Anda Culișir predă Biologia și o face altfel, într-un mod distractiv, creând o relație de încredere cu elevii săi și conectându-se la nevoile lor. ”Acesta este momentul tău din viață cel mai fain. Acum înveți cele mai multe lucruri și acum devii mai deștept de la o zi la alta”. Este gândul cu care Anda Culișir intră în fiecare zi la clasă. Are 37 de ani și anul trecut a devenit profesor Merito. Împreună cu elevii săi organizează de 10 ani, la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, primul festival în curtea școlii, despre care am scris deja. Astăzi, Anda Culișir ne povestește despre ora de biologie, cum o desfășoară și ce metode folosește, dar și despre sistemul de educație, cum îl simte ca profesor și cum ar trebui să se schimbe. Este un sistem în care există ”o foarte mare inerție”, ”un melanj de cutume și de bube”, crede Anda Culișir, în care ”nu se pot lua măsuri ca și cum ai pune leucoplast pe-o rană”: ”Trebuie făcută o mapare a nevoilor și atunci se pot lua măsuri coerente.”
Anda Culișir (foto) așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la școală, după ce a fost în concediul de creștere a copilului. Mărturisește acest lucru în timp ce ne povestește despre orele de biologie. ”Este foarte fain. Acum așa m-am entuziasmat că abia aștept să mă duc în septembrie iar la școală”, spune Anda Culișir, o profesoară care cucerește prin simțul umorului, dezinvoltură și care pune pasiune în tot ceea ce face.
Este profesoara pe care și-ar dori-o orice elev. Atunci, când intră la ore, primul lucru pe care îl face este să se bucure. Se bucură că își revede elevii, le arată și lor acest lucru și are ”răbdarea” să-i întrebe și să afle ce se întâmplă în viețile lor.
”În momentul în care intru în clasă, îi întreb ce fac și încerc să le calmez un pic emoțiile. Sunt foarte agitați din pauze, mai ales cei mai mici. Dacă eu mă duc direct la tablă și predau, în primul rând arăt că nu dau doi bani pe ei.” Ora nu se desfășoară după principiul ”eu predau – voi ascultați”. Întotdeauna, profesoara își provoacă elevii la o lecție împreună: ”Dau sentimentul acela de echipă. Eu învăț de la voi, voi învățați de la mine și facem împreună toată treaba asta. Și atunci cumva există un ritm împreună.”
În momentul în care copiii nu mai au răbdare, obligatoriu în clasă se ia pauză de cinci minute. Altfel, lecția va fi ratată. ”Cumva, am planul în capul meu făcut dinainte, dar sunt dispusă să îl adaptez în funcție de nevoile copiilor. De exemplu, eu predau frunza și ei au întrebări despre ADN… Păi, în momentul acela vorbim despre ADN. Dacă nu fac asta, i-am pierdut în momentul acela. Mă folosesc de ce zic ei ca să îi aduc tot în direcția mea, că vorbim de ADN, apoi de clorofilă, tot la frunză ajung… Cumva încerc să fiu foarte conectată la nevoile lor”, explică profesoara de biologie.
În funcție de ceea ce își propune, folosește metodele care o ajută să obțină cele mai bune rezultate. Dacă are nevoie de energie în clasă, energie creativă, merge pe ideea de lucru în grup, face tot felul de brainstorming-uri, gândite într-un mod amuzant, sub formă de teatru, de cântece: ”Acea oră va fi un haos controlat, dacă acela e scopul.”
Atunci când vine vorba de teste, profesoara de biologie nu renunță la evaluările standard pentru că vrea ca elevii săi să fie pregătiți și pentru momentul unui interviu de job când ”trebuie să fii cel mai bun”. Însă aceste evaluări sunt urmate întotdeauna de un proiect. ”Suntem toți prieteni, toată lumea e bună la ceva, dar acum, la testul acesta, trebuie să învăț și să răspund cât de cât standard.” Dar pentru că unii, deși au învățat, nu obțin cele mai bune rezultate, ei primesc ”șansa să strălucească la un proiect”.
”Nu înseamnă că trebuie să facă planșe cu trei chestii lipite pe ele. Proiectele se fac pe grupuri… Pe mine mă interesează, în spatele proiectului, să scot de la ei muncă în echipă, asumare, leadership, cine ce a făcut… nu unul lucrează, restul nu fac nimic și toată echipa ia 10. La un proiect se lucrează o perioadă mai lungă în care ei vin și îmi spun cum lucrează în echipă și ce a făcut fiecare dintre ei în acea săptămână și vedem cum îmbunătățim, fac schimburi de roluri între ei… Și proiectul aduce acolo și factorul creativitate…”, spune Anda Culișir.
Profesoara își încurajează elevii ori de câte ori au întrebări, curiozități, chiar dacă nu au legătură cu lecția predată. ”Dacă un elev de a VI-a ridică mâna și zice: ”Știați că la cameleonul cu trei coarne îi mai zice cameleonul Jackson? Deși noi eram la lecția cu insectele… Eu nu o să-i zic: Auzi, dragă, noi nu suntem la subiectul ăsta … Eu o să-i zic: Vai de capul meu, eu nu știam.. Hai, să căutăm repede toți pe telefoane să vedem cum arată cameleonul Jackson”, povestește profesoara, cu umorul caracteristic.
Momentul cel mai fain din viață…
Se distrează elevii la ora de biologie? ”Maxim”, răspunde, râzând, Anda Culișir. ”Ne distrăm în timp ce învățăm pentru că învățatul este distractiv. Omul este o ființă educabilă prin natura ei, așa am progresat ca omenire de la a învârti un băț și a face focul până la avea centrale nucleare. E fain să înveți. E un lucru extraordinar să înveți. În mintea copiilor există ideea ”vai, când mă duc la școală, deja cad numai când am intrat pe poarta școlii”. Acest lucru trebuie schimbat. Acesta este momentul tău din viață cel mai fain. Acum înveți cele mai multe lucruri și acum devii mai deștept de la o zi la alta. Asta încerc să le spun prin tot ceea ce fac și să le arăt că mie îmi place, în primul rând, să învăț și că eu apreciez tot ce învăț de la ei.”
Profesoara de la Ghibu face diferența între a învăța din plăcere și a învăța din frică și explică cu ce rămâne elevul care crede că învățatul este superfain și cel care învață pentru că, altfel, profa de Matematică îi dă 3 sau îl face ”prostul clasei”:
”Poți să înveți un copil și prin distracție și prin frică, dar ideea este că se asociază întotdeauna o emoție, altfel nu se formează conexiunea. Dacă îl înveți prin frică, de cele mai multe ori reflexul se formează mai greu și se desface mai ușor. Odată ce factorul frică a dispărut, nu mai este un factor vital pentru copilul acela să știe matematica, nu mai există frica, nu mai are ce păți, se desface instant sinapsa respectivă. Ai învățat pentru BAC la Mate din frică, la 25 de ani nu mai știi nimic. Dacă înveți în schimb pentru plăcere și pentru motivație intrinsecă că, de fapt, te ajută pe tine în viitor și că este superfain, reflexul durează o perioadă foarte lungă de timp.”
La întrebarea ”de ce vă distrați la ore?” pe care i-ar adresa-o cineva, oricine, Anda Culișir are un răspuns ferm: ”Pentru că așa trebuie, stă la baza învățării în creierul omului. Nu-i fun, nu-i distractiv și simți că un lucru nu e util, nu îl vezi. Creierul tău respinge informația. E normal să fie așa.”
Prin tot ceea ce face, Anda Culișir este apropiată de elevi, dar și de părinții lor. Spune că altfel nu se poate pentru că ”toți trei suntem interesați de același lucru”: ”Suntem trei parteneri în educație, iar interesul este să învățăm toți trei împreună. Mă interesează să cunosc părinții elevilor, pentru că așa îmi dau seama de ce copilul acela este într-un fel sau altul. Știind cum este copilul, știu cum să îl abordez, știu ce merge la el și ce nu merge. Când un elev stă tolănit în ultima bancă și nu este atent, știu că face asta nu pentru că este recalcitrant, ci poate pentru că face volei și a venit de la antrenament și îl doare spatele. Și atunci nu o să atac: Auzi, dragă, de ce ești impertinent? Mă interesează cum sunt copiii ca să știu cum să îi ajut și cum să facem chestii faine.”
