Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că pentru profesorii care au „vulnerabilităţi” certificate medical de către Medicina Muncii există soluţii astfel încât aceştia să predea online, relatează Agerpres.
„Pentru colegii cadre didactice care au vulnerabilităţi certificate medical – şi aici vorbim de Medicina Muncii – se pot adopta măsuri care permit colegilor cadre didactice să rămână în online. Repet, Medicina Muncii reglementează acest lucru, nu a fost nevoie de o suprareglementare la nivelul ordinului de ministru”, a afirmat ministrul Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei dezbateri organizate de Salvaţi Copiii România.
Sorin Cîmpeanu a mai spus că masca de protecţie este „absolut necesară” în interior, fiind cea mai importantă măsură de protecţie împotriva noului coronavirus.
„Masca de protecţie – absolut necesară în interior. (…) Masca este cea mai importantă măsură de protecţie. (…) Vaccinarea fiind singurul act care poate pune capăt acestei crize, restul măsurilor – mască de protecţie, distanţare, aerisire, reguli de igienă – ne ajută să ţinem sub control pandemia până când vom reuşi să-i punem punct. Vom reuşi doar atunci când vom convinge că vaccinarea este singurul act medical care poate pune capăt acestei crize sanitare.
Ca ministru al Educaţiei voi face tot posibilul ca şcolile să rămână cât mai mult timp deschise cu prezenţă fizică şi să asigurăm cele mai bune condiţii şi din perspectivă educaţională dar şi din perspectiva protecţiei sanitare”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Citește și:
- Ministrul Educației: Este posibil ca Bucureștiul să ajungă la 6 la mie în a doua parte a lunii octombrie. Nu va fi o perioadă lungă de școală online
- În ce condiții începe școala pe 13 septembrie. Reguli și măsuri în noul an școlar – ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății VIDEO