Curtea școlii de vis: În tabăra de vară, copiii și profesorii au desenat jocuri pe asfalt și au decorat fațada grădiniței cu pietre colorate FOTO

0
Grădinița din Sântămăria-Orlea, împodobită cu pietre pictate de copii

Aproape 50 de elevi de la Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea, județul Hunedoara, au participat în această vară la Tabăra „Viața la Sântămărie-Orlea”, aflată la ediția a II-a. Timp de două săptămâni, copiii din clasele primare și cei de gimnaziu au venit la școală și au participat la diferite activități educative și distractive, însă una dintre misiunile principale ale taberei a fost aceea de a realiza ”o curte a școlii de vis”. Alături de 17 cadre didactice, copiii au transformat spațiile exterioare ale școlii, au desenat jocuri pe asfalt, au vopsit și asamblat bănci din paleți, iar fațada grădiniței a fost colorată cu pietre pictate de elevii din clasele I-IV.

Cei 200 de copii care învață la școala și la grădinița din comuna Sântămăria-Orlea vor găsi în toamnă, când vor reveni la cursuri, o curte schimbată. Elevii și profesorii care au participat la tabăra de vară au reușit în 10 zile să dea culoare spațiilor exterioare, desenând jocuri pe asfalt de la Omida Alfabet, Broscuța cu cifre, floarea cu lunile anului, zilele săptămânii și anotimpurile până la tabla de șah, caruselul figurilor geometrice, sistemul solar și ”X și 0”.

Startul taberei a fost dat de copiii din ciclul primar. Timp de cinci zile, pe lângă provocările și jocurile pregătite de profesori, cei aproape 30 de elevi din clasele I-IV au început să dea contur jocurilor pe asfalt și au pictat pietre cu care a fost împodobită fațada grădiniței.

În săptămâna următoare, 20 de elevi de gimnaziu au continuat ceea ce colegii lor mai mici au început. ”Cei mici au schițat și cei mari au continuat și finalizat. În curtea grădiniței se regăsesc jocuri desenate cu tot ce învață copilașii în această perioadă a formării lor. Apoi, am mers ușor-ușor către curtea școlii, complicând puțin jocurile. Am făcut tabla de șah construind piesele din pet-uri, am desenat sistemul solar, portativul notelor muzicale și am realizat băncuțe din paleți și cauciucuri”, povestește educatoarea Maria Emanuela Chiorbeja, responsabilă cu programele și proiectele desfășurate în școală.

Ore în aer liber

În curtea școlii din Sântămăria-Orlea existau și înainte de proiectul din această vară câteva bănci colorate, dar și un foișor construit în 2020 dintr-o finanțare a Fundației Noi Orizonturi, care a organizat aici tabăra ”Viața”. De altfel, de la aceasta a și pornit tabăra „Viața la Sântămărie-Orlea” organizată de școală în ultimii doi, cea de anul trecut finanțată din banii strânși de copii la târgul de produse din prima tabără, cea de vara aceasta dintr-o finanțare asigurată de comunitatea locală, în urma unui proiect depus de Asociația de părinți.

”Foișorul din curtea școlii chiar ne-a prins bine. Tabăra <Viața>, organizată de Fundația Noi Orizonturi, a fost în vara lui 2020 când toată lumea era stresată, panicată cu pandemia. Foișorul s-a dovedit extrem de funcțional și foarte îndrăgit. Ne băteam pe el, care să ieșim cu clasa afară la foișor. Sunt materii la care poți să faci liniștit ore în aer liber, iar copiii sunt atrași de aceste ore”, spune directorul școlii, Liliana Farcașiu, profesoară de matematică.

Orele în aer liber au devenit astfel o practică la școala din comuna hunedoreană încă din primul an de pandemie. Inclusiv directorul școlii a organizat ore de matematică afară. ”De exemplu, anul acesta, la clasa a VII-a, am avut Teorema lui Thales și am ieșit cu elevii în curtea școlii să vadă aplicabilitatea cu umbra, cu măsurarea înălțimii la care nu poți să ajungi – clădirea școlii, copacii”, declară Liliana Farcașiu.

În opinia directorului școlii, profesorii trebuie să vină în fața copiilor de astăzi cu lucruri care să le capteze interesul, să se adapteze nevoilor și așteptărilor lor, pentru că ”nu mai au atâta atenție, cum poate ne era indusă nouă, să stea cuminți în bancă 50 de minute și să urmărească ce scrii pe tablă, ce le povestești”.

