Mirela Barcan este învățătoare la Școala Gimnazială ”Ion Basgan” din Focșani. Predă de 34 de ani și acum are clasa a IV-a, o generație de care se va despărți în curând, dar cu bucuria că le-a dezvoltat ”abilități pentru toată viața”. La orele Mirelei Barcan, orice se învață se transpune în practică. Este un profesor care pune accent pe interacțiunea între elevi, folosește mult jocurile, stabilește obiective individuale și aplică tehnici care ”îi învață pe elevi să… învețe”. Într-un interviu pentru SparkNews.ro, învățătoarea spune că, dacă nu ar mai exista calificative, ”ar dispărea teama și presiunea, iar progresul fiecărui copil ar fi și mai evident”. În sistemul de educație românesc, cel mai mult o deranjează ”cosmetizarea realității și festivismul exagerat”. Critică birocrația din sistem și crede că evaluările naționale sunt ”forme fără fond”. ”Și ajungem la bani, la bugetul (prea) „strâns” al școlilor. Cât timp vom mai spune că „merge și așa”?! Nu, chiar nu mai merge”, crede învățătoarea.
De 34 ani la catedră, Mirela Barcan (foto) folosește, la clasă, toate tehnicile de învățare studiate de-a lungul timpului, dar ceea ce contează, spune învățătoarea, este fondul, nu forma. ”Folosesc metode „la modă” doar dacă aduc valoare demersului pe care îl proiectez. Nu-mi plac „spectacolele” didactice în care văd strategii aplicate stângaci, folosite doar pentru ochii participanților, „ca să dea bine” într-un eveniment profesional”, mărturisește învățătoarea.
Mirela Barcan povestește într-un interviu pentru SparkNews.ro cum își desfășoară lecțiile, ce metode aplică, de ce folosește jocul la ore, ce le place copiilor, dar și ce înseamnă o clasă prietenoasă. Învățătoarea nu ocolește nici problemele din sistem, punctează multe dintre ele și crede în nevoia schimbării.
SparkNews.ro: Aveți foarte multe jocuri la ore, faceți multe proiecte cu elevii dvs. Predați altfel. Împletiți non-formalul cu formalul. De ce așa?
Mirela Barcan: Pentru că pot. Pentru că știu. Pentru că vreau. Pentru că îmi place. Răspunsul meu e… altfel, mai ghiduș, așa cum ar răspunde școlarii mei. Pentru că abilitățile de viață ale copiilor se dezvoltă zi de zi și progresul lor, individual, dar și ca grup, este evident. Pentru că acesta e modul meu de a fi, de a gândi și de a acționa, ca învățător. Pentru că, în anii ’70, copil fiind, am învățat de la părinții mei lecția creativității, în anii ’80, am dus în prima mea clasă de elevi, ca învățătoare, ideile și culoarea, bucuria și jocul, în anii ’90 am cercetat la modul foarte serios interdisciplinaritatea și în anii 2000+ avut am șansa extraordinară de a fi parte a unor programe excelente de dezvoltare profesională… Concluzia? Acesta este modul în care pot, știu, vreau și îmi place să lucrez cu elevii mei.
Pe ce puneți accent la ore? Și ce urmăriți prin metodele pe care le folosiți?
Pentru mine contează starea cu care copiii vin de acasă și pleacă de la școală. Starea lor emoțională e cel mai bun barometru. „Întâlnirea de dimineață” este o rutină frumoasă și începem ziua într-un mod care să ne aducă împreună, să ne capteze atenția, să ne provoace. Un simplu salut, o îmbrățișare, un zâmbet transmis de la unul la altul, un joc de energizare, o „ancoră” pentru activitățile din ziua respectivă au rolul de a construi o punte sigură pentru tot restul zilei de școală.
Pun mare accent pe interacțiunea între elevi, în timpul activităților. În clasă e o dinamică frumoasă și creatoare, copiii lucrează în perechi și în grupuri mici, oferă și primesc sprijin de la colegi. Am ajuns cu această clasă – suntem la finalul clasei a IV-a – la un nivel foarte înalt de autonomie în gestionarea situațiilor de învățare. Orice învață transpun imediat în practică. Au inițiativă, discută și propun fel de fel de activități, au nenumărate idei, sunt incredibil de creativi. Am reușit, după 5 ani, să construim împreună o echipă eficientă.
