O învățătoare refuză să participe la ”experimentul” generat de ”haosul școlii online”: Ministerul Educației trebuie să vină cu reguli clare

1
Foto: facebook.com/ Clasa de Poveste

Gabriela Șerban, învățătoare la Școala „Henri Mathias Berthelot” din Ploiești, postează în fiecare zi pe ”Clasa de Poveste” câte un clip în care elevii săi de clasa I povestesc curiozități pe care le-au aflat după ce au studiat un obiect, un animal sau un fenomen care începe cu litera zilei. Așa desfășoară învățătoarea școala de acasă, cu activități, teme și jocuri, fără să îi aducă pe copii în fața calculatoarelor. Gabriela Șerban consideră că școala pe internet, așa cum se desfășoară acum, în lipsa unor reguli elaborate de Ministerul Educației, a generat haos și refuză să participe la un astfel de ”experiment social”. ”Deoarece clipele pe care le trăim sunt unice și greu de analizat, așteptăm de la Ministerul Educației repere clare, generale care să ne permită intervenția personalizată, care să vizeze competențele specifice, dar și susținerea emoțională a elevilor și a părinților lor, în aceste timpuri tulburi”, declară învățătoarea.

Gabriela Șerban (foto) povestește, într-un interviu, cum lucrează cu elevii săi în această perioadă și care sunt argumentele pentru care nu este de acord cu școala online așa cum se întâmplă ea acum, în România. În locul cursurilor pe internet, învățătoarea a ales o altă modalitate de conectare cu copiii: ”Le trimit  zilnic mesaje audio personalizate, le dau teme… Practic, viața noastră nu s-a schimbat, lucrăm acasă la fel cum am fi făcut la școală. Copiii continuă să progreseze, doar că totul se întâmplă în modul nostru de poveste.”

Despre școala online și refuzul de a participa la ”acest experiment social”

Înainte de a începe să detaliez părerea mea despre evenimentele pe care le trăim zilele acestea, aș vrea să mă lumineze instituția care reprezintă puterea decizională a educației în României ce înseamnă ”școală online, școală virtuală”!?! Printr-o simplă verificare pe Wikipedia, definiția termenului virtual este ceva care nu există efectiv, ci este doar o posibilitate, o probabilitate.

De ce cred că facem parte dintr-un experiment social? Un experiment social este un fel de cercetare psihologică sau sociologică pentru testarea reacției oamenilor la anumite situații sau evenimente. În acest moment, conceptul de ”școală virtuală” este neclar, nou, inexistent în România și s-a introdus fără o pregătire în prealabil, fapt ce mă determină, fără a suferi de teoria conspirației, să cred că se dorește acest haos, deoarece ar fi fost extrem de simplu să se facă lumină cu reguli clare.

Precizez că învățământul virtual nu este o știință, așa cum sunt psihopedagogia și didactica ce stau la bază funcționării învățământului românesc. De aceea, a acționa din inerție sau după informațiile zilnice, contradictorii ale MEC, având un comportament superficial, care ne îndepărtează de la obiectivul nostru principal (calitatea învățământului) și de la etica meseriei noastre (binele științific și emoțional al copilului), nu este una dintre cele mai bune soluții.

Deoarece clipele pe care le trăim sunt unice și greu de analizat, cred că reperele primite trebuie să fie clare și coerente, să permită intervenția personalizată, să dovedească poate, pentru prima dată, încrederea în capacitățile noastre didactice, chiar și la distanță. Eu încă aștept!

Cum este școala de pe net

În ceea ce mă privește pe mine și pe cei 34 de elevi care sunt responsabilitatea mea profesională, am studiat atât calitatea, cât și necesitatea diverselor modalități de comunicare (zeci de platforme, de site-uri educaționale), am fost foarte atentă la informațiile de interes public transmise de diverse persoane cu funcție decizională din MEC (contradictorii de la o zi la alta) și am decis să nu schimb nimic din modul în care comunicam școlar și extrașcolar cu ei, până acum. Am decis să continui proiectele săptămânale pe care le desfășor integrat de doi ani, la Clasa de Poveste.

M-a uimit însă zona virtuală, până ieri, o lume calitativă, cu sute de exemple de activități didactice de calitate. Pleiada de site-uri cu platforme educaționale ce ne-au invadat a creat zeci de postări de tipul ”Priviți cum m-am conectat eu!”, postări ce nu constituie exemple de bune practici, metode sau tehnici bune de urmat.

