„Copiii merită condiții mai bune de învățare”, spune Alina Hoară. Învățătoarea predă din 2012 la Liceul de Artă Sibiu, o școală care funcționează într-o clădire veche, ”un muzeu încremenit în timp”, care ar fi trebuit astăzi să aibă un sediu nou. Lucrările sunt blocate însă de câțiva ani, iar în imobilul actual nu se fac investiții, fiind un spațiu închiriat (clădirea a fost retrocedată). ”Suntem o școală vocațională, una pe tot județul, noi chiar avem nevoie de un spațiu prietenos, călduros, luminos care să îmbie la studiu”, declară Alina Hoară. Pentru că toate acestea lipsesc, învățătoarea a început să scrie proiecte și să atragă fonduri pentru schimbarea școlii. De la kiturile de robotică achiziționate pentru a preda altfel, a ajuns la amenajarea curții liceului, cu scenă și jocuri colorate pe asfalt, la înființarea unui radio școlar și crearea unei alei senzoriale, alături de părinți. Următorul proiect îl reprezintă schimbarea geamurilor de la subsolul clădirii, unde își desfășoară activitatea elevii de la secția plastică.
La începutul lunii octombrie, radioul școlar a început să emită și pentru prima dată a răsunat muzica în boxe. Curtea școlii, altădată un spațiu în care erau depozitate lucruri vechi, este acum un spațiu colorat, unde elevii își petrec pauzele și profesorii țin ore în aer liber. Scena este folosită pentru serbări, ateliere, piese de teatru sau concerte, în timp ce aleea senzorială este locul unde cei mici învață, explorează.
Toate aceste proiecte au fost puse în practică pentru elevi și pentru a da viață unei clădiri ”cu pereți închiși la culoare, coridoare întunecate, cu săli de studio fără geamuri, mici”. Inițiatorul lor este Alina Hoară (foto), profesor Merito 2019, o învățătoare care își dorește o școală mai prietenoasă, cu dotări și facilități de care o școală vocațională are nevoie. Replica pe care o aude însă tot timpul este: ”Nu investim că și așa veți fi mutați… Plătim o chirie prea mare pentru acest spațiu.” ”Când ne vom muta? Nu știu. Știu doar că sunt multe de făcut”, spune Alina Hoară. (puteți citi aici mai multe informații legate de construirea noii clădiri a Liceului de Artă)
Despre proiectele realizate și ceea ce urmează, despre provocări, eforturi, părinți implicați și oameni care s-au alăturat unei cauze aflăm de la învățătoarea din Sibiu în interviul ce urmează.
SparkNews.ro: Am citit că liceul funcționează într-o clădire pentru care se plătește chirie. De când durează situația aceasta și când ar trebui să vă mutați în clădirea propriu-zisă a liceului?
Alina Hoară: Eu în 2012 m-am titularizat la Liceul de Artă. Am preluat atunci prima generație de clasa pregătitoare. Tot atunci am auzit că ne vom muta din această locație. Trebuia să ne mutăm la Liceul Carol, dar nimeni nu a fost de acord cu această mutare. Apoi, am auzit că s-au început lucrările la o nouă clădire, clădire ce avea să fie sediul nostru, dar lucrările au fost sistate, blocate. Nu vreau să comentez această situație, dar mă uit în jur și văd cum alte școli se dezvoltă, se modernizează, aici mă refer la școli din județ, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, și la noi parcă nu se poate.
Suntem o școală vocațională, una pe tot județul, unde vin și studiază copii pasionați de muzică, pictură, sculptură, grafică, vin copii care, pe lângă orele de curs, rămân în școală și studiază la instrument, se pregătesc pentru concursuri, evenimente la care participă. Așadar, noi chiar avem nevoie de un spațiu prietenos, călduros, luminos care să îmbie la studiu, să îți ofere un spațiu de recreere unde să poți aștepta ora de instrument, am avea nevoie și de o cantină, poate și un internat care, sigur, ar atrage mai mulți copii din județ. În schimb, avem o clădire veche care necesită renovare și tot ce aud este: ”Nu investim că și așa veți fi mutați… Plătim o chirie prea mare pentru acest spațiu.”
Nu vreau să trec linia și să ajung pe un teritoriu pentru care nu sunt specializată să zic mai multe, dar nici nu pot sta să văd cum înghețăm de frig, cum împărțim trei toalete (doar pentru fete) tot ciclul primar, gimnazial, liceal. Situația e identică și la băieți. E o clădire ce pare un muzeu încremenit în timp, cu pereți închiși la culoare, cu coridoare întunecate, cu săli de studio fără geamuri, mici. Când ne vom muta? Nu știu. Știu doar că sunt multe de făcut pentru ca cei mici care pășesc în clasa pregătitoare să fie plăcut impresionați de întreaga școală, nu doar de clasa în care fiecare învățătoare investește mult. Nici nu vreau să știu ce e în sufletul copiilor care pășesc prima dată în școală. Mă gândesc doar că muzica ce răsună în școală îi atrage.
