Tipa cu stiloul, o învățătoare care își lasă „semnătura” în inima elevilor: „Dacă îți iubești meseria, pui suflet și îți pasă, poți să faci rai din ce ai”

0
Învățătoarea Claudia Cârstocea, alături de elevii săi: ”Un profesor cu mentalitate deschisă vede tot ce este mai bun în fiecare elev al său.”

Claudia Cârstocea este învățătoare în Constanța și de anul trecut a devenit ”Tipa cu stiloul”. Un apelativ poate nu atât de prietenos cu statutul de profesor, ar zice unii, dar așa au numit-o colegii după un speech ținut la SuperTeach în care spunea că un profesor își lasă semnătura cu stiloul în inima elevilor săi. Ceea ce Claudia Cârstocea face de generații întregi. Cu povești și cu stiloul, își pregătește elevii fără a-i încărca cu un munte de informații care nu au aplicabilitate în viața reală. Este atentă la relația cu ei, la impactul pe care îl are asupra lor și le arată omul de dincolo de catedră. ”Ce este foarte important, din punctul meu de vedere, este ca tu să te dezvălui copiilor, indiferent că predai la primar, la gimnaziu, la liceu sau la universitate. Când copilul te vede că nu ești un zeu pe un munte sau o statuie pe un soclu de care el să nu se poată atinge sau să se simtă strivit, altfel construiești o relație cu el”, spune învățătoarea.

Unul dintre primele lucruri pe care ține să ni le spună Claudia Cârstocea (foto) este că nu face lucruri extravagante la clasă, dar își iubește meseria, își iubește copiii și tot ceea ce face pentru elevii săi este ceva ”normal”. ”Vine din faptul că îmi pasă, că realizez și conștientizez impactul uriaș pe care îl am asupra lor”, explică Claudia Cârstocea, învățătoare la Şcoala Gimnazială nr.38 “Dimitrie Cantemir” din Constanța.

Când i s-a spus prima dată ”Tipa cu stiloul” a fost după un discurs în februarie, anul trecut, la o conferință SuperTeach, în care a vorbit, în calitate de facilitator al programului ”Mentalitate deschisă în educație”, despre impactul profesorilor asupra elevilor. Ca elevă, a simțit ce influență poate avea un profesor și nu a pierdut acest lucru din vedere în toți anii la catedră. Speech-ul care i-a adus ”numele” de Tipa cu stiloul a pornit de la pasiunea sa  – ”sunt o mare iubitoare de stilouri, de scrisul cu stiloul, am o pasiune și colecționez”, dar și de la faptul că stiloul este ”unealta principală a unui dascăl”.

”Mi-am croșetat acel speech făcându-i pe cei din sală să conștientizeze că un profesor, un dascăl lasă și are un impact asupra elevilor săi și am făcut o analogie spunând că lasă o semnătură în inima elevilor săi cu un stilou magic. Am povestit despre un fost elev al meu, un băiețel cu implant cohlear, cu care eu am avut una dintre cele mai minunate călătorii din cariera mea, iar după ce am terminat, colegele din SuperTeach mi-au spus că profesori care se aflau în sală au zis că le-a plăcut tipa cu stiloul…  Așa a apărut Tipa cu stiloul, iar pagina pe care scriu se bucură de un mare succes. Am deschis-o la sfârșitul lui martie, la începutul pandemiei, și am ajuns la peste 2.000 de urmăritori, lucru care mă bucură și îmi dă satisfacția că fac bine ceea ce fac”, povestește Claudia Cârstocea.

Poveștile și stiloul

Pe pagina Tipa cu stiloul, învățătoarea împărtășește din experiențele la clasă și din provocările școlii online care, așa cum o spun mulți, este mult mai solicitantă decât școala fizică. Anul acesta, Claudia Cârstocea predă la clasa I și spune că, de când este la catedră, în primii doi ani de școală ai copiilor, ține la două lucruri: povestea și stiloul.

”Acestea sunt două lucruri extraordinare în viziunea mea. Poveste înseamnă că citesc în fiecare zi, chiar și acum în școala online. Îmi aloc 10-15 minute și încep ziua cu lectura unei povești. Rolul uriaș al poveștii este, din punctul meu de vedere, pe multiple planuri. În primul rând, imaginația. În al doilea rând, eu citesc și știu ce înseamnă să citești și care este rolul cărții în viața copilului. Prin acest exercițiu, inițial al ascultării, îi învăț pe copii să citească singuri.

