Învățătoarea care a adus „fabrica de zâmbete” în clasă: „Nu ne mai este indiferent cum vine copilul la școală. Starea lui dictează bunul mers al lecției”

0
Ore în aer liber. Elevii învățătoarei Ana Raluca Mușat, în grădina senzorială din curtea interioară a școlii

„Starea de bine a elevului la școală” este proiectul cu care învățătoarea Ana Raluca Mușat a câștigat titlul de ”Creator de educație” 2021. Jocurile, dezbaterile, lecțiile în aer liber și activitățile extracurriculare sunt doar câteva dintre ingredientele cu care învățătoarea din Galați îi face pe copii să vină cu drag la școală și să zâmbească în clasă. Dacă nu ar fi făcut ore care să îi atragă pe cei mici – mărturisește Ana Raluca Mușat – nu ar fi reușit să ajungă la mințile lor. ”A trebuit să ajung la inima lor ca să găsesc calea mai rapidă spre mintea lor”. Un lucru în care crede foarte mult învățătoarea este acela că meseria de profesor necesită formare continuă: ”Nu mai poți ține generația aceasta doar în fața unui manual. Ai șanse mici ca ei să aibă achizițiile dorite doar din fața unui manual.”

Ana Raluca Mușat (foto) predă la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Galați, școala cu grădină senzorială amenajată în curtea interioară, despre care am scris în urmă cu ceva vreme. Proiectul ”Starea de bine a elevului la școală”, care i-a adus un loc printre cei 50 de câștigători ai selecției naționale ”Creatori de educație”, l-a aplicat atunci când elevii săi erau în clasa a III-a. A fost un proiect pus pe hârtie în acel an școlar ( 2019-2020 – învățătoarea urma să susțină lucrarea pentru obținerea gradului didactic I), însă spune că a creat starea de bine încă din primul an de școală al copiilor. A ales atunci un nume sugestiv pentru clasă, ”Fabrica de zâmbete”, pentru că și-a dorit ca toată lumea să știe că școala este ”un loc unde mergem să ne relaxăm, să ne jucăm, să ne simțim bine, fără să eliminăm partea cognitivă”.

Starea de bine a copiilor a însemnat jocuri și multe activități extracurriculare, până în clasa a III-a când, având proiectul, a gândit activități atractive la fiecare materie în parte. ”Desenul și muzica sunt niște activități plăcute, mai ales că am avut multe idei pe care le-am preluat de la Ana Maria Rusu, o profesoară foarte creativă, și am cântat cu linguri, cu bețe, cu foaie de copt. Era o plăcere să înceapă ora de muzică. Jocul a fost prezent tot timpul, chiar și la orele de română, dar mi-a dat un pic de gândit cum să procedez la celelalte ore. Am găsit soluții, important este să săpăm bine”, mărturisește învățătoarea.

Orele de română le-a desfășurat astfel sub formă de dezbateri sau jocuri, dacă au fost ore de gramatică, ori cluburi de lectură. ”Am preferat să mai lăsăm manualul deoparte și să dezbatem ca niște oameni mari cărți. Partea transdisciplinară am vizat-o  întotdeauna. Clubul de carte și de lectură a fost însoțit de cele mai multe ori de ceai, ciocolată caldă, biscuiți, iar când am dezbătut <Războiul limonadei>, chiar am făcut limonadă și am făcut și o analiză de piață: cât ne-ar costa să producem limonadă și s-o vindem. Am inclus acolo orice: costurile de fabricare, costurile de ambalare și cele de transport. A fost o analiză foarte profundă.

La <Charlie și fabrica de ciocolată>, inspirați de carte, le-am dat copiilor câte un bilețel câștigător, prin care ei puteau să se scuze de o temă sau puteau câștiga un premiu – o zi în care să vină îmbrăcați cum vor sau să își aducă telefonul. Mare bucurie a fost în perioada aceea! Atmosfera a fost întotdeauna relaxantă și cu multă aplecare spre plăcerea lor. Cărțile au fost alese împreună cu ei, dacă nu, la sugestia lor”, povestește Ana Raluca Mușat.

La matematică, copiii au învățat practic. Fracțiile au fost predate cu piese Lego, la unitățile de măsură, ei au măsurat clasa, ușa, holul, iar la științe, au făcut multe experimente sau au apelat la experiența lor de viață. Istoria și geografia, care au venit mai târziu, în clasa a IV-a, au fost tot timpul ”prezentate ca o poveste și legate de lectură”.