Fiind un spațiu închiriat, înțeleg că nu se fac mari investiții. Și totuși, lucruri s-au făcut și mă refer aici la cele trei proiecte despre care ați scris – amenajarea curții școlii și scena în aer liber, radioul școlii și aleea senzorială. Dvs. ați fost inițiatorul acestor proiecte?
Nu se fac mari investiții, eu nu am prins așa ceva și repet că lucrez aici din 2012. Nu vreau să supăr pe nimeni, de aceea fac și eu ce pot. Cer bani la cei care au de dat, nu pentru mine, ci pentru copii. Ei merită condiții mai bune. Menționez din nou că acești copii stau mult mai mult timp în școală față de alți elevi. Și să știți că nu sunt plătită pentru proiectele pe care le inițiez, totul este voluntariat. Recunosc că mereu am avut părinți care m-au susținut, care au găsit, la rândul lor, sponsori, care s-au implicat în procesul de modernizare a școlii. Am și colegi care mă susțin, directori care au fost deschiși și care s-au implicat și ei. Eu m-am mutat în Sibiu în 2011 și am văzut potențialul comunității, implicarea, dorința de a ajuta ce exista. Și aici cred că e meritul Fundației Comunitare Sibiu. Când am văzut cum arată școala mea, am căutat fonduri pentru proiecte educaționale, pentru elevii mei. Așa am ajuns să îi cunosc pe cei de la Fundația Comunitară.
Mi-au aprobat un proiect prin care am achiziționat kituri de robotică pentru a preda altfel. Apoi, tot ei m-au ajutat și astfel, în 2016, împreună cu alți profesori, colegi, am înființat o asociație care oferă comunității cursuri pentru copii din domeniul STEAM. Probabil datorită întregii mele activități din școală și din afara ei, am fost remarcată de comunitatea Merito. Prin această comunitate, am cunoscut echipa Narada și uite așa am ajuns să aplic la fondurile lor și să modernizez curtea noastră cea mică, să amenajăm o scenă cu băncuțe și cu copertină, să schimbăm poarta și scările de acces, să îmi modernizez sala de clasă. Bineînțeles că am avut și sponsori locali care au fost găsiți de mine sau de părinți și care ne-au donat asfalt și pavaje pentru curtea mică și vopsea pentru a zugrăvi sălile de clasă. Mereu le-am mulțumit public pe pagina mea de Facebook sau în presa locală acestor oameni din mediul privat, ONG-urilor și nu pentru a mă afirma că am făcut ceva, ci pentru că am simțit că e nevoie de astfel de exemple ca și alții să vadă ce mult bine poate aduce un gest mic.
Radioul elevilor: ”Poate citește cineva aceste rânduri și mă ajută”
Elevii au acum și un radio școlar. De când funcționează și cum? Prezintă copiii știrile, pun muzică?
Radioul școlar a fost un proiect înscris la Maratonul Internațional Sibiu. Au donat și au alergat atât copiii, colegii, actuali părinți, foști părinți, foști elevi, cât și prietenii mei și, nu în ultimul rând, familia mea. L-am implicat și pe fiul meu care a strâns bani pentru școala mea (i-am făcut profil de fundraiser) și i-am explicat că va alerga pentru a ajuta alți copii. De abia așteaptă următorul maraton.
Maratonul e un proiect dezvoltat tot de Fundația Comunitară Sibiu. Suma strânsă nu a fost suficientă, dar tot ONG-ul a fost salvarea mea. Asociația ”Mâini Unite” și eu am completat suma necesară. Familia Vandra, care are doi copii la noi în școală, s-a implicat și a căutat aparatura necesară, a ajutat la montarea și punerea în funcțiune a radioului. La începutul lunii octombrie, a răsunat prima oară muzica în boxele școlii.
Copiii au testat până acum aparatura, au pus muzică, au prezentat știri din școală (balul bobocilor), dar încă nu am avut lansarea oficială, lucrăm la un nume, la rubrici. Acum, după această vacanță de toamnă, vom introduce rubricile: sărbătoriții zilei, minutul de cultură, știri interne, bancul zilei. Polgar Petra, elevă în clasa a XI-a, secția muzică, este DJ-ul radioului. Pune muzică și a făcut și anunțuri, dar vor fi și alți elevi implicați, doar cei care și-au dorit acest lucru.