Acum trei generații, am avut în școală primul club de lectură pe care îl făceam vinerea, după ore. Rămâneam o oră în plus cu toți copiii, ne așezam în spatele clasei pe pernuțe, citeam și parcurgeam câte o carte pe lună. Clubul este priceless, este ceva minunat și nu vă spun câte cărți am citit și ce amintiri au copiii mei din generațiile anterioare. Cu siguranță, voi face acest club și cu copiii de acum, dar din clasa a II-a când ei vor putea să citească singuri”, declară Claudia Cârstocea.

Apoi, învățătoarea este o adeptă a scrierii cu stiloul. Spune că stiloul are un rol esențial în formarea copilului, așa cum are și povestea, iar elevii săi îl folosesc încă din clasa pregătitoare. În primul rând, orice greșeală rămâne pe caiet, nu se șterge cu pic-ul, iar elevii pot conștientiza ceea ce greșesc, sunt mai atenți și se responsabilizează în timpul scrierii. În al doilea rând, cu stiloul poți scrie în duct continuu.

”În momentul în care scrii un cuvânt, nu ridici stiloul de pe foaie până în momentul în care termini cuvântul și ulterior vii și pui diacritice, virgulițe. Asta înseamnă o fluență a firului gândirii, dar și o corectare. Când copilul a terminat de scris nu pornește mai departe, este autocorect, se întoarce și mai citește o dată cuvântul și vede dacă a greșit sau nu. Acest lucru este foarte important mai ales la copiii din ziua de astăzi la care atenția știm cum este, la care graba, la fel, știm cum este și de aceea insist cu stiloul și consider eu că are un rol foarte-foarte important. Scrierea în duct continuu îl liniștește pe copil”, explică învățătoarea din Constanța.

”Scrierea îl responsabilizează pe copil”

De asemenea, Claudia Cârstocea crede că fiecare tip de liniatură – I, II șidictando – își are rolul lui bine definit, iar tot procesul care se întâmplă în scriere – de la bucle și până la încadrarea în spațiu – este important pentru dezvoltarea gândirii copilului.

”Scrierea influențează gândirea, îl ajută pe copil la ordonare, la comparare, spațiul foii îl organizează și el învață noțiuni de distanță. În opinia mea, scrisul este foarte important și mă lupt cu foarte multe persoane, prieteni de-ai mei, care îmi spun să termin cu scrierea de mână că în curând va scrie toată lumea la tastatură și nu va mai conta. Este foarte adevărat, dar insist pentru că scrisul îl liniștește pe copil, îl responsabilizează”, adaugă învățătoarea.

Pe de altă parte, Claudia Cârstocea povestește că orele de scriere le desfășoară așa cum a învățat în liceul pedagogic, iar pașii din clasă îi respectă acum și în școala online: ”Le arăt la tablă cum se scrie noua literă pe care o învățăm, exersăm în aer cu stiloul, apoi facem un exercițiu de încălzire sub forma unei poezii, ei își încălzesc umerii, palmele, coatele, încheieturile, degetele și ne luăm poziția de scris care și ea este foarte importantă. După ce facem pașii aceștia, îi pun să scrie doar două semne, mi le arată la cameră pe rând, eu îi spun fiecăruia în parte ce este bine sau ce a greșit. Ne oprim acolo cu toții, mă întorc la tablă, corectez posibile greșeli, apoi dăm drumul din nou la scriere”.

Temele pentru acasă se limitează zilnic la patru rânduri cu litera nouă, nu mai mult, deoarece – spune învățătoarea din Constanța – ”în momentul în care scrie foarte mult, copilul obosește întrucât nu are mușchii mâinii suficient de dezvoltați pentru a scrie”.

Părinții, învățători peste noapte

Totodată, la fiecare literă nou învățată, Claudia Cârstocea realizează un filmuleț pe care îl trimite părinților în care le arată cum se scrie corect litera, care este direcția de scriere, poziționarea în spațiu și legătura dintre litera respectivă și alte litere. ”Părinții mi-au spus că este un ajutor extraordinar”, spune învățătoarea, care se gândește să deschidă un canal de Youtube în care să posteze fimulețe cu scrierea corectă a literelor, pentru a veni în sprijinul unui număr cât mai mare de părinți.