Folosesc toate tehnicile de învățare studiate de-a lungul timpului. Pentru mine contează fondul, nu forma. Folosesc metode „la modă” doar dacă aduc valoare demersului pe care îl proiectez. Nu-mi plac „spectacolele” didactice în care văd strategii aplicate stângaci, folosite doar pentru ochii participanților, „ca să dea bine” într-un eveniment profesional. Îmi asum cu onestitate și succesul și nereușita. Sunt exigentă. Și învăț continuu.
Jocuri și tehnici care ”mențin atenția trează”
Jocul este modul prin care elevii își dezvoltă creativitatea, scriați la un moment dat. Învățarea devine mai atractivă. Am citit despre ”Conexiuni”, ”Haplea”, R.A.I…. Inventați jocuri. Descrieți-ne unul care a avut rezultatele pe care le-ați așteptat și care le-a plăcut elevilor.
„Jocul este forma cea mai înaltă a cercetării”, a spus Albert Einstein. Cuvintele acestea sunt un crez al meu, ca învățător. Pe parcursul carierei mele am privit mereu în urmă, cu ochi de adult, ceea ce făceam și simțeam în anii de școală, ca elevă. Nu am fost o școlăriță „comodă” pentru profesorii mei. Când mă plictiseam, în timpul lecțiilor, desenam la sfârșitul caietelor. Ah, dacă aș fi păstrat acele desene, aș fi realizat un album!
Ce înseamnă jocul în activitatea mea? Hai să vă dau un exemplu! La clasa a IV-a există multă informație care trebuie transmisă. În mod clasic, orice profesor folosește prelegerea, da? Știind cât de tare mă plictiseau – și mă plictisesc! – prelegerile, încerc să simt în permanență „pulsul” clasei. Cum stimulez interesul elevilor când încep predarea? Prin intermediul unei poveşti, a unui obiect, a unei imagini captivante şi în deplină relaţie cu ceea ce urmează să predau. Eu le numesc „ancore”. Prezint o problemă, o anumită situație pe care se focalizează prezentarea elementelor teoretice. Lansez întrebări incitante, astfel încât elevii să fie atenţi la prezentarea elementelor teoretice pentru a afla răspunsul.
Cum aprofundez înţelegerea elevilor? Prin folosirea de exemple şi analogii pe parcursul prezentării, pe cât posibil cu trimiteri la viaţa reală. Dublez verbalul cu alte coduri – ofer imagini şi alte materiale multimedia. Cum implic elevii pe parcursul predării? Prin întreruperea prelegerii. Ce fac în acest caz? Îi provoc pe elevi să ofere exemple, analogii, experienţe personale, să dea răspunsuri la diferite întrebări, să efectueze o sarcină scurtă care clarifică diverse poziţii enunţate. Și, foarte important, evit un punct final. Cum? Închei predarea prin intermediul unei probleme, aplicaţii care urmează să fie rezolvată de elevi sau chiar solicit elevii pentru a rezuma cele prezentate sau pentru a concluziona. E o treabă foarte serioasă să transformi tot ce ține de prelegere într-o activitate pe care copiii să o considere „joc”.
Spuneți că ați citit pe pagina mea despre „Conexiuni” și „R.A.I.”… Sunt jocuri și tehnici de lucru care mențin atenția trează, care dezvoltă gândirea și limbajul.
La „Conexiuni”, participanții stau în cerc. Unul rostește un cuvânt, după care următorul spune un cuvânt care are legătură cu primul și tot așa până la ultimul jucător. Se impune un ritm alert jocului. Cel care a propus primul cuvânt va alcătui un enunț în care să integreze cele două cuvinte: primul, propus de el, și cel spus de ultimul jucător. Poate fi folosit în absolut orice disciplină școlară, dar și în contexte nonformale.
„R.A.I.” (răspunde – aruncă – întreabă) este o metodă activă de învățare, care presupune formularea de întrebări și răspunsuri pe o temă dată. Nu e ușor să formulezi întrebări „deștepte”. Prin urmare, cel care începe jocul, formulează o întrebare dintr-un conținut studiat, aruncă mingea – o minge ușoară – unui coleg pe care îl numește și îi adresează întrebarea. Cel care primește mingea, răspunde la întrebare. La rândul lui, numește alt coleg, aruncă mingea, formulează o întrebare și tot așa. Activitatea este excelentă pentru etapa de final a lecției sau în lecțiile de recapitulare-evaluare. Menține trează atenția elevilor, iar dacă se întâmplă să nu știe cineva un răspuns, îl trimit spre sursa de informare. E important să știi unde să cauți informația, nu-i așa?
