În prima săptămână de vacanță, elevii din clasa învățătoarei Daniela Stana au avut parte de o experiență de neuitat. Departe de aglomerația orașului, elevii și învățătoarea lor au petrecut o zi într-un sat la 30 de kilometri de Pitești, în care au trăit și experimentat tot ceea ce înseamnă viața la țară: au mers la păscut cu vaca și au muls-o, au strâns fânul, au colindat prin lanul de porumb și au mers la pădure, au vânat ouăle din cuibar, au mâncat mămăliguță cu brânză și smântână, dar cel mai mult le-au plăcut castraveții din grădină, povestește Daniela Stana. ”A fost o zi de poveste. Atât de mult le-a plăcut copiilor încât vor să ne mutăm școala la țară”, spune învățătoarea. Și din rețeta unei zile reușite de vacanță nu a lipsit picnicul literar: pe păturică, la umbră, copiii au stat și au citit.
”Vacanța de vară, în casa de la țară”. Aceasta a fost provocarea pe care învățătoarea Daniela Stana, de la Școala Gimnazială ”Adrian Păunescu” din Pitești, le-a adresat-o elevilor săi care au terminat clasa I. De Ziua Soarelui, au mers la Costești, nu foarte departe de Pitești, iar pentru cei mai mulți a fost pentru prima dată la țară, ceea ce a făcut ca experiența să fie una unică.
”Dacă la început se temeau de iarbă, de insecte, apoi nu-i mai puteam aduna spre casă”, povestește Daniela Stana, despre prima zi dintre cele trei ce vor fi petrecute la țară de elevii săi, într-un proiect inițiat alături de profesoara de română Mihaela Ghiold. Copiii au petrecut ziua chiar în casa părintească a profesoarei: ”Mama dumneaei a fost învățătoare timp de 40 de ani și a fost foarte răbdătoare cu micii Învingători.”
A fost o zi plină de experiențe ca pe vremea vacanțelor noastre la bunici, mărturisește Daniela Stana. ”Au mers cu văcuța la păscut, au muls-o și apoi au mâncat mămăliguță cu brânză si smântână bio. Au strâns fânul, au urcat în fânar, au adunat ouă proaspete… Apoi, la masă, a fost ”bătaie” pe ou și mămăligă. Ne-am împletit coronițe din drăgaică pentru că vin zilele Drăgaica. Au mâncat vișine, zmeură, caise, dar castravetele din solar a fost cel mai bun! Au ghicit și plantele după miros: mărar, leuștean, cimbru, mentă. Fetițele și-au făcut cercei din vișine, au cunoscut instrumentele de lucru ale fermierului: coasa, grebla, sapa, dar și recipientele pentru prepararea untului și a brânzei. Chiar și văcuța Garoafa a fost blândă și i-a lăsat pe copii să o mulgă. ”Ce moale se simte!”, ”Cum țâșnește laptele!”, ”Laptele e cald?”… A fost o zi de poveste!”
După un școlar în care învățătoarea i-a împrietenit pe copii cu lectura și i-a făcut să iubească cărțile, în ziua de vacanță la țară nu putea lipsi ”picnicul literar”: ”Desigur, au citit. Mulți copii citesc colecția Micii eroi. Astăzi citeau despre Arhimede, Jules Verne, Leonardo da Vinci.”
Într-o zi ce pare să fi fost fără sfârșit, copiii au mers și la pădure, unde au văzut casa pădurarului: ”Am avut parte și de o activitate de strângere a impresiilor, le-am citit despre ”Drumul feliei de cașcaval”. Le-am povestit despre drumul laptelui de la fermă unde vacile sunt mulse de aparate ca niște roboți specializați, apoi laptele este transportat la fabrică, unde se adaugă cheagul care separă grăsimea de zer, apoi bucățile bine stoarse sunt ambalate și transportate la magazine, de unde sunt cumpărate de noi.”
Pentru copiii din Pitești, un lucru este cert: ziua petrecută la sat a fost una de neuitat. ”Vor să ne mutăm școala la țară. Au spus că a fost cea mai frumoasă zi de vacanță”, spune învățătoarea.
Ceea ce îi bucură este că se vor întoarce pentru că mai au și alte zile de vacanță ”programate” în casa de la țară. Vor merge în iulie când este vremea treieratului grâului, tema fiind cerealele și moara, iar în august vor ”vizita” din nou grădina de legume și vor face suc de roșii și bulion.
O zi în casa de la țară a elevilor din Pitești, surprinsă în imagini: