Ministrul Educației, despre salariile profesorilor: Există posibilitatea să introducem o componentă salarială de motivare în funcție de performanță

0
Foto: digi24.ro

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că profesorii ar putea fi plătiți în funcție de performanță. “Cadrele didactice din România merită, cu siguranță, un regim motivant de salarizare. Există posibilitatea, o să discutăm cu miniștrii de resort și cu primul ministru, să introducem poate o componentă salarială de motivare în funcție de performanță, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, spre exemplu. Există multiple variante, le analizăm cu toată atenția”, a spus ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat de jurnaliști, după şedinţa de Guvern, despre salarizarea cadrelor didactice, ce va face în condițiile în care sunt nemulțumiri legate de amânarea majorărilor salariale, iar sindicatelele amenință cu organizarea de proteste.

”Cadrele didactice din România merită, cu siguranță, un regim motivant de salarizare. Pe de altă parte, există, așa cum bine ați precizat, și o lege a salarizării.

În același timp, aș vrea să vă spun că, în costul standard per elev, care are o componentă destinată salariilor, această componentă, în ultimii 4 ani, din 2016 până în 2020, s-a dublat: de la 3.024 de lei – componenta destinată salariilor în 2016, la 6.111 lei – componenta destinată salariilor în 2020. În același timp, componenta destinată tuturor cheltuielilor de funcționare a școlilor, cheltuieli materiale, de la energie electrică, alimentare cu apă curentă, acolo unde există, încălzire, foarte important, pe timp de iarnă, cheltuieli cu substanțe de igienă, cheltuieli, mai nou, cu substanțe de protecție anti-COVID, cheltuieli de pregătire profesională, multe alte cheltuieli, în 2016 erau 321 lei per elev, acum sunt 387 de lei per elev. Deci, din punctul meu de vedere, asum această declarație, urgența este o creștere semnificativă a costului standard per elev pentru ca școlile din România să poată funcționa, fără să neglijăm componenta de creșteri salariale.

Există posibilitatea, o să discutăm cu miniștrii de resort și cu primul ministru, să introducem poate o componentă salarială de motivare în funcție de performanță, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, spre exemplu. Există multiple variante, le analizăm cu toată atenția, știind că profesorii din România au făcut față cât se poate de bine, în condițiile în care sisteme de educație mai avansate, recunoscute ca fiind mai avansate decât cel din România, au avut dificultăți în a convinge cadrele didactice să se implice în predarea online fără echipamente, fără o instruire specifică.  În România, cadrele didactice au făcut eforturi fiecare cum s-a priceput mai bine pentru ca procesul de învățământ să continue. Deci, există merite deosebite care trebuie recunoscute și trebuie să existe și motivație”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat că, în cursul zilei de joi, va avea consultări cu toate sindicatele din educație, cu asociațiile studenților din România, Consiliul Național al Elevilor din România, Consiliul Național al Rectorilor din România și Federația Asociațiilor de Părinți din România, în care se va discuta inclusiv problema salarizării.

Citește și: Ordonanță de urgență, adoptată de Guvern care permite continuarea orelor în sistem online până la sfârșitul semestrului întâi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here