”Întotdeauna am ținut cont de ceea ce le place, dar am avut grijă să îi ghidez și eu acolo unde consideram că se uită partea academică și atârnă mai mult jocul, cumva. Scopul a fost să-i văd mereu zâmbind, să vină cu drag la școală și întotdeauna îmi dădeam seama că le este bine atunci când începeam ziua cu zâmbete sau cu o îmbrățișare sau îi auzeam strigându-mă: Doamna! Programul de școală nu era foarte lung, dar dacă nu făceam un program plăcut, cu siguranță nu reușeam să ajung la mințile lor. A trebuit să ajung la inima lor ca să găsesc calea mai rapidă spre mintea lor. Ceea ce le place și le atrage atenția îi face mai prezenți și îi ajută să învețe și mai repede”, explică învățătoarea din Galați.

Ne obligă vremurile să ne schimbăm”

Când a măsurat performanța școlară la final de proiect și a comparat evaluările inițiale cu cele de la sfârșit de an, învățătoarea a constatat o evoluție, un progres al copiilor. Un obiectiv pe care îl avusese în vedere și care, de altfel, a fost o constantă încă din clasa pregătitoare. ”Au fost lucruri pe care le-am făcut și până în clasa a III-a și le-am dus și mai departe în clasa a IV-a, la fel de organizat, dar fără să mai pun proiectul pe hârtie. Nu a fost nimic forțat. Ce s-a întâmplat în clasa a III-a a reprezentat activitatea noastră de zi cu zi. Au fost lucruri pe care oricum le făceam”, adaugă Ana Raluca Mușat.

Ceea ce o bucură pe învățătoare este că a întâlnit mulți colegi preocupați de starea de bine a elevilor la școală și că există demersuri la clasă și în cancelarie în acest sens. ”Nu ne mai este indiferent cum vine copilul la școală, nu ne mai este indiferentă starea lui în bancă”, spune învățătoarea, pentru că ”nu mai trăim pedagogia de demult în care profesorul era stăpânul cumva”:

”Fără să fiu greșit înțeleasă, copilul este stăpânul și trebuie să fim foarte atenți la nevoile și dorințele lui ca să putem să ne îndeplinim noi obiectivele. Starea copilului dictează bunul mers al unei lecții. Avem atâtea variante la care putem apela, atâtea resurse încât nu mai avem nicio scuză să spunem că nu am știut cum sau nu am putut. Ne obligă vremurile să ne schimbăm, copiii ne obligă să ne schimbăm, e o meserie care necesită formare continuă. Ce am învățat în liceu ar putea fi uneori depășit, dar acesta este rolul și misiunea noastră: să învățăm continuu ca să reușim să fim auziți. E mare lucru dacă un copil ne aude și deschide ochișorii atunci când transmitem un mesaj.”

Copiii sunt atrași de orice nu este clasic, de abordările altfel. Nu le mai place să stea în bancă, ”cu toate că și regulile au importanța lor” și – a constatat învățătoarea la elevii săi – ”tot ce este în concordanță cu dezvoltarea lor și cu preocupările lor are o mai mare atracție și un impact mai mare asupra lor”.

”Am ieșit și afară, am făcut și picnic în clasă, printre bănci, la ora de română, ne-am bucurat și de spațiile bibliotecilor din școală, și de muzee. Întotdeauna am așezat băncile altfel încât ei să poată colabora pe grupuri mai mici sau mai mari, partea de socializare a fost foarte importantă în demersul meu educativ. Mi-am dorit să formez o comunitate, ei să fie buni colegi. Dorința de a forma o comunitate am împrăștiat-o și către părinți.

Nu pot fi 30 de prieteni în clasă, dar 30 de colegi buni pot fi. Și s-a văzut, pentru că au reușit să colaboreze foarte bine, fără cazuri de discriminare sau de marginalizare. Ne-am acceptat așa cum suntem și am luptat în fiecare zi pentru cea mai bună versiune a noastră. Mereu le spuneam, când plecau acasă: seara să se culce mai deștepți decât s-au trezit. Fiecare zi să fie o zi în care înregistrează progres”, declară Ana Raluca Mușat.

O nouă generație

Elevii din ”Fabrica de zâmbete” sunt acum în clasa a V-a, iar învățătoarea a preluat din această toamnă clasa pregătitoare. O nouă generație, dar și o provocare mai mare. Învățătoarea a trecut de la predarea tradițională la alternativa ”Step by step” (”nu îmi place rutina și mi-am dorit să încerc și alte tipuri de predare”), iar unul dintre lucrurile care o încântă este faptul că are mai mult timp la dispoziție pentru a lucra cu cei mici.

