Legea privind învățământul primar pentru minoritățile naționale, promulgată de Iohannis

0
Foto: facebook.com/klausiohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru legea care elimină obligativitatea ca profesorii de limba română care predau la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale să aibă studii superioare de specialitate, transmite Mediafax.

Șeful statului a promulgat astfel Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2018 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2001.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul abrogării alin.(71) al art.263, potrivit căruia în învăţământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, orele de limba şi literatura română prevăzute în planurile de învăţământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.

Totodată, se are în vedere completarea art.263 cu un nou alineat, alin.(61), potrivit căruia profesorii pentru învăţământul primar, de la clasele cu predare în limbile minorităţile naţionale, predau disciplinele comunicare în limba română, precum şi limba şi literatura română pe tot parcursul anului şcolar.

„Profesorii pentru învățământul primar, de la clasele cu predare în limbile minorităților naționale predau disciplinele Comunicare în limba română, precum și Limba și literatura română pe tot parcursul ciclului primar”, prevede proiectul de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat, pe 10 decembrie, de Senat, în calitate de for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.