„Haplea”... cu el e o întreagă poveste. Pe vremea când făceam „pionierat” în activitatea de animator socio-educativ în tabere școlare din România și deveneam trainer în acest domeniu, la începutul anilor 2000, inventam jocuri pentru interior și exterior care… să coste puțin, dar să fie provocatoare. Așa a apărut Haplea, un personaj desenat pe carton duplex, cu o gură mare, decupată, căruia îi plăcea să „înghită” cocoloașe de hârtie înfășurate în bandă scotch, apoi mingi de ping-pong, apoi bile ușoare de plastic… Acum am achiziționat o instalație creată pentru acest joc, o instalație care costă câteva sute de lei, dar să știți că și cartoanele desenate și decupate au același impact în rândul copiilor. Pentru ei este important jocul.
Au copiii un joc preferat?
Ar fi bine să-i întrebați chiar pe ei. După 5 ani împreună, timp în care am folosit nenumărate jocuri, cred că important este un aspect care duce la reușită: în clasele mici (pregătitoare, I), copiii să participe la jocuri de intercunoaștere, foarte bune pentru dezvoltarea personală, la jocuri care presupun cooperare, acceptare, comunicare pozitivă; în clasele a II-a – a IV-a și mai departe, copiii vor fi pregătiți pentru jocurile care presupun competiție.
Elevii mei iubesc jocurile de mișcare (cum sunt jocurile cu parașuta-curcubeu), jocurile de strategie (ex.: „Labirint”, „Căutăm comoara”), jocurile de comunicare (gen „story cubes”), jocurile din seria „Smart Box” care dezvoltă gândirea, atenția și memoria, jocurile și aplicațiile digitale. Folosim în mod constant, în timpul lecțiilor, aplicațiile din manualele digitale și nu numai.
Ce este Turul galeriei?
„Turul galeriei” presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a produselor realizate individual sau de grupuri de elevi. În grupuri mici, elevii lucrează întâi la o problemă care se poate materializa într-un produs – un set de întrebări/ răspunsuri structurate, o diagramă, un plan de idei, o hartă conceptuală, o bandă desenată, o machetă etc.-, pe cât posibil pretându-se la abordări variate. Produsele sunt expuse pe pereţii clasei sau pe mese. Elevii sau grupurile se rotesc prin clasă, ca într-o galerie de artă, pentru a examina şi a discuta fiecare temă. Îşi iau notiţe, pot face comentarii și pot formula întrebări pe hârtiile expuse alături de produse. După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte, citesc comentariile făcute de colegi și răspund la întrebări.
„Viața nu este împărțită pe discipline”
De ce este importantă predarea interdisciplinară? Dvs. predați interdisciplinar, alegeți o temă pe care o aplicați la toate disciplinele.
Predau interdisciplinar de când mă știu. V-am spus deja că am realizat la începutul anilor ’90 o lucrare de cercetare pe această temă. Orice unitate tematică, în clasa noastră, începe cu un „asalt de idei”. Cum vă spuneam, elevii mei propun la modul cel mai serios activități și teme în care știu că se vor implica. Pentru că, așa cum a spus o persoană înțeleaptă, „viața nu este împărțită pe discipline” (J. Moffett), integrez mereu ideile mele și ale școlarilor în proiecte transdisciplinare, construind strategii de învățare care să ducă la dezvoltarea competențelor specifice din programele școlare.
Cărți, în locul buchetelor de flori de la început de an școlar
De asemenea, încurajați cititul. Anul acesta, elevii au avut un proiect ”Ce am mai citit?! Dăm mai departe bucuria lecturii…”, dar și unul în care au modelat – ”Când literatura este o stare”. Au reușit să dea copiii bucuria lecturii mai departe? Au bucuria de a citi?
