe de lemn, create după modelul merindarelor, pe care oamenii din munții Vrancei le construiau, până prin anii ’50, la poartă și puneau în ele apă proaspătă, o bucată de brânză, de mămăligă, mere pentru trecătorii care mergeau pe jos spre oraș.
”Căutăm meșteri locali și facem aceste căsuțe pentru cărți amplasate în aer liber pe care noi le-am numit cărțindare. În loc de merinde am spus cărți, hrană pentru suflete. Până acum, am făcut cărțindare în trei sate și avem încă unul în lucru. Copiii pot citi acolo, pe o bancă sau își pot lua cartea acasă. Punem cam 150 de cărți și regulile sunt simple: iau o carte, o țin două-trei săptămâni, pot să aduc alta. Amplasăm aceste mici biblioteci în aer liber, de regulă, pe lângă biserici, fiind și acel spațiu sacru în care oamenii nu ar devasta. Pe lângă cărțile noastre, cine dorește poate aduce cărți. De altfel, uneori îi și îndrum pe cei care vor să doneze cărți să le trimită direct acolo”, povestește Silvia.
Caravana în pandemie
Anul trecut, în timpul pandemiei, peste 2.500 de cărți au ajuns la copiii din satele vrâncene, iar zeci de voluntari-povestași, înarmați cu măști și dezinfectant, au dus proiectul „c@rte in sate Valiza cu povești” în peste 25 de comunități. Au fost derulate activități în aer liber și, cu ajutorul unei povești, ”Prințesa Igienă”, copiii au fost învățați că trebuie să poarte mască, să păstreze distanța și să se spele pe mâini.
Îndemnuri precum ”Între mine și tine sunt doi metri și e bine”, ”Citim o carte cu mâinile curate” ori “Stăm la distanță de două cărți de povești deschise” au devenit apreciate de copiii din sate. ”Avem o jucărie, pe Curățilă, el este inspectorul nostru anti-COVID și îi învață pe copii regulile sanitare, cum să poarte masca regulamentar. Este o poveste tare drăguță, pe care noi am adaptat-o, astfel încât copiii să știe că trebuie să se protejeze și să nu ne punem în pericol unii pe alții, astfel încât să nu facem un rău, vrând de fapt să facem bine”, explică Silvia.
Când s-a reluat anul școlar, ”oamenii cărților” au făcut lecții în aer liber cu copiii (voluntarii ajutaseră elevii cu teme și în timpul școlii online) și au continuat să organizeze ore de educație sanitară, deși condițiile din sate sunt departe de a fi ce trebuie: ”Ce să te speli 30 de secunde pe mâini când, în multe sate, copiii se spălau cu o cană. Le turnam noi apă.”
Pe de altă parte, pandemia și declararea stării de urgență nu i-au făcut pe povestași să renunțe la activitățile cu copiii și le-au continuat în online. Silvia amintește de maratonul de literatură online, în care voluntari din proiect, dar și oameni din toată țara au citit peste 150 de povești și pagini frumoase din literatura pentru copii și adolescenți. Apoi, în octombrie, copiii au fost provocați la un concurs de scriere creativă (”Prietenii lui Cărțilă din sate ne scriu”) despre lectură, importanța cărților și rolul bibliotecilor.
”Am primit 160 de scrisori din vreo 30 de sate și am decis să transformăm poveștile copiilor în pagini de carte. Le-am făcut ilustrație și scrisorile lor au devenit un apel la nevoia de carte și de evenimente culturale și proiecte în sate”, spune Silvia.
Copiii înscriși în concurs au fost premiați cu cărți, rechizite, 50 dintre ei s-au bucurat de o piesă de teatru la Focșani, iar o fetiță care scrisese o scrisoare pentru Ana Blandiana a fost răsplătită cu un volum ce purta autograful poetei și chiar cu un live al acesteia. Totul datorită Asociației “Ars Poetica” din Brăila, care organizează un festival de poezie ce poartă numele poetei. Premii primeau copiii și înainte de pandemie, iar Silvia dă exemplul concursurilor în care copiii de gimnaziu erau provocați să citească o carte până a doua zi. Aveau loc dezbateri, iar cei înscriși în concurs răspundeau la ghicitori și își alegeau pe rând cărțile câștigate.
”Nu există oameni cărora nu le place să citească”
Copii strângând cărțile la piept este una dintre imaginile care i-au rămas Silviei întipărite în minte, iar momentele trăite în caravana din sate o fac să demonteze teoria conform căreia copiii din ziua de astăzi nu vor să mai citească:
”Copiii sunt atrași de cărți. Am o mie de argumente să spun acest lucru. Asta este o prejudecată pe care o urăsc. Copiii citesc, copiii iubesc cărțile, iubesc poveștile. Cei care spun asta au citit vreodată unui copil, au citit vreodată cu un copil? Copiii citesc dacă citim cu ei, dacă le dăm cărțile lor favorite. Copiii citesc dacă suntem un exemplu pentru ei. Copiii citesc dacă ne văd citind. Dacă tu, adult, părinte, ești un exemplu pentru ei, ei citesc. Dacă un profesor le pune în mână o carte potrivită, copiii citesc.
