Anda Laura Silea este profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic ”I.C. Drăguşanu” din Victoria, Brașov. Predă la gimnaziu și la liceu și este un profesor care a înțeles că generațiile de astăzi sunt altfel. Folosește tehnologia la ora de română, îi învață pe copii ”educația media”, are multe proiecte și îi susține pe elevi în a-și pune în practică ideile. Un exemplu este cel al clasei în aer liber, amenajate de liceeni pentru colegii lor mai mici din ciclul primar. Anda Laura Silea a creat o relație specială cu elevii săi, una bazată pe încredere. Este una dintre condițiile de la care poate începe schimbarea în educație, spune profesoara. Sistemul are multe hibe, însă schimbarea este posibilă: ”Dacă îți dorești foarte mult schimbarea, schimbarea se va realiza.”
Anda Laura Silea (foto) este de 15 ani la catedră. A predat la început în Brașov, iar de 13 ani este profesor în Victoria. ”Pentru că așa a vrut viața, destinul… ” Într-un interviu pentru SparkNews.ro, profesoara de limba și literatura română vorbește despre nevoia de schimbare în sistem, despre rolul profesorului și despre relația sa cu elevii. ”M-ați prins cu trei greșeli, aveți un 10!” este una dintre regulile de la ora de română, prin care profesoara vrea să arate că cel de la catedră ”nu deține adevărul”. Anda Laura Silea explică, în prima parte a interviului pe care o publicăm astăzi, și ce ar însemna introducerea testelor grilă la examenele naționale și de ce crede că au existat diferențele mari de note, la contestații, la proba de Limba și literatura română, la examenele naționale.
SparkNews.ro: Schimbarea începe cu noi şi cu încredere în elevi. Este o remarcă făcută recent de dvs. Sunteți adepta ideii că schimbarea în educație începe din clasă, de la fiecare profesor?
Anda Laura Silea: În primul și în primul rând, nu numai ca profesor, ca om, schimbarea trebuie să înceapă cu noi. Cred că, mai întâi, trebuie să stabilim care sunt prioritățile și să schimbăm perspectiva existentă de pe profesorul care deține adevărul, știe tot, cunoaște tot, pe elevul care are nevoie de acel tot. Nu noi suntem actorii principali ai educației și eu recunosc că așa s-a împământenit ideea: mă fac profesor pentru că eu… Nu. Mă fac profesor pentru că ei au nevoie de mine ca profesor, pentru că eu îi pot educa. În momentul în care conștientizăm lucrul acesta, consider că am început acea schimbare. Nu eu, salariul meu, dorințele mele sunt importante la catedră, ci nevoile elevului, dorințele lui, lipsurile, emoțiile, sentimentele elevului. La acest lucru mă gândesc când spun că schimbarea trebuie să înceapă cu noi. Și ar mai fi un lucru: cunoașterea de sine. Noi, profesorii, suntem în primul rând oameni, nu suntem Dumnezeu absolut, avem slăbiciuni, avem emoții, avem probleme, avem pasiuni, bucurii și nu trebuie să ascundem aceste lucruri în spatele unei măști. Copilul de la școală trebuie să mă cunoască exact cum mă cunoaște și cel de acasă. Trebuie să nu creăm măști.
Spuneați, de asemenea, că fiecare profesor trebuie să își facă treaba cu pasiune. Altfel?
Altfel ar fi un compromis prea mare pentru a fi asumat. Noi nu lucrăm cu instrumente, cu obiecte, cu roboți. Lucrăm cu oameni, cu copii și ei simt dacă tu nu faci cu pasiune, dacă nu citești un text literar cu pasiune, dacă nu le explici lucrurile astfel încât ei să simtă că tu crezi în ele. Dacă te duci și repeți un rol în care nu pui suflet, atunci, percep imediat acest lucru și se depărtează și de materia ta și de tine, ca individ. Te văd ca mincinos și nu merită. Trebuie pusă multă-multă pasiune.
