Lectura ca abilitate de viață. Mira, olimpică națională: „Profesoara de română ne surprinde cu activități interesante. În clasa a VI-a, am făcut book-trailer”

Mira este elevă în clasa a VII-a la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Cluj-Napoca și a obținut, anul acesta, premiul al II-lea la Olimpiada...

Legile Educației au trecut și de Senat. Cele două proiecte merg la promulgare/ Amendamente adoptate de senatori

Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de for decizional, cu amendamente, proiectul legii învăţământului preuniversitar și proiectul de lege privind învăţământul superior....

Prima zi de grevă generală în învățământ. Lider sindical: „Dacă nu apare nicio schimbare majoră în cursul zilei de luni, probabil greva va continua”

Sindicaliștii din educaţie au declanșat luni, 22 mai, greva generală, nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem. Din estimările sindicatelor, peste 150.000 de cadre didactice...

Liderii sindicali din educație, după negocierile de la Guvern: „Mâine va fi grevă generală”/ Peste 150.000 de profesori participă la protest

Greva generală din învăţământ va fi declanşată luni, 22 mai, şi va continua până când Guvernul va veni cu ”o soluţie credibilă”, o soluție...

Întâlnire cu sindicatele din educație, duminică, la Guvern. Premierul: „PNL doreşte ca revendicările profesorilor să fie soluţionate de urgenţă”

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că a convocat o întâlnire cu sindicatele din educație, duminică, la Guvern, la ora 14,00. Este a doua rundă...

Ministerul Educației anunță că „ia toate măsurile” legale din domeniul său de competență pentru a evita declanșarea grevei generale pe 22 mai

Ministerul Educației a transmis, vineri seara, că ”ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita...

Grevă generală în învățământ. Sindicaliștii din educație: ”Suntem deschiși la negocieri, indiferent de ziua și ora la care suntem invitați”

Sindicatele din educaţie au transmis, vineri, că vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului, ”singurul care poate detensiona situația din...

„Dubla admitere” în licee, păstrată de Comisia de învăţământ din Senat/ Amendament pentru admiterea la liceu doar pe baza Evaluării Naţionale, respins

Examenul de admitere la liceu, după Evaluarea Națională, pentru maximum 50% din numărul de locuri, a fost păstrat de Comisia de învăţământ a Senatului...

Comisia de învățământ din Senat: Depăşirea cu mai mult de doi elevi a efectivului maxim dintr-o clasă se face cu aprobarea Ministerului Educaţiei

Comisia de învăţământ a Senatului a decis, prin adoptarea unui amendament la proiectul legii învăţământului preuniversitar, că depăşirea cu peste doi copii a efectivului...

Subiectele și baremul la Limba și literatura română, ultima probă scrisă a sesiunii speciale – Bacalaureat 2023

BAC 2023, sesiunea specială. Sesiunea pentru olimpici a examenului de Bacalaureat a continuat, joi, cu proba scrisă la Limba și literatura română. A fost...

Klaus Iohannis: Solicitările dascălilor pentru măriri salariale sunt îndreptăţite. Dacă avem pretenţii de la dascăli, trebuie să-i şi plătim

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că solicitările profesorilor cu privire la majorările salariale sunt îndreptăţite, apreciind că aceştia trebuie plătiţi "la adevărata lor...

Sindicaliștii din educație nu renunță la greva generală: „Mesajul nostru este clar – grevă generală din 22 mai, ora 8.00”/ Propunerile Guvernului, „nesatisfăcătoare”

Liderii sindicatelor din educație au anunțat, miercuri, după discuțiile de la Guvern, că nu renunță la declanșarea grevei generale de săptămâna viitoare. ”Ni s-au...

Matematică, Evaluarea Naţională 2023 – clasa a IV-a. Subiectele pe care elevii le-au avut de rezolvat

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2023, clasa a IV-a. Elevii claselor a IV-a au susținut, miercuri, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale. Subiectele pe care le-au...

Discuții la Guvern cu sindicaliștii din educație. Marius Nistor: În momentul de față, nu avem niciun motiv care să conducă la stoparea grevei generale

Liderii federațiilor sindicale din educație au avut, miercuri, la Guvern o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă și reprezentanți ai Executivului, în urma anunțului privind...

Asociațiile elevilor susțin greva profesorilor: „Încurajăm elevii să fie solidari cu profesorii lor și să nu participe la orele de curs din timpul grevei”

Patru asociații ale elevilor își exprimă, într-un comunicat de presă, ”susținerea necondiționată față de greva generală a profesorilor și trag un semnal de alarmă...

BAC 2023, sesiunea specială. Subiectele și baremele la Geografie, Logică, Biologie, Anatomie, Fizică, Chimie, Informatică, Psihologie

BAC 2023, sesiunea specială. Absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale au susținut, miercuri, proba la alegere...

Grevă de avertisment în școli, miercuri, între orele 11.00 și 13.00. Ministrul Educației: „Fac apel la cadrele didactice să supravegheze elevii”

Profesorii au făcut miercuri, între orele 11.00 și 13.00, grevă de avertisment, după cum anunțau liderii sindicali cu o zi în urmă. Aceștia precizau...

Ligia Deca: Procesul de revizuire a planurilor-cadru pentru liceu va debuta imediat ce legile educaţiei sunt promulgate

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, marţi seară, că revizuirea planurilor-cadru de liceu va începe imediat după ce legile educaţiei vor fi promulgate. Proiectele...

Admitere liceu 2023: Au început probele de aptitudini și probele de limbi străine. Primele rezultate, afișate în data de 22 mai

ADMITERE LICEU 2023. Elevii de clasa a VIII-a susțin, începând de miercuri, 17 mai, până vineri, 19 mai, probele de aptitudini și probele de...

Grevă generală în învățământ începând cu data de 22 mai, au anunțat sindicatele din educație. Miercuri, 17 mai, grevă de avertisment

Liderii sindicatelor din educație au anunțat marți, într-o conferință de presă, declanșarea grevei generale începând cu data de 22 mai, pe termen nelimitat. Decizia...