Lecții transformate în povești, cu ajutorul cărților și tehnologiei. În prima zi de școală, învățătoarea își așteaptă copiii cu piesa de rezistență

0
Joc și învățare la clasa învățătoarei Felicia Rusu, unde copiii pun cuvintele din cărți pe ritmuri muzicale

Piesa de rezistență, cum îi spune învățătoarea Felicia Rusu, este un scaun pictat, numit ”Scaunul iubitorului de carte”. Este surpriza pe care învățătoarea din Tulcea le-o pregătește elevilor săi de clasa a II-a, un loc în care ei vor veni să citească, să povestească, să rezolve exerciții la matematică, să explice, să fie, la rândul lor, profesori. Copiii sunt obișnuiți cu ”scaunul autorului”. Învățătoarea le-a adus poveștile la clasă încă din primul an de școală. Încurajează lectura și își provoacă elevii să intre în lumea cărților prin activități atractive care îi fac pe aceștia, deși încă mici, să întrebe care este următoarea carte pe care o vor citi. Sunt însă copii dintr-o generație digitală, motiv pentru care Felicia Rusu împletește lectura cu tehnologia la clasă. Copiii au un roboțel și cu ajutorul lui învață tot felul de lucruri, iar aplicațiile online le stârnesc interesul și curiozitatea. ”La ora de lectură, când le spuneam copiilor să rețină un cuvânt, scriam acel cuvânt într-o aplicație și se crea melodia cuvântului. Erau fascinați”, povestește învățătoarea.

Învățătoarea Felicia Mihaela Rusu predă la Școala Gimnazială Nr.12 din Tulcea. Scaunul pictat l-am văzut într-o imagine pe grupul Inspirație pentru școală și am vrut să aflăm rolul pe care îl va avea în noul an școlar.

”Invitați pe scaun, elevii vor citi, vor povesti, vor inventa povești, vor împărtăși diferite experiențe. Vreau să fie cumva acel mobil care să îi determine să povestească mult, să transmită mesaje orale, să își dezvolte limbajul. Îmi doream acest scaun de mult timp, am văzut undeva prin grădinițele și școlile americane. Eu am zis să aduc elemente și mesaje în plus, pe lângă aspectul viu colorat. Copiii sunt încântați de idee, scaunul autorului. Am mai folosit, dar fără a le picta unul. Era un simplu scaun. Lor le place să fie în centrul atenției, să povestească. Am elevi cărora le place să emită păreri. Dacă cineva povestește ceva, cel puțin doi vor să își expună părerea în legătură cu subiectul dezvoltat”, spune Felicia Rusu.

Deși va fi ”Scaunul iubitorului de carte”, acesta va fi folosit și la alte ore, chiar și la matematică. Copilul va putea să compună o problemă după un exercițiu dat de învățătoare sau să explice cum a rezolvat o problemă. Va fi un fel de profesor. Un exercițiu pe care învățătoarea l-a aplicat și la generația trecută, în clasa a IV-a, preluând astfel un concept din cartea ”O școală pentru toată lumea”, scrisă de Salman Khan, autorul platformei Khan Academy: ”La geografie, la istorie sau la română, elevul să fie profesor. Erau doi copii profesori, ca să se poată susține unul pe celălalt, învățau lecția dinainte, o predau cu ajutorul meu, reușind astfel să fixăm noile cunoștințe și să îi determin să învețe. Am observat atunci că altfel primeau informațiile și era foarte interesantă, pentru ei, experiența de a fi profesor.”

Felicia Rusu scrie cărți pentru copii, își ilustrează singură poveștile, așa că scaunul din sala de clasă a fost pictat chiar de ea. Mărturisește că a căutat foarte mult un scaun de genul acesta, l-a găsit la cineva în curte, ”aproape că plângea, era prăfuit, ud și parcă mă implora să-i redau strălucirea”, l-a șlefuit, i-a aplicat două rânduri de vopsea albă, ca bază, apoi două zile a pictat la el, așteptând cu nerăbdare reacția copiilor luni, în prima zi de școală.