Cum este sistemul de educație din România? Vorbeați la un moment dat de ”un sistem care pare că se prăbuşeşte.”
Este un sistem în derivă. Este un sistem prins între practici învechite, un sistem prins într-o o gândire învechită a unor cadre didactice, din păcate, un sistem în care s-au împământenit regulile în care trebuie să stai departe de elev, să nu te implici, un sistem în care nu valorezi nimic tu, ca individ, ceea ce este fals din punctul meu de vedere. Aceasta este partea care ar trebui schimbată. Pe de altă parte, este și un sistem care îți oferă oportunități, numai că depinde de tine, profesor sau elev, să întinzi mâna și să profiți de acele oportunități. Din această cauză spun că este în derivă. Pentru cel care se mulțumește să facă doar cele 18 ore sau pentru copilul care se mulțumește să creadă doar ce aude în media sau pe stradă ori în poveștile de succes ale șmecherilor, sistemul este prost. Pentru că se mulțumesc cu puțin, atât elevii cât și profesorii. Elevii și profesorii care vor un pic mai mult și își asumă această schimbare de care vorbeam încearcă să profite de șansele existente.
Clasa în aer liber: un proiect al elevilor mari pentru elevii mici
Vă dau un exemplu. Am preluat coordonarea Consiliului Școlar al Elevilor acum patru ani și în momentul acela m-am întrebat: Ce fac cu el ? Eu nu sunt omul care să iubească manifestările de tip carnaval, serbare sau reuniune. La școală trebuie să facem mai mult, trebuie să marcăm locul prin care am trecut. În primul an, copiii au decis să facă un Bikeathon pentru că nu venise nimeni în Victoria să facă o manifestare de acest tip. Au scris proiecte și au solicitat fonduri de la o fundație din Făgăraș. În anul următor, 2017-2018, au făcut o sală de clasă în curtea școlii: o clasă pentru colegii lor din ciclul primar pentru a studia natura. Avem o curte foarte frumoasă în fața școlii generale și era un loc de care nu se apropia nimeni pentru a învăța. Și am făcut o clasă acolo, cu o tablă magnetică care poate fi scoasă din școală și pusă în fața băncuțelor. Efectiv, cei mici să stea, să lucreze, să deseneze, să scrie când e frumos afară. Proiectul a plecat de la copii, eu i-am încurajat. Eu fără ei nu exist, și nici aceste proiecte.Din ce clase au fost elevii care au amenajat clasa în aer liber?
Au fost cei din clasa a X-a și a XI-a care au făcut acest proiect pentru colegii lor mai mici. Au solicitat o sumă mică, 2000 de lei, de la o fundație comunitară din Făgăraș, a fost acceptată suma în urma unui interviu și a unui proiect pentru a se realiza o sală de clasă cu băncuțe de picnic și cu tablă magnetică… Toate achiziționate prin efortul lor. Ei s-au ocupat de absolut tot, ideea a venit de la ei, redactarea proiectului au făcut-o ei, chiar și montarea băncuțelor și a tablei. În data de 1 iunie, acum doi ani, au fost profesori, mentori pentru o zi pentru copiii de la ciclul primar. Și apoi tradiția a continuat. Copiii mei din Consiliu sunt foarte inimoși. Sunt opt clase de liceu, e un liceu mic într-un oraș și mai mic, și fiecare își asumă, prin reprezentanții lor și prin voluntariat, activitățile respective. Eu am onorifica funcție de consilier educativ, dar colaborăm extraordinar de bine. Este un consiliu care pune suflet pentru școală și care vrea să schimbe. Eu am încredere în ei, în copii. Și cred că aici trebuie să înceapă acea schimbare ca să ducem sistemul unde trebuie.
Aceasta înseamnă că ați construit o relație mai apropiată, mai deschisă cu elevii dvs.?