Și aici au apărut discuții. Elevii se simt constrânși de anumiți colegi care s-au plâns de volumul muzicii pe durata pauzelor, de genul muzicii, dar sunt situații normale care îi învață pe elevi cum să facă față anumitor situații, iar colegii mei vor învăța să se adapteze. Uneori ce e nou sperie, nu e pe placul tuturor, dar mereu este o nouă ocazie să învățăm ceva.
Din fiecare proiect învăț ceva, văd ce am greșit și încerc să îmbunătățesc. Am și eu defectele mele. Nu am reușit pentru acest proiect să găsesc o persoană publică, o persoană cunoscută din domeniul radioului care să vină să îi încurajeze, să îi motiveze să renunțe la pauzele lor în beneficiul colegilor – ei stau închiși într-o cămăruță voluntar și pun muzică pentru ca pauzele celorlalți să fie mai plăcute. Au nevoie de un mic imbold, au nevoie să vadă ce înseamnă meseria de om al radioului. Poate citește cineva aceste rânduri și mă ajută.
Aleea senzorială
Ați amenajat și o alee senzorială. Ce fel de activități se desfășoară aici? O folosesc doar clasele primare?
Aleea senzorială a fost un proiect low-budget. L-am făcut exclusiv cu părinții care au dorit să se implice. Am săpat împreună, am donat obiecte de decor, am amenajat aleea. Chiar și directoarea noastră s-a implicat și a adus rumeguș. Clar că au apărut discuții: „Uite, copiii aruncă cu conuri, au stricat broscuța de decor” și clar este un proiect ce necesită întreținere. Dar sper că voi molipsi și alți colegi care vor face ceva fără să li se ceară. Sper că se vor implica și alți părinți. Elevii vor învăța cum să utilizeze această alee folosind-o și noi corectându-le comportamentul. Unele lucruri chiar sunt posibile dacă ne dorim cu adevărat. Asta e menirea unui profesor: să îndemne la învățare în orice context.
Până acum, am folosit aleea la scris litere, cuvinte, la desenat în pătrățelul cu nisip și rumeguș. Avem și câteva pisicuțe ale școlii care ne-au dat un pic planurile peste cap, căci și ele au preferat nisipul. Căutăm soluții. Aleea este folosită de întreg liceul. Ea se află în parcare, în zona îngrădită de parcare, unde își petrec o parte dintre elevi pauzele. Curtea cea mică e mai mult folosită de cei mici din ciclul primar, iar cei de gimnaziu și liceu ies în această curte improvizată în parcare. Aleea va avea nevoie de o resuscitare în primăvară și sper ca până atunci să se implice mai multă lume. Intră ceva nisip, scoarță sau ce vrem noi să mai punem. Elevii au folosit aleea cum au crezut ei că se folosește și au devastat-o un pic, dar tot așa au învățat să o folosească, să se plimbe prin zone fără a arunca materialele din pătrățele. Este o zonă de învățare, de a proteja aleea, de a o folosi în mod civilizat, de a aprecia frumosul.
Jocurile pe asfalt din curtea școlii
Amenajarea curții liceului a fost pe Harta Edu. Când a fost creat acest spațiu și de ce v-ați dorit această curte colorată pentru copii?
Noi nu aveam o curte a școlii, aveam doar o bucată de teren folosită pe post de depozit pentru bănci, scaune învechite, instrumente stricate și adăpostea un fost garaj pentru un fost microbuz al școlii. Și mai aveam o bucată de parcare împrejmuită. Nu aveam verdeață deloc. Acum avem câțiva copăcei. De aceea mi-am dorit culoare pentru a sparge monotonia betoanelor, cărămizilor. Elevii de la secția plastică, împreună cu profesoara lor, Anca Serfozo, sunt vinovați pentru jocurile de pe asfalt, care nu numai că animă pauzele celor mici, dar ne oferă și nouă, cadrelor didactice, ocazia să predăm literele, cifrele altfel, în aer liber. Curtea mică a început să fie golită, curățată de mine, împreună cu prima mea generație de elevi (2012-2017) și a fost finalizată anul trecut, cu ajutorul fondurilor Narada – Harta Edu și cu donația de asfalt/pavaj de la Geiger, sponsor găsit de familia Vandra (a treia mea generație de elevi).
Copiii își petrec așadar aici pauzele, dar se fac și activități, ore în aer liber…
Da, aici își petrec pauzele elevii. Cei de ciclu primar o folosesc cel mai mult, dar și cei mari. Am desfășurat orele de CLR (comunicare în limba română), de MEM (matematică și explorarea mediului), ore de muzică, de AVAP (arte vizuale și abilități practice). Cred că toate colegele mele, învățătoare, au susținut cel puțin o oră în această curte. Am văzut și ore de dirigenție, ore de pictură, de grafică ținute de cei de liceu și gimnaziu.