La finalul liceului, profesoara de biologie trăiește, alături de cei care termină a XII-a, acel sentiment al încrederii. Mulți știu că este ”un sfătuitor destul de bun” și vor să discute, dar vin ”cu un soi de vulnerabilitate”: ”Vai, ne despărțim și ce fain a fost! În spatele mesajului acela este de fapt: Anda, te rog asigură-mă că o să îmi fie bine, ce o să aleg în viață o să fie OK. Așa-i că o să fie OK? Acesta este nevoia lor în momentul respectiv. De fapt, ei nu plâng pentru că o să le fie neapărat dor de tine, nimeni nu este indispensabil în viața cuiva. O să le fie dor, dar este frica lor că va începe ceva nou, intră într-o nouă provocare și au nevoie de o asigurare emoțională din partea unei persoane empatice că totul o să fie OK.”
Schimbarea într-un sistem cu ”bube și cutume”
Despre sistemul de educație și cum ar trebui el reformat, Anda Culișir pledează pentru o schimbare de jos în sus. ”Nu există o altă șansă”. ”Sistemul este extrem de complicat și de complex. Gândit în secolul XIX, nu mai este racordat la nevoile actuale. E un sistem căruia îi este foarte greu să țină pasul cu progresul pe care îl are economia pentru că sistemul de învățământ trebuie de fapt să urmeze direcțiile în care merge economia mondială. Unde este nevoie de forță de muncă, pentru ce îi pregătim pe oamenii aceștia, unde vor trebui să inoveze?
Și atunci totul este cu un pas în spate. Este un sistem în care există o foarte mare inerție și multă incompetență în unele decizii luate de-a lungul timpului. Este un melanj din acesta de cutume, bube și lucruri în care ți-e și greu să vezi ce este bine și ce este rău. O schimbare radicală, printr-o reformă care ar trebui să dureze 30 de ani, da, s-ar putea face. Dar până când oamenii care sunt direct implicați în educație nu reușesc să se coaguleze… Noi trebuie să învățăm să ne organizăm comunitar. În România este o foarte mare problemă, după căderea comunismului, cu lipsa de capital social. Faptul că încă nu suntem obișnuiți să lucrăm în grupuri, să avem încredere unii în alții, să avem această încredere între grupuri… Și până când societatea nu se organizează de jos în sus, statul nu răspunde”, spune Anda Culișir.
Schimbările în educație nu se vor produce, avertizează profesoara, dacă actorii din sistem, profesorii nu vor avea o voce comună. În zona de ONG-uri, arată Anda Culișir, sunt foarte multe inițiative frumoase – Fundația Noi Orizonturi, Coaliția pentru Educație, Merito, Super Teach, dar, la un moment dat, toți ar trebui să se așeze la o masă și să stabilească un obiectiv: ”în următorii trei ani, dați-ne aia, aia, atât.”
”Până profesorii nu reușesc să găsească o voce comună, să se coaguleze în sălile profesorale și să ceară toți un singur lucru, statul, indiferent cine ar fi el, la momentul respectiv, nu va lua măsuri, deși știe că este important. Nici nu știe de unde să o abordeze. Zice: Voi nu știți exact ce vreți… În sensul acesta trebuie să pornească schimbarea de jos în sus: trebuie să învățăm să ne coagulăm. Profesorii trebuie să învețe să lucreze împreună, să asiste unii la alții la ore, să-și dea feedback constructiv…”
Deși crede că profesorii ”sunt destul de OK, într-un sistem în care nici ei nu știu ce se cere”, unul dintre lucrurile esențiale pe care ar trebui să le facă un cadru didactic este, în opinia Andei Culișir, participarea la cursuri de formare: ”Dacă nu există oportunități de formare relevante pentru ei oferite de sistem, să le caute în afară, să meargă la cursuri, la traininguri… Există profesori care fac asta, care caută oportunități, care merg la conferințe. Există tot mai multe ONG-uri care investesc în educație…
Acum este o schimbare de paradigmă, în ultimii 2-3 ani, societatea este cumva efervescentă în direcția aceasta pentru că ne-am dat seama, în sfârșit, noi, ca români, că trebuie să ne educăm că altfel nu avem nicio șansă să mergem mai departe, să facem alegeri corecte nici politice, nici în viața noastră. Și atunci cred că este momentul ca profesorii să fie puțin ajutați să se simtă împuterniciți pentru a face schimbarea cu adevărat și cred că fiecare om ar trebui să-și dea seama că el însuși este educator în viața lui cel puțin pentru cineva.”
