Profesoara care s-a întors în satul natal și scrie povești împreună cu elevii săi: ”Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi”

0
Foto: facebook.com/ Cristina Bărbosu-Ene

Cristina Bărbosu-Ene este profesoară de română și predă de 8 ani la școala din comuna Sihlea, județul Vrancea. După terminarea facultății, a intrat în învățământ și a fost profesoară timp de 4 ani în București, dar s-a întors în satul natal pentru că nu s-a văzut în alt loc decât aici. Nu ar alege o altă meserie, îi place să fie alături de copii, le predă româna chiar și prin joc și îi implică în proiecte și competiții care au făcut posibil ca unii dintre ei să meargă pentru prima dată într-o excursie. Tot satul este conectat la activitățile pe care le face. Îi invită pe sihleni la acțiuni caritabile ori recreative și este susținută în proiectele pe care le face. Împreună cu elevii săi, va amenaja un spațiu unde va avea loc o școală de vară. Știe că schimbările în sistemul de educație pornesc de jos, din fiecare clasă. ”Dacă vreau o schimbare, în primul rând trebuie să mă schimb eu”, mărturisește profesoara.

Cristina Bărbosu-Ene este o profesoară căreia nu-i place să-și ”facă publicitate”. Am aflat despre poveștile pe care le scrie împreună cu elevii din satul său și am descoperit un om dinamic, cu multe inițiative și plin de entuziasm.

Are 37 de ani și este profesor din 2011 la Școala Gimnazială ”Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” din comuna Sihlea, o comună de vreo 5.000 de suflete. Absolventă de Teologie – Limba și literatura română, a fost mai întâi profesor în București și a predat religia din 2005 până în 2009 la două licee. După ce a terminat Masteratul, a decis să se întoarcă în satul în care a copilărit. ”M-am întors acasă. A fost ca în ”Ion”, glasul pământului… Nu știu dacă toată lumea are conexiunea aceasta cu satul natal, dar eu așa o simt și nu m-am văzut în niciun alt loc decât aici. Și bine am făcut că am rămas”, spune Cristina Bărbosu-Ene.

Are patru copii. Ioana are 11 ani și este în clasa a IV-a, Mihail este elev în clasa a III-a, iar Matei și Petru, gemenii familiei, vor împlini 5 ani. Ziua pare însă să aibă mai mult de 24 de ore pentru profesoara de română care se implică în atât de multe proiecte încât îți pui întrebarea când are timp pentru tot.

Îi iau cu mine peste tot. La un moment dat, mi-au zis: Vreau să mergem doar noi, să nu mai fie și ceilalți copii, să faci o activitate doar cu noi patru”, povestește râzând, în timp ce se află afară cu copiii, în drumul spre pădure. A plouat și le-a promis că îi scoate la joacă. Discutăm despre ore, proiecte și vorbește cu multă pasiune despre ceea ce face.

Învățarea prin joc și bătaia cu flori din curtea școlii

Încercăm să aflăm cum desfășoară orele de română și primul popas îl facem în lumea lui Caragiale. Pe 10 mai, în curtea școlii, elevii de clasa a V-a și a VII-a au participat la o bătaie cu flori. Ca în schița în care mam’mare, mamițica și tanti Mița i-au promis lui Goe că îl duc la București de 10 mai, la tradiționala ”Bătaie cu flori”.

”M-am lăsat inspirată de celebra bătaie cu flori de la Bulevard și le-am povestit puțin copiilor despre grandoarea momentului de atunci. Și au rămas așa impresionați: ”Cum, doamna, și oamenii ăia chiar se băteau cu flori?” ”La propriu, bătaie cu flori nu era, dar avea un farmec…” I-am întrebat dacă nu ar fi interesant dacă am face și noi și au fost de acord. Fiecare a adus flori. Le-a plăcut foarte mult… Încerc să îi fac să conștientizeze unele lucruri prin joc.”

Deși predă unor elevi de gimnaziu, profesoara folosește jocul la ore: ”Oricum, eram genul acesta cu o abordare ușor non-formală, dar am fost la un curs, Învățarea prin joc, și acolo am descoperit jocuri care pot fi aplicate la clasă pentru ca ei să rețină mai ușor. Avem o comunitate cu câțiva copii, nu foarte mulți la număr, care au ceva probleme de învățare și atunci trebuie să faci altceva ca să poți să îi prinzi și să rețină și ei ceva din lecție. Și jocul este metoda prin care stau conectați la informație.”