”Este piesa mea de rezistență și mă voi gândi la o poveste ca să îl introduc. Eu cred că poți să le livrezi copiilor orice dacă ai o poveste în spate. Pe scaun am scris mesaje diferite și îndemnul <Deschide o carte, deschide ușa unei noi aventuri!> Le-am propus încă de anul trecut ca până la finalul clasei a IV-a, să avem o carte de povești a noastră. Sunt copii creativi și le tot repet că trebuie să citim mult ca să avem vocabularul suficient de dezvoltat pentru a putea compune propriile povești, iar ei sunt foarte entuziasmați de idee”, povestește învățătoarea.

Cărțile din clasa I

Felicia Rusu i-a inițiat pe copii în tainele lecturii încă din clasa pregătitoare. Le spunea poveștile cărților, ”o poveste într-o poveste, cumva”, convinsă că ”atunci când le transmiți copiilor pasiunea ta pentru citit, n-au cum să nu preia și ei această bucurie”. În clasa I, copiii au ajuns să citească două cărți, <Charlie și fabrica de ciocolată> și <Aventurile lui Habarnam>, cărți nu ușoare pentru vârsta de 7-8 ani, dar ”așa am eu noroc de clase foarte bune, de copii care iubesc cărțile”.

Pentru <Charlie și fabrica de ciocolată>, copiii au avut aproximativ o lună la dispoziție să citească, iar la final au avut parte de o activitate deosebită pentru a marca lectura ei. De fapt, acesta este și secretul care i-a făcut să își dorească o a doua carte.

”Am comandat niște boabe de cacao, pentru că ei nu văzuseră niciodată, dar și pentru că  erau preferatele omuleților Oompa-Loompa din poveste. Le-am spus că i-am determinat cumva pe omuleți să îmi trimită niște ciocolățele. Pe fiecare ciocolățică, acei omuleți – nu eu, Doamne ferește – au pus câte un bilețel: trei bilete de aur și restul de argint. Ce presupuneau acele bilete? M-am inspirat din acțiunea cărții.

Biletele de aur, pe care le extrăgeau, conțineau o întrebare care verifica acțiunea cărții. Răspunsul corect le dădea dreptul să nu își facă temele într-o zi și asta este cea mai mare bucurie pentru ei, cu toate că doar un elev a folosit, o singură dată, un astfel de bilet. În cazul celui de argint, aveau dreptul să nu își facă tema la o disciplină, într-o zi. Le-au plăcut ciocolățelele, le-au declarat ca fiind cele mai bune din univers”, spune învățătoarea despre prima activitate post-lectură, în care cei mici au primit diplome, ”necunoscutele” boabe de cacao și o experiență inedită.

Cea de-a doua carte, ”Aventurile lui Habarnam”, a fost celebrată cu ”un spectacol, o activitate ca o poveste inspirată din acțiunea cărții”, desfășurată în biblioteca școlii: ”Le-am împrăștiat prin toată biblioteca campanule, romanițe și castraveți, decupate, printate, dublate și în interiorul lor am scris câte o întrebare din carte. Am făcut două pălării, una care semăna cu cea a lui Habarnam și una a lui Știetot. Copiii descopereau întrebările prin toată biblioteca și apreciau: știu să răspund la întrebare sau nu? În funcție de situație, își puneau pe cap pălăria: ori a lui Habarnam, ori a lui Știetot. După ce răspundeau, singuri sau ajutați, se așezau într-un balon, trasat pe covor, pentru a pleca într-o nouă aventură, primind drept răsplată o acadea pe care eu am transformat-o într-un omuleț ce semăna cu Habarnam. 

Eu nu am penalizat niciodată un copil care nu a reușit să rețină detalii dintr-o carte. E bucuria mea că a citit-o și totodată elevii sunt încurajați văzând că ceilalți știu. Preiau modelul pozitiv. Dacă aș fi făcut vreo observație, probabil copilul acela s-ar fi demotivat. Lectura e bine să fie percepută ca o bucurie, nu ca o activitate obligatorie, impusă.”