Da. Eu am fost crescută cu acest tip de relație. Am avut ocazia să cunosc profesori foarte buni. Profesorii din liceu mi-au fost tot timpul aproape. Eu am terminat Colegiul Național Unirea în 1999, la Brașov, la secția bilingv franceză, și am avut tipul acesta de oameni care ne-au încurajat în permanență că suntem buni, că putem să fim și mai buni, că nu există nicio limită, nici măcar cerul nu e limită, că suntem valoroși, că tot ceea ce facem trebuie să facem cu pasiune, să punem suflet.
Acesta a fost modelul în care am crescut eu și mi-am dorit foarte mult să fiu ca profesorii mei, să fiu măcar jumătate din ce au reprezentat dânșii pentru mine – sper că am ajuns la acea jumătate – și să devin modelul pe care eu l-am avut în acele momente de adolescent în care nu știi încotro să o apuci. Am avut un profesor de filosofie, căruia îi mulțumesc din suflet, dl. Laurențiu Luca, un profesor de istorie, dl. Halmaghi Ioan, care mi-au stat aproape, doamna profesoară de franceză, dna Iancu Gabriela, care era extraordinară. Modelul ei l-am adoptat foarte mult. Acești oameni au fost pentru mine modele în liceu și mi-am dorit să fiu ca ei. Sper să fi ajuns un pic din ce au reprezentat ei pentru mine. Ca să nu uit să îi menționez pe cei trei mari titani: dl. Mușina Alexandru, dl. Andrei Bodiu și dl. Gheorghe Crăciun de la Facultatea de Litere din Brașov, care au fost deosebiți și sper că de acolo, de sus, să se mai uite din când în când la noi. Ei sunt modelele mele și, având asemenea modele, nu cred că puteam să fiu altfel. Ei ne-au învățat că valorăm, că părerea noastră contează. Eu nu fac altceva decât să transmit elevilor mei ce m-au învățat ei.
Revenind la nevoia de schimbare în educație. Sunteți optimistă că se poate produce?
Da, sunt optimistă.
Ce vă face să spuneți acest lucru?
Încrederea în oameni, în primul rând. Eu am o încredere deosebită în oameni. În momentul în care ei își dau seama că au nevoie de schimbare și își doresc o schimbare, o vor face. Eu sunt o fire optimistă prin felul meu de a fi. Nu accept ideea că nu se poate. Nu cred că nu se poate. Încearcă și dacă vezi că chiar nu s-a putut, atunci poți spune nu se poate. Se poate totul, dar trebuie să îți asumi efortul, să îți asumi timp foarte mult în încercarea de a schimba ceva în jurul tău, să-ți asumi eșecurile pentru că sunt și acestea… Oamenii de foarte multe ori, și elevi și adulți, nu doresc să fie schimbați sau să schimbe ceva. Te lovești și de acest lucru. Vezi copii extraordinari, capabili, cărora le-a intrat în cap: Băi, trebuie să fiu șmecher, nu trebuie să învăț și lupți cu mentalitatea de pe stradă.
Și atunci trebuie să fii teribil de încăpățânat să rămâi atât de optimist când vezi că, în jurul tău, lucrurile nu sunt chiar așa cum dorești tu să fie. Și asta se vede des. Dacă îți dorești foarte mult schimbarea, schimbarea se va realiza. Nu poți schimba tot sistemul de educație, dar poți schimba o clasă, poți să schimbi două clase, poți să schimbi 5 minute din relația ta cu copiii, poți să schimbi doi profesori din cancelarie care să înceapă nu să meargă pe drumul tău, pentru că fiecare are un drum, dar să înceapă să vadă lucrurile că evoluează. Ține de optimism.
”Managerul de școală să fie manager, nu profesor”
De la factorii decizionali, de la Ministerul Educației, aveți niște așteptări? Ar trebui să facă și altceva decât ceea ce face?