Nu doar că încurajez cititul. Am venit cu o idee „năstrușnică” și le-am propus copiilor să înlocuiască buchetele de flori de la început de an școlar sau alte evenimente cu cărți. Daaaa!!! Copiii au mers în librărie cu părinții, apoi singuri – mai măricei fiind – și au ales cărțile pe care au dorit să le doneze bibliotecii din clasă. În clasa a III-a au organizat un târg de carte, în clasă, au vândut și au cumpărat cărți și, cu banii strânși, au organizat festivitatea de sfârșit de an școlar. La începutul clasei a IV-a le-am propus să cumpărăm dicționare și au fost de acord. Avem o colecție bogată de cărți, enciclopedii și dicționare și ne bucurăm să le folosim în activitățile noastre. Avem și un bibliotecar al clasei, care ține evidența cărților împrumutate/ restituite.
Un alt proiect pe care îl avem în lucru vizează mărirea vitezei de lectură și înțelegerea textului citit. Manualele digitale de limba și literatura română pe care le folosim noi au, pentru fiecare text-suport, un element multimedia care constă în lectura „model”. Sub aplicație este consemnat timpul alocat lecturii. Le cer copiilor să citească textul din manualul lor, în ritm propriu, în gând și să se cronometreze, apoi deschid aplicația digitală și comparăm timpul de lectură. Prin întrebări structurate sau alte tehnici mă asigur că școlarii înțeleg ceea ce citesc.
O clasă prietenoasă
Dincolo de metodele folosite, ați creat și un spațiu altfel în clasă. De ce și cum ar trebui să arate o sală de clasă?
„Clasa prietenoasă” înseamnă un loc în care elevii vin cu plăcere, pe care și-l asumă și îl amenajează în concordanță cu vârsta și preocupările lor. Înseamnă un loc amenajat pentru învățare activă, cu acces liber la resursele din clasă (cărți, rechizite, echipamente IT), cu produse ale învățării – realizate individual sau în grupuri de studiu – expuse în clasă, cu mobilier modular așezat în așa fel încât să permită interacțiunea în timpul activităților.
O problemă majoră a sistemului actual este lipsa resurselor materiale. Dacă nu aș fi avut sprijinul părinților, sala de clasă nu ar fi răspuns așteptărilor și nici posibilităților mele de a lucra cu copiii. Învățarea activă nu înseamnă pereți dezolant de albi, table negre și cretă. Înseamnă rechizite și consumabile, softuri educaționale, cărți, echipamente IT, laboratoare de științe dotate cu materiale didactice atractive și truse pentru experimente (da, da, vorbim despre S.T.E.A.M. – adică științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică). Și ajungem la bani, la bugetul (prea) „strâns” al școlilor. Cât timp vom mai spune că „merge și așa”?! Nu, chiar nu mai merge. Vreau să lucrez cu resursele școlii, cumpărate din bugetul școlii, fără a mă mai transforma în… „specialist în atragere de fonduri extrabugetare”.
”Devenim niște <arhivari> mai mult sau mai puțin pricepuți”
Poate exista starea de bine în școala românească? Dvs. ce feedback aveți de la elevi?
Există stare de bine, dacă știi să produci această stare. Eu îi spun chiar bunăstare, pentru că elevii și profesorii români merită să se bucure deplin de activitățile desfășurate în școală. Dacă în unitatea școlară se construiește o cultură organizațională reală, în care elevii, părinții și profesorii chiar sunt parteneri, atunci apare și progresul. Dacă ne rezumăm doar să fabricăm hârtii, cerute prea repede, prea în forme fără fond, prea multe și prea des, atunci e clar că – din păcate – în loc să ne întâlnim în mod real și constructiv cu colegii noștri, în loc să participăm la evenimente care să sprijine evoluția noastră în carieră, în loc să ieșim mai mult din școală cu elevii, devenim niște „arhivari” mai mult sau mai puțin pricepuți.
Feedback-ul primit de la elevii mei mă ajută să valorific mai departe ceea ce merge bine și să ameliorez aspectele vulnerabile. Și ei și eu ne dorim să fim parte a unui proiect pe termen lung, gândit inteligent și pus în practică în mod consecvent, numit „școala prietenoasă” din România.
Evaluările Naționale, forme fără fond
Elevii dvs sunt în clasa a IV-a și au avut recent Evaluarea Națională. Ce părere aveți despre aceste evaluări?