Ora de lectură

Pe timpul vacanței de vară, copiii au avut de citit ”Vrăjitorul din Oz”, iar învățătoarea va organiza o activitate și pentru această carte. Pe de altă parte, în noul an școlar, va fi continuată ora de lectură pe care învățătoarea a organizat-o în clasa I în fiecare zi de vineri: ”Venea fiecare copil cu cartea pe care o avea în lectură și fie le puneam muzică foarte ușor în fundal, fie făceam jocuri, la sfârșit. De exemplu, după ce citeau 20 de minute – era lectură individuală, fiecare citea altă carte, le solicitam să indice un cuvânt pe care li se oprea privirea la un moment dat și compuneam, împreună, o poveste haioasă cu cuvintele respective. Aleg jocuri care să îi amuze, să nu transformăm totuși lectura în ceva foarte riguros și mult prea serios.”

Și tot legat de lectură, în clasa pregătitoare, copiii au sărbătorit ”Ziua Internațională a Cititului Împreună”, sala de clasă fiind transformată în picnic. O mămică a venit și le-a citit dintr-o carte aleasă de ei (”am observat că este mult mai interesant pentru ei, nu le impui tu cartea, le propui 2-3, iar ei aleg una, deși uneori le direcționăm alegerea, din umbră”), iar un alt părinte le-a pregătit clătite delicioase.

Eu le-am făcut ceai, le-am împărțit mesaje motivaționale despre citit – cât de interesant este să citim, pentru că trăim mai multe vieți, mai multe aventuri, fiecare copil și-a adus cana preferată, au băut ceai din aceasta, iar mămica respectivă le-a citit. A avut alt impact faptul că le-a citit altă persoană. În clasa I, am celebrat evenimentul doar noi, fără alți invitați, pentru că a fost pandemie. Mă gândesc anul acesta, dacă avem noroc, să invit o elevă mai mare și să le citească ea copiilor. O elevă pasionată de lectură care să le alimenteze bucuria de a citi”, precizează Felicia Rusu.

Roboțelul clasei

Învățătoarea nu merge însă doar pe linia lecturii la clasă. Sunt copii pasionați de STEM, de științe și atunci tehnologia nu lipsește de la ore și mereu le îmbină cumva. Elevii au încă din clasa pregătitoare un roboțel, câștigat de învățătoare după ce a participat la o campanie, rezolvând diferite sarcini cu ajutorul lui. Robotul reacționează la coduri de programare vizuală: ”Îmi aduc aminte, chiar la clasa pregătitoare, le-am dat să scrie cuvinte. Am făcut o tablă asemănătoare tablei de șah și am așezat în diferite poziții literele, formând cuvinte simple. Copiii selectau codurile, astfel încât să programeze roboțelul și să poată citi cuvântul <mama>, de exemplu.”

Copiii au construit și o mână ”bionică” din carton și, ”jucându-se cu ea, au înțeles mecanismul de funcționare al mâinii umane, dar au ajuns să inventeze tot felul de propoziții care se legau într-o poveste”. ”Încerc să îmbin toate aceste elemente, pentru că este clar: nu toți copiii vor fi pasionați de lectură, însă voi încerca să-i fac prieteni cu cărțile. Până la urmă, dacă îți place să citești, poți afla informații din orice domeniu”, spune învățătoarea care a participat la un curs de robotică și automatizare în Belgia, finanțat de Agenția Spațială Europeană, unde a aflat cum pot fi aduse elemente de robotică în lecțiile obișnuite.

Învățătoarea admite că ai nevoie de resurse pentru a desfășura astfel de ore atractive pentru copii, dar dacă îți dorești, le poți obține. Și-a dorit foarte mult, de pildă, o tablă interactivă, iar anul trecut a avut bucuria să primească această tablă de la șantierul naval din Tulcea: ”A fost wow! Tabla interactivă a fost piesa de rezistență. Sunt tot felul de aplicații pe care le poți folosi. Orele au devenit mai dinamice, mai atractive. La ora de lectură, uneori, elevii rețineau un cuvânt care le-a plăcut dintr-o pagină, scriam cuvântul într-o aplicație, generând astfel melodia acestuia. Copiii erau fascinați. 