Cât privește deciziile controversate luate la nivelul ministerului, Anda Culișir spune că aceste lucruri se întâmplă de cele mai multe ori pentru că nu există ”o ancorare reală în nevoi”: ”Lumea nici nu mai are răbdare, vrea acum. Oamenii sunt destul de agresivi, sunt nerăbdători… Indiferent cine este acum și cine o să fie la conducere o să aibă de înfruntat furci caudine serioase. Indiferent ce măsură se va lua, oamenii înțeleg că democrația este dreptul meu de a-mi da cu părerea și drept urmare toată lumea are păreri despre orice. Într-adevăr, măsurile ar trebui să se dea mult mai structurat și mai logic, dar probabil cei care iau decizii nu s-au consultat cu cine trebuie.”
Anda Culișir este profesor MERITO 2018 și a participat la întâlnirea cu ministrul Ecaterina Andronescu, când fiecare profesor a fost întrebat ce ar schimba dacă ar fi ministru. Unul dintre răspunsurile profesoarei din Cluj-Napoca a vizat tocmai modul de luare a deciziilor: ”Am spus că trebuie să se consulte cu cât mai multă lume înainte să ia o decizie.”
Anda Culișir crede că, înainte de a lua orice măsură de reformare, este nevoie de ”o mapare” a nevoilor. ”Nu se pot lua măsuri așa, ca și cum ai pune leucoplast pe-o rană. Trebuie făcută o mapare a nevoilor și atunci se pot lua măsuri coerente. Până nu știi nevoia, nu știi ce proiect să faci ca să rezolvi problema respectivă și oamenii vor fi frustrați. În momentul de față, nu este făcută o mapare a nevoilor din sistem, iar oamenii urlă numai de dragul de a urla, dar nu abordează soluții la ei, la firul ierbii. Dacă nu ești în stare să găsești pentru școala ta, nu mai urla…”
”Hârțogăriile nu contează cu adevărat”
Ce măsuri ar trebui să ia fiecare profesor la firul ierbii? ”Să meargă la cursurile pe care el le consideră potrivite, să învețe, să se autoeduce, să nu se plafoneze. Asta ar putea să facă fiecare: să renunțe la cursurile de la Casa Corpului Didactic care sunt așa doar pentru puncte și, de fapt, punctele acelea nu sunt cele care contează, să refuze forma fără fond. Să-și dea seama că indiferent cât de multă presiune se pune cu dosare, cu hârțogării, acelea nu contează cu adevărat, să nu le mai dea atât de multă importanță. Dacă le predai pe stick și nu pe hârtii, atunci nu-ți mai petreci trei zile făcând un dosăroi și consumând copaci.
Vorbim de doctori, ce să facem ca să nu mai ia mită? Păi, ce-ar fi ca fiecare dintre noi să nu mai dea mită. Exact la fel și aici. Cum facem ca oamenii să nu mai insiste pe dosare? Nu mai insista tu pe ele în primul rând.
Iar profesorii să se conecteze între ei, cred că este cel mai important lucru. În sala profesorală să se caute proiecte comune, pe care le pot face împreună cu copiii și cu părinții. Să înceapă să facă o mini-organizare în școlile lor, să vadă fiecare ce-i bun, să învețe să lase orgoliile deoparte, să înceapă să gândească lucrurile împreună. Pe scurt, să îmbunătățești educația din interiorul ei, fără să aștepți să vină de sus.”
Foto: facebook.com/ Anda Culisir/ Ghibstock/ Romanian Business Leaders