Cafeneaua părinților, o altfel de ședință cu părinții. Diriginta i-a invitat și pe copii, feedback-ul a fost pozitiv, iar întâlnirea s-a dovedit valoroasă

0

Ședința clasică cu părinții a fost transformată de profesoara Cristina Bărbosu-Ene în ”Cafeneaua părinților”. O întâlnire care iese din tipare, cu provocări pentru părinți și discuții deschise depre nevoile copiilor și problemele cu care aceștia se confruntă. Profesoara din Sihlea, dirigintă la clasa a VII-a, a organizat vineri această întâlnire, iar la ea au participat și elevii. A fost un prilej pentru copii de a-și face vocea auzită, pentru părinți de a își descoperi copiii și de a afla lucruri pe care nu le știau, în timp ce pentru profesoară a reprezentat o nouă ocazie de a-și consolida o relație apropiată cu părinții și de a găsi soluții împreună.

Cristina Bărbosu-Ene, profesoară de română la școala din comuna Sihlea, județul Vrancea, a organizat prima ”Cafenea a părinților” din acest an școlar, însă astfel de întâlniri, mai relaxate, în care discuțiile nu se rezumă doar la notele copiilor și la nemulțumirile profesorilor, le face de mai mulți ani. Acum i-a dat un nume și, în plus, i-a invitat pe copii. Profesoara mărturisește că are o relație apropiată cu ei, aceștia îi spun foarte multe lucruri, pe unele părinții nici nu le știu, și a considerat că ”este momentul potrivit să împărtășim împreună”. 25 de copii, dintre cei 28 din clasă, au venit, alături de părinții lor, la ”cafenea”, iar întâlnirea s-a dovedit ”foarte valoroasă”.

Cafeneaua a debutat la școala din Sihlea cu ”Vocea copiilor”, momentul în care părinții au aflat nevoile copiilor lor. ”Eu îi întrebasem pe copii cu o zi înainte anumite lucruri, mi le-am notat și le-am împărtășit cu părinții, dar fără să nominalizez copilul. În felul acesta, părinții au putut descoperi gânduri, frământări ale copiilor pe care ei nu le știau. De exemplu, una dintre fetițe a spus că pentru ea școala este grea și ar vrea ca mama ei să știe acest lucru. Feedback-urile primite de la părinți au fost neașteptate, unele chiar puțin dureroase. Au fost mămici care mi-au spus: Bine că s-a întâmplat așa, pentru că am mai aflat și eu ceva despre copilul meu, povestește profesoara.

A urmat ”cea mai mare provocare”, o discuție în care profesoara le-a vorbit părinților despre nevoia de motivație și autonomie în învățare și că elevii trebuie să își creeze o strategie de învățare, să aibă o rutină de învățare. La rândul lor, părinții au identificat provocările cele mai mari și au scris mesaje de încurajare și sfaturi pentru copiii lor, pe care profesoara le va folosi la clasă ori de câte ori va fi nevoie.

Au fost discutate problemele de la clasă, mai spune profesoara, s-au căutat soluții, ”părinții au fost deschiși”, iar unul dintre subiectele abordate l-a constituit și schimbarea mentalității în relația cu copiii și cu școala: ”Surprinzător pentru mine, părinții au privit lucrurile cu deschidere. Mă așteptam sincer să aud voci care să spună: Haideți, doamnă, lăsați-mă cu poveștile astea. La copil așa trebuie să fii: dur, cu reguli, strict. A fost pozitiv feedback-ul părinților”.

Nu în ultimul rând, profesoara le-a propus părinților proiectul ”Părintele lunii”. La orele de dirigenție, fiecare dintre părinți va veni și le va povesti copiilor din experiența personală. ”Copiii sunt clasa a VII-a, anul viitor au Evaluarea Națională și ei trebuie să privească mai conștiincios ceea ce urmează se întâmple”, explică profesoara.

În plus, fiecare părinte a primit de la profesoară o foaie pe care erau scrise punctele forte și punctele de îmbunătățit la fiecare copil în parte. ”I-am urmărit de la începutul anului școlar, aveam deja experiența anului trecut și acum am putut să le spun părinților unde este nevoie să îmbunătățească, care sunt punctele lor forte, dacă profesorii au identificat copii care au har într-o anumită zonă – și au fost copii descoperiți în acest sens de profesori, și a fost foarte fain să vezi cum strălucesc ochii părinților când citesc ceva despre copiii lor”, declară Cristina Bărbosu-Ene (foto).

Profesoara va continua să organizeze ”Cafeneaua părinților” în locul tradiționalei ședințe, întrucât părinții ”au rezonat foarte bine la această idee”. ”Fără falsă modestie, m-a bucurat foarte mult feedback-ul lor. Eu cred că este foarte important să ni-i apropiem pe părinți pentru că altfel nu reușim”, mai spune profesoara din Sihlea.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.