”În alternativa Step by step, se lucrează pe centre, predarea nu se face cu toți copiii odată, ci pe grupuri. M-am bucurat la această alternativă că avem mai mult timp. Întotdeauna eram sugrumați. Suna clopoțelul la 12 și niciodată nu aveam timp destul să povestim cât am fi vrut, să citim, să lucrăm. Programul în Step by step este de la 8.00 la 16.00. Avem timp și de ieșit afară, și de povestea zilei și de activități în completare, transdisciplinar. Povestea zilei este un proiect la care ne gândim eu și colega mea, vrem să le citim în fiecare zi câte o poveste copiilor. Este foarte important. Lectura și jocul sunt cele două mari teme pe care le vom aborda și sunt cele două mari aspecte care îi ajută pe copii să se dezvolte complet”, precizează Ana Raluca Mușat.

Școala a ales să implementeze această alternativă educațională și pentru a veni în întâmpinarea nevoilor comunității. Programul de la 8.00 la 16.00 ajută mult părinții care nu au cu cine să-și lase copiii sau nu îi pot ajuta așa cum și-ar dori să o facă: ”Îi mai derogă din sarcini. Nu de tot, părintele trebuie să fie întotdeauna în preajma copilului și să țină legătura cu școala, dar școala preia un pic mai mult din sarcinile părinților. Este o alternativă modernă pe care și părinții și-o doresc. Nu doar copiii își doresc altceva, până și părinții își doresc altceva și ne-am bucurat că noi, ca școală, am putut să oferim comunității un mic ajutor.”

Ce își doresc mai exact părinții de la școală sunt ”activitățile variate”. ”Își doresc de la învățători empatie, deschidere. Cumva au venit și părinții în continuarea ideii mele de creare a unei mici comunități și le place foarte mult să existe comunicare și se simt foarte bine atunci când există comunicare și deschidere din partea școlii, a cadrelor didactice sau a conducerii. Îi face să se simtă confortabili, au încredere. Odată cu comunicarea vine și încrederea”, consideră învățătoarea.

Ore în aer liber

Școala în care predă Ana Raluca Mușat este o școală care acordă atenție spațiilor în care învață copiii. Aminteam de grădina senzorială din curtea interioară a școlii, iar învățătoarea a desfășurat acolo ore și cu elevii din generația trecută, și cu cei mici din clasa pregătitoare:

Cu cei mici am fost și ieri și astăzi. Noi avem în grădina senzorială niște lădițe cu nisip, cu scoici… Am luat lupele și am fost să analizăm atent ce bucurii găsim în cutiile acelea, după ce am analizat și curtea. Este foarte important să petrecem mult timp în natură cu copiii. Le place. Trebuie cumva să îi aducem către natură, ei sunt corupți de calculator, de ecrane, de monitoare și descoperă cu mare bucurie și frunzele, și copacii, și gândăceii. Astăzi a fost o bucurie autentică în rândul lor și în curte, și în grădina senzorială.”

În clasă sunt 23 de elevi (”am lucrat și cu 30. Am energie și de mai mulți, dar mai mulți copii înseamnă mai puțin timp alocat fiecărui copil în parte”), clasa nu are încă un nume, copiii sunt cei care îl vor alege, iar dorința mare a învățătoarei în acest an școlar este ”să rămânem la școală”.

”Dacă rămânem la școală, putem face lucrurile mult mai bine decât în online. Mai ales copiii mici au nevoie de socializare, de conectare. Ecranele sunt reci, sunt insensibile, simpla lor prezență într-o listă în colțul monitorului nu ne mulțumește. Vrem să îi vedem în bancă, trăind fiecare activitate. Negociind, bucurându-ne, supărându-ne, dar toate să fie în bancă, față în față. Asta ne dorim cel mai mult”, mărturisește Ana Raluca Mușat.

Cât a fost școala online, nu au existat probleme și învățătoarea se simte o norocoasă. Toți elevii au avut acces la internet, iar materia a fost parcursă ca și cum totul s-ar fi întâmplat la școală. ”Într-adevăr, ne-a lipsit conectarea, mie mi-a lipsit posibilitatea de a-i verifica… Au început să scrie un pic mai urât, un pic mai dezinteresat. Oboseala se instala mult mai repede pentru că erau mulți stimuli asupra lor. Am încercat să fac tot posibilul ca orele să se desfășoare cât mai bine. Mi-am achiziționat și o tabletă grafică și aveam două calculatoare: pe unul îi vedeam, pe altul prezentam și am făcut toate eforturile posibile să suplinesc tabla albă, markerul și explicațiile mele fizice.

Am fost norocoasă că am reușit să suplinesc, iar ei au avut acces la dispozitive. Un singur copil n-ar fi avut, dar – vă vorbeam de comunitate – o mămică care a văzut un anunț că cineva donează o tabletă s-a gândit imediat la copilul aflat în situația delicată, a făcut demersurile și a intermediat intrarea în posesia tabletei. Am avut prezență 100%.”

