Coșul cu înțelepțenii: O colecție de citate și cugetări, alese de copii, ce pot deveni motto-ul orelor la diferite discipline sau la dirigenție

0

Elevii de clasa a V-a au realizat anul trecut ”Coșul cu înțelepțenii”, o provocare lansată de profesoara Ionelia Burghelea de a aduna citate despre lectură, prietenie, creație, libertate sau educație. În coșul colorat au ajuns citate care i-au impresionat pe copii, uneori selectate împreună cu părinții. ”Această activitate în echipă mi se pare un mare câștig. În timpurile de azi, când adulții casei se întâlnesc abia seara cu micuții dumnealor, cred că astfel de momente sunt relaxante, incitându-i pe copii să fie la înălțime”, spune profesoara de română din Focșani.

Continuăm să prezentăm exemple de bune practici la clasă, iar astăzi Ionelia Burghelea, profesoară la Școala Gimnazială nr.3 ”Oana Diana Renea”, ne povestește despre ce a însemnat pentru copii ”Coșul cu înțelepțenii” și ce a urmărit prin această activitate pusă în practică la orele de dirigenție și de română:

”Înțelepțeniile sunt citate/maxime/cugetări scrise de mână, pe fâșii de carton colorat sau coli de scris colorate, late de 2-4 centimetri, apoi rulate și legate cu elastice de diferite culori. De ce le-am cerut copiilor mei de clasa a V-a (anul trecut, acum sunt în clasa a VI-a) să le realizeze?

  • I-am făcut atenți la anumite teme/valori umane.
  • Au avut de căutat atât în cărți de expresii celebre, cât și pe internet.
  • Am urmărit să aflu dacă vor ști să le selecteze pe cele cu impact, concentrate, simbolice.
  • Am vrut să aflu dacă, având model arătat de mine, vor scrie și ei autorul/sursa (dacă erau proverbe românești sau ale altor popoare).

  • Voiam să știu dacă vor folosi semnele de punctuație (ghilimelele, semnul de punctuație de la finalul enunțului).
  • Le-am acceptat întotdeauna pe toate, dar le-am lăudat pe acelea în care scrisul era caligrafic.
  • Pe cele mai frumoase, dacă se încadrau la specificul unei activități extrașcolare (de la bibliotecă sau cu o asociație culturală de voluntariat care ne-a invitat de multe ori la acțiuni pentru copiii din satele defavorizate) le ofeream, puse într-o Cutie cu înțelepțenii, rugându-i pe cei care primeau acest dar să nu lase niciodată sipetul gol. După ce copiii luau o înțelepțenie, aveau misiunea de a căuta ei dictoane, de a le scrie și a reumple cutia. Am oferit deja, în câteva sate, patru astfel de cutii (nu pretențioase, nu costisitoare, ci făcute de noi).
  • Am observat că se implică și unii părinți ai elevilor mei, selectând citate atât de frumoase și de instructive! Această activitate în echipă mi se pare un mare câștig. În timpurile de azi, când adulții casei se întâlnesc abia seara cu micuții dumnealor, cred că astfel de momente sunt relaxante, incitându-i pe copii să fie la înălțime.

Ideea poate fi transformată. Am avut bucuria de a constata că, independent de noi, doamna bibliotecară din școală, Elena Cașu, ne-a adus un Borcan cu emoții, după ce am avut o oră de lectură din <Oscar și Tanti Roz>, copleșitoarea carte a lui E.E. Schmitt.

Aceste Înțelepțenii pot deveni motto-ul unor ore la diferite discipline sau la dirigenție. Ca să închei în spiritul înțelepțirii: <Cele rele să se spele, cele bune să se-adune>, la oamenii dăruiți <să dăltuiască> niște omuleți!”

Sursa foto: Arhiva personală – prof. Ionelia Burghelea

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.