Claudia Cârstocea admite că părinții au devenit ”învățători peste noapte” și fără ei tot procesul educațional ar fi fost greu de realizat în această perioadă. ”Cel puțin în prima parte a pandemiei, părintele a fost victima sistemului. În afară de serviciu, treburi casnice, părinții au făcut și lecții cu copiii și, din punctul meu de vedere, au fost cei mai chinuiți actori în acest an”, consideră învățătoarea.

Totuși, Claudia Cârstocea crede că în școala online, la clasele primare, un cadru didactic care ”stăpânește materia, care cunoaște psihologia copilului, care știe ce are de făcut și căruia îi pasă” poate să facă și predare și evaluare, fără să rămână în urmă:

”Eu le-am dat copiilor și dictări online, încă de la elementele grafice. Le-am spus părinților să nu îi ajute cu nimic, important este, dacă există greșeli, să le putem corecta. La fiecare dictare, în secunda doi când am pus stiloul jos, părinții au pozat caietul și mi-au trimis. De asemenea, consider că nu este în regulă ca părinții să le sufle copiilor. Fac mai mult rău, sunt dependenți copiii de ei, iar noi trebuie să le dezvoltăm încrederea în ei. Fac și joculețe, nu zilnic, folosesc și platforme, nu abuzez de ele, dar din când în când mai strecor un joc online când simt că s-au plictisit sau se foiesc pe scaune. Ce le lipsește copiilor în toată această perioadă este relaționarea și cu toții își doresc la școală.”

”Dacă îți pasă și pentru asta ai fost hărăzit, nu ai cum să greșești”

Claudia Cârstocea a intrat în comunitatea SuperTeach în urmă cu doi ani și spune că participarea la cursul de mentalitate deschisă a schimbat-o ca părinte. Până atunci nu văzuse ”măreția” din copilul său. ”Așa cum cizmarul nu are flecuri și croitorul nu are tiv, se zice că și profesorul greșește cu propriul copil. Când am aflat ce înseamnă mentalitate deschisă în educație a fost ca un pumn în ochi, m-am trezit la realitate pentru că eu greșeam cu propriul copil. Ca profesor, surprinzător, am făcut dintotdeauna tot ce am învățat în acel curs. Cred că dacă îți pasă și aici îți este locul, pentru asta ai fost hărăzit, nu ai cum să greșești”, explică învățătoarea.

Un profesor cu mentalitate deschisă, mai arată Claudia Cârstocea, este cel care ”vede tot ce este mai bun în fiecare elev al său”: ”Vede ce știe, ce poate, ce nu știe și ce nu poate, îi toarnă puțină apă la rădăcina talentelor, aptitudinilor și darurilor cu care el a venit pe lume, nu îl critică și îi crește ce are și ce poate. Un profesor cu mentalitate deschisă trebuie să dea multă-multă iubire copiilor săi, există în curs o vorbă care spune că învățarea nu are loc între gură și urechi, ci între minți și inimi. Conceptul de mentalitate deschisă are această menire de a vedea măreția din fiecare copil.

Profesorii nu pot sta pe un piedestal

Așa cum a spus-o și în discursul care i-a adus ”titlul” de Tipa cu stiloul, Claudia Cârstocea își construiește cu mare atenție relația cu elevii și le arată că este în primul rând om. ”Ce este foarte important, din punctul meu de vedere, este ca tu să te dezvălui copiilor, indiferent că predai la primar, la gimnaziu, la liceu sau la universitate. Când copilul te vede că nu ești un zeu pe un munte sau o statuie pe un soclu de care el să nu se poată atinge sau să se simtă strivit, altfel construiești o relație cu el. Dacă ei te văd ca pe un om, altfel se contruiește relația.

Înainte, noi vedeam profesorii pe un piedestal de care noi nu ne atingeam, cum să fac, cum să îmi permit, aoleu! Nu, relația se construiește cât suntem egali, chiar dacă ei sunt mici și noi suntem adulți. Ei trebuie să vadă că și noi avem sentimente și noi avem familii. Îmi amintesc de prima tabără când o fetiță mi-a zis Doamna, tu ai pijamale? Ei ne văd pe noi drept cei care stăm doar cu nasul în carte, dar suntem oameni ca toți oamenii. Asta e important: copiii să vadă omul din noi.”

Misiunea școlii: să îl formeze pe copil pentru viață

Claudia Cârstocea recunoaște că sistemul de educație din România are probleme, dar crede că unele își pot găsi rezolvarea la clasă și un exemplu pe care îl dă este volumul de informații predat elevilor. Foarte multă lume zice că programa este super încărcată – declară învățătoarea – dar profesorul trebuie să știe să ia din programă și să predea ”ceea ce are aplicabilitate în viața reală, pentru că despre asta este vorba, noi trebuie să îi formăm pe acești copii pentru viață”.