O, ar fi multe (râde). Dar și acolo vorbim de o mână de oameni. Sunt multe care ar trebui schimbate. În primul rând informatizarea totală a școlilor, să ai acces în clasă peste tot la un calculator. În al doilea rând, linia aceea ingrată din regulamentul de ordine interioară cu N-aveți voie să folosiți telefonul mobil. Ba au voie să folosească. Dar ține de noi să îi învățăm cum să folosească tehnologia, telefonul mobil. Eu sunt o adeptă a tehnologiei, deși sunt profesor de română. Apoi ar trebui să se găsească specialiști. Managerul de școală să fie manager, nu profesor. Un om care își asumă anumite funcții trebuie să fie total dedicat funcției respective. Nu trebuie să aibă și ore și funcție. Ar trebui să nu se mai schimbe, să rămână. Ai găsit un om bun, pune-l ministru și ține-l acolo…
Dar e bun ministrul actual?
E ministru (râde). Are idei bune, idei care îmi plac, recunosc, unele sunt inedite. Nu e perfect. Dar ministrul respectiv are o echipă, ca și un director. Un director poate să fie cel mai tare manager, dacă nu are echipă sau oamenii i se împotrivesc, rămâne doar cu… ”Ce puteam să fac?” Cred că la fel e și la miniștri, și la inspectori. Vă dau un exemplu: acum câțiva ani venise o idee bizară, cu corectarea online a lucrărilor la BAC și la Evaluarea Națională. S-a dorit să fie implementată de către minister. Din câte îmi aduc eu aminte, s-au opus cadrele didactice. Cum schimbi? Vine de la cineva o idee de tipul implementării în școli a unui sistem de teleprezență, a unei rețele de tablete sau calculatoare conectate între școli, manuale digitale și altele. Nu se va opune niciodată ministrul ideii respective, se vor opune cadrele didactice care se tem de schimbare.
S-au opus cadrele didactice și când a fost lansată acea viziune, inspirată din modelul finlandez?
O să vă spun o poveste despre această viziune. Am participat cu câteva săptămâni înainte, la Sibiu, la un curs despre evaluarea în sistemul actual de educație, coordonat de doamna Oana Moșoiu. Eram în Școala Finlandeză și a venit un tânăr pe nume Radu Szekely, despre care nu știam mare lucru la momentul respectiv, și am discutat despre cum vedem noi, cei din sistemul de stat, școala și sistemul. A pus niște puncte de reper pe un ecran, da, o școală să fie așa și așa… Erau aceleași puncte de reper, cu BAC-ul diferențiat, cu tot, regăsite în viziune. Am discutat, ne-am spus punctele de vedere. Am comparat și personal am suspinat și am dorit, undeva, în suflet, un sistem asemănător. Pentru că părea bun. Așa am descoperit eu viziunea despre educație care avea să fie făcută publică mai târziu.
Când s-a lansat viziunea eram la Clubul de debate și pregăteam o dezbatere cu copiii de a X-a despre examene, ne jucam: Cum ați vedea voi educația… și îmi apare pe telefon, pe pagina de Facebook a domnului Szekely, schema cu examenele diferențiate. Uitați ce viziune drăguță, le spun eu elevilor. Am discutat cu elevii, li s-a părut interesantă, au analizat unele elemente, au contrazis altele. Două ore mai târziu, ajung acasă și aflu despre viziunea în educație, lansată în mod oficial. Cred că a fost o întâmplare, dar lucrurile acestea s-au discutat și înainte de lansare, se discută și acum, lucrurile sunt într-un fel normale și nu putem să mergem încă pe sistemul tradițional românesc, fără să îl adaptăm. Nu contest valoarea tradiției educației românești. Dar dacă ”trăim” educațional în secolul XIX sau în secolul XX și noi suntem fizic în secolul XXI deja de 20 de ani, cred că avem o problemă.
