Prima Școală SuperTeach. Florina Zecheru, învățătoare: ”Vom vedea la copii bucuria de a veni la școală, curajul de a spune ceea ce gândesc”

0
O oră pe plajă, pentru elevii de la Școala Gimnazială nr. 28 Dan Barbilian Constanța. Sursa foto: Facebook

Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța a devenit prima ”Școală SuperTeach”, în cadrul unui proiect pilot în care vor fi implementate instrumente de mentalitate deschisă, pe o perioadă de doi ani. Proiectul a fost lansat miercuri și va fi aplicat de Asociația SuperTeach și în alte unități de învățământ de stat din țară. ”Copiii vor fi mai empatici, nu le va mai fi teamă de școală și de profesori și vor fi mai implicați în soluționarea unor probleme din clasă, școală, comunitate”, spune învățătoarea Florina Zecheru, coordonatoarea proiectului la școala din Constanța.

”Prima instituție de învățământ de stat din România ce va intra de astăzi într-un amplu proces de transformare a mentalității este Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța. Proiectul ”Școala SuperTeach” presupune că, pe o perioadă de doi ani, în instituția de învățământ constănțeană vor fi implementate instrumentele pentru schimbarea mentalității la toate nivelurile – vor fi realizate cursuri de mentalitate deschisă în educație cu conducerea școlii, cu profesorii, elevii, părinții și personalul non-didactic.

Toate activitățile din acest proiect vor fi monitorizate și evaluate, măsurându-se impactul proiectului asupra elevilor și profesorilor. Proiectul ”Școala SuperTeach” va fi implementat și în alte școli din țară, cu susținerea mediului privat, companii care investesc în creșterea calității educației românești”, se arată într-un comunicat al SuperTeach.

Potrivit sursei citate, ca urmare a implementării proiectului Școala SuperTeach, elevii Școlii nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța își vor dezvolta abilități cu adevărat importante în procesul de învățare și în procesul de formare pentru meseriile viitorului, necunoscute în acest moment în proporție de 85%. Astfel, copiii vor învăța să aibă mai multă încredere în ei înșiși, precum și în părinți și în profesori și vor începe să vadă mai mult lucrurile bune din preajma lor.

De asemenea, „vor învăța să nu mai râdă unii de ceilalți când greșesc, să fie mai responsabili, mai creativi, să preia inițiativa, să ofere feedback concret și constructiv. Copiii vor fi mai empatici, nu le va mai fi teamă de școală și de profesori și vor fi mai implicați în soluționarea unor probleme din clasă, școală, comunitate”, spune Florina Zecheru, facilitator Mentalitate Deschisă în Educație și lider al proiectului ”Școala SuperTeach” de la Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța.

”Vom vedea la copii bucuria de a veni la școală, de a clădi prietenii frumoase, curajul de a spune ceea ce gândesc, dar argumentat. Vom vedea o motivație crescută pentru învățare, curiozitate la ore și rezultate mai bune per total la învățătură”, a adăugat Florina Zecheru.

Sursa foto: SuperTeach

”Îmi doresc să mă simt bine când vin la școală, să nu mai simt frica de a greși atunci când sunt ascultată, să am o relație mai deschisă cu profesorii și lecțiile să fie predate într-un fel în care să mă captiveze, să îmi stârnească interesul. Dar cel mai mult îmi doresc ca școala să fie spațiul unde îmi pot dezvolta propriile pasiuni, să pot să mă exprim liber și să aflu lucruri despre viața adevărată”, spune Iulia Niculae, elevă în cls. a VII-a la Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța.

Implementarea proiectului, susținut de o companie privată, include o serie de activități care vor demara cu o cercetare în profunzime la nivelul școlii și o diagnoză, mai informează SuperTeach.

„Începând cu ianuarie 2022, vom avea intervenții cu Ateliere, Coaching și Proiecte bazate pe instrumentele și principiile Mentalității Deschise în Educație, cu cooptarea unor specaliști în educație, pe 5 niveluri: profesori, copii, părinți, leadership&educație și la nivelul procesului de predare&învățare. Pe parcursul celor doi ani de proiect, vom măsura impactul pe toate aceste cinci niveluri, vom ajusta planul și vom lucra la îmbunătățirea culturii organizaționale din școală împreună cu întreaga comunitate”, explică Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach și coordonator al proiectului.

Programul de Mentalitate Deschisă în Educație (MDE) este creat de Institutul Arbinger din SUA, lider global în schimbarea mentalității și susținut în România de Institutul Dezvoltării Personale și SuperTeach. Programul MDE îi ajută pe participanți să facă diferența dintre comportament și mentalitate, oferindu-le în același timp tehnici și instrumente pentru ca aceștia să poată avea un impact pozitiv la nivelul comunității lor.

”Adaptarea la o școală de stat a instrumentelor de mentalitate deschisă în educație astfel încât după implementarea acestui model la Școala nr. 28 din Constața și în alte câteva alte școli din țară să putem dezvolta un program național cu impact sistemic – iată obiectivul SuperTeach pentru următorii ani. Din punctul nostru de vedere, așa ar arăta succesul acestui proiect, ca în 5 ani să ajungem cu proiectul în minim o școală în fiecare județ al țării”, spune Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach.

Sursa foto: SuperTeach

Felix Tătaru a punctat și un alt obiectiv al asociației, acela de a reda profesiei de dascăl statutul de cea mai respectată și importantă meserie din societate, prin conceptul Teachers First. ”Noi, la SuperTeach, credem că cea mai importantă meserie din lume este cea a profesorilor. De aceea am lansat acest concept, care vorbește despre importanța dascălilor în societate. Voi, profesorii, sunteți la baza societății, iar sarcina voastră este cu atât mai importantă și mai provocatoare cu cât noi, în acest moment, nu cunoaștem 85% din meseriile viitorului”, le-a transmis Felix Tătaru profesorilor prezenți la lansarea proiectului ”Școala SuperTeach”.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.