”Dacă îmi doresc să se schimbe ceva este tot sistemul acesta declarativ, pentru că la noi se bazează pe multă-multă informație, iar copiii nu folosesc informațiile acestea în viața reală, nu știu să le aplice, de aceea avem rezultatele la testele PISA”, completează Claudia Cârstocea.

La clasa sa, învățătoarea nu îi pune de pildă pe copii, când predă unitățile de măsură, să transforme la infinit metri în centimetri, decimetri, milimetri… și nici nu vede rostul exercițiilor cu hectolitru sau quintal: ”În viața lui nu va folosi aceste informații, nici eu nu le-am folosit. Mult mai important este să triezi ceea ce un copil poate să folosească în viață pentru că despre asta este vorba în educație. Să îl formezi pe copil pentru viață.

Eu personal știu ce am de făcut, dar sistemul este prea declarativ, cu informații foarte multe. Unii profesori, îmi pare foarte rău să spun, pun foarte mult accent pe informație, pe repetare sau reproducerea a ceea ce au predat domniile lor. Unii profesori sunt încă la nivelul de zeu pe soclu și copilul este un mic gândac pe care îl strivim sau îl jignim sau îl umilim. Lucruri sunt de schimbat, clar, dar dacă te străduiești, îți pasă și te gândești la impactul pe care îl ai asupra unui copil și că tu îl formezi pentru viață, eu cred că poți.”

”Fă rai din ce ai!”

De altfel, unul dintre lucrurile în care crede cu tărie Claudia Cârstocea, învățat de la o colegă din SuperTeach, este că poți face rai din ce ai. ”Un profesor care pune suflet, care știe ce are de făcut, cunoaște psihologia copilului și căruia îi pasă poate chiar și în acest sistem să facă rai din ce are”, declară învățătoarea. ”Fără falsă modestie sau aroganță, eu cred că reușesc să fac rai din ce am”, completează, iar mărturie stă feedback-ul oferit de copiii din generațiile anterioare și de părinții lor, care o sună și astăzi, o caută: ”Am copii care vin de la liceu să mă vadă și îmi aduc trandafiri. Eu cred că lucrul acesta mă îndreptățește să spun că fac rai din ce am.”

La finalul clasei a IV-a, copiii din generația trecută și părinții lor i-au pregătit un filmuleț și i l-au prezentat pe scena Teatrului de păpuși din Constanța. Eu colaborez cu o actriță care lucrează la teatrul de păpuși și la fiecare generație, în clasa a III-a și a IV-a, am finalizat anul în loc de o serbare obișnuită cu o piesă de teatru, pe care o lucrează această doamnă minunată, Claudia Zaharia.

În clasa a IV-a am finalizat pe scena Teatrului de păpuși din Constanța cu piesa lor de teatru de final de an. Au avut scenete de Caragiale… Când s-a terminat totul, o mămică m-a anunțat că au o surpriză pentru mine. S-au stins toate luminile, și acum îmi vine să plâng, și au proiectat pe ecranul mare de pe scenă un filmuleț pe care mi l-au făcut părinții și copiii cu ce însemn eu. Am plâns din primul minut până în ultimul. Este o încununare a unei activități de-o generație, ce înseamnă un învățător, ce impact are și ce semnătură lasă stiloul lui în inima elevilor săi”, povestește Claudia Cârstocea.

Legat de profesori, dacă ar putea, învățătoarea ar schimba un lucru: aceștia să nu mai aibă titulatură pe viață. ”Mi se pare incorect, nedrept, ca un profesor să devină titular pe un post într-o școală, dar să nu fie hărăzit pentru această meserie și să își lase o semnătură urâtă în inima unor generații întregi de copii. Mie personal nu mi se pare OK. Soluția ar fi ca titularizarea să se facă pe o perioadă determinată sau ceva de genul acesta. Sunt de acord și cu ce s-a propus la un moment dat, să se facă o evaluare periodică a profesorilor. Sau de ce nu se dă libertate școlii, directorului să își formeze o echipă de cadre didactice? O școală este puternică, este recunoscută și este un motor întreg dacă are oameni valoroși. Oamenii valoroși au rezultate valoroase și copii minunați”, încheie învățătoarea.

Foto: Arhiva personală – prof. Claudia Cârstocea

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.