Profesoara care merge la colindat

Dincolo de zidurile școlii, Cristina Bărbosu-Ene își atrage elevii în tot felul de activități. De exemplu, în fiecare an, de Crăciun, merge cu ei la colindat. La final de colind, cu banii strânși, îi duce la cinema, la pizza… Anul trecut, profesoara și copiii atît de mult au impresionat în strădania lor de a duce tradiția mai departe încât niște ”oameni minunați” au donat școlii 12 calculatoare.

Și pentru că tot vorbim de tradiții, la școala din Sihlea se sărbătorește, în fiecare an, Ziua Iei, elevii se îmbracă în costume populare și chiar au participat la un concurs cu un proiect despre tradiții. ”Ne-am înscris într-o competiție Change Architect și fiecare școală participantă are un proiect pe una dintre temele din concurs. Copiii de la școala noastră au vrut pe tradiție, pe păstrarea tradițiilor. Am avut o mămică care ne-a ajutat să facem niște fote, am cumpărat bundițe de pe Internet și am avut atelier de croitorie pentru a le face să semene cu cele tradiționale.

Am avut surpriza foarte mare să fim una dintre cele trei echipe care au câștigat prima etapă a competiției și copiii vor merge într-o tabără timp de o săptămână, în vacanța de vară. O clasă întreagă, clasa a VI-a, cea care a implementat proiectul. Sunt foarte încântați pentru că mulți dintre ei nu au ieșit din sat”, spune profesoara.

De altfel, Cristina Bărbosu-Ene își înscrie elevii la multe concursuri. La unul dintre ele, copiii au scris eseuri despre ceea ce înseamnă să îți iubești țara, iar doi dintre elevii de clasa a VII-a au fost premiați și au câștigat o excursie, într-un weekend, la Poiana Brașov.

Copiii au participat și la o competiție, numită ”Bursa proiectelor școlare”, unde, timp de trei ore, au făcut o machetă din 3.000 de capace de pet-uri:

Școala din Sihlea a fost selectată de asemenea în proiectul ”Marea Voluntariadă”, în cadrul căruia elevii au ecologizat pădurea, au văruit pomii, podurile… ”Le făceam fără să fim și la Marea Voluntariadă, dar este un prilej în plus ca să facă ei lucrurile. De multe ori mă întreabă: Și noi, doamna, ce obținem? Nu obțineți nimic… Încerc să îi fac să înțeleagă că nu-i despre a câștiga întotdeauna, este despre a te simți bine și a te simți util. Dacă nu iei niciun premiu sau nicio diplomă, nu asta e relevant. Și au început încet-încet să vadă și ei lucrurile altfel.

”Îmi place foarte mult aici unde sunt”

Ce spun elevii despre profesoară? ”Am participat la un curs de Mentalitate deschisă, la Iași, și am lipsit două zile de la școală. Când m-am întors: Doamna, dar ce bine că ați venit… Și m-au îmbrățișat și acum avem momente din acestea de conectare cu îmbrățișări lungi….

Sincer, când m-am întors în Vrancea, eu predând la liceu, m-am simțit ușor în inferioritate și m-am întrebat cum o să fac să mă adaptez. Nu eram obișnuită să lucrez cu cei mici. Și mi-a fost ușor teamă, dar acum nu mai tânjesc după meseria de profesor la liceu. Îmi place foarte mult aici unde sunt și îi văd că sunt ei dornici. Probabil și acest lucru mă face să merg înainte. Ei tot timpul îmi zic, eu doar să le lansez ceva și ei gata: Doamna, facem.

Acum, profesoara pregătește împreună cu elevii, dar și cu părinții acestora, ziua de 1 Iunie, ce va fi sărbătorită prin activități în aer liber, deja o tradiție la Sihlea. ”Anul trecut, am avut niște mămici care au venit cu ceaunul și pirostriile în parc, au făcut gogoși… Am făcut atunci tot felul de jocuri. Anul acesta vrem să organizăm o petrecere și mai mare, o petrecere în care copiii și părinții să se poată juca împreună.

Profesoara mărturisește că nu este singură în toate aceste demersuri, alături îi sunt tineri din sat care ”își doresc să se schimbe un pic lucrurile în bine” și o ajută de fiecare dată, dar și părinți și colegi de catedră. ”De foarte multe ori părinții îmi spun: Ce bine că faceți tot felul de lucruri că așa mai ies și ei de la tabletă și telefon, nu mai stau toată ziua pe jocuri.”