”Generațiile acestea sunt altfel, cu totul…”
Copiii de acum nu sunt cum erau cei de acum 20 de ani sau de acum 10 ani. Nu sunt nici măcar cum era generația de anul trecut. Copiii sunt într-o continuă schimbare. Profilul lor psihologic, felul lor de a gândi, de a percepe lumea sunt într-o continuă schimbare. Generațiile acestea sunt altfel, cu totul. Au emoții foarte puternice, care sunt esențiale. Noi eram învățați să nu zici, să nu faci, să te duci la școală și să stai cuminte. Ei nu. Ei întreabă, ei sunt curioși, ei te verifică pe sub bancă pe internet dacă ai spus sau nu prostii. Dar de ce să mă verifice pe sub bancă? Scoate telefonul! Noi avem o regulă: M-ați prins cu trei greșeli, aveți un 10! Au dreptul să verifice, pentru că ei trebuie să verifice orice fel de informație pe care le-o dăm noi. Nu trebuie să creadă că dacă eu sunt acolo în fața lor, eu dețin adevărul. Nu, eu sunt un om, eu nu dețin nimic. Eu doar problematizez, provoc, discut, dar ei trebuie să învețe. În viață nu va veni nimeni să le spună faceți asta și va fi bine. Nu au cum. De aceea, în momentul în care găsim oameni care acceptă schimbarea va fi bine. Și să dăm timp oamenilor.
Viziunea este bună, în opinia dvs…
Poate fi modificată pe ici-pe colo, dar, în punctele mari, e nevoie de o schimbare și o poate aduce dacă este aplicată inteligent și ține cont de nevoile elevilor, ale părinților și ale profesorilor. Nici Legea din 2011 nu este foarte rău gîndită, din păcate nu este aplicată…
Ministrul a spus că va veni cu trei proiecte de legi. Vom vedea cât din viziune vom regăsi acolo…
Acea viziune nu e o lege, e un plan. Poate la momentul în care se va aplica nici nu va mai semăna cu ce a fost scris pe hârtie. Dar important este să acceptăm ideea de schimbare. Haideți să acceptăm faptul că cel care termină o școală profesională nu se poate mulțumi cu 11 clase, are nevoie și de altceva. Și avem nevoie de acei copii. Un copil care termină un liceu tehnic nu este un elev de teoretic. Ce facem cu copiii care abandonează, care după 1 an, 2-3-5-7 vor să reintre în sistem? Ce facem cu cei care nu ajung la școală? Eu am o problemă foarte mare ce facem cu cei care se întorc în țară. Atât de tare se bate apa în piuă despre exodul româneasc, dar nu se spune nimic despre copiii care se întorc în sistem din Spania, din Italia, din Anglia.
V-ați lovit de asemenea situații?
Da.
Și cum este?
Dificil de reintegrat un asemenea copil. Depinde foarte mult de copil, depinde foarte mult de susținerea pe care o are copilul de la părinții săi. Am exemplul unui elev care, deși nu a reușit să promoveze în totalitate Bacalaureatul, a luat 5 la Română și eu sunt mândră. A venit în clasa a X-a, mari probleme de limbă în primul rând, nu vorbea românește, amesteca cuvinte din italiană, cuvinte din engleză, cuvinte din română, nu înțelegea cum să-și spună părerea conform cerințelor existente la această disciplină, avea probleme de înțelegere a textului, îl depășea vocabularul românesc, îl depășea structura prin care înțelegea textul pentru că era învățat ca în Italia și e greu când ai făcut 10 ani în sistemul de acolo, dintr-odată să te trezești în fața practicilor din sistemul românesc pentru că asta e, învățăm pentru test, nu învățăm ca ei. S-a străduit enorm, a reușit să ia la Română notă de trecere și mai mult ca sigur va reuși în toamnă să își ia examenul. Familia a fost plecată, el a rămas cu bunicii, într-un sat lângă oraș, e un copil care făcea naveta, un copil care a muncit foarte mult. Pe de altă parte, am un alt exemplu, un alt copil, venit tot în clasa a X-a, tot din Italia, întors în țară cu părinții, susținut, nota lui de promovare la Română a fost de 8.90. Veniți amândoi în aceleași condiții, dar al doilea a avut susținerea părinților și o capacitate de adaptare mai bună.
A făcut probabil și pregătire suplimentară…
A făcut și pregătire, a citit, a învățat, a avut părinții cu care a putut vorbi românește acasă și care au investit în el. Depinde foarte mult de eforturile tuturor.