Mă folosesc mereu de elemente noi pentru a le capta atenția. Uneori îmi înregistram vocea, puneam pe fundal imagini din desenele animate sau poveștile lor preferate și transmiteam sarcinile prin intermediul personajelor respective, pentru a nu se sătura copiii de mine (râde). Când vine sarcina de la altcineva este mai interesant.”

Lecții la… butoane

O provocare care le-a plăcut foarte mult copiilor în clasa I a fost cea a jocului ”Cine știe câștigă”. Două butoane, conectate între ele, realizate de soțul învățătoarei (”soțul meu este foarte ingenios și uneori, am senzația că lucrează în învățământ cu jumătate de normă, dar fără plată, deși activează în alt domeniu”), pe care copiii le apăsau când răspundeau la o întrebare: ”Chemam câte doi copii, fiecare avea butonul lui, le adresam o întrebare și când apăsa primul copil, se aprindea lumina verde, ceea ce însemna că are dreptul să răspundă. A fost extaz… Copilul trebuie să învețe de plăcere. Niciodată nu poți să îi motivezi să participe activ la lecții, dacă le spui azi trebuie să învățăm litera X. Nu. Azi ne vom juca sau vom descoperi litera X. Cuvintele folosite fac diferența. Și sunt multe metode prin care să-i determinăm să învețe cu plăcere.

Nu sunt de acord cu afirmația: Vai, copiii din ziua de astăzi nu mai vor să învețe. Nu, noi, cadrele didactice, avem o problemă dacă avem la clasă copii ce par demotivați. Noi trebuie să ne facem update-urile pentru această generație. Eu le cer feedback mereu copiilor. Nu pot să fac asta în fiecare oră, recunosc, nu am timp, însă cât de des e posibil. Și atunci, îi rog să argumenteze de ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut și ce ar schimba. Păstrez anonimatul răspunsurilor pe bilețele, dar ei sunt sinceri, nu se feresc să-ți dea și feedback oral, mai ales dacă îi obișnuiești de mici cu acest aspect.

În clasa a II-a, copiii își vor aduce și telefoanele la școală, pentru că învățătoarea își dorește ca ei să folosească tehnologia în clasă. ”Există o aplicație QR Code, cu ajutorul căreia pot să le codific sarcinile, le generez un cod, iar ei să le descopere prin decodare, cu ajutorul telefonului… Ce interesant este să descopere, să apară elementul surpriză și să nu le spună mereu doamna pe calea obișnuită!”, explică învățătoarea.

De altfel, școala online în clasa I nu a fost o sperietoare pentru copii. Mai mult o provocare, pentru că învățau scrierea de mână, dar s-au descurcat: ”Tehnologia nu ne pune piedici. Putem face orice activitate, chiar și pe internet. În clasa pregătitoare, am avut și părinții alături când cei mici nu știau încă să lucreze, dar în clasa I s-au descurcat singuri, foarte bine. Sunt copii digitali, sunt atât de bine dotați în direcția aceasta… Elevii sunt foarte receptivi la nou și se adaptează mult mai repede decât noi. Noi trebuie să ne schimbăm. Eu am studiat tot felul de aplicații în această perioadă, am participat la multe cursuri, din dorința de a nu-i plictisi. Mi-a plăcut dintotdeauna TIC și nu am avut probleme în a integra elemente de tehnologie în lecții.”

”Copii care să vadă frumosul din oameni”

Felicia Rusu (foto) a fost educatoare timp de 13 ani și de 10 ani este învățătoare. A lucrat la început într-o școală specială, apoi la o școală cu copii proveniți din familii defavorizate și de 6 ani predă la Școala nr.12 din Tulcea. Generația de acum este prima luată de la 0, din clasa pregătitoare, și își dorește să îi formeze după ”sufletul” său:

Să fie niște copii care să ajute, niște copii toleranți, educați să vadă frumosul din oameni. M-am gândit acum, în prima zi de școală, să le ofer câte un creion, de care voi agăța un pliculeț în care le voi pune câteva semințe de flori. Voi scrie o scrisoare în care le voi sugera că așa cum creionul lasă urme pe hârtie, așa să lase și ei urme frumoase în viața celor din jurul lor. Le voi da câteva sfaturi și voi merge anul acesta pe această idee, ca laitmotiv. Apoi, așa cum plantăm floricele și le ajutăm să crească frumos, ca să se bucure oamenii de ele, așa să îi bucurăm noi pe cei din jur. Eu le transmit tot timpul mesaje de genul acesta, le inserez în lecții. Copiii sunt foarte receptivi și dacă le livrezi cu cuvintele potrivite, poți să le dai orice informație.”