Lipsind cu desăvârșire în aceste clipe specialiștii, neexistând o știință la care să ne raportăm, cred că lumea noastră didactică va avea de suferit, dacă nu revenim la vechea noastră meserie. De aceea, pentru că singurul lucru important și comun al acestor zile rămâne inteligența noastră, a celor mai importanți intelectuali ai României, profesorii, cred că ar trebui să ne oprim din acest haos creat și să alegem care este cel mai bun comportament didactic pentru elevii noștri, deoarece, așa cum nu există un tratament universal valabil, așa nu poate exista o unică metodă alternativă universal valabilă pentru înlocuirea școlii.

Deoarece clipele pe care le trăim sunt unice și greu de analizat, așteptăm de la MEC repere clare, generale care să ne permită intervenția personalizată, care să vizeze competențele specifice, dar și susținerea emoțională a elevilor și a părinților lor, în aceste timpuri tulburi.

Cât de eficientă este școala online, ce impact are în rândul elevilor

E aproape ora 11.00. În viața reală, doamna învățătoare e încă în pijama, dar nu contează! Avatarul doamnei este însăși Barbi, cu o perucă perfectă roz, care intră în clasa sa simulată într-un spaţiu virtual tridimensional, similar celor care găzduiesc jocuri online. Elevii ei de poveste sunt şi ei „acolo”, iar la avatarurile lor, elevii îşi permit frizuri fanteziste, chipuri de eroi din filmele de acțiune, cu costume colorate, fără uniformă… fără caiete… fără tablă. Lecţia poate să înceapă. E suficient un simplu clic pentru ca imagini dintr-un film documentar despre dinozauri să fie proiectate pe ecranul virtual şi multifuncţional, din fiecare casă, pentru ca referinţe valoroase din web să fie furnizate celor care doresc să aprofundeze subiectul. Chiar şi o testare este posibilă, e doar la un simplu clic distanță.

Poate părea o ficţiune dusă la extrem. Dar poate fi şi o viziune a unui nou model de învăţământ, un fel de „şcoala virtuală”, care poate fi o idee atractivă. Bănuiesc că nu pentru profesori, dar cu siguranţă elevii ar fi încântaţi de o astfel de abordare. Este oare posibil? Se pare că mijloacele tehnice sunt deja disponibile, însă nu ele sunt cele mai importante în acest scenariu.

Pentru copiii din clasele mici, şcoala este şi un spaţiu de socializare, iar tehnologia este deja în sala de clasă și în viețile lor. Desigur, şi lumile virtuale au caracter social, însă diferenţa este similară celei dintre jocul real şi jocul pe computer. În vreme ce în jocurile electronice acţiunile au consecinţe simbolice, în viaţa reală jocul produce efecte sensibile, iar interacţiunea cu mediul şi grupul înseamnă implicare într-un angrenaj de o complexitate care nu va putea fi niciodată simulată de computere.

Cred că, până la o vârstă, nimic nu o poate înlocui pe doamna, îmbrățișările pe care ea le oferă necondiționat, încurajările pe care ea le are în orice moment și care creează caractere, nicio plăcere virtuală nu poate înlocui prieteniile pe viață cu colegii, niciun gadget nu poate înlocui banca, clasa sau curtea şcolii. Și, credeți-mă, nu e nevoie de o școală virtuală pentru astfel de lecții, clasa poate fi teritoriul perfect pentru orice film, orice documentar, orice poveste, orice vis, orice dorință!

Cum ar trebui să se desfășoare școala de acasă

Metoda instruirii virtuale ar trebui să valorifice operaţii didactice, integrate la nivelul acţiunii de dirijare euristică şi individualizată, dar nu va putea înlocui întregul proces educațional. Pot exista câteva avantaje ca:

  • organizarea informaţiei conform cerinţelor programelor de studii, care nu pot fi însă individualizate în funcţie de capacităţile intelectuale, așa cum fiecare profesor cu dăruire si pasiune își tratează fiecare elev, ca un suflet individual si unic;
  • provocarea cognitivă a subiectului prin secvenţe didactice şi întrebări care vizează depistarea unor lacune, situaţii problemă, dar care nu poate dezvolta gândirea critică, empatia și adaptabilitatea, trăsături atât de necesare societății actuale;
  • asigurarea (auto)evaluării rezultatelor subiectului cu ajutorul resurselor autoreglatorii, dar niciodată nu va putea măsura emoții, stări, suflete;
  • realizarea unor sinteze recapitulative, după parcurgerea unor teme, module de studiu, lecţii, sisteme de lecţii, subcapitole, capitole etc, dar niciodată descoperindu-se talente, pasiuni, hobby -uri, tipuri de inteligență…aptitudini care ne diferențiază uman;
  • asigurarea unor exerciţii suplimentare de stimulare a creativităţii subiectului, dar niciodată modalitate de măsurare a creativității copilului.

