La un liceu din Victoria învață Daria. „O minune de copil”, în clasa a XI-a, care a venit din Ucraina cu mama ei și și-a dorit din prima zi să meargă la școală

0
Daria este cazată, alături de mama ei, la Cârțișoara, în Sibiu. Sursa foto: Facebook/Cartisoara: povesti, oameni, turism si traditii - Laurențiu Dorodici

Când a ajuns la Cârțișoara, în județul Sibiu, alături de mama ei, Daria a spus din prima zi că ea vrea să meargă la școală. Are 17 ani, este elevă în clasa a XI-a și vine dintr-un orășel din regiunea Nikolaev. De joia trecută, merge la Liceul Teoretic „Ion Codru Drăguşanu” din Victoria, la 15 km de satul sibian unde este cazată. Este singura elevă din Ucraina care s-a înscris ca audient și are un orar special. Pentru că acasă, în Ucraina, învață într-o clasă de limbi străine, la liceul din Victoria i s-a dat posibilitatea să participe la orele de limba engleză și limba franceză, iar noii colegi au primit-o cu brațele deschise. ”Este o minune de copil, un copil extraordinar. Zâmbește, se bucură de copii, de fetele cu care s-a împrietenit… Este absolut entuziasmată de Munții Făgăraș. A zis că ea așa munți frumoși nu a văzut în viața ei”, povestește Anda Laura Silea, directorul liceului.

”Cei mai frumoși, înalți, cei mai friguroși munți din țară au devenit refugiu din calea războiului pentru zeci de oameni nevinovați”, scria zilele trecute Laurențiu Dorodici, președintele Asociației Cârțișoara, pe grupul comunității. Aici, în satul de la poalele Munților Făgăraș, sunt cazați în prezent în jur de 20 de ucraineni. Asociația s-a mobilizat încă de la început, a identificat locuri de cazare în pensiuni și în casele oamenilor și a adus în sat mame și copii care treceau granița și nu știau încotro să o ia.

Printre ei, Daria și mama ei, Marina. Sunt dintr-un orășel din regiunea Nikolaev, lipit de o centrală nucleară, unde lucrează și tatăl fetei, care a rămas acolo. În ziua în care s-au decis să părăsească orașul, ”au înghesuit într-un bagaj câteva haine și lucruri” și au plecat alături de Victoria, o viitoare mămică, prietenă de familie, povestește Laurențiu Dorodici.

Au traversat cu mașina Republica Moldova, au ajuns în România, unde nu cunoșteau pe nimeni. Oamenii din Cârțișoara le-au sărit în ajutor, le-au oferit casă și masă, iar de săptămâna trecută, Daria frecventează cursurile Liceului Teoretic „Ion Codru Drăguşanu” din Victoria, unde a fost primită cu ”atâta căldură de către directoratul și profesoratul liceului, iar noii săi colegi o iubesc și sunt bucuroși să o aibă în colectivul lor”. ”Dașa e fericită că, într-o țară nouă, își face alți prieteni. Dașa este un monument de ambiție. Din prima zi când a ajuns la Cârțișoara, a spus că ea vrea să meargă la școală, vrea să fie între tineri. Vrea să fie între oameni. Și așa a și fost, miercuri (sosise cu 4 zile înainte) a fost deja prima ei zi de școală în România”, a scris Laurențiu Dorodici.

La graniță. Sursa foto: Facebook/Cartisoara: povesti, oameni, turism si traditii – Laurențiu Dorodici

În școala din România

”Este o minune de copil, un copil extraordinar”, au fost primele cuvinte spuse de Anda Laura Silea, directorul liceului din Victoria, în momentul în care a început să ne povestească despre Daria. Atunci când Laurențiu Dorodici a căutat-o să o întrebe dacă Dașa, cum este Daria alintată, poate veni la liceu, răspunsul a fost un ”da” categoric.

Victoria este cel mai apropiat oraș de Cârțișoara și singurul din zonă cu liceu teoretic. La liceul din Ucraina, Daria studiază limbile străine, învață într-o clasă de literaturi străine, astfel că liceul brașovean i-a oferit posibilitatea să participe, în calitate de audient, la orele de engleză și franceză, creându-i un orar special.

”Am croit un orar pentru ca ea să poată studia în continuare limbile străine. Are trei ore pe zi, se plimbă în trei clase, o clasă de a XI-a și două clase de a X-a. Am luat clasele pe care noi le-am considerat potrivite felului ei de a fi, clase mai liniștite, clase cu mai multe fete, cu elevi care vorbesc foarte bine limba engleză și a fost primită cu brațele deschise. A fost două zile la rând și deja și-a făcut prieteni”, ne-a povestit, sâmbătă, Anda Laura Silea.

Mama este cea care o aduce la școală, cu mașina, și deși este încă ”debusolată” – ”e greu, e foarte greu, să lași totul și să pleci. Au avut două ore să își facă bagajele” – ”are puterea să zâmbească”.

”Zâmbește, se bucură de copii, de fetele cu care s-a împrietenit… Este absolut entuziasmată de Munții Făgăraș. A zis că ea așa munți frumoși nu a văzut în viața ei. Povestea că la ei este foarte scump să faci o excursie în munți și întotdeauna și-a dorit să vadă Munții Carpați. Nu în condițiile acestea, desigur, dar îmi spunea: <Așa mă bucur de munți…>.