Dar școala ce poate face pentru acești copii? Care ar fi soluția?
Proiecte. Școala îi poate ajuta cu consiliere și cu proiecte. Noi dezvoltăm la Victoria un proiect ROSE, în care avem și o componentă pentru acești copii. O activitate de cultură și civilizație românească prin care ei reintră în ritmul de viață al comunității. Avem patru în liceu. Sunt mai mulți în gimnaziu, în jur de 10 copii. În momentul în care vom dezvolta noi proiecte, vor participa la ele. Încercăm să facem și planuri de recuperare, toate prin proiectul ROSE. Școala dacă se închide la ora 2 nu poate să îi ajute cu nimic, dar dacă stăm la școală… Școala trebuie să fie deschisă.
Testele grilă, la examenele naționale: ”Să transformi 100% grilă este o prostie, e stupid”
Cum vedeți ideea introducerii testelor grilă la examenele naționale? Unele voci susțin că ar fi o soluție imposibilă la română.
Ba e posibilă. Nu însă în totalitate. Test grilă în totalitate dacă dai la română te duci în 2003 când s-a dat titularizare grilă. Eu sunt unul dintre cei cu titularizare grilă. Ideea este că testul grilă crește foarte mult gradul de obiectivitate și este posibil și la română. Poți să faci conținuturi grilă și, în același timp, poți să lași și spațiu de creativitate.
Mă gândesc că, în momentul în care vor face lucrul acesta la un Bacalaureat sau la o Evaluare, vor face exact pe acele puncte în care subiectivitatea poate fi înlocuită de obiectivitate și mă refer la partea de receptare a textului, de verificare a noțiunilor teoretice sau puțin interpretabile. Să-l transformi 100% grilă este o prostie, părerea mea, o spun așa pe șleau, românește. E stupid, nu poți pentru că avem și partea de creativitate la Română. Nu poți să îi tai copilului partea în care trebuie să argumenteze, nu poți să scoți o compunere literară și să o înlocuiești cu un test grilă. Testul grilă îți asigură un grad de obiectivitate foarte important în evaluarea copilului. E necesar. Dar nu să devină tot un test grilă.
Nu sunt de acord cu acest lucru și niciun profesor de română nu va fi de acord cu acest lucru, dar în punctele în care se poate, de exemplu la gramatică… cum se dă la Academie, la Colegiul Militar se dă test grilă dintotdeauna. Nu am auzit pe nimeni niciodată să urle împotriva acestei practici. Într-adevăr, este loterie la testul-grilă, poți să ai noroc, poți s-o nimerești, ne asumăm lucrul acesta.
Pe dvs. v-au surprins acele discrepanțe între notele inițiale și cele finale, după contestații?
Și da și nu.
Ce credeți că s-a întâmplat? Sunteți profesor de română.
Se întâmplă foarte multe. Condițiile de corectare, în primul rând. De aceea, eram adepta corectatului online. Stau la mine în sufragerie, primesc o lucrare prin cod… Oboseala, stresul, pur și simplu faptul că ai de corectat un număr de n lucrări în atâtea ore… Nu știu, nu îți asumi faptul că depinde de tine viața unui copil. Factorii sunt foarte mulți și mai e un lucru: atât cel care a dat o notă mică, la diferența aceea de 1,5 puncte, cât și cel care a dat o notă mare, vă garantez că poate justifica nota respectivă la punct. Niciunul nu greșește, dar există lucruri cum ar fi felul în care mă raportez eu la copil, felul în care sunt conștientă din ce mediu provine acel copil… Te prinzi din lucrare. Este foarte ușor să-ți dai seama dacă e un copil de 10 sau un copil de 4 sau 5. Îl vezi după cum scrie, de la caligrafie până la exprimare.