De aceea, în aceste momente, pe mine mă interesează starea emoțională a copiilor mei, de aceea, nu vreau să pierd contactul cu mintea și cu sufletul lor și îi rog să fie ei profesori acum și să creeze propriile proiecte integrate, așa cum am făcut împreună până acum.

Ce teme au elevii la Clasa de Poveste

Am grijă atât de procesul didactic, cât și de sufletul lor, deoarece sunt un cercetător al educației, în toate planurile ei. Mereu am vizat dezvoltarea gândirii critice la copii, un proces mental de analiză și evaluare a informației, dar mai ales din afirmații sau propoziții pretinse de unii oameni a fi adevărate. Copiii mei au fost și sunt într-un proces de reflecție asupra înțelesului tuturor afirmațiilor pe care le află, examinând dovezile și raționamentul oferit și judecând faptele, cântând și compunând, dansând și rezolvând, povestind și creând, fiind o echipă minunată care trăiește maxim orice clipă educațională la Clasa de Poveste.

Pentru că vreau să cresc copii autonomi, care să își făurească singuri drumul în viață, fără a se lăsa influențați de mulțime, refuz să mă îndepărtez în aceste zile sumbre de la obiectivele mele didactice, atât de importante. Copiii meu au creat, au lucrat foarte mult în echipe, în perechi, au fost de multe ori puși în situația de a prezenta un proiect, de a lucra în limite de timp, de aceea e timpul acum să se descurce singuri în îndeplinirea sarcinilor de lucru, transmise pe grupul de WhatsApp al clasei și să dovedească deprinderile asimilate.

Și pentru că încerc să nu pierd emoția și empatia, atât de importante la Clasa de Poveste, înregistrez mesaje audio individuale, pe care le trimit fiecărui copil în parte, deoarece ei nu au nevoie de un avatar, un ecran, o conectare, ci au nevoie să știe că nimic nu va schimba dragostea doamnei pentru ei. Copiii sunt mai puternici decât par, mai inteligenți decât credem și nu au nevoie de un ghidaj permanent, deoarece ei pot crea și învăța în orice secundă și în orice mediu. Astăzi, noi nu mai suntem profesorul unic, dar putem rămâne mentorul care oferă stabilitatea emoțională și drumul pe care copilul poate înainta.

Nu stăm în această perioadă, continuăm ceea ce făceam în clasă. La Comunicare, lucrăm câte un proiect la fiecare literă, iar copiii primesc fișe personalizate pentru acest lucru. De exemplu, săptămâna aceasta avem proiectul ”Pirații curajoși”, în care învățăm litera P, j, construim pălării de pirat, alcătuim texte scurte despre obiecte, lucruri, ființe și învățăm despre răbdare și curaj. Avem chiar și o poveste terapeutică.

La Matematică, au tot fișe personalizate. Suntem la operații cu trecere peste ordin și cu termen necunoscut și am creat un joc în care, deasupra fiecărui cuvânt, stă un exercițiu care trebuie rezolvat, apoi trecem rezultatele pe o fișă. Obținem un cod și îl urmărim pe o hartă, apoi creăm noi propriile exerciții. Printr-un simplu joc, copilul rezolvă 12 exerciții și mai creează alte 12. Ce este mai simplu? Să se joace sau să rezolve două pagini de culegere? Chiar dacă suntem în izolare, în afara școlii, nu pot schimba modul în care ei au perceput școala până acum, doar pentru că tendința generală, apărută de nicăieri, este să stăm ore întregi cu ochii în monitor.

Proiectul ”Împreună, de la A la Z!” este un proiect de dezvoltare a gândirii critice, făcut în afara Clasei de Poveste, dar după regulile învățate anterior. Ați găsit vreodată o posibilă relație între un aspirator și o familie de amfibieni, piatra de pe fundul mării și aripa unui fluture, un avion și o albină, aerul și apa? Puteți explica în ce măsură sunt conectate diferite lucruri din natură? Puteți înțelege de ce realitatea diferă de la un punct de vedere la altul și poți vedea două lucruri diferite, dacă privești din perspective diferite? Puteți da exemple de situații unde același lucru poate să reprezinte simultan două alte lucruri contradictorii? Ei bine, ăsta-i proiectul meu!