Este absolut uimită de bunătatea românilor, iar copiii se poartă cu ea ca și cum ar fi cel mai prețios cadou. Nu vreau să îmi imaginez ce este în sufletul ei, dar este un copil extraordinar de puternic. Ea este de fapt legătura între mamă – mama ei vorbește doar limba ucraineană – și lumea nouă în care au intrat. Are o dorință de a-și continua studiile ce eu nu am văzut. Din prima zi a întrebat unde-i școala, a spus <eu vreau să merg la școală>”, mărturisește Anda Laura Silea.

Speranța unui copil că războiul se va termina

La școala din Victoria, Daria a descoperit colegi minunați, ”se simte în largul ei” la orele de limbi străine, însă își dorește foarte mult să facă și ore online cu profesorii ei, din Ucraina. Vineri, la prânz, aflase că aceste ore vor fi organizate și era bucuroasă. Spre seară, a primit vestea că acest lucru nu este deocamdată posibil.

”Este un copil puternic, un copil care se gândește la ce a lăsat acasă. Când mi-a spus că începe școala online, am văzut speranța ei că parcă va fi bine, că totul se termină… După câteva ore, mi-a scris că nu se pot face aceste ore online în condițiile actuale și vor primi teme pe Classroom. Am un mesaj foarte emoționant de la ea, mi l-a scris cu Google Translate în limba română: <Mi-a plăcut foarte mult școala voastră și vreau să mai învăț cu voi atât timp cât am această oportunitate>.

I-am spus că este oricând binevenită și că este foarte important să fie cu copii de vârsta ei, să iasă un pic din mediul acela în care, în mod clar, se vorbește foarte mult despre război. Eu mă minunez. Dragostea aceasta de a învăța în orice condiții este o lecție pentru mulți care nu pun preț pe școală. Sunt copii care, alungați de bombe, ajung într-o țară străină și își doresc să continue școala”, declară Anda Laura Silea.

Liceul din Victoria. Imagine dintr-o sală de clasă

Profesoară de limba și literatura română, directoarea liceului este dispusă să o învețe pe Daria limba română, dacă ea își dorește acest lucru, iar de va începe orele online cu profesorii ei, ”școala rămâne deschisă pentru ea”. A asigurat-o de acest lucru, chiar îi poate oferi un spațiu de unde să participe la acele cursuri, doar că, acum, Daria și mama ei se gândesc la un singur lucru, că se vor întoarce acasă, la familia lor:

”Sunt niște femei nu puternice, puternic este un cuvânt foarte mic, sunt niște eroine. Chiar dacă au fugit din calea războiului și poate nu se potrivește cu ideea noastră de eroism, să pleci cu copilul tău în necunoscut ca să ți-l aperi și copilul să aibă încă puterea să zâmbească și să îi râdă ochii când îți povestește despre pasiunea ei de a găti cheesecake sau când se prinde că doamna directoare știe ce este borșul din sfeclă care se face la ei…. Copilul ăsta este puternic și luminos. Este un copil pentru care chiar merită să facem absolut orice. Sunt gesturi mici, dar noi le facem din suflet.”

”Copiii vindecă răni”

La Cârțișoara, sunt cazați, alături de mamele lor, mai mulți copii de gimnaziu și din ciclul primar. Reprezentanții asociației își doresc ca mamele să îi trimită la școala din localitate și chiar caută profesori vorbitori de limba ucraineană. Încet-încet, acolo se creează o comunitate, explică Anda Laura Silea, și ”este uimitor să fii martor la oamenii de bine care și-au deschis propriile case, oameni cu suflet, puțin spus cu suflet, oameni minunați”: ”Sunt 70 de locuri de cazare în Cârțișoara, deschise în pensiuni, la inițiativa domnului Laurențiu Dorodici. Pentru mame este greu să se rupă de copii și să-i lase la școală. Au nevoie de o perioadă de adaptare, asta este clar. Daria și-a dorit cu ardoare să vină la școală. Pentru ea a fost din prima zi <vreau la școală>, nu a fost negociabil.”

La liceul din Victoria, elevii din Consiliul Școlar ”au luat-o pe Daria sub aripa lor”.  Ei s-au ocupat și de campania de donații din școală. Un transport a fost trimis către graniță, mai multe donații au mers la Cârțișoara și încă se colectează bunuri.

Centrul de donații, la Liceul Teoretic „Ion Codru Drăguşanu”

”Avem un Consiliu Școlar al Elevilor care, de ani de zile, demonstrează că nu face doar carnaval și condamnă faptele profesorilor, ei sunt alături de comunitate. S-au implicat total: ei s-au organizat, ei au făcut pachetele, ei au deschis oamenilor ușa școlii să aducă donațiile… Noi, profesorii, asistăm la bunătatea copiilor. Copiii nu poartă război și este foarte important să le arătăm că nu au de ce să poarte război.

Sunt gesturi mici, mulți zic: dar pentru ai noștri? Da, și pentru ai noștri au făcut copiii. Am avut cazuri cu persoane bolnave care aveau nevoie de ajutor, am făcut campanii… Am încredere în copii. Copiii vor vindeca, garantat vor vindeca multe dintre rănile celor care intră în țară. De aceea este foarte important ca Daria să fie printre noi, să vină să povestească pentru că a povesti face bine și vom fi alături de ea cât timp va decide că va veni în școala noastră”, spune directorul liceului din Victoria.

UPDATE Astăzi, Daria a participat la orele online, organizate de profesorii ei din Ucraina. În cele din urmă, acestea au avut loc. Daria a venit însă și la școală. A participat la orele de engleză și a făcut prima oră de limba română cu profesoara Anda Laura Silea. A învățat formulele de salut. 

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.