”Nu este suficient pentru ei. Cred că nici nu mai este indicat. Noi, când eram elevi, nu aveam altă sursă de inspirație decât manualul și ce ne spunea dascălul. Acum ei își culeg singuri informațiile, noi doar trebuie să îi îndrumăm de unde și ce să își culeagă. În școala noastră, am reușit să avem în fiecare sală de clasă o tablă interactivă, videoproiector, laptop –  toți copiii au tabletă – astfel încât putem să îmbinăm ușor clasicul și modernul. La matematică, folosind digitalul, altfel reușești să îi atragi pe copii, să îi ții acolo, să îi captezi. De exemplu, le place foarte mult, la partea de aplicabilitate, să rezolve problemele pe tabla interactivă, să butoneze, să unească, să deseneze. Este altceva decât clasica tablă cu cretă”, precizează Liliana Farcașiu.

Atunci când copiii sunt fericiți…

Jocurile din curtea școlii au un rol educativ, dar și acela de a-i aduce pe copii împreună în pauze, de a-i face să socializeze, mai explică directorul școlii: ”Având aceste spații de joacă colorate, eu zic că vor socializa altfel și asta contează cel mai mult pentru că, din păcate, a cam dispărut partea aceasta de socializare, și nu doar la copii, și la noi, adulții. Pe de altă parte, avem și jocuri care le dezvoltă copiilor gândirea. Așadar, ei se joacă, dar și învață și socializează. Și în interiorul școlii ne dorim să facem spațiile mai prietenoase și ne-am propus ca vara următoare să începem să pictăm pereții pe holuri.”

Ideea este ca elevii să învețe într-un spațiu primitor, într-o atmosferă prietenoasă, lucru pe care ei îl pot descoperi acum încă de la intrarea în curtea școlii unde, în tabăra de vară, au fost pictate trei mesaje: ”Zâmbește, Crede, Iubește”. ”Atunci când copiii sunt fericiți și dascălii sunt liniștiți, fericiți și formează o echipă, eu cred că treaba merge bine”, consideră directorul școlii.

Finalul de tabără le-a dat posibilitatea copiilor să transmită profesorilor coordonatori un mesaj scris și să spună ce le-a plăcut cel mai mult. Celor mici le-a plăcut să picteze pe pietrele lipite pe fațada grădiniței, declară educatoarea Maria Emanuela Chiorbeja: ”Ei au fost foarte încântați și au transpus acest lucru în desenele pe care le-au realizat. Feedback-ul celor mari a fost de asemenea unul pozitiv. Ei și-ar fi dorit să nu se termine, să continue tabăra… Toate mesajele scrise de ei le-am pus în busola desenată pe asfalt și am început să le citim și ei tot își aminteau lucruri care le-au plăcut.”

”Am primit mesaje de la părinți. Atât de încântați plecau copiii încât le-au transmis și părinților. Activitățile au fost pe placul lor și prin tot ceea ce fac în această tabără, ei și învață, nu doar se joacă. Spre exemplu, una dintre fetițe spunea că a uitat care este paralelogramul și care este pătratul. Îi punem să măsoare, să deseneze… Sunt lucruri pe care ei le percep <ne jucăm>, dar în același timp ei învață și își dezvoltă o serie întreagă de abilități”, completează directorul școlii.

Sera școlii

Proiectele de vară ale școlii din Sântămăria-Orlea vor continua la sfârșitul lunii august când vor fi organizate atelierele de vară pentru copiii de grădiniță, după ce în luna iunie au avut loc Atelierele ”Șotron” adresate elevilor cu dificultăți la scris, citit ori socotit. Toate acestea vin după proiectele desfășurate în cursul anului școlar, când școala a derulat, de exemplu, activități privind meseriile rurale, finanțate tot de Fundația Noi Orizonturi.

Astfel, în curtea școlii a fost construită o seră pe care au îngrijit-o copiii din clasele I și a IV-a. ”Copiii au pus semințele, au plantat, au udat, au îngrijit plantele și acum avem roadele de care ne vom bucura toți: vinete, roșii, ardei. Spre sfârșitul lunii august vrem să facem o tabără pentru cei care au lucrat în proiectul Clubul meseriilor rurale și să facem un târg de produse”, precizează educatoarea Maria Emanuela Chiorbeja.

Sursa foto: Arhiva personală – ed. Maria Emanuela Chiorbeja și Facebook/ Școala Gimnaziala Sintamaria-Orlea

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.