Vreau să folosesc această perioadă pentru a aduce o lumină în mintea copiilor mei, care nu pot rezolva încontinuu culegeri, nu pot completa la infinit caiete, auxiliare, fișe. În acest proiect, în fiecare zi, copilul caută o noțiune, obiect, fenomen al naturii, un animal, etc. care începe cu litera zilei și studiază tot ce găsește despre el, în enciclopedii, pe Youtube, pe Google, folosind astfel tehnologia în favoarea științei. Apoi, la sfârșitul zilei, împărtășește colegilor, o curiozitate despre noțiunea aleasă. La finalul zilei, intervin eu pentru a crea conexiuni între toate aceste informații noi descoperite.

Ce spun copiii despre ”Clasa de poveste” de acasă. Reacția părinților

Unii copii iubesc să primească sarcini, au învățat și înțeles că munca duce la performanță, altora probabil le e greu să nu fie ghidați în procesul educativ, dar tuturor le e foarte dor de mine, de colegi, de familia noastră. Proiectul propus pentru această perioadă este unul apreciat și am primit multe filmări cu feedback pozitiv și zeci de zâmbete. Noi suntem tot împreună, chiar dacă nu fizic.

Cât pentru aproape toți părinții din România, ce se întâmplă în aceste zile este o adevărată lecție de viață. Până ieri, puțini erau părinții care își creșteau cu iubire necondiționată copiii, iar copiii lor străluceau și-și doreau să cucerească lumea. Și tot până ieri, o altă categorie de copii era împrumutată altora, erau copiii bonele, ai after-urilor, ai bunicilor… în cel mai bun caz, pentru că fiecare dintre părinți alerga după putere și bani, după recunoaștere socială, căci toate acestea aduceau o viață frumoasă și beneficii nenumărate.

Marea pandemie a zilelor noastre nu a fost creată de Covid-19, ci a fost adusă de lipsa iubirii necondiționate și a timpului petrecut cu copiii, cu familia, cu oamenii dragi, boală contagioasă care a schimonosit copilăria și a fragilizat-o într-un mod incurabil. Aproape toată omenirea și-a vândut sufletul, a uitat să iubească, să zâmbească, să dea dovadă de empatie, toleranță, înțelegere și mai ales iertare. Majoritatea copiilor se dezvoltau din inerție, fără repere reale, doar cu frânturi de atenție și infinită presiune. Și-acum a venit o secundă în viața noastră în care suntem nevoiți să ne izolăm. Izolarea nu e un lucru rău. Europa trăiește aceeași poveste.

Vom avea o vreme să ne împrietenim din nou cu noi, cu oamenii la care ținem, cu familiile noastre, cu sufletele noastre. Din toată nebunia asta, vor apărea și lucruri bune, poate mărețe. Mulți părinți își vor descoperi copiii, frații își vor construi relații, fiecare dintre noi va sta cu el însuși… și cumva va trebui să supraviețuim. Am auzit de curând următoarea frază: ”Moare o lume pentru ca alta să se nască!” și cred că suntem extrem de valoroși și de importanți pentru Dumnezeu, de ne-a ales pe noi să facem această schimbare.

”Schimbarea trebuie făcută treptat…”

Mesajul pe care vreau să îl transmit este că, dacă fiecare dintre noi și-a creat o identitate și a dezvoltat niște deprinderi corecte de lucru la elevi, de ce este nevoie acum să schimbăm lucrurile doar pentru că mediul s-a schimbat? De ce toată lumea a sărit să schimbe tipul de predare, de recapitulare, de evaluare când nici noi și nici copiii nu eram învățați așa și nici nu există reguli clare în privința modului în care ne desfășurăm activitatea în această perioadă?

Refuzul meu este legat de participarea la haosul numit școală virtuală, nu la relația de colaborare cu părinții și copiii în aceste zile, ba chiar cred că legătura cu copiii trebuie să fie una emoțională, mai profundă decât a fost până acum. De aceea, chiar dacă lumea este în schimbare, schimbarea trebuie făcută treptat, deoarece noi operăm cu minți și suflete fragile și nu putem face experimente.

Foto: Clasa de poveste

Citește și:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here