Nu există oameni cărora nu le place să citească, există oameni care nu au găsit cartea potrivită, după cum se spune. Iar cititorii se cresc. Cititul este un exercițiu, este ca un sport, trebuie să te antrenezi. Într-adevăr, copiii din generația de astăzi vor altfel de cărți, cu altfel de personaje. Ei nu prea mai cresc cu <La cireșe> de Ion Creangă, ei au alte povești și personaje cu care cresc. Eu am, de exemplu, o carte care se citește cu o aplicație de pe telefonul mobil, am cărți-obiect, prețioase, cărți pentru copiii care urăsc cărțile, cu jocuri, interactive.
Dacă un copil își dorește o carte, fă tot posibilul să îi dai acea carte! Important este să citească. Da, ei sunt atrași de ecrane, dar eu le spun copiilor să citească de pe orice, de pe telefoane, de pe tabletă… Le spun și părinților lucrul acesta. Nu, că stă pe telefon. Da, stă, pentru că acolo e o lume pentru acești copii.”
Elevii-voluntari
În acest an, în proiectul ”c@rte in sate Valiza cu povești”, cofinanțat de AFCN, s-au înscris nu mai puțin de 50 de liceeni care vor colinda satele Vrancei. Sunt copii, adolescenți cărora ”le pasă, copii veniți în proiect care vor să învețe, care devin oameni mai buni, mai educați”.
”Am văzut adolescenți plângând pentru că alți copii suferă, am văzut copii revoltați de ce se întâmplă în sistem. Liceenii din proiect devin prieteni ai copiilor din sate, le sunt un fel de mentori și îi ajută ori de câte ori au nevoie. Datorită lor și tuturor voluntarilor din proiect, oamenilor din sate care ne sprijină, avem copii care au început să învețe mai bine, care au început să citească, avem mămici care au început să citească după ce am ajuns cu caravana de lectură la ei în sat”, mărturisește Silvia.
Fosta jurnalistă susține foarte mult ideea de voluntariat, iar caravana de marți de la Spulber a avut și o activitate de promovare a voluntariatului rural, alături de voluntarii europeni ai Asociației “Voluntariat pentru viață”.
Silvia spune că proiectul dedicat copiilor din sate nu poate fi făcut dacă nu ar exista voluntarii locali: ”Noi ne ducem și plecăm, dar acolo rămân niște oameni și dacă ei nu ne susțin, fie că sunt profesori, elevi, studenți, nu realizăm mare lucru. Încercăm să îi încurajăm și pe cei care au plecat din sate să dea ceva înapoi, să ajute, să vină și să îi motiveze pe copii. Prin proiectul acesta facem destul, dar nu este destul. De aceea ne dorim ca cei care au plecat de la sat să se implice cumva, să facă o donație de cărți, să fie mentori, să inspire.”
În acest an, dorința Silviei este să obțină o nouă finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național pentru a cumpăra cărți și îi încurajează pe oameni să doneze.
”Așa cum cei de la ARCCA au aflat de proiectul nostru sau <Uniți pentru bine> ne-a trimis cărți, eu cred că oamenii ne vor ajuta în continuare. Încurajez oamenii să doneze cărți pentru copii și sperăm să avem în continuare sprijin de la AFNC sau de la alți finanțatori. Copiii din sate vor să citească. Copiii iubesc cărțile și au nevoie de cărți adaptate generației lor. Când vezi mânuțele alea aspre de muncă… Este nevoie de acțiuni concrete, la firul ierbii”, conchide Silvia Vrînceanu Nichita.
- Dacă doriți să donați o carte pentru copiii din satele Vrancei sau să sprijiniți în alt mod proiectul, puteți scrie la adresa de email carteinsate@gmail.com sau trimite un mesaj pe pagina de Facebook a Asociației Eu, tu și ei ori a proiectului c@rte in sate.
Sursa foto: facebook.com/c@rte in sate și facebook.com/Asociația Eu, tu și ei
Citește și:
- EduTalks – idei pentru educație. Povești și experiențe ale oamenilor de la catedră, culese de o învățătoare și un profesor de matematică
- Într-un sat din Timiș: La umbra unui copac, pe pături, zeci de copii se strâng de două ori pe lună în jurul ”Cufărului cu povești” FOTO