E vorba și de responsabilizare și de responsabilitate. În momentul în care îți asumi să faci parte din aceste comisii, trebuie să mergi pe principiul scris în metodologie că se corectează în favoarea elevului, nu ca să arăți cât de dur ești la note. Nu, este în favoarea elevului. Și în momentul în care îi tai 3 puncte pentru că a avut șase virgule omise, trebuie să fii sigur că are 6 virgule omise, nu că ți s-a părut ție. În momentul în care crezi că două pagini nu sunt suficiente, numără cuvintele. Eu cred că de acolo și pleacă foarte multe dintre diferențe. De la numărul de cuvinte. Ia-ți 5 minute și numără-le. Pierzi cinci minute din viață, tu, corector, că ai numărat până la 400.
Și sunt foarte multe lucruri legate de receptarea textului argumentativ, nu numai la elevi, chiar și la noi, la profesori. Din fericire, noi suntem un județ în care discutăm aceste lucruri. Avem o problemă, ne sunăm unul pe celălalt, suntem o echipă la evaluări. Am o problemă, mi se pare ceva suspect, la prima consfătuire sau micro-cerc sau după simulări ne adunăm și discutăm. Am avut mii de discuții despre textul argumentativ. Trebuie să aibă o structură, nu trebuie să aibă o structură… Unii profesori din anumite județe nu le dau o structură clară. Baremul este uneori discutabil, prea strict sau prea permisiv. Româna este subiectivă. E vorba de receptare. Nu ce vreau eu să scrie copilul, ci hai să punctez chiar ce mi-a scris el. Așa niciunul nu e de 10. Nici noi nu suntem de 10. Dar dă-i șansa de a lua acel 10 dacă a atins baremul, nu dacă devine un mic Eugen Lovinescu.
O concluzie despre sistem și schimbare
”În sistem, nimeni nu este vinovat și toată lumea este vinovată, din păcate. Și noi când lăsăm garda, când facem compromisuri și cei care ne conduc pentru că mai mult ca sigur nu pot face tot ceea ce își doresc, ei și echipa lor. Sunt ferm convinsă de lucrul acesta.
Eu cred că ar fi cu totul altceva dacă fiecare dintre noi, în țara asta, ar învăța să-și facă meseria cu pasiune, indiferent că este măturător de stradă sau președinte al țării. Să o facă cu pasiune în bucățica lui, fără să mai plece urechea în stânga și în dreapta, pur și simplu să își facă treaba. Dar să o facă știți cum? De 20, nu de 10. Dacă ar încerca să nu îl judece pe cel de lângă el și să-l ajute când are nevoie, ar fi superb. Dar suntem latini, balcanici…
Chiar nu poți da vina pe sistem, pe miniștri, pe directori. Ei știu mai bine ce-i oprește, noi știm mai bine ce ne face să nu ne schimbăm. E o chestie de asumare individuală. Fiecare individ trebuie să își dea seama ce își dorește să facă și să devină.”
Mâine vom publica partea a doua a interviului cu profesoara Anda Laura Silea, în care ne va povesti cum își desfășoară orele de Limba și literatura română, ce metode folosește, de ce a ajuns să folosească tehnologia la ora de română și care sunt proiectele derulate împreună cu elevii. ”Predau educație media” este unul dintre ele, un proiect care ”schimbă vieți”, spune Anda Laura Silea. UPDATE: Ora de română altfel. Anda Laura Silea: ”Noi, profesorii, trăim prin reușitele copiilor”. Mesajul unui fost elev după 10 ani
Citește și:
- Anda Culișir, o profesoară pentru o generație altfel: ”Noi ne distrăm în timp ce învățăm. E fain să înveți, e un lucru extraordinar”
- Profesoara care s-a întors în satul natal și scrie povești împreună cu elevii săi: ”Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi”
- Adriana Bălaj, profesoara care face Istoria să fie ”fun”. Elevii săi au organizat alegeri prezidențiale și au făcut campanie electorală
- Adriana Bârcean, o profesoară care s-a mutat la țară, predă engleza la Simultan și îi învață pe copii că viața este faină
- Antoneta Împușcatu, directoarea care a desființat cancelaria și face naveta zilnic la școală: Trei lucruri pe care le-ar schimba în educație
Vorbe!