Învățătoarea își dorește să se termine mai repede pandemia pentru a-i pune pe copii să lucreze în perechi, în grupuri mici și să le dezvolte abilitățile de cooperare și întrajutorare. Cât sunt regulile sanitare, provocările au loc de la distanță. Își imaginează că aruncă mingea din hârtie unul altuia și își dau provocări, un fel de de interevaluare, dar prin joc. ”Totul trebuie să fie joc. Când aveau, de exemplu, de recunoscut litere nou învățate sau grupuri de litere, le scriam pe tablă, lângă ele puneam musculițe din hârtie și cu pliciurile să fi văzut cum omorau muștele din dreptul literelor.

Bine, nu putem să transformăm școala în joacă, iar eu le spun copiilor: noi nu ne jucăm, noi învățăm prin joacă. Este o diferență. Dar le place, s-au obișnuit să aibă mereu ceva nou și vin adesea și mă întreabă: azi ce facem? Chiar dacă nu este ceva wow, numai ideea că se va întâmpla ceva nou îi face să participe cu interes. Și când ești entuziasmat, primești și informațiile altfel, le reții mai bine. Dacă aș veni și le-aș spune: azi vom învăța adunarea numerelor naturale, i-ar lua somnul, poate”, spune Felicia Rusu.

”Starea de bine este necesară într-o școală”

Învățătoarea mărturisește că și-a format în timp acest stil de predare, prin joc didactic și descoperire. Ca educatoare, a lucrat în ”Step by step”, unde profesorii erau încurajați să facă lucrurile un pic altfel pentru a atrage copiii. ”Cred că maturitatea didactică mi-am câștigat-o acum vreo 6-7 ani când am avut acces la mult mai multe informații și am început să particip la proiecte europene, Erasmus, mobilități individuale, să merg la diverse cursuri. Noi, profesorii, avem posibilitatea de a ne extinde orizontul și atunci când vedem altceva, clar nu mai vrem să păstrăm în totalitate elementele tradiționale, de la noi, vrem să aducem și acel dram de noutate. Eu sunt genul care spune: dacă eu mă plictisesc de aceeași manieră de predare, îmi imaginez cum sunt copiii, care oricum sunt asaltați de televizor, de multitudinea de stimuli, calculatoare, tablete…”

Generația de azi nu rezonează cu lucrurile cu care noi eram obișnuiți acum 30 de ani, completează Felicia Rusu, amintind de un laitmotiv din Step by step: să ținem cont că le predăm copiilor care s-au născut în alte timpuri, mult diferite de cele în care ne-am format noi ca și cadre didactice.

”Eu am terminat Liceul Pedagogic acum 22 de ani. Clar că nu pot să predau ca atunci. Organizez altfel secvențele unei lecții, pentru a le acorda timp pentru evaluare și feedback, de exemplu. Am văzut în vizitele mele prin școli din Europa cât este de important feedback-ul din partea elevului”, mai declară învățătoarea.

Felicia Rusu se inspiră foarte mult în realizarea lecțiilor și din cărțile pe care le citește și spune că ”starea de bine este necesară într-o școală”. ”Altfel lucrezi când vii de drag la muncă, când ești lăsat sau chiar încurajat să dai tot ce-i mai bun în tine, să fii creativ… În clasă, eu îmi fac povestea. Îi vreau pe copiii mei drept un grup bine închegat, îi vreau o familie, care să se ajute reciproc. Să nu fie în competiție mereu. Eu le spun tot timpul că nu ne comparăm unul cu celălalt, ci cu noi, cei de ieri. Dacă azi sunt mai bun cu ceva, trebuie să fiu încântat și să mă gândesc permanent cum să mă dezvolt”, conchide învățătoarea din Tulcea.

Sursa foto: Arhiva personală – prof. Felicia Rusu

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.