Avem nevoie de o evaluare standardizată, la nivel național. Uneori, noi, profesorii, avem tendința să ridicăm sau să lăsăm prea jos ștacheta, în evaluarea elevilor noștri. Devenim fie prea exigenți, depășind mult programele școlare, fie prea indulgenți, pentru a asigura promovarea tuturor elevilor.
Actualele evaluări fac parte din categoria formelor fără fond. Caietele elevilor sunt formate din 12-14 pagini pentru fiecare disciplină. O risipă de hârtie incredibilă! Notarea codificată nu ne ajută cu nimic pe temen scurt, mediu sau lung. Credeți că eu, învățător, mă ghidez în organizarea programelor de dezvoltare/ ameliorare pe lista de coduri din caietele de evaluare?! În niciun caz! Despre raportare ce să vă spun? O activitate cronofagă și lipsită de sens. Să ne înțelegem. Sunt un învățător organizat și riguros. În demersul pe care îl proiectez, evaluarea este foarte importantă. Am fișe de observare sistematică pe care le construiesc în funcție de aspectele pe care le urmăresc la un moment dat, în activitatea elevilor și a mea. Stabilesc pentru elevii mei obiective individuale. Valorific stilurile lor de învățare și dezvolt profilul personal de inteligențe. Folosesc tehnici de învățare și evaluare care îi mobilizează pe elevi și îi învață să… învețe. Din punctul meu de vedere, dacă nu ar mai exista notele sau calificativele în învățământul primar, ar dispărea teama și presiunea, iar progresul fiecărui copil ar fi și mai evident.
”Sistemul românesc încurajează concurența, în detrimentul cooperării”
Ce vă deranjează cel mai mult în sistemul de învățământ de la noi?
Am lucrat în multe proiecte și programe ale ministerului și am avut ocazia să interacționez cu peste 3000 de colegi din România. Cel mai mult mă deranjează „cosmetizarea” realității și festivismul exagerat. Acest aspect ține de mentalitate, de cutumele din sistem și din societate. Observ că sistemul românesc de învățământ încurajează concurența, în detrimentul cooperării. Mulți dintre colegii cu care colaborez îmi spun că doresc să lucreze într-un sistem în care profesorii să-și dezvolte în mod continuu capacitatea de a obţine rezultatele pe care le doresc cu adevărat, fără teama de a fi etichetați în vreun fel, să cultive noi modele de gândire, să facă totul împreună pentru elevi, să asigure îmbinarea performanţei individuale cu performanţa organizaţională.
Anul acesta, vă despărțiți de actuala generație. Care este satisfacția dvs. cea mai mare la capătul celor 5 ani?
Mă bucur că am dezvoltat elevilor mei abilități pentru toată viața, că au învățat… să învețe. Acum, la finalul celor 5 ani, formăm o echipă pentru care contează și procesul, nu doar produsul învățării, fapt care adaugă valoare fiecărei activități.
Mirela Barcan predă de 34 de ani. Timp de 29 de ani a fost învățătoare la o școală din Galați, iar de 5 ani ese la Școala Gimnazială „Ion Basgan” din Focșani.
A absolvit Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, specializarea Sociologie, la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați. Este mentor de dezvoltare profesională, consilier și trainer în domeniul educațional.
Foto: facebook.com/ Mirela Barcan
Citește și:
- Profesoara care s-a întors în satul natal și scrie povești împreună cu elevii săi: ”Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi”
- Pauza non-formală, un proiect ambițios într-un sat din Brașov: Elevii și profesorii strâng bani pentru a amenaja curtea școlii
- Într-un sat mic din Sibiu: Școală cu ludotecă și atelier de învățare prin explorare. Elevii de clasa a IV-a au și Ceainărie literară
- Adriana Bălaj, profesoara care face Istoria să fie ”fun”. Elevii săi au organizat alegeri prezidențiale și au făcut campanie electorală
- Adriana Bârcean, o profesoară care s-a mutat la țară, predă engleza la Simultan și îi învață pe copii că viața este faină
- Antoneta Împușcatu, directoarea care a desființat cancelaria și face naveta zilnic la școală: Trei lucruri pe care le-ar schimba în educație
- Povestea educatoarei care a muncit și a reușit să le ofere copiilor din sat o grădiniță ca afară: ”Atunci când vrei, se poate”