Legat de gestul mamei care a ajutat copilul, învățătoarea punctează un lucru esențial și necesar într-o clasă: ”un grup de părinți unit se reflectă în uniunea copiilor” și ”atât timp cât avem același obiectiv – copiii să învețe, nu avem de ce să ne supărăm sau să avem orgolii”.

”Nu e loc de orgolii. Fiecare copil este frumos și dotat în felul lui. Trebuie să luptăm pentru cea mai bună versiune a lor, nu neapărat cel mai bun la matematică sau cel mai bun la română. Pot fi niște artiști foarte buni, trebuie să găsim ceea ce îi caracterizează, ce le place și pe lucrurile acelea să insistăm”, spune învățătoarea.

Alături de părinți a lucrat și la încrederea copiilor în ei înșiși, în forțele lor: ”E foarte important să audă în jurul lor că sunt buni și că pot, până când interiorizează. Le-am spus ori de câte ori a fost nevoie că sunt buni și pot și dacă își doresc, vor duce la îndeplinire ceea ce își doresc. Eu zic că elevii mei sunt niște copii încrezători. Și sunt niște copii realiști, ei știu foarte bine să se autoevalueze. Știu unde mai au de lucrat, important este să nu se lase copleșiți de lucrul acesta. M-a bucurat mai degrabă realismul lor decât idealismul. Sunt o generație de copii foarte conștienți de potențialul lor, de limite sau de punctele tari.”

Schimbarea profesorilor

Ana Raluca Mușat predă la Școala ”Grigore Moisil” de când a intrat în învățământ. Este școala în care a învățat ca elevă și a ales-o ”cu sufletul” după examenul de titularizare: ”Am zis că este o onoare pentru mine să merg să predau la școala în care am învățat și cumva, în continuarea poveștii mele, și fata mea este elevă la aceeași școală,  în clasa a VI-a.”

”Grigore Moisil” este și școala în care învățătoarea se simte bine, în care profesorii – atât de la primar, cât și din gimnaziu – formează o echipă (”sunt ceea ce sunt și datorită lor, pentru că am găsit în rândul colegelor învățătoare inspirație și motivație și meseria asta de profesor se și fură”): ”Eu mă bucur de efervescența din cancelarie pentru că – e singurătatea omului la catedră – dar meseria aceasta se face totuși în colectiv, se fură de la cei mai experimentați, de la cei tineri mai furăm energie.”

În momentul în care discuția ajunge la profesorii care inspiră, acele ”modele locomotivă care atrag schimbare”, Ana Raluca Mușat îi compară cu niște ”insule” care, în timp, vor ajunge să formeze ”o peninsulă”, cu o putere mai mare în a schimba mentalitățile, atât în rândul dascălilor, cât și al părinților care încă mai cred în învățământul tradițional. ”Lucrurile nu se mai întâmplă pe formatul clasic. La ciclul primar, mulți colegi s-au schimbat, cei mai mulți s-au schimbat și au rămas foarte puțini cei refractari, dar care cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, vor schimba abordarea.

Școala nu este un mediu rigid, școala este un loc unde copilul socializează, învață, se joacă. Nu mai înseamnă stat în bancă, nu mai înseamnă lipsa activităților extracurriculare… De acum nu mai ai timp, de acum doar teme. Și teme, dar și alte activități care să vină în completarea dorințelor și preocupărilor copiilor. Sunt foarte isteți copiii și au acces la atâtea resurse încât nu mai poți ține generația aceasta doar în fața unui manual.  Ai șanse mici ca ei să aibă achizițiile dorite doar din fața unui manual. Să faci lecțiile exclusiv după manual este un confort, dar un confort care se plătește cu un preț mult prea mare: lipsa de interes a copilului”, precizează învățătoarea.

Ana Raluca Mușat crede foarte mult în triunghiul școală-copil-familie și spune că atâta vreme cât acest triunghi este ”perfect închis”, ”atât timp cât școala își face datoria, părintele știe ce are de făcut și rămâne implicat în viața copilului, iar copilul este ghidat din ambele sensuri, nu e loc de eșec.”

Dacă este ceva ce o deranjează foarte mult în școala românească este partea legată de dotări și de finanțare. ”Avem mare nevoie de dotări, de la cele minimale – videoproiector, imprimante, material didactic pe care să îl putem achiziționa. Ne-ar prinde tare bine dacă bugetele ar fi schimbate. Noi, ca să putem să facem toate proiectele pe care le avem, trebuie să cerem ajutor în comunitate. Nu ne e comod să solicităm bani, înțelegem că și comunitatea nu dispune de fonduri nelimitate. E tare neplăcut pentru ideile multe pe care le avem să fim nevoiți să cerem în altă parte și nu la autorități sau la minister”, declară învățătoarea Ana Raluca Mușat.

Sursa foto: Arhiva personală – prof.Ana Raluca Mușat

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.