Raftul cu cărți…

Oamenii din sat sunt implicați și ei, alături de elevi, în proiectele pe care profesoara le pune în practică. Vara trecută, a organizat o cursă de alergare și una de ciclism pentru a ajuta copiii săraci. Sătenii au plătit o taxă simbolică, copiii au concurat, iar cu banii strânși a cumpărat rechizite și ghiozdane. ”Sunt și foarte mulți oameni din afară care răspund pozitiv provocărilor pe care le lansez eu. Nu e la îndemâna oricui… Mi se pare mare lucru să rămâi conectat la comunitatea din care faci parte. Mulți uită.”

Tot anul trecut, în noiembrie, a lansat campania ”Raftul cu cărți”. O campanie în care s-au donat cărți, ce vor ajunge la doi dintre copii din sat, îndrăgostiți de lectură. ”Am avut persoane care au donat foarte multe cărți. Am cumpărat polițe și vom dona celor doi copii ca să aibă propria lor bibliotecă”, spune profesoara.

Școala de vară

Și planurile nu se opresc aici. Profesoara vrea să organizeze o școala de vară: ”Avem un tătic în sat care ne pune la dispoziție un spațiu pe care nu îl mai folosește și acolo ne-am propus să facem un fel de școală de vară pentru copiii care nu știu să scrie și să citească. Măcar să îi învățăm să silabisească pentru că nu o să reușim noi, într-o vară, foarte mare lucru. Copiii au zis că vor să preia rolul de profesor, o mai avem și pe doamna de religie care vrea să facă meditații cu copiii care nu au foarte multe posibilități, dar sunt dornici să învețe și atunci ne folosim de acest spațiu.”

Profesoara ne povestește că elevii vor participa la amenajarea spațiului și sunt încântați de proiect: ”Ne-am cumpărat perdele, copiii deja sunt cu gândul la decor, cu ce vopsim… Am zis să facem spațiul primitor, să fie și pe placul lor.”

Și tot împreună cu copiii, profesoara vrea să realizeze un calendar în care să surprindă satul în imagini și să-l promoveze: Numele comunei provine de la boierii care au avut conacul în care a funcționat și școala, dar, pentru că este foarte deteriorată, s-a închis. Și am zis că ar fi păcat să treacă neobservat un conac, o statuie de-a lui Alexandru Sihleanu care este poetul nostru local și, pe de altă parte, vreau să-i fac și pe copii să se simtă valoroși”. Și-a propus ca, din banii ce se vor strânge din vânzarea calendarului, să organizeze o excursie pentru copii.

”Îmi place să joc cartea copilăriei”

Cristinei Bărbosu-Ene îi place foarte mult meseria pe care o are: ”Chiar stăteam odată și mă întrebam ce aș răspunde dacă cineva m-ar întreba de ce îmi place să fiu profesor. Singurul răspuns pe care am putut să mi-l dau a fost acela că școala îmi oferă șansa să fiu copil în fiecare zi. Și mie îmi place să fiu copil. Tatăl meu mereu îmi spune: Măi, omule, parcă zici că nu te-ai maturizat deloc. Parcă, e doar o aparență… Însă îmi place să joc cartea copilăriei.”

Profesoara a participat la cursuri de formare pentru că știe că lucrurile evoluează și de aici a învățat multe lucruri. ”Mișcarea aceasta cu Super Teach mi se pare gura aceea de oxigen de care are nevoie învățământul. Am văzut mulți profesor foarte încântați după fiecare conferință și vă spun sincer că am fost la prima conferință anul trecut, în noiembrie, și m-am întors atât de încântată, încât i-am spus colegei mele că abia aștept să merg la următoarea conferință… Drept dovadă, la următoarea ne-am dus mai multe din școală. Merg pentru că sunt conștientă că orice experiență nouă mă dezvoltă pe mine și mă ajută în ceea ce fac la catedră.”

Pornește schimbarea din fiecare clasă? ”Exact asta am descoperit la cursul de Mentalitate deschisă. Schimbările nu trebuie să pornească de sus, ci de la fiecare dintre noi în parte. Dacă eu sunt conștientă că vreau o schimbare, în primul rând trebuie să mă schimb eu.

M-am întors într-o stare de extaz de la cursuri și asta am încercat să le transmit și copiilor mei și chiar mi-au zis când m-am întors. Doamna, mi-a zis un băiețel de la clasa a VII-a, de când v-ați întors, sunteți mult mai faină decât înainte. Eu aveam o oarecare părere despre mine și mi-am dat seama că este doar o aparență, trebuie mult lucrat…”, mărturisește profesoara Cristina Bărbosu-Ene.

Foto: Cristina Bărbosu-Ene

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.