Din ce fonduri a fost realizată scena și cum este ea folosită?
Scena a fost realizată tot din fondurile Narada – Târgul caritabil, ediție la care participăm și anul acesta. A fost realizată în două etape, fiindcă între timp este și acoperită ca să o putem folosi în orice anotimp. Scena a găzduit serbări școlare, ateliere tematice, o piesă de teatru facilitată de Teatrul Gong pentru toți cei 120 de elevi din ciclul primar, dar și un concert de chitară clasică, susținut de colega mea, Laura Maniu. E un spațiu nonformal care aduce părinții aproape de copii, de cadre didactice în cadrul activităților școlare. E un prilej de întâlnire. La ultimul eveniment, a trebuit să cărăm scaune din școală, căci băncuțele nu au fost suficient de încăpătoare pentru toți cei prezenți. Sincer, a fost solicitant un pic să cari scaune grele de metal și lemn pe scări sus-jos, dar când vezi că te ajută și părinții, și elevii, uiți de durerea de spate (nu poți să stai și să te uiți cum alții car). Atunci am identificat o altă nevoie: lipsesc vreo 20 de scaune ușoare de plastic care să deservească curtea la astfel de evenimente.
Un nou proiect
Ultimul apel vizează achiziția de geamuri noi pentru subsolul clădirii. Cum arată acum acolo și, de această dată, cum se pot implica oamenii?
După părerea mea, arată ca un subsol vechi, dat cu o lavabilă albă la un moment dat, prin care își face de cap igrasia și alte cele, iar bucăți de tencuială se mai desprind. Mobilierul este vechi, deși o parte din el a fost recondiționat de familia Pitariu, geamurile sunt vechi, de lemn prin care intră frigul. Ne dorim să schimbăm geamurile ca să păstrăm căldura înăuntru.
Am înscris o nouă alertă pe Harta Edu și participăm la a doua ediție a Târgului Narada – ”Împreună pentru școala noastră”. În data de 18 decembrie, la Cercul Militar din Sibiu, între orele 16.00-20.00 va avea loc târgul nostru, un eveniment ce cuprinde un bazar realizat de cei mici, tablouri expuse spre vânzare realizate de elevii noștri și un concert de colinde și muzică clasică, susținut de elevii de la secția muzică. Cei care nu ajung la eveniment, ne pot susține cu donații accesând linkul: https://bit.ly/TargLaLiceulArta
Aveți în vedere și alte proiecte în ceea ce privește dotarea, transformarea spațiilor din școală?
Mi-aș dori pereți mai colorați, dar nu e posibil. Îmi doresc schimbarea corpurilor de iluminat din anumite săli și dotarea cu mobilier școlar adecvat, ușor adaptat fiecărui ciclu de învățământ, astfel încât elevii să beneficieze de o postură corectă în timpul scrisului și am menționat mobilier ușor care să poată fi manevrat de copii, să putem să ne grupăm cum dorim noi mult mai ușor, fără ca eu să mai fiu nevoită să fac sală. Mi-aș dori o cancelarie mai modernă, mai primitoare, deși s-au făcut eforturi în acest sens de către fosta noastră directoare.
Ce vă doriți cel mai mult pentru școala unde predați, pentru elevii dvs., pentru toți copiii din școală?
Îmi doresc ca toți colegii mei să înțeleagă menirea de a fi profesor, să fie activi, să producă învățare în orice context, pe orice palier, pe orice nivel și deja cred că totul ar arăta mult mai bine. De asemenea, îmi doresc ca școala mea să aibă propriul ei spațiu cândva, adecvat unui liceu de artă, cu spații de recreere, cu cantină, spații de cazare pentru elevi și profesori (unde e cazul), cu un radio care să aibă o echipă implicată, care să răzbească în timp. Și îmi mai doresc ceva… Să nu mai fiu nevoită să scriu atâtea proiecte și să îmi rămână tot acest timp doar pentru pregătirea materialelor pentru orele mele.
Sursa foto: Arhiva personală – înv. Alina Hoară
Citește și:
- O învățătoare din Sibiu a îndeplinit visul unor copii din Delta Dunării. Alina Hoară este pasionată de tehnologie și predă cu ajutorul roboților VIDEO
- Radioul școlii. Elevii din Rădești, o comună din județul Galați, sunt redactori, pun muzică în pauze și se bucură de o „școală prietenoasă”
- Școala colorată din Costești. Învățătoarea și educatoarea au pictat-o împreună cu elevii: „La final, copiii au spus că